Preşedintele Traian Băsescu a promulgat legea privind câinii fără stăpân

Preşedintele Traian Băsescu a promulgat legea privind câinii fără stăpân
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, miercuri, decretul de promulgare a legii privind câinii fără stăpân, după ce Curtea Constituţională a decis la prânz că textul legislativ este constituţional.

"Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat miercuri, 25 septembrie, Decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân", se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Curtea Constituţională a stabilit, miercuri, că Legea privind câinii fără stăpân este constituţională.

Anunţul a fost făcut de către preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, care a declarat că CC a apreciat că sesizarea privind legea este neîntemeiată, iar legea este constituţională, pentru că s-a respectat decizia anterioară.

Camera Deputaţilor a adoptat, în 10 septembrie, Legea privind câinii fără stăpân, care stabileşte, printre altele, un termen de 14 zile lucrătoare în care câinii sunt ţinuţi în adăposturi, după care, dacă aceştia nu sunt revendicaţi sau adoptaţi, pot fi eutanasiaţi, edilii având posibilitatea să amâne eutanasierea.

Un grup de 30 de parlamentari din toate grupurile politice, cu excepţia UDMR, a atacat la Curtea Constituţională legea prin care a fost modificată şi completată Ordonanţa de urgenţă 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor.

Cei 30 de parlamentari au susţinut, în sesizarea transmisă Curţii Constituţionale, că actul normativ nu conduce la împiedicarea înmulţirii şi proliferării câinilor fără stăpân, ci traumatizează societatea civilă, "demers care nu este de natură a traduce drepturile fundamentale ale omului în România".

Semnatarii invocau decizia anterioară a Curţii, potrivit căreia legiuitorul era obligat să stabilească o ordine de prioritate cu privire la soluţiile privind gestionarea câinilor fără stăpân, judecătorii constituţionali apreciind că soluţia eutanasierii câinilor fără stăpân poate fi aplicată doar în ultimă instanţă, respectiv numai atunci când toate celelalte soluţii au fost aplicate în mod corespunzător dar nu şi-au atins scopul de a limita sau eradica acest fenomen.

Contestatarii făceau, de asemenea, referire la aceeaşi decizie a Curţii, care statua că prin folosirea unei tehnici legislative inadecvate legiuitorul a adus atingere în final demnităţii umane, valoare supremă prevăzută în Constituţie: "Demnitatea umană, sub aspect constituţional, presupune două dimensiuni inerente, respectiv relaţiile dintre oameni (...) precum şi relaţia omului cu mediul înconjurător, inclusiv cu lumea animală, ceea ce implică, în privinţa animalelor, responsabilitatea morală a omului de a îngriji aceste fiinţe într-un mod de natură a ilustra nivelul de civilizaţie atins".

"Raportat la legea criticată, Curtea a stabilit că legiuitorul trebuie să legifereze calitativ şi previzibil, aplicarea eutanasierii câinilor fără stăpân fiind permisă sub aspect constituţional exclusiv ca ultim resort, respectiv numai atunci când toate celelalte soluţii au fost aplicate corespunzător de către autorităţile locale, însă nu şi-au atins scopul de a limita sau de a eradica fenomenul câinilor fără stăpân", se arăta în documentul transmis CC.

Preşedintele Traian Băsescu declara în 16 septembrie că va promulga "fără reţineri" legea privind eutanasierea câinilor maidanezi, în forma votată în Parlament, precizând că aşteaptă decizia Curţii Constituţionale.

"În forma în care a trecut prin Parlament o promulg fără reţineri. Este ceea ce eu cred că trebuie să se întâmple. După ce ajunge populaţia canină la o dimensiune rezonabilă se poate gândi şi alt mod, dar acum este un pericol pentru copii, pentru bătrâni, pentru oameni în general", a spus preşedintele Traian Băsescu.

După adoptarea legii au fost organizate mai multe proteste, atât de către persoane care cer rezolvarea problemei câinilor maidanezi prin strângerea acestora de pe străzi, cât şi de cei care se opun eutanasierii maidanezilor.

Citit 505 ori Ultima modificare Miercuri, 25 Septembrie 2013 17:06

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.