Accident cu două victime în dreptul Spitalului Militar (FOTO)

Joi, 19 Octombrie 2023 18:03 | Publicat în TRAFIC
Un eveniment rutier deosebit s-a produs joi după-amiază, pe strada Traian, în dreptul Spitalului Militar, potrivit informațiilor obținute de la fața locului fiind nevoie de intervenții speciale pentru ca victimele să poată primi îngrijiri medicale. În accident, care a paralizat pentru o perioadă circulația din zonă, au fost implicate două autoturisme, în urma impactului două persoane au fost rănite, iar pentru preluarea victimelor a fost nevoie de intervenția pompierilor milit ...

Bloc evacuat din cauza unui panou electric (VIDEO)

Luni, 16 Octombrie 2023 14:05 | Publicat în EVENIMENT
Panică într-un bloc din centrul Tecuciului, unde luni, la prânz, a izbucnit un incendiu care a pus pe jar atât locatarii, dar și forțele de intervenție. Patru autospeciale de la ISU au fost trimise pentru a stinge focul izbucnit în casa scării imobilului. La sosirea la fața locului, militarii au găsit nu doar flăcări, ci și mult fum, evacuând zece persoane care încă nu ieșiseră singure din imobil. Trei dintre acestea au fost coborâte de la etajul al patrulea, cu autoscara. D ...
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Galați, UPU-SMURD Galați, Crucea Roșie Galați și Asociația "Ajut" au organizat, duminică, 15 octombrie, "Maratonul Resuscitării", eveniment dedicat Zilei Mondiale a Repornirii Inimii. Evenimentul a debutat la ora 10,00, în incinta Shopping City Galați, cu câteva momente artistice vocal-instrumentale ale unor copii. De altfel, aceștia au fost prezenți în număr mare, însoțiți de părinți, bunici sau cadre didactice. ...

Lecții de prim ajutor pentru gălăţeni

Sâmbătă, 14 Octombrie 2023 16:00 | Publicat în SOCIETATE
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Galați, UPU-SMURD Galați, Crucea Roșie Galați și Asociația "Ajut" organizează, duminică, 15 octombrie, "Maratonul Resuscitării", eveniment dedicat Zilei Mondiale a Repornirii Inimii. Cu această ocazie, gălățenii pot participa la lecții de prim ajutor și pot efectua ei înșiși manevre de resuscitare si deblocare a căilor aeriene. Evenimentul are loc între orele 10.00 și 14.00, la complexul comercial Shopping City Galați. ...

Incendiu violent produs de un banal scurtcircuit

Joi, 12 Octombrie 2023 11:55 | Publicat în EVENIMENT
Un incendiu violent, care a pus în pericol mai multe locuințe din satul Vasile Alecsandri, comuna Braniștea, a avut loc joi dimineață. Flăcările puternice, care au cuprins un imobil, au fost observate tarziu de proprietarii care au reușit totuși să cheme pompierii înainte ca pârjolul să se extindă la locuințele învecinate. La sosirea la fața locului a celor două autospeciale de stingere de la Galați și a unui echipaj SMURD, pregătit să intervină în cazul în care ar fi e ...
Mobilizare de forțe pe Dunăre după ce un marinar angajat la Navrom Galați a dispărut în apele fluviului. În circumstanțe încă necunoscute, bărbatul, în vârstă de 59 de ani, a căzut de pe șlepul pe care lucra. Dispariția a fost sesizată imediat de colegi, fiind alertate forțele de intervenție.  Intervin pompierii de la ISU, cu o barcă de salvare, un echipaj SMURD precum și elicopterul, care survolează zona și care este pregătit să îl preia în cazul în care va fi rec ...

Intervenție complexă după seism, la Metalurgic

Miercuri, 27 Septembrie 2023 19:22 | Publicat în EVENIMENT
O clădire a fostului Liceu Metalurgic, actualul Colegiu Tehnic "Aurel Vlaicu", va fi, joi, 28 septembrie, scena unei desfășurări de forțe în cadrul căreia se va simula intervenția după un seism de mare magnitudine. Echipajele de pompieri, poliție, jandarmi și Ambulanță vor fi prezente în număr mare, cu tehnica din dotare, în zona unității de învățământ și pe străzile adiacente, în intervalul orar 10,00 - 12,00. Din acest motiv, traficul rutier pe strada 1 Decembrie 1918 ...
Evenimentul rutier s-a petrecut miercuri după-amiază, la Șendreni, la scurt timp după ce polițiștii l-au urmărit în trafic, pe DN 25, pe un șofer care a încercat să scape cu fuga, gonind mai bine de 40 de kilometri. Un autoturism și un autocamion s-au ciocnit violent pe șoseaua care traversează localitatea după ce șoferul mașinii mici ar fi pătruns pe carosabil. În urma impactului, unul dintre pneurile vehiculului de mar ...

Un pompier a predat poliției un portofel găsit

Vineri, 15 Septembrie 2023 07:02 | Publicat în SOCIETATE
Un portofel cu acte și bani a ajuns înapoi la proprietarul care îl pierduse, grație unui om cu suflet mare Un angajat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Galați a făcut un gest de normalitate, care este însă din ce în ce mai rar în societatea în care trăim. Bărbatul a găsit, miercuri seara, în zona Bisericii Catolice din oraș, un portofel, care fusese scăpat de cineva în iarba din zonă. Angajatul ISU Galați a analizat obiectul, a constatat că acesta conț ...
În urma ultimelor evenimente petrecute în zona de nord a județului Tulcea, aflată la granița cu Ucraina, Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a emis o hotărâre prin care se stabilesc o serie de măsuri menite să protejeze populația din localităţile adiacente zonelor de conflict Reni și Ismail. Prefectul județului Galați, Claudiu Sorin Gavril, a convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență pentru a stabili ce măsuri trebuie luate la nivel local. C ...
Pagina 4 din 5