!un copac în mijlocul furtunii
strigă plin cu păsări către cer
doamne dumnezeule mă iartă
dacă până mâine am să pier!
!cred că-n noaptea asta se termină
zilele pe care mi le-ai dat
sunt bătrân dar cuiburile-s pline
cu-nceputuri gata de cântat!
!simt că mi se smulge rădăcina
crengile cum toate mi se frâng
vântu-mi intră-n inimă şi-mi taie
răsuflarea de salcâm nătâng!
!nimenea nu trece să mă vadă
nimenea n-aude cum te rog
doamne dumnezeule fii mare
sparge-mă şi zvârle-mă în foc!
!dă-mă hrană flăcării flămânde
astfel pot să fiu şi eu folos
dar aşeaz-aceste cânturi calde
n-alt copac mai tânăr mai frumos!
!poate m-oi nălţa dintr-o cenuşă
înc-o dată drept salcâm şi demn
pân-atunci gândesc numai la tine
toată veşnicia mea de lemn!
O cerere de iertare (se dedică doamnei Tincuţa Boza... în ziuă aniversară) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
