Din colecţia "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" JOC de UNU (despre Nenea Mucalitul)

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Ne/aşteptat... se-nclină, se-ndoaie şi se strâmbă
corect, pe ne/simţite şi până la oprire,
îşi pierde răsuflarea, se-ngroapă-n Sine, tandru,
anticipând Latenţa din care-o să-(şi) inspire
alt Început... şi altă (parcă aceeaşi) goană
spre-afară, unde-ntruna-ncolţeşte Ne/Sfârşitul
şi unde se frământă triumful Amăgirii...
sub Semnul unui Unu... (zis nenea Mucalitul!)

Ne/sinchisit... porneşte-(n) Ideea că (se) suie,
pogoară, stă, clamează, scrâşneşte, râde, plânge
pe umărul Minciunii, că se îndreaptă printre
ne/mărginiri de oase şi re/vărsări de sânge,
că-(şi) duce-nfumurarea spre-un Adevăr aiurea
şi iese din Strâmtoare taman când vrea să intre
unde-ncolţeşte-ntruna Ne/Totul, In/Finitul...
sub Semnul unui Unu... (zis nenea Mucalitul!)

Citit 9814 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.