(autodenunţ)
Din colecţia "Cele mai frumoase poezii postume"
s-a dus bătrânul…n-a mai apucat
să mergem (cu sfială) în pădure
şi să-mi arate: ăsta-i lemn de cruce,
tăcut şi drept şi gata să îndure!
s-a dus bătrâna…tare a mai vrut
să mergem (fără frică, în tăcere)
la orizont, pe deal, şi să-mi arate:
acesta-i punctul nostru de vedere!
şi se tot duc bătrânii noştri sfinţi,
pe o cărare (nu aud regrete)…
şi parcă vor să-mi spună: este bine,
sunt locuri, însă nu mai sunt bilete!
n-au apucat (însă nici eu n-am vrut,
m-am furişat în lene şi-amânare)…
nu mă grăbesc (şi uit şi uit mereu):
nu-s vrednic de asemenea cărare!
