Două Turte (la mormântul maiorului Romică Bălan)

Două Turte (la mormântul maiorului Romică Bălan)
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Din colecţia "Cele mai triste poezii rămase tablou"

(!) hai să-mi macini veşnicia,/ doamna mea moară de vânt,
şi să faci o turtă mare/ de la cer până-n pământ,
şi s-o dai la plecătoare,/ şi s-o dai la stătătoare,
să mănânce fiecare/ frumuseţe cântătoare
din senin, din întâmplare,/ din răspuns, din întrebare,
şi din zare până-n zare/... altfel, tremură şi moare (!)

(!) după ce-mi termină timpul/ veşniciei (tot) mâncând,
macină-te şi pe tine,/ doamna mea moară de vânt,
fă-te turtă, dă-te celor/ care cântă în cais,
în salcâm şi-n plop şi unde/ le-am iubit şi le-am de/scris,
şi hrăneşte-mi (ne)păsarea/ de-a (nu) şti să-mi cer iertare
celor ceste plecătoare,/ cestor cele stătătoare
n-astă viaţă lungă-scurtă,/ la mormânt şi la fereastră -
două turte într-o turtă/ PENTRU VEȘNICIA NOASTRĂ (!)

NEC PLUS ULTRA, Colecție
Divina Tragedia, Colecție

 

Citit 8546 ori Ultima modificare Luni, 03 Aprilie 2023 12:34

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.