Contractele lui SEBASTIAN GHIȚĂ cu statul sârb, devoalate de jurnalişti străini

Contractele lui SEBASTIAN GHIȚĂ cu statul sârb, devoalate de jurnalişti străini
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Cazul Sebastian Ghiţă face valuri şi în presa de investigaţie de la Belgrad, acolo unde fostul deputat a fost arestat şi apoi eliberat pe cauţiune. Jurnaliştii vorbesc despre conexiuni în aparatul de stat, judecători corupţi şi mulţi prieteni influenţi.

În opinia ziariştilor sârbi, fugarul Sebastian Ghiţă a ales Serbia exact din aceste motive, pentru a scăpa de justiţia din România, relatează Digi 24, citând jurnalişti străini.

Cazul său, spun jurnaliştii sârbi, seamănă izbitor cu cel al unui bulgar, care, de asemenea urmărit pentru ilegalităţi, s-a refugiat de mai bine de trei ani în ţara vecină. Un contract important cu poliţia de frontieră din Serbia pare să fie cardul de acces al fostului deputat român în aparatul de stat al Serbiei.

Cotidianul „Danas” a publicat o investigaţie despre contractul de un milion de euro primit de fugarul român pentru securizarea unui segment al frontierei sârbe. Este posibil, spun jurnaliştii sârbi, ca toate conexiunile pe care fostul parlamentar le are în Serbia să-i fi întârziat prinderea.

Sursa foto: mediafax.ro

Citit 891 ori Ultima modificare Joi, 01 Iunie 2017 17:15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.