Preşedintele Băsescu, către FMI: "Nu susţin acciza pe carburanţi. Nu blochez decizia, dar nu-mi cereţi să semnez!"

Preşedintele Băsescu, către FMI: "Nu susţin acciza pe carburanţi. Nu blochez decizia, dar nu-mi cereţi să semnez!"
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Preşedintele Traian Băsescu a spus joi, la întâlnirea cu delegaţia FMI în România, că nu va susţine introducerea accizei pe combustibil, precizând că nu va bloca decizia Guvern-FMI, de data aceasta, dar să nu i se ceară să semneze aceste negocieri. Acesta şi-a exprimat speranţa că această misiune a Fondului Monetar Internaţional în România va avea succes.

Şeful statului a adăugat: "Privind la ultima misiune a FMI din ţara noastră, ne-am recăpătat vechile obiceiuri. Imediat cum avem o mică creştere, începem să cheltuim mai mult şi mai mult, iar acest lucru pregăteşte România pentru o nouă criză".

Şeful statului a criticat în discuţiile cu FMI măsurile pe care Guvernul vrea să le ia privind introducerea de noi taxe. "Mă uit, acum, la cheltuielile Guvernului, un buget relaxat din punctul de vedere al cheltuielor, şi bineînţeles că, din cauza ineficienţei colectării taxelor, noi taxe au fost introduse. Nu critic lărgirea bazei de impozitare, o susţin, dar exagerările de a pune taxe noi pe energie şi acciza pe combustibil în special, consider că este o mare greşeală care va afecta şi economia şi populaţia", a spus Traian Băsescu.

Preşedintele a ţinut să menţioneze că responsabilitatea pentru introducerea acestor măsuri este a Guvernului şi a Fondului Monetar Internaţional.

Citit 652 ori Ultima modificare Joi, 23 Ianuarie 2014 12:40

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.