Guvernul MAJOREAZĂ SALARIILE angajaţilor din penitenciare

Guvernul MAJOREAZĂ SALARIILE angajaţilor din penitenciare
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Guvernul a discutat, ieri, un act normativ privind majorarea salariilor angajaţilor din penitenciare cu 10 la sută, pentru a alinia veniturile acestora cu angajaţii din MAI şi MApN, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, precizând, în debutul şedinţei Executivului, că funţionarii din penitenciare fac parte din categoria ordine publică şi siguranţă naţională, însă nu au fost incluşi în prevederile ordonanţei 99/2016.

„Este o promisiune pe care am făcut-o împreună cu domnul ministru Tudorel Toader acum trei săptămâni, că în cursul lunii august rezolvăm problema. Dat fiind faptul că era ultima şedinţă din august, am considerat că e de bun-simţ să aşteptăm ca acest proiect de lege să fie gata”, a declarat premierul Mihai Tudose, la începutul şedinţei Executivului. Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a spus că funţionarii din penitenciare fac parte din categoria ordine publică şi siguranţă naţională, însă nu au fost incluşi în prevederile ordonanţei 99/2016. „Legea 152/2017 a fost aprobată şi avem ordonanţa 99/2016, prin care s-a mărit nivelul de salarizare pentru funţionarii cu statut special din categotria ordine publică şi sigurabnţă naţională. Funcţionarii cu statut special din penitenciare fac parte din această categorie, însă nu au fost prinşi în ordonanţă. În felul acesta a apărut o diferenţă de salarizare între cei care fac parte din aceeaşi categorie ocupaţională. Proiectul de ordonanţă de urgenţă are două aliniate, prevede că în limitele celor 10 la sută a ordonanţei precedente majorarea salarială se aplică şi funcţionarilor publici cu statut special din penitenciare”, a declarat ministrul Justiţiei.

Premierul a precizat că şedinţa Guvernului a întârziat tocmai pentru a se primi toate avizele pentru acest proiect.

 

Citit 1088 ori Ultima modificare Joi, 31 August 2017 00:52

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.