De-a lungul şi de-a latul vremelniciei mele
am dat cu pietre-n cântec, în lună şi în stele,
şi am zvârlit cu flăcări în ruguri şi în rugi,
şi am furat cuvinte şi lacrimi de pe cruci!
Ce-i cu atâta lună?...(i-am zis în gura mare,
iubitei mele)...uite cum umblă pe cărare
şi-şi târâie bocancii, pândeşte, bate-n geam
şi vrea să-i spun oleacă nişte Omar Khayyam!
Ce-i cu atâtea triluri? ce-i cu atâtea stele?...
(îmi tulbură iubirea, nu pot să dorm (de ele)...
ce-i cu atâtea lemne crucite în mister
când eu nu am căldură şi dârdâi în chiler!
Le dau la foc...să ardă, să piară toate, toate...
(ce adevăr? ce lacrimi? minciuni! eternitate?
nimic mai fals! zvârl pietre-n iubire şi în geam)...
văz duhuri bune? rele?...nimic şi lut Khayyam!
Descântec de lapidare şi amor (farsă în sol bemol minor) Scris de Ion Zimbru
Ion Zimbru
Articole recente - Ion Zimbru
INEFABILUL PROFESIONIST (I) CATHARSIS (mic... tratat de apropiere) MĂRTURISANIE MOTANUL GALBEN (mi-au! şi miau!) CINEL! CINEL!
Mai multe din această categorie:
