Când ai văzut că nu mai am cuvinte
şi stau pustiu la margine de sat,
m-ai dat Ion de suflet la Uitare...
de sufletul cuvântului m-ai dat!...
Şi stau şi tac, şi tac şi stau... cum tace
şi stă-n salcâm nimicul şi îmi dă
tot ce a strâns din viaţa mea prea lungă...
mai lungă decât moartea... ă! hă! hă!
Şi-mi dă, şi iau, şi simt că mi se umple
(încet, de tot) uitarea cu nimic...
mai am vreo trei secunde-n buzunare,
şi-n ochi mi-i gol, şi-n inimă mi-i frig!
Mă strigă satul, vine să m-asculte,
să dau ...! ...dar ce, dacă nu am cuvânt?!...
Dau lacrima mea plină de onoare
şi tot nimicul care (nu) mai sânt!
Fără cuvinte (fără cuvinte) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
