Eu sunt salcâmul cel fără umbră,
cel fără cântec şi fără noroc...
Vine securea, vine şi toamna,
vin să mă ducă mâncare la foc!
Salcia soră stă mai încolo,
are de toate la cald şi la frig...
Pic din picioare, ochii mi-s gata,
am doar o vorbă pe care o strig:
Salcie, salcie...hai dă din frunze,
hai, dă din păsări, salcia mea!...
Vino încoace, vino aproape,
vino la mine, salcia mea!...
Nimeni nu vine...(cum altădată)...
să stea oleacă...(de ploaie şi vânt)...
(eu sunt salcâmul cel singuratec)...
toţi moromeţii s-au dus în pământ!
Inimii mele nimeni nu-i zice,
nici n-o ajută să moară frumos...
Nimeni nu-i zice "la revedere",
nimeni nu-mi zice să merg sănătos:
Salcie, salcie...hai, dă din frunze,
hai, dă din păsări, salcia mea!...
Vino încoace, vino aproape,
vino la mine, salcia mea!
Salcâmul fără umbră (rugă solemnă pentru Georgiana şi Ana, românce din Livorno, cititoare de VL) Scris de Ion Zimbru
Ion Zimbru
Articole recente - Ion Zimbru
MĂRTURISANIE MOTANUL GALBEN (mi-au! şi miau!) CINEL! CINEL! FIINDCĂ (...ar putea fi ultima) SIGUR CĂ DA! EA ESTE!
Mai multe din această categorie:
