Adrian Bot

Adrian Bot

Zece inventatori care nu s-au îmbogăţit din creaţiile lor

Vineri, 05 Iulie 2013 13:00 | Publicat în MAGAZIN
Inventatorul mouse-ului, Douglas Engelbart, care a murit la vârsta de 88 de ani, nu a făcut niciodată bani de pe urma creaţiei sale, în aceeaşi situaţie aflându-se şi alţi inventatori care nu au ajuns miliardari de pe urma creaţiilor lor, potrivit bbc.co.uk. 1. LED-ul Când Nick Holonyak Jr. a inventat în 1962 primul LED utilizabil, el a prevăzut că, la un moment dat, această invenţie va lua locul becului inventat de Edison. Colegii lui Holonyak au fost de părere că acesta ar ...

Experimente în timpul celui de-al Doilea Război Mondial: Poate lipsa de somn să creeze super-soldaţi?

Sâmbătă, 06 Iulie 2013 12:00 | Publicat în MAGAZIN
Recordul mondial pentru cea mai lungă perioadă în care un om nu a dormit este deţinut de Randy Gardner, care a stat treaz 264 de ore. Fapta datează din 1965, dar se spune că a mai existat o persoană care a reuşit să stea trează 449 de ore, în timp ce participa la o competiţie în care oamenii trebuiau să se dea într-un balansoar cât mai mult posibil.Randy, deţinătorul recordului mondial conform Cartea Recordurilor, este în viaţă în prezent şi nu a suferit niciun fel de efec ...

Noi scumpiri: De la 1 iulie vom plăti mai mult la gaze

Vineri, 28 Iunie 2013 16:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Comitetul de Reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei a aprobat, în şedinţa de vineri, majorarea cu 8% a preţului gazelor naturale pentru consumatorii casnici şi cu 3% pentru cei noncasnici, informează ANRE. "Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei în condiţiile respectării Calendarului de eliminare treptată a preţurilor pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale, calendar agreat cu organismele internaţionale şi ap ...

Şoferul autocarului care s-a răsturnat în Muntenegru nu avea contract de muncă şi aviz psihologic

Vineri, 28 Iunie 2013 14:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Şoferul autocarului care s-a răsturnat în Muntenegru, George Ciobanu, nu avea contract de muncă la firma care asigura transportul, nici avizele medical şi psihologic, a declarat, vineri, Adrian Kritikos, inspector la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR). Inspectorul Adrian Kritikos a spus că imediat după producerea accidentului a fost în control la sediul firmei Gregory Tour, căreia îi aparţinea autocarul implicat în accident, iar patronul acesteia n ...

Studiu: Unul din cinci parlamentari români a vorbit în plen doar pentru a depune jurământul

Vineri, 28 Iunie 2013 13:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Unul din cinci parlamentari din actuala legislatură a luat cuvântul în plen doar pentru a depune jurământul, după câştigarea mandatului în alegerile din decembrie 2012, pentru 15 dintre aleşi aceasta fiind singura acţiune în Parlament, arată o analiză realizată de politicieni.mediafax.ro. Din informaţiile existente pe site-urile Camerei Deputaţilor şi Senatului, rezultă că 99 dintre cei 583 de parlamentari (adică 17%) au avut o singură intervenţie în plenul Parlamentului ...

ANOFM: Galaţiul, în continuare printre judeţele cu cele mai puţine locuri de muncă disponibile

Joi, 27 Iunie 2013 17:33 | Publicat în SOCIETATE
Peste 10.800 de locuri de muncă sunt disponibile, la nivel naţional, în perioada 27 iunie - 3 iulie, cele mai multe fiind în Bucureşti şi în judeţele Cluj, Timiş, Braşov, Iaşi, Sibiu, Argeş şi Hunedoara, informează, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM). Judeţele cu cele mai puţine locuri de muncă sunt: Bacău (7), Mehedinţi (12), Suceava (24), Caraş-Severin (44), Galaţi (52), Buzău (52), Ialomiţa (64), Giurgiu (67), Sălaj (74), Vrancea (88), Bră ...

