Cutremur cu magnitudinea de 3,2 grade pe scara Richter

Cutremur cu magnitudinea de 3,2 grade pe scara Richter
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Un cutremur cu magnitudinea de 3,2 grade pe scara Richter s-a produs miercuri, la ora 00.56, în judeţul Prahova.

Seismul a avut intensitatea II şi s-a produs la o adâncime de 13 kilometri.

Oraşele apropiate de epicentru sunt: Băicoi (6 kilometri), Plopeni (11 kilometri), Boldeşti-Scăeni (14 kilometri), Ploieşti (17 kilometri), Moreni (18 kilometri).

În 6 octombrie, tot în zona Vrancea, s-a produs un cutremur de 5,5 grade pe scara Richter, cel mai mare din ultimii patru ani. Seismul a fost simţit şi la Bucureşti, dar şi în nordul Bulgariei şi în Republica Moldova.

În 15 octombrie, la ora 22.33, în Vrancea s-a produs un cutremur de 4,7 grade.

Anul acesta, în zona Vrancea s-au mai produs şase cutremure cu magnitudinea de cel puţin 4 grade, la 11 august (4,5 grade), 28 iulie (4 grade), 12 iulie (4,1 grade), 20 iunie (4,2 grade), 21 aprilie (4,2 grade) şi 6 martie (4,2 grade).

Citit 657 ori Ultima modificare Miercuri, 30 Octombrie 2013 09:06

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.