Parlamentul European a votat, joi, eliminarea vizelor pentru cetăţenii Republicii Moldova

Parlamentul European a votat, joi, eliminarea vizelor pentru cetăţenii Republicii Moldova
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Parlamentul European a votat, joi, eliminarea vizelor pentru cetăţenii Republicii Moldova, urmând ca aceştia, potrivit calendarului stabilit pentru moment, să poată călători liber în Spaţiul Schengen, în scopuri turistice, după prima jumătate a lunii mai.

Europarlamentarii au aprobat propunerea de Regulament a Parlamentului European şi Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 539/2001 de stabilire a listei ţărilor terţe ai căror resortisanţi trebuie să deţină viză pentru trecerea frontierelor externe şi a listei ţărilor terţe ai căror resortisanţi sunt exoneraţi de această obligaţie.

Astfel, Comisia a propus transferarea Republicii Moldova de pe lista negativă pe lista pozitivă a ţărilor ai căror cetăţeni nu au nevoie de viză pentru a călători în Spaţiul Schengen. Comisia şi-a motivat propunerea prin "progresele considerabile realizate de această ţară în ultimii trei ani şi jumătate de dialog privind liberalizarea vizelor". În acest sens, cu ocazia summitului Parteneriatului Estic de la Vilnius din noiembrie 2013, Republica Moldova a parafat Acordul de asociere cu UE şi a devenit prima ţară din cadrul Parteneriatului Estic care a îndeplinit toate cerinţele aferente Planului de acţiune privind liberalizarea vizelor.

Citit 750 ori Ultima modificare Joi, 27 Februarie 2014 14:07

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.