Mă uit în jur, silabisesc [să (nu) se ştie]:
es-te fru-mos, foar-te fru-mos!...Frumos şi rar,
îmbătrâneşte papagalu-n colivie,
iar eu degeaba-mbătrânesc în calendar!
Mărturisesc: n-am învăţat să-i dau mâncare
acestei păsări, cestui zbor să-i dau deschis,
cestei minuni să-i cer oleacă de iertare!
Nu i-am cerut, n-am ascultat-o, nu i-am scris!
Stă negreşit pe balansoar...şi mai şi cântă...
şi-n ochii mici – două cireşe amărui –
văd cum îşi poartă – fără vină – cea osândă,
şi nici nu cere ajutorul nimănui!
Stă după gratii...şi-i mai cade câte-o pană –
ar mai trimite câte-un tril, dar n-are cui...!
Îmbătrânesc degeaba-n biata mea Nirvană
şi-n Veci de Veci n-am să pot fi în locul lui!!!
Din colecţia „Cele mai triste poezii rămase tablou” NEGREŞIT (declarație de vinovat) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
