las timpul singur şi mă duc să văd/ ce a rămas acolo, în UITARE,/
pe-o margine de vis, departe hăt/ - mâhnirea-ncepe să se înfăşoare
pe naivitatea sufletului meu,/ iar trupul mi se-nchină şi se-nclină
când văd cât e de singur DUMNEZEU,/ parcă VECIA lui ar fi de vină
îngenunchez nedumirit şi-l rog/ să-mi zică ce să fac şi ce urmează
astăzi şi mâine... însă n-am noroc:/ nu-mi dă nici o idee, nici o rază
mă uit în podul palmei şi nu cred/ că LINIILE toate-s prăpădite -
sărut ŢĂRÂNA, lăcrămez încet.../ şi bat, şi bat... dar nu mi se deschide
Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" LUCRARE de CONTROL la CAPĂT de LINIE [o amintire cu gazetarul Radu Macovei] Scris de Ion Zimbru