Un fost preot, condamnat la închisoare pentru pedofilie, denunţă o reţea de prostituţie cu minori, inclusiv români

Joi, 27 Iunie 2013 16:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Un fost preot din Roma, Patrizio Poggi, condamnat la cinci ani de închisoare pentru agresiuni sexuale asupra unor minori, a denunţat carabinierilor, pe 8 martie, o reţea de prostituţie cu minori, inclusiv români, pentru preoţi şi prelaţi de la Vatican. Potrivit ediţiei online pentru Roma a Corriere dela Sera, fostul preot paroh al Bisericii San Filippo Neri din Roma a denunţat nouă prelaţi şi o reţea de prostituţie cu minori pentru prelaţi şi preoţi parohi din capitala italian ...

Misterele experimentului Philadelphia. Au reuşit americanii să teleporteze un vas?

Sâmbătă, 29 Iunie 2013 12:00 | Publicat în MAGAZIN
În 1955, un cercetător, Morris Jessup, a primit o scrisoare de la un oarecare Carlos Allende. În scrisoare Carlos spunea că a fost membru în echipajul distrugătorului american USS Eldridge, vas care a fost supus pe tot parcursul celui de-al doilea război mondial la tot felul de experimente ciudate. Experimentele au început în portul din Philadephia şi au fost conduse de omul de ştiinţă Franklin Reno. Cu toate astea, Jessup a aflat că în spatele operaţiunii se afla guvernul americ ...

Solicitarea lui Becali de a ieşi din închisoare pentru 24 de ore, respinsă de Penitenciarul Jilava

Marți, 25 Iunie 2013 16:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Solicitarea lui George Becali de a i se permite să iasă din închisoare pentru 24 de ore a fost respinsă marţi de Penitenciarul Bucureşti - Jilava, a declarat, pentru AGERPRES, avocatul lui Becali, Pavel Abraham. El a precizat că marţi a primit o informare de la Penitenciarul Jilava prin care era anunţat că solicitarea a fost respinsă deoarece din 14 iunie au apărut norme care precizează contextul în care poate fi acordată permisiunea de a părăsi penitenciarul. "Pe 14 iunie a a ...

26 iunie, Ziua Drapelului Naţional, a fost decretată zi de doliu naţional pentru victimele din Muntenegru

Marți, 25 Iunie 2013 15:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Guvernul a decis ca ziua de miercuri, 26 iunie 2013, să fie zi de doliu naţional pentru victimele accidentului din Muntenegru. Hotărârea privind declararea zilei de doliu naţional a fost aprobată marţi (în urmă cu puţin timp), în şedinţă specială a Guvernului. Conform actului normativ, drapelul va fi arborat în bernă la instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale, precum şi la sediile partidelor, sindicatelor, patronatelor, instituţiilor de învăţământ ş ...
Pagina 31 din 53

„Nadia 10”. Competiții naționale de gimnastică la Sala Sporturilor

În perioada 16-19 septembrie, Sala Sporturilor ”Dunărea” va găzdui concursurile naționale de gimnast ...

Poza zilei. Gălăţenii, aşteptaţi sub cupola circului

Începând din 11 septembrie, gălăţenii sunt aşteptaţi sub cupola Circului Espinol, la spectacolul „Ev ...

Gălățean reținut după postări rasiste și antisemite pe rețelele sociale

Un bărbat de 35 de ani, din comuna Independența, a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi publ ...

Hochei. „Micii mari gladiatori” de la Dunărea Galați - locul al doilea la un turneu internațional din Polonia

În weekendul trecut a avut loc la Sanok, în Polonia, primul tur al competiției internaționale „Carpa ...

Șofer prins beat criță la volan, pe DJ 252

Un bărbat de 43 de ani, din Furcenii Vechi, a fost prins beat criță la volan, pe DJ 252. Bărbatul a ...

Țigări ascunse în cutii de dulciuri și cafea, descoperite la PTF Oancea

O echipă comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea a descoperit țigări d ...

Informații online false, despre alimente retrase și boli la animale

Informații false despre presupuse retrageri sau rechemări de produse alimentare, dar și despre focar ...

Weekend plin de evenimente pe strada Domnească

În weekendul 12 - 13 septembrie 2026, vor avea loc evenimente atractive pe strada Domnească, anunţă ...

Demisie din Consiliul Local al municipiului Galaţi

Social-democrata Silviana Ciupercă a demisionat din funcţia de consilier local al municipiului Galaţ ...

Reparaţii pe Viaductul uitat al Galaţiului

„Viaductul uitat al Galaţiului”, aşa se intitula articolul publicat în ediţia din 2 iulie 2026 a zia ...

Cine i-a furnizat Primăriei Galaţi jardinierele de 12.490 de lei bucata

Publicată la rubrica „Poza zilei”, ştirea despre noile jardiniere stradale, achiziţionate de Primări ...

Dacă e septembrie, e zi liberă la ENGIE. Toate centrele, închise pe 11

Toate centrele de relații cu clienții ENGIE din țară, inclusiv din Galați, vor fi închise vineri, 11 ...

BNS solicită anchetă parlamentară în domeniul energiei și gazelor

Blocul Național Sindical (BNS) trage din nou un semnal de alarmă, prin intermediul unui comunicat, c ...

„Să nu renunțăm”. Directorul general al Liberty, mesaj către salariații combinatului de Ziua Siderurgistului

Directorul general al combinatului siderurgic gălățean, Aida Nechifor, a transmis, marți, 8 septembr ...

Protest spontan de Ziua Siderurgistului la Galaţi

Angajații Liberty Galați au întâmpinat Ziua Siderurgistului cu un protest spontan, în fața Prefectur ...

Theodosios Paralikas, noul antrenor al CSM Galați

Echipa masculină de baschet CSM Galați va aborda noul sezon al Ligii Naționale cu un nou antrenor pr ...

Ultimele două achiziții pentru Oțelul. Întăriri pentru apărare și la mijloc

SC Oțelul Galați și-a completat lotul cu doi jucători străini, ambii prezentați oficial de clubul ro ...

La Galați, „Cupa Dacia” la tenis de câmp – ediția a 25-a

În organizarea clubului de tenis cu același nume, la Galați s-au disputat meciurile celei de-a 25-a ...

VOLEI. Coordonator din Polonia transferat la CSM Arcada

Cel mai recent transfer la CSM Arcada este polonezul Kajetan Kubicki. Un jucător de 23 de ani și jum ...

Fosta directoare a Liceului Tehnologic Nr. 1 Corod îl acuză de hărţuire pe primarul comunei

Început de an școlar cu scandal la Liceul Tehnologic Nr. 1 din comuna Corod, județul Galați. Prof. A ...

Un nou început, la Seminarul Teologic „Sfântul Andrei” - Galați

535 de elevi s-au întâlnit, luni -  7 septembrie 2026, la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Andrei ...

Cum a fost, la Galaţi, prima zi din anul şcolar 2026-2027

Emoțiile unui nou început sau bucuria revederii, cam așa poate fi definită ziua de luni, 7 septembri ...

Bursele elevilor în anul școlar 2026-2027. Câți bani primesc și cine poate beneficia

Elevii ar urma să primească și în anul școlar 2026-2027 burse după aceleași reguli ca anul trecut. M ...

Gălăţeni, la capătul răbdării: „Nu mai putem tolera îngrămădirea pe rutele ocolitoare, lungi și costisitoare”

„Conștienți de eforturile de modernizare pe care le face municipalitatea, am așteptat, cu înțelegere ...

Poveste poliţistă în Cartierul Dunărea. O gălăţeancă a câştigat concursul organizat de Ministerul de Interne

Aurelia Ledaru, plutonier în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați, a fost desemn ...

„Loggia di Galazzi”, prima lojă masonică din spațiul românesc. Aspecte istorice ale francmasoneriei la Dunărea de Jos

Dintr-o perspectivă ştiinţifică, francmasoneria reprezintă și acum o latură a istoriei autohtone și ...

Din Jorăşti, la performanţa sportivă şi şcolară. Povestea de succes a Larisei şi a lui Roberto Tufă

„Larisa Tufă este o tânără handbalistă care a fost remarcată pentru calitățile sale la nivel naționa ...

„Mădălinii”, din Piscu şi Focşani, în lumea largă. Povestea familiei de vloggeri din „Călătorind pe Roți”

Nu mai puţin de 30.000 de abonaţi au sărbătorit, în urmă cu doar câteva zile, Mădălina şi Mădălin Al ...

Aleasă Miss Jura, o gălăţeancă are şansa de a concura pentru Miss Franța. Théodora Dragomir-Perrodin are nevoie de susţinere

Născută în Galaţi, Théodora Dragomir-Perrodin a fost aleasă Miss Jura 2026 și concurează acum la tit ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Fundația „Fapte Bune” a început construcția unei case pentru o mamă care creşte singură doi copii

Adina este o mamă greu încercată de viață, dintr-o comună gălățeană. Femeia își crește singură cei d ...

Medicina de urgență își dă întâlnire la Galați. Patru zile de prezentări și workshopuri

Profesioniști din medicina de urgență se întâlnesc la Galați, în cadrul EMERGal, o conferință dedica ...

Aria tematică „PermaZumzăit”, inaugurată, miercuri, la Grădina Botanică

Asociația Parteneriatul Global al Apei din România și Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan ...

Polițiștii gălățeni, cu ochii pe școli la început de an

Noul an școlar începe cu emoții pentru copii, griji pentru părinți și, ca în fiecare toamnă, cu mai ...

Proiectul-unicat al Galațiului care poate „repara” Dunărea navigabilă. „Hub-ul” gălățean de la malul fluviului, ignorat de autorități

Fără nicio îndoială, Galațiul are cea mai mare concentrație din țară de specialiști în navigație, în ...

Cât sunt dispuși gălățenii să strângă cureaua pentru a face economie la curent

Seceta și nivelul foarte scăzut al Dunării au pus România într-o situație complicată din punct de ve ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Salonul de toamnă, o expoziție sub semnul lirismului

Așteptat cu interes de publicul iubitor de artă de la Dunărea de Jos, Salonul de toamnă al Filialei ...

Diversitate artistică la Galeria „Nicolae Mantu”: Salonul de Toamnă al UAPR - Filiala Galaţi

Noua ediție a „Salonului de Toamnă” adună pe simezele Galeriei de Artă „Nicolae Mantu” din Galați 39 ...

Artist gălăţean, premiat de Ministerul Culturii din Republica Moldova

Pentru lucrarea „Despre rocadă”, artistului plastic gălăţean Constantin-Adrian (Cornel) Corcăcel i-a ...

Carnet cultural gălăţean. Ultima zi a expoziţiei „acasă”

Pe 2 septembrie este ultima zi în care puteţi vizita expoziţia „acasă” a pictorului Neluș Oană. Iată ...

O grădină de bloc și șase polițiști locali. Reclamaţii de hărţuire şi abuz privind spaţiile verzi

În aceeaşi zi de 13 august, la interval de numai o oră, o gălăţeancă din cartierul I.C Frimu s-a tre ...

Cazurile de violență asupra femeilor care au zguduit Galațiul în 2026: victime bătute, sechestrate și amenințate

Femei bătute, amenințate, răpite, sechestrate sau atacate în plină stradă. Unele au ajuns la spital, ...

Containerele inteligente au ieşit din garanţie. Cele mai multe nici nu au fost puse în funcţiune

Bun găsit în Galaţiul situaţiilor cel puţin curioase, dacă nu paradoxale! În care autorităţile local ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

UPDATE: Bărbatul care și-a urmărit cumnatul cu un cuțit în trafic a fost reținut

UPDATE: Unul dintre bărbații implicați în scandalul surprins duminică seară în trafic, la Cuza Vodă, ...

Bătaie în stradă, după un conflict online. O fată de 12 ani, agresată de patru adolescente

Un conflict început pe rețelele de socializare a ajuns să se transforme într-o bătaie între minore, ...

Un adolescent s-a ales cu dosar penal după o plimbare cu mopedul

Un adolescent de 17 ani din Galați a fost prins în noaptea de joi spre vineri, pe strada Roșiori, în ...

De la arest la domiciliu, la arest preventiv, pentru minorul care a înjunghiat un tânăr în Micro 20

Minorul care, la sfârșitul lunii august, ar fi înjunghiat un tânăr într-un parc din Micro 20 a ajuns ...

„Hoinari prin Munți” ajunge la Galați. Povestea aventurierilor care sfