Nicoleta Onofrei

Nicoleta Onofrei

PP-DD va arunca 13 oameni la parlamentare: Picu Roman şi Chebac încă nu ştiu ce vor

Joi, 11 Octombrie 2012 06:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Gălăţenii de la Partidul Poporului –Dan Diaconescu oscilează între posturile de deputat şi senator. Nici şeful PP-DD-ului, Picu Apostol Roman, şi nici fostul preşedinte al CJ Galaţi, Eugen Chebac, nu şi-au stabilit postul pe care îl vor mai arzător. Cei doi politicieni vânează câte două colegii, dar şi câte un post de senator. Astfel, Picu Apostol Roman ia în calcul Colegiile 7 şi 9 de deputat şi Colegiul 3 Senat, iar Eugen Chebac cântăreşte între Colegiile 1 şi 3 Se ...

Politicieni cu temele nefăcute

Miercuri, 10 Octombrie 2012 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Cred că prea ne-am obişnuit să ne facem temele cu o oră înainte de începerea „şcolii”, altfel nu-mi explic de ce oamenii politici care se aruncă în lupta pentru un loc de deputat sau senator sunt invizibili patru ani, apoi, cu câteva săptămâni înainte de alegeri, au subit revelaţii despre starea oraşului. Ideile bune vin în timp de stres, când există presiune, ştiu. Dar oare presiunea asta nu există tot timpul, mai ales cu o faleză care stă să se prăbuşească, cu mi ...

Concurs de idei pentru schimbarea oraşului

Marți, 09 Octombrie 2012 14:00 | Publicat în EVENIMENT
Reprezentanţii unui program de donaţii software şi hardware din România, TechSoup, s-au gândit că nu ar fi rău să existe cineva care să organizeze o „licitaţie” a ideilor care pot schimba viaţa oamenilor dintr-un anumit cartier sau oraş. TechSoup organizează o competiţie de proiecte, denumită ReStart Romania, în care se propun şi se discută planuri care promovează utilizarea de resurse şi tehnologii online pentru rezolvarea unor probleme sociale dificile. Oricine are o id ...

Vezi unde va fi situat cel mai nou complex de agrement din Galaţi

Marți, 09 Octombrie 2012 05:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Pădurea Gârboavele s-ar putea transforma în următorii ani într-un complex de agrement în adevăratul sens al cuvântului. Consiliul Judeţului Galaţi a depus spre finanţare un proiect de “Conservare a biodiversităţii în Pădurea Gârboavele, judeţul Galaţi” în cadrul Programului Operaţional Sectorial „Mediu” 2007-2013, Axa Prioritară 4 ”Implementarea Sistemelor Adecvate de Management pentru Protecţia Naturii”. Potrivit county-managerului Costel Fotea, în arealul Pă ...

Realism literar şi amintiri la Clubul de lectură

Luni, 08 Octombrie 2012 00:00 | Publicat în CULTURA
Realismul liric al lui Gelu Ciorici - Şipote s-a întâlnit, miercurea trecută, în cadrul Clubului de lectură, cu jurnalul de spital al poetului brăilean Virgil Andronescu. Poetul Gelu Ciorici a depănat poeme şi amintiri din „Carte de muncă”, editura „Noduri şi Semne”, 1996, adică de pe vremea când Cenaclul „Noduri şi Semne” avea editură. Flancat de criticul Viorel Ştefănescu, de Corneliu Antoniu, Ruxandra Anton şi Ion Avram, Ciorici s-a aflat printre prieteni vechi ...

Spectacol la marginea Falezei

Luni, 08 Octombrie 2012 00:00 | Publicat în Bilă albă/Bilă neagră
Bila albă merge la Primărie pentru că susţine financiar Festivalul Naţional de Comedie şi nu lasă să se piară unul dintre puţinele lucruri care dau seamă că mai există o fărâmă de zvâc artistic în noi. Mă bucur că, spre deosebire de anul trecut, banii alocaţi de Primărie sunt folosiţi şi pentru a compune un juriu cât de cât competent. Din juriu vor face parte şi Mişu Dinvale, directorul Teatrului Mic, Adi Caraulea, directorul Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri ...

Şedinţă solemnă ca la biserică: CJ a împărţit bani ca la pomană

Duminică, 07 Octombrie 2012 12:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Într-o linişte aproape deplină şi o atmosferă de supunere, consilierii judeţeni au votat toate proiectele de hotărâre propuse pe masă, vineri, în şedinţa extraordinară. Astfel, 40 de localităţi din judeţul Galaţi au primit bani din fondul de rezerve al Consiliului Judeţului Galaţi pentru remedierea anumitor probleme. PSD-ul are supremaţia donaţiilor în această împărţeală. Din cele 40 care au primit bani, 19 localităţi sunt cu primărie PSD, 10 cu PNL, cinci cu PDL, d ...

Candidatul PNL în Colegiul 3 – bătut în cuie: George Scarlat nu se sperie de ceilalţi pretendenţi

Sâmbătă, 06 Octombrie 2012 06:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
George Scarlat, fiul patronului de la Hanu Conachi, va fi candidatul PNL în colegiul 3 de deputaţi, chiar dacă nu a avut susţinerea lui Victor Paul Dobre. Potrivit propriei declaraţii, deputatul Victor Paul Dobre ar fi avut o altă opţiune în şedinţa Biroului Permanent Teritorial, l-ar fi preferat pe Emil Strungă, dar l-a votat pe Scarlat pentru că reprezintă viitorul organizaţiei judeţene. Delegaţia permanentă a filialei PNL Galaţi a aprobat cu 124 voturi pentru, cinci împotri ...

Purgatoriul florilor: Seră nouă la Grădina Botanică

Sâmbătă, 06 Octombrie 2012 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Sera veche de la Grădina Botanică reprezintă o capcană pentru plante şi oameni * Consiliul Judeţului va muta plantele în următoarele două săptămâni * Grindina a adus daune chiar şi în proporţie de 100 la sută la unele specii Plantele din sera Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii vor avea, în maxim două săptămâni, casă nouă. Sera veche arată, în acest moment, ca după război, după grindina din iulie, dar şi din cauza tasării continue a terenului pe care e co ...

Unde nu-i pantă, vai de tată: Pe scări, cu căruţul în braţe!

Sâmbătă, 06 Octombrie 2012 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Deputatul Bogdan Ciucă şi-a dat seama, odată ce a ajuns tătic, că nu ai cum să cobori pe faleza inferiorară decât prin intermediul scărilor. „M-am dus cu copilul, cu căruţul, pe faleză şi ca să cobor de pe faleza superioară pe faleza inferioară a trebuit să iau căruţul în braţe. Dar cum se descurcă un bunic cu copilul în căruţ sau o persoană care are o afecţiune locomotorie?”, se întreabă Ciucă. De la Bac până în Port sunt numai scări şi nicio pantă. Ceea ...
Pagina 185 din 191

Ajutoare de urgență și pentru gălățenii aflați în situații grele. Guvernul alocă peste 2,1 milioane de lei

Gălățenii care trec prin situații grele se numără printre beneficiarii ajutoarelor de urgență aproba ...

Artist gălăţean, premiat de Ministerul Culturii din Republica Moldova

Pentru lucrarea „Despre rocadă”, artistului plastic gălăţean Constantin-Adrian (Cornel) Corcăcel i-a ...

Despăgubiri pentru distrugerile cauzate de drone

Cetăţenii români vor putea fi despăgubiți pentru distrugerile cauzate de drone sau de fragmente ale ...

S-a montat ultima secțiune din tablierul metalic al noului pod peste Siret

Joi, 3 septembrie, constructorul român UMB Spedition a montat ultima secțiune a tablierului central ...

Istorica Biserică din Ciureștii Noi, județul Galați, înnoită în Duh și Adevăr

În 30 august, în ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei, în zi de hram, în ...

Pe 5 septembrie, Via Dobrogeana începe la Galați! Traseu turistic ce va pune în valoare bogățiile naturale și culturale din județul nostru

Există drumuri care leagă locuri. Și există drumuri care leagă oameni, povești și comunități.    " ...

Inflația îi întoarce pe români de la portbagaj la sacoșă

„Românii nu se mai duc o dată la săptămână sau la două săptămâni la un hipermarket, de unde să plece ...

Olga Onea: doi ani de Senat, două partide

În doar doi ani de mandat parlamentar, Olga Onea a ajuns la al doilea partid politic. Aleasă senato ...

Senatorul George Ştefănache şi-a anunţat demisia din USR. Reproşuri aduse filialei gălăţene

Printr-o postare pe pagina publică de Facebook, senatorul George Ştefănache şi-a anunţat demisia din ...

Via Dobrogeana prinde contur. Unde şi când va fi marcată Borna Zero în municipiul Galaţi

„Via Dobrogeana”, drumul care continuă unirea, pornind din Galați – despre care aţi putut afla din z ...

Cu câţi bani sunt remuneraţi şefii Consiliului Judeţean Galaţi. Topul veniturilor nete în 2026

Pentru că sunt remunerați din bani publici, ni se pare normal ca gălăţenii să ştie cu cât sunt plăti ...

ANALIZĂ. Euro s-a retras spre 5,255 lei

La jumătatea săptămânii, leul a reușit să se aprecieze față de principalele valute. Excepție a făcut ...

Peste 20.000 tone de mărfuri, operate în porturile gălățene de nave sub pavilioane „exotice”

Peste 20.000 de tone de mărfuri diverse, de la rapiță și până la fier vechi, erau operate, miercuri, ...

Ecologizare pe calea ferată din Regionala Galați, de ziua „Let's Do It, Romania!”

19 septembrie 2026 este ziua în care românii se mobilizează în cadrul Campaniei Naționale de Curățen ...

Ce soluții are agricultura românească pentru a ieși din criza de lichiditate

Agricultura locală trece printr-o criză de lichiditate de durată, care s-a acutizat în ultimii ani. ...

Atletul paralimpic Marian Petria, dublu campion național. Din sportul gălățean

ATLETISM. În Capitală au avut loc întrecerile turneului final al Campionatului Național de atletism ...

Sporting Liești și-a îndeplinit visul din Cupa României. Din sportul gălățean

Meciul de miercuri din prima etapă a grupelor Cupei României, dintre Sporting Liești și Dinamo, poat ...

Sporting Liești a plătit tribut începutului slab în duelul cu Dinamo

Sporting Liești a debutat cu o înfrângere în noua ediție a grupelor Cupei României. Formația gălățea ...

Sporting Liești primește vizita liderului Superligii, Dinamo

Eveniment deosebit în viața echipei Sporting Liești, formație care evoluează în Liga a III-a. Califi ...

Peste 275 de milioane de lei pentru profesori. Prima de carieră a fost plătită

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a finalizat plata primei de carieră pentru c ...

Profesorii spun „NU” noii legi a salarizării

Un „NU” categoric! Acesta este mesajul pe care cadrele didactice îl transmit actualului guvern, după ...

Rechizite pentru un început de școală cu șanse egale. „Primul Clopoțel” dedicat copiilor din Hanu Conachi

Fundația Dicor Academy a lansat campania „Primul Clopoțel”, prin care strânge fonduri și rechizite p ...

500 de lei pentru rechizite și haine de școală. Cine poate primi banii în noul an școlar

Copiii din familii cu venituri mici pot primi și în anul școlar 2026-2027 un sprijin de 500 de lei p ...

Poveste poliţistă în Cartierul Dunărea. O gălăţeancă a câştigat concursul organizat de Ministerul de Interne

Aurelia Ledaru, plutonier în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați, a fost desemn ...

„Loggia di Galazzi”, prima lojă masonică din spațiul românesc. Aspecte istorice ale francmasoneriei la Dunărea de Jos

Dintr-o perspectivă ştiinţifică, francmasoneria reprezintă și acum o latură a istoriei autohtone și ...

Din Jorăşti, la performanţa sportivă şi şcolară. Povestea de succes a Larisei şi a lui Roberto Tufă

„Larisa Tufă este o tânără handbalistă care a fost remarcată pentru calitățile sale la nivel naționa ...

Spectacol pe Dunăre de Ziua Marinei. Mii de gălățeni au urmărit parada navelor

Gălățenii au venit, sâmbătă după-amiază, cu mic, cu mare, pe Faleza Dunării, pentru Ziua Marinei Rom ...

Aleasă Miss Jura, o gălăţeancă are şansa de a concura pentru Miss Franța. Théodora Dragomir-Perrodin are nevoie de susţinere

Născută în Galaţi, Théodora Dragomir-Perrodin a fost aleasă Miss Jura 2026 și concurează acum la tit ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Galațiul are nevoie de 30 de voluntari pentru copiii și tinerii instituționalizați

Asociația "Ajungem MARI" caută 30 de oameni care să petreacă trei ore pe săptămână alături de copiii ...

Asociația de Sprijin pentru Părinți și Copiii cu Autism Galați lansează proiectul „WINGS”

Asociația de Sprijin pentru Părinți și Copiii cu Autism (APCA) Galați, în calitate de lider de proie ...

Harta cabinetelor stomatologice din Galați. Unde sunt dentiștii când ai nevoie de ei

Ați observat că, de cele mai multe ori, durerea de dinți pare să te lovească mai ales în weekend, câ ...

A început Campionatul Reciclării în Galați și Brăila, cu premii totale de 10.000 de lei

Ai în casă echipamente electrice și electrocasnice – unele chiar grele, gen frigider sau mașină de s ...

Proiectul-unicat al Galațiului care poate „repara” Dunărea navigabilă. „Hub-ul” gălățean de la malul fluviului, ignorat de autorități

Fără nicio îndoială, Galațiul are cea mai mare concentrație din țară de specialiști în navigație, în ...

Cât sunt dispuși gălățenii să strângă cureaua pentru a face economie la curent

Seceta și nivelul foarte scăzut al Dunării au pus România într-o situație complicată din punct de ve ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Dramaticul gălăţean aniversează 71 de ani

Cu monumentalul sediu proaspăt eliberat din schele, Dramaticul gălăţean are un motiv în plus de sărb ...

UPDATE. Trei actriţe din Galaţi, la Gala HOP

Gala HOP - Gala Tânărului Actor îşi va desemna câştigătorii în această seară de duminică, 30 august ...

Expoziția „Culorile verii”, o manifestare a diversității genurilor picturii, la Muzeul Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos

Deschisă în prezența și cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, expoziția personală „ ...

Gălăţeanul Grigoraş Moisă, din nou pe scena Festivalului „Mamaia”

Tânărul solist gălățean Grigorie Moisă – Grigoraș, așa cum îi spune mai toată lumea – va urca din no ...

Cazurile de violență asupra femeilor care au zguduit Galațiul în 2026: victime bătute, sechestrate și amenințate

Femei bătute, amenințate, răpite, sechestrate sau atacate în plină stradă. Unele au ajuns la spital, ...

Containerele inteligente au ieşit din garanţie. Cele mai multe nici nu au fost puse în funcţiune

Bun găsit în Galaţiul situaţiilor cel puţin curioase, dacă nu paradoxale! În care autorităţile local ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Încă un milionar în Galați. Orașul nostru, în istoria marilor câștiguri la Loto

Premiul de categoria I la tragerea Loto 5/40 de joi, în valoare de aproape un milion de lei, a fost ...

Percheziții și în Galați într-un dosar de pornografie infantilă. Cinci persoane au fost reținute

Cinci persoane au fost reținute într-un dosar de pornografie infantilă, după ce anchetatorii au stab ...

Nepot arestat preventiv după ce a incendiat casa mătuşii lui din Iveşti

Un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din localitatea Ivești, județul Galați, a fost arestat preventiv, ...

Tânără de 23 de ani, arestată preventiv pentru 30 de zile, după ce ar fi lovit un polițist

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați a dispus, pe 31 august, măsu ...

Hoț brăilean, prins și încarcerat de polițiști în Galați

Vineri, 28 august, n-a fost o zi cu noroc pentru un tânăr brăilean de 21 de ani pe numele căruia Jud ...

Brăileanul Cristian Ciauşu, abonat la Premiul al II-lea la Mamaia

Pentru al doilea an la rând, brăileanul Cristian Ciauşu a câştigat Premiul al II-lea la secţiunea So ...

Trafic intens la frontiera Galațiului. Poliția de Frontieră ia măsuri pentru evitarea cozilor

Sfârșitul sezonului estival vine cu trafic mai intens la granița de est, iar polițiștii de frontieră ...

Înghețată „made in Galați”, la Nibiru

Krantz, producătorul de îngheţată artizanală din Galaţi, şi-a deschis primul sau spaţiu fizic în Nib ...

UPDATE. Observațiile astronomice din Galați ale eclipsei de Lună din noaptea aceasta, anulate

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” Galați a anunțat, printr-o postare pe pagin ...

Picioarele mici au nevoie de alegeri mari

  Există o diferență uriașă între a cumpăra încălțăminte pentru un copil și a cumpăra încălțăminte ...

Ruptura de stoc la cutii de pizza în weekend: cât costă și de ce afectează doar distribuitorii fără importator

Lipsa stocului în vârful de sezon nu este un accident - este o consecință directă a structurii lanțu ...

Schimbarea pe care nu o vei regreta peste ani

Renovarea unei locuințe pornește adesea de la o nevoie imediată: o cameră pare învechită, finisajele ...

Riviera din propria curte: de ce cucerește trendul mediteraneean grădinile în această vară?

Nu mai e nevoie de bilet de avion ca să simți atmosfera unei vacanțe din sudul Europei. Cel mai pute ...