Aceeaşi glacială pan(o)(a)ramă (minună/ţie şi minună/mie)

Scris de Ion Zimbru

Joi, 14 Ianuarie 2016 00:00

Am visat că mă trezesc din somn...
şi deschid ochii...şi mă prind în joacă...
ştiu să joc, nu ştiu să joc, totuna-i...
(nu) are ce şi (n)-are cum să-mi placă!
 
Văd viitor naiv până-n prezent,
până-n trecut...nu ştie cine-l cheamă...
(s)clipiri ne/vii, ne/tot şi ne/pământ:
aceeaşi glacială pan(o)(a)ramă!
 
Şi joc, şi joc...mai bine ar, cultiv...
dacă-ngropare nu-i, nu-i dezgropare...
nu poate fi nici tot şi nici nimic...
dacă nu ară, nimeni nu (mai) are!
 
Ar câmpul drept din universul strâmb,
cu-n substantiv primit în moştenire
de la un fiu de fiu de fiu de fiu...!...
Răstorn doar brazd-adâncă şi subţire
 
cum poate fi doar marginea de sus
ori cea de jos a-nchipuirii care
coboară/suie vremuri vechi şi noi,
prin plug...numai aşa (nu) e-ntâmplare,
 
numai aşa se-ntâmplă răsărit
şi ridicat din/spre triumf, spre poamă,
înspre-un apus prezent în viitor...
şi (nu) se ştie (încă) cine-l cheamă!...
 
Ar câmpul strâmb din universul drept,
cu-acelaşi substantiv, fără simbrie,
de la un fiu de fiu de fiu de fiu...!...
Minună/ţie şi minună/mie,
 
dacă dormirea-i cea fără vrun vis:
lungă, adâncă, grea, odihnitoare...
dacă visez că dorm şi nu mai ar
în veci...până-n (s)clipirea următoare?!