Mai am vro câţiva paşi până ajung
unde începe cercul înc-o dată
şi unde totul stă-ntr-un absolut
nici alb, nici negru, fără nici o pată!
Unde nimic nu are înapoi,
unde nimic nu are înainte
şi-unde nu ştiu că (n)-are rost să ştiu
măcar aceste câteva cuvinte!
Mai am un pas, şi nici măcar un pas,
şi mă primeşte înc-o încercare
de-a suferi şi de a fi convins
că niciodată sufletul nu moare!
Iată, se-ntâmplă, gata, (m)-am ajuns:
aici e-acolo şi acum e-atuncea -
patru cuvinte ies în calea mea:
TATA şi MAMA, LEAGĂNUL şi CRUCEA!
CUVÂNT ÎNAPOI (la mormântul PĂRINȚILOR) Scris de Ion Zimbru
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.
ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro

