Trebuie să trec în altă dimensiune!...
strig la mine şi mă opresc tocmai când
soarele meu răsare-i soarele meu apune
şi pământul meu pe lună-i luna mea pe pământ!
Nu te opri!...aud vocea mamei plecate
în dimensiunea unde toate au destinul asemănător...
recunosc, îmi este frică pe înserate,
de ne/cunoscutul noapte bună şi somn uşor!
Ceva depăşeşte instrumentele mele de măsurare,
însă eu nu cunosc, nu ştiu să mă comport,
nu reproşez nimănui, nu apelez la "care pe care",
sunt mort lângă viu, ori sunt viu lângă mort!
Cu sau fără permisiune, trebuie să încerc
trecerea în altă dimensiune, chiar de ştiu ori nu ştiu...
soarele meu răsare şi soarele meu apune-s în cerc...
luna mea pe pământ şi pământul meu pe lună-s
din ce în ce mai rar şi foarte târziu!
