Deseară te-aştept în ogradă,/ pe prispa din pleavă şi clisă,
te-aştept cu dulceaţă amară,/ te-aştept cu psaltirea deschisă!
Am numai o vorbă...o vorbă/ adâncă şi naltă şi dreaptă
şi scurtă şi clară şi simplă/ şi (s)pusă taman lângă faptă!
Hai, intră-n ogradă...că-i sară/ cu greieri şi lună, cu toată
tăcerea de-atuncea...nu-ţi pare/ că nu s-a-ntâmplat niciodată?
Nu-ţi pare că totu-i ca-n carte?/ nu-ţi pare că vorba e goală?
că timpul şi spaţiul secundei/ (n)-aşteaptă-n zadar socoteală?
Ia nu-mă-uitarea aceasta/ din vremea de-atuncea, Marie...
şi-ascultă-(mi) o vorbă, ascult-o/ cât încă-i curată şi-i vie!
O clipă măcar fii atentă/ la cel care-(ţi) plânge când scrie
cum geme şi cum vrea să moară/ Pământul ticsit cu sicrie!
