UTILE

UTILE (2597)

Categoriile copii

PUBLICITATE

PUBLICITATE (4)

 


 

MICA PUBLICITATE

 


 

Viaţa liberă este singurul cotidian gălăţean auditat de BRAT - Biroul Român de Audit al Tirajelor şi unul dintre puţinele publicaţii incluse în Studiul Naţional de Audienţă realizat de Departamentul pentru Studii de Audienţă din cadrul BRAT.

Viaţa liberă are 6 ediţii săptămânal (de luni până sâmbătă) tipărite în format tabloid, cu o medie de 24 de pagini zilnic (integral în policromie) şi cuprinde următoarele secţiuni: eveniment local, naţional şi internaţional, ştiri economice şi financiare, sănătate, editoriale şi opinii, divertisment, sport, anunţuri de mică şi mare publicitate.
                                   În fiecare vineri, împreuna cu Viaţa liberă se distribuie suplimentul Weekend Magazin.

 

Biroul Român de Audit al Tirajelor (BRAT), al cărui membru fondator este şi societatea care editează Viaţa liberă, Trustul de  Presă Dunărea  de Jos S.A., este un organism constituit în scopul verificării independente şi obiective a cifrelor de difuzare ale diverselor produse media în funcţie de criterii convenţionale, standardizate la nivel naţional. În cadrul BRAT funcţionează Departamentul pentru Studii de Audienţă (DSA) care realizează studii de audienţă pentru presa scrisă.



Studiul Naţional de Audienţă
 (SNA) oferă informaţii despre: presa scrisă, TV, radio în ceea ce priveşte impactul mediatic al mass-media şi este necesar în vederea realizării unui media-plan eficient şi pentru întocmirea unei strategii de vânzări documentate şi convingătoare.

Conform ultimului certificat de audit, aferent perioadei aprilie 2015 - martie 2016, tirajul mediu zilnic a fost de 4.809 de exemplare. Rezultatele furnizate de Studiul Naţional de Audienţă, măsurate în perioada februarie 2016 - noiembrie 2017, Viaţa liberă are o audienţă extinsă de 40.000 de cititori per apariţie.

 

 

 

Ediţia on-line a Vieţii libere este prima publicaţie a unui ziar electronic din Galaţi (1997). Platforma electronică a suferit permanent up-grade-uri pentru a fi în acord cu cerinţele cititorilor noştri. La finele anului trecut am introdus cu success platforma pentru mobil, disponibilă, deocamdată, pentru dispozitivele cu Android. Valorile de audienţă, certificate permanent de măsurările Google Analytics şi trafic.ro în mediul on-line sunt în continuă creştere. Potrivit datelor oferite de către trafic.ro, în februarie 2018, www.viata-libera.ro înregistra o medie de aproximativ 110.000 de vizitatori unici pe săptămână şi peste 400.000 de afişări, pentru acelaşi interval de timp.

 www.viata-libera.ro este un reper şi pentru comunitatea româna şi în special pentru gălăţenii din afara ţării - aproximativ 15 % dintre vizitatori sunt români stabiliţi, aflaţi la studii sau la muncă în Italia, Spania, SUA, Anglia, Canada etc.


Informatiile prezentate mai sus au rolul de a stabili o relatie corecta si obiectiva cu dumneavoastra. Este important sa stiti cui va adresati, care este publicul nostru (al dumneavoastra, în cele din urma) si care este pozitia pe piata a Vietii libere. Aceasta prezentare are rolul de a sublinia înca odata faptul ca investitia în parteneriatul cu Viata libera este profitabila si profesionista.

Apăsaţi aici pentru a descărca media kit-ul 2021 în format Adobe PDF. 


Cititorii nostri sunt potentialii dumneavoastra clienti, iar nevoii permanente de promovare a unei afaceri, Viata libera îi va raspunde întotdeauna cu promptitudine si transparenta.

 

Oferta de mica publicitate prin SMS (anunturile dumneavoastra le puteti transmite prin SMS) în editia tiparita
Apasati aici pentru a vizualiza oferta de publicitate pe site.


 

Vezi articole ...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea efectuează cercetări în privinţa unui bărbat, care a prezentat, la trecerea frontierei de stat, un permis de conducere și o asigurare de răspundere civilă false.Pe 28 septembrie, în jurul orei 03,00, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea s-a…

Balanță
Sunteți atât de sensibili la sentimentele altora încât puteți deveni confuzi.
Scorpion
Excesul de optimism poate duce la risipă. Evitați generozitatea dusă la extrem.
Săgetător
Vă simțiți mai limitați decât de obicei și veți căuta modalități creative de a vă lărgi viziunea.
Capricorn
Sunteți mai sensibili la punctele de vedere și la feedbackul dat de alții.
Vărsător
Mintea dvs. procesează informații rapid. Tindeți să trageți concluzii fără a cunoaște faptele.
Pești
Dacă aveți ceva de discutat cu cei dragi, mai bine amânați conversația pentru alt moment.
Berbec
Ziua de azi este o ocazie bună pentru a te ocupa de problemele personale.
Taur
Soarele aflat în opoziție cu Jupiter aduce oportunități de succes, noroc și fericire.
Gemeni
Ritmul rapid al vieții poate fi obositor. Veți avea multe gânduri.
Rac
Știind ce nevoi aveți, puteți face pașii pentru a vă satisface dorințele.
Leu
Este o zi dedicată entuziasmului și plăcerilor vieții. Probabil căutați o libertate mai mare.
Fecioară
Tindeți să vedeți doar ceea ce vreți și să treceți peste defectele evidente.

1739 - Tratatul de la Niš, semnat între Imperiul Otoman și Rusia, duce la sfârșitul războiului ruso-turc (1736-1739).
1792 - A fost aşezată piatra de temelie a Casei Albe, reşedinţa oficială a preşedintelui SUA.
1863 - Se naşte CONSTANTIN N. HURMUZAKI (m. 1937), entomolog, membru de onoare al Academiei Române.
1867 - Încetează din viaţă ELIAS HOWE (n. 1819), cercetător american, realizatorul primei maşini de cusut (în 1846).
1883 - Se naşte, la Galaţi, AGRICOLA CARDAŞ (m. 1955), agronom, pedagog, autor de lucrări didactice şi ştiinţifice.
1889 - Se naște CARL von OSSIETZKY (m. 1938), jurnalist, scriitor și pacifist german, laureat al Premiului Nobel pentru Pace.
1895 - Se naşte SERGHEI ESENIN (m. 1925), scriitor rus.
1897 - Se naşte LOUIS ARAGON (m. 1982), scriitor francez.
1906 - În cadrul Conferinţei Radio de la Berlin, a fost stabilit "SOS"-ul ca semnal internaţional pentru cei aflaţi în pericol.
1932 - Încetează din viață MAX WOLF (n. 1863), astronom german, pionier în domeniul astrofotografiei.
1942 - Racheta germană A4/V-2, prima rachetă balistică din lume și primul obiect care a făcut un zbor suborbital, a fost testată cu succes pentru prima oară.
1945 - A fost înființată Federația Sindicală Mondială (FSM).
1959 - Se naște SILVIA DUMITRESCU, solistă română de muzică ușoară.
1999 - Încetează din viaţă AKIO MORITA (n. 1932), inventator japonez, fondatorul holdingului electronic Sony.
2008 - Se desfăşoară, la Galaţi (3-12 octombrie), ediţia a XX-a a Festivalului Naţional de Comedie.

1852 - Se naște WILLIAM RAMSAY (m. 1916), chimist scoțian, laureat Nobel.
1875 - Încetează din viaţă PETRACHE POENARU (n. 1799), inginer, matematician, pedagog, autor de manuale şcolare, membru al Academiei Române.
1897 - Se naşte MILUŢĂ GHEORGHIU (m. 1971), actor, cunoscut mai ales prin rolurile în travesti din comediile lui Vasile Alecsandri.
1904 - Se naşte HENRY GRAHAM GREENE (m. 1991), scriitor englez.
1911 - Se naşte MIRON RADU PARASCHIVESCU (m. 1971), poet, publicist, traducător, laureat cu Premiul Academiei Române.
1932 - Se naşte VASILE ONUŢ (m. 1994, la Galaţi), sculptor, pictor, grafician, pedagog, membru al UAP, primul director al Muzeului de Artă Contemporană din Galaţi.
1935 - Se naşte PAUL GOMA (m. 2020), prozator, stabilit, după 1977, la Paris.
1939 - Se naşte DAN SPĂTARU (m. 2004), interpret ce muzică uşoară.
1944 - Încetează din viaţă (asasinat de legionari, în lagărul de la Auschwitz) BENJAMIN FUNDOIANU (n. 1898), poet, eseist, scenarist, publicist.
1951 - Se naște STING, cântăreț-compozitor englez, basist și actor.
1956 - Se naşte ADRIAN DAMINESCU, solist de muzică uşoară.
1978 - Încetează din viaţă ŞTEFAN ODOBLEJA (n. 1902), medic, membru, post-mortem, al Academiei Române.
2002 - Încetează din viaţă TIBERIU OLAH (n. 1933), compozitor, pedagog, laureat cu Premiul Academiei Române, cu alte premii.
2011 - Se desfăşoară la Galaţi (2-9 octombrie) ediţia a XXIII-a a Festivalului Naţional de Comedie.
2017 - Încetează din viață TOM PETTY (n. 1950), muzician american.

Balanță
Astăzi veți fi mai preocupați de aspectele profesionale ale vieții.
Scorpion
Optimismul și încrederea dvs. sunt foarte puternice și vreți să vă desfășurați proiectele.
Săgetător
În funcție de atitudinea dvs., puteți avea parte de câștiguri sau de pierderi.
Capricorn
În loc să vă distrați, veți prefera să vă urmați rutina și să vă îndepliniți îndatoririle.
Vărsător
Sunteți mai dispuși ca oricând să vă apucați de treabă pentru a ajunge la forma fizică ideală.
Pești
Veți folosi mai multă logică în gândire și veți fi echilibrați emoțional.
Berbec
Fiți răbdători cu ceilalți și cu propria persoană astăzi.
Taur
Este o zi norocoasă pentru realizare și recunoaștere în afaceri.
Gemeni
Există un conflict între ce ar trebui să faceți și ce vă doriți, iar asta vă aduce frustrare.
Rac
Toate relațiile din viața dvs. vor fi mai profunde din punct de vedere emoțional.
Leu
Nu puneți prea multă presiune asupra dvs., dar nici nu vă supraestimați abilitățile.
Fecioară
Cel mai probabil veți fi implicați emoțional în ceea ce privește prietenii și idealurile.

Balanță
Schimbarea tiparelor interacțiunilor dvs. este o temă a acestei zile.
Scorpion
Astăzi sunt favorizați cei interesați în a săpa adânc în latura misterioasă a vieții.
Săgetător
Veți fi foarte sensibili la toanele partenerului, dar și în relațiile cu prietenii.
Capricorn
Veți fi sistematici și organizați atunci când vă desfășurați activitățile de zi cu zi.
Vărsător
Găsiți un partener care să vă stimuleze simțurile, dar poate fi o relație de scurtă durată.
Pești
Orice lucru care vă poate face imaginația să zburde ar fi de mare ajutor acum.
Berbec
Vă doriți să aveți contact cu oamenii și să luați parte la discuții.
Taur
Nu este exclus să întâlniți o persoană alături de care să simțiți fiorii iubirii.
Gemeni
Veți fi mai ușor de încântat decât de obicei dacă sunteți iubiți și vi se oferă afecțiune.
Rac
Veți experimenta emoții care vă fac să puneți la îndoială ce este real și ce nu.
Leu
Veți fi interesați să fiți mai aproape de prieteni sau de grupurile din care faceți parte.
Fecioară
Este un moment bun și pentru schimbări în garderobă sau în aspectul fizic.

1541 - Se naşte EL GRECO (m. 1614), pictor spaniol de origine greacă.
1684 - Încetează din viaţă PIERRE CORNEILLE (n. 1606), scriitor francez.
1860 - Se înfiinţează Şcoala de Muzică şi Declamaţiune din Iaşi [azi, Universitatea de Arte "George Enescu"].
1902 - Numirea în postul de arhimandrit de scaun (vicar) la Dunărea de Jos a lui Nicodim Munteanu (viitor patriarh al Bisericii Ortodoxe Române).
1924 - Se naşte JIMMY CARTER, om politic, cel de-al 39-lea preşedinte al SUA (1977-1981), laureat cu Premiul Nobel pentru Pace (2002).
1929 - Se naşte GHEORGHE VITANIDIS (m. 1994), regizor de film, laureat cu premii ACIN.
1930 - Se naşte PHILIPPE NOIRET (m. 2006), actor francez, laureat cu premii Cesar, BAFTA, cu alte premii.
1935 - Se naşte JULIE ANDREWS, actriţă britanică, laureată cu Premiul Oscar.
1947 - Se naşte MARIOARA MURĂRESCU (m. 2014), realizatoarea emisiunii tv "Tezaur folcloric".
1952 - Se înfiinţează, la Galaţi, Teatrul de Păpuşi.
1956 - Se naşte CRISTIAN TUDOR POPESCU, ziarist, analist politic, scriitor, fost preşedinte al Clubului Român de Presă.
1958 - A fost creată, în SUA, NASA [Administraţia Naţională pentru problemele Aeronauticii şi cercetării Spaţiului Cosmic].
2002 - Se desfăşoară la Galaţi (1-5 octombrie) ediţia a X-a a Festivalului "Gulliver".
2005 - Pugilista Mihaela Cijevschi a devenit prima campioană mondială din istoria boxului feminin românesc [titlu cucerit la Podolsk, Rusia].
2018 - Încetează din viaţă CHARLES AZNAVOUR (n. 1924) cântăreţ, actor francez.

1496 - Ştefan cel Mare termină zidirea bisericii "Sf. Nicolae" din Botoşani, monument de arhitectură reprezentativ pentru epoca sa.
1870 - Se naște JEAN BAPTISTE PERRIN (m. 1942), fizician francez, laureat al Premiului Nobel.
1895 - Se naște LEWIS MILESTONE (m. 1980), regizor de film de origine rusă.
1905 - Se naşte MICHAEL POWELL (m. 1990), regizor, scenarist britanic.
1908 - Se naşte DAVID OISTRAH (m. 1974), violonist, pedagog ucrainean.
1916 - Încetează din viață MIHAI SĂULESCU (n. 1888), poet, dramaturg.
1921 - Se naşte DEBORAH KERR (m. 2007), actriţă britanică, laureată cu Premiul Oscar onorific.
1924 - Se naşte TRUMAN CAPOTE (m. 1984), scriitor american.
1928 - Se naşte ELIE WIESEL (m. 2016), scriitor şi filosof american de origine română, membru de onoare al Academiei Române, laureat cu Premiul Nobel pentru Pace (1986).
1934 - Se naşte UDO JURGENS (m. 2014), cântăreţ, compozitor austriac, laureat cu mai multe premii.
1952 - Se naşte RICKY DANDEL, solist vocal de muzică uşoară.
1975 - Se naşte MARIUS URZICĂ, gimnast, campion olimpic, mondial şi european la cal cu mânere, antrenor.
1985 - Încetează din viaţă SIMONE SIGNORET (n. 1921), actriţă franceză, laureată cu Premiul Academiei  Franceze, cu Premiul Academiei Britanice de Film, cu alte premii.
2007 - Încetează din viaţă DAVID OHANESIAN (n. 1927), bariton.
2015 - Încetează din viaţă LUCREŢIA CIOBANU (n. 1924), interpretă de muzică populară.
2019 - Încetează din viață JESSYE NORMAN (n. 1945), soprană americană.

O femeie a fost rănită și două mașini, avariate, în urma unei coliziuni în lanț petrecute pe un marcaj pietonal din localitatea Munteni Impactul a fost posibil după ce un șofer a oprit la marcajul pietonal pentru a-i permite femeii de 76 de ani să traverseze. Din spate însă, un…

1841 - Se naşte GEORGES CLEMENCEAU (m. 1929), politician francez, prim-ministru al Franței.
1859 - Încetează din viaţă CARL RITTER (n. 1779), om de ştiinţă german, fondatorul geografiei moderne.
1876 - Încetează din viaţă COSTACHE NEGRI (n. 1812), militant paşoptist şi unionist, personalitate de prim-plan a epocii, om politic de orientare liberal-democratică. A fost pârcălab de Galaţi, ministru, vicepreşedinte al Adunării ad-hoc a Moldovei. Ca scriitor a încercat nuvela, poezia, dar cea mai interesantă este corespondenţa sa cu prietenii: V. Alecsandri, I. Ghica, M. Kogălniceanu ş.a.
1879 - Încetează din viaţă KARL FRIEDRICH MOHR (n. 1806) chimist german.
1882 - Se naşte VASILE PÂRVAN (m. 1927), arheolog, istoric, vicepreşedinte şi secretar general al Academiei Române.
1891 - Încetează din viaţă HERMAN MELVILLE (n. 1819), scriitor american.
1895 - Încetează din viaţă LOUIS PASTEUR (n. 1822), microbiolog francez.
1924 - Se naşte MARCELLO MASTROIANNI (m. 1996), actor italian, laureat la Cannes şi distins cu multe alte premii.
1934 - Se naşte BRIGITTE BARDOT, actriţă franceză, laureată cu mai multe premii.
1953 - Încetează din viaţă EDWIN POWEL HUBBLE (n. 1889), astronom american. A fondat astronomia extragalactică.
1970 -  Încetează din viaţă JOHN RODERIGO DOS PASSOS (n. 1896), scriitor american. 
2003 - Încetează din viaţă ELIA KAZAN (n. 1909), regizor, scenarist, producător turc. Din 1913, stabilit în SUA.
2016 - Încetează din viaţă ȘIMON PERES (n. 1923), om politic israelian, laureat cu Premiul Nobel pentru Pace (1994).

Pagina 54 din 186