Pur şi simplu (două care... până unde va)

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Mâine, când e gata carul mare/ şi s-opreşte la fereastra mea,
caut şi mă sui cu toată viaţa.../ să-mi ajungă până unde va!
Caut cele bune şi nebune,/ tot ce am făcut şi n-am făcut,
să rămână pur şi simplu-n urmă,/ să-mi ajungă până la-nceput!
Am visat că mergi şi tu cu mine/... [la plecare (mâine)-am să te strig]...
şi, aşa, să nu rămână singur,/ vom lua cu noi şi carul mic!
O să vadă lumea două care,/ scârţâind încet, pe caldarâm,
înspre nordul nostru, unde-aşteaptă/ dealul plin cu floare de salcâm,
unde-aşteaptă păsările toate,/ sufletele toate, pomii toţi,
grâul şi văzduhul fără seamăn,/ turte şi dulceaţă, cai şi roţi,
unde iar se-ntâmplă să răsară/ pentru fiecare câte-o stea...!...
Le-om sui aprinse-n două care.../ să ne-ajungă până unde va!


 

Citit 9172 ori Ultima modificare Duminică, 26 Aprilie 2015 18:11

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.