Ceaiurile de plante sunt considerate, în general, că au puteri vindecătoare şi o metodă naturistă de tratare a multor afecţiuni, dar o analiză realizată recent de Institutul federal pentru evaluarea riscurilor din Berlin a detectat o concentraţie extrem de ridicată de alcaloizi de pirolizidină în multe sortimente, ceea ce le face de-a dreptul dăunătoare pentru sănătatea umană, relatează miercuri Deutsche Welle în limba rusă.
De cele mai multe ori, ceaiurile de plante sunt puternic asociate cu concepte, cum ar fi 'curativ', 'vindecare', 'sănătate'. Internetul abundă în recomandări privind modalităţile de colectare a plantelor curative, precum şi în reţete de ceaiuri şi infuzii pentru diverse boli şi afecţiuni.
În acest context, sună de-a dreptul alarmant avertismentul Institutului Federal din Berlin pentru evaluarea riscurilor din cadrul Ministerului pentru Protecţia Consumatorului, Alimentaţiei şi Agriculturii din Germania.
Institutul a raportat că au fost supuse testelor peste 220 de sortimente de ceaiuri de plante disponibile în comerţ şi în multe dintre acestea s-a descoperit un nivel neaşteptat de mare de alcaloizi de pirolizidină. Acesta este un grup de compuşi chimici de origine vegetală, cu proprietăţi cancerigene.
Având în vedere că Institutul din Berlin nu s-a remarcat până acum prin atitudini alarmiste, avertismentul său ar trebui tratat cu toată seriozitatea, consideră unii specialişti.
Alcaloizii de pirolizidină sunt sintetizaţi de multe plante ca mod de apărare împotriva dăunătorilor. Prin eficienţă, adică prin toxicitate, unele dintre aceste substanţe depăşesc de departe toate pesticidele produse artificial.
În total, oamenii de ştiinţă au înregistrat mai mult de 500 de alcaloizi de pirolizidină în peste 6.000 de specii de plante.
Un exemplu tipic de astfel de plante este limba mielului, spune Till Beuerle, cercetător la Institutul de Biologie Farmaceutică de pe lângă Universitatea tehnică Braunschweig. 'Limba mielului - Borago officinalis. Alcaloizii de pirolizidină se găsesc în toate părţile plantei - în rădăcini, tulpină, în frunze şi flori. Frunzele tinere de limba mielului sunt folosite de regulă la gătit: din ele se face sosul verde de Frankfurt; ele sunt adăugate la salate şi în sosurile vinegreta. Nimeni nu ştie exact cât de mulţi alcaloizi de pirolizidină cancerigeni ajung în acest mod în alimentaţie', explică el.
Printre cele mai răspândite plante cu un conţinut ridicat de alcaloizi de pirolizidină se numără cruciuliţa, tătăneasa, podbalul etc. Chiar dacă majoritatea dintre ele nu sunt utilizate direct în bucătărie, oricum constituie un pericol pentru om, apreciază experţii germani.
În 2009, un adevărat scandal s-a declanşat după descoperirea într-un supermarket din Germania a frunzelor de cruciuliţă într-o pungă de rucola. 'Frunzele de rucola sunt foarte asemănătoare cu cele de cruciuliţă. Chiar dacă ar fi puse în grămezi separate una lângă alta, numai un expert ar observa diferenţa. Atunci când sunt amestecate, până şi unui botanist experimentat i-ar fi greu să le sorteze', afirmă Till Beuerle, care atrage atenţia că frunzele de cruciuliţă sunt extrem de otrăvitoare.
Consumul accidental de către bovine al plantelor bogate în alcaloizi de pirolizidină este însă un fenomen foarte comun. Această otrăvire lentă, dar constantă, face ca animalele să se îmbolnăvească în cele din urmă de ciroză hepatică. Prin carne şi lapte, aceste substanţe cancerigene pot ajunge în corpul uman.
Pot, dar ajung oare? Este greu de spus: această chestiune nu este aproape deloc studiată. Oamenii de ştiinţă nu cunosc încă toţi alcaloizii de pirolizidină, dintre care mulţi nu pot fi detectaţi prin metodele actuale de laborator. Intoxicaţia cu alcaloizii de pirolizidină poate trece neobservată ani în şir. 'Este comparabil cu fumatul. Acestea sunt doze mici de venin care ajung cu regularitate în organism, în decurs de mulţi ani. De aceea, este necesar, pe de o parte, de a educa consumatorii, iar, pe de altă parte, de a exclude pătrunderea alcaloizilor de pirolizidină în lanţul alimentar', subliniază expertul menţionat.
O chestiune separată este prezenţa acestor compuşi în miere. Potrivit cercetătorului amintit, mierea germană şi cea europeană în general nu conţin aproape deloc compuşi cancerigeni, însă mierea de import, îndeosebi cea din America de Sud, Australia şi Noua Zeelandă s-ar putea să nu fie chiar sănătoasă. Prin urmare, Institutul pentru evaluarea riscurilor din Berlin recomandă persoanelor care obişnuiesc să consume cu regularitate miere, şi mai ales copiilor şi femeilor însărcinate sau mamelor care alăptează, să dea prioritate produselor europene şi să schimbe mai frecvent marca de miere.
