Am ajuns aproape acolo... mai am un pas
şi pot spune: sunt aici, stau pe marginea liniştii
şi mă uit fără cuvinte...
fără toate cuvintele din lume stau şi mă uit!...
Ei au plecat demult... cu o viaţă înainte,
spuneau în fiecare zi: noi nu plecăm niciodată!...
şi, pentru prima dată,
nu s-au ţinut de cuvânt!...
De câte ori am fost cu ei, pe marginea aceasta,
să-i aducem şi să-i lăsăm pe alţii, aici...
acolo, adică...
unde stau şi mă uit fără cuvinte!...
Iată, înfloresc lăcrămioarele, păsările şi crucile...
Ei au plecat demult...
şi eu cred că vor să vină acasă...
cu toate cuvintele din lume vor să vină acasă!...
Încă un pas... şi sunt aici (fără cuvinte) Scris de Ion Zimbru
Ion Zimbru
Articole recente - Ion Zimbru
MĂRTURISANIE MOTANUL GALBEN (mi-au! şi miau!) CINEL! CINEL! FIINDCĂ (...ar putea fi ultima) SIGUR CĂ DA! EA ESTE!
Mai multe din această categorie:
