CÂND O VEZI (dosarele XYZ)

CÂND O VEZI (dosarele XYZ)
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Din colecția „Cele mai clare poezii rămase tablou”

(!) când o vezi, zici că abia a ieşit din diagonala

televizorului: trup de mătase, picioare

lungi până la sfârşitul drumului, ochi mari

şi sâni hapsâni, de-ţi vine să mori prin re/muşcare (!)

(!) când o văd, alde terchea-berchea salivează,

parcă sunt câinii tovarăşului Pavlov,

parcă sunt guşterii pseudo/împăratului Mao

lângă porţia de orez cu friptură de păianjeni mov (!)

(!) când o văd, alde Casanova de cartier sar pe geam

şi inundă şanţurile cu lacrimi de crocodil,

se dau cu capul de colţurile neantului,

înghit grenade ofensive şi mor inutil (!)

(!) când o vezi - zice prietenul meu misogin - 

îţi vine să ucizi toată suflarea din lume, să rămână

singură, şi s-o părăseşti, şi apoi s-o cauţi

toată viaţa, cum cauţi în deşert o fântână (!) 

NEC PLUS ULTRA, Colecție

Divina Tragedia, Colecție

Citit 3829 ori Ultima modificare Duminică, 09 Iulie 2023 14:07

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.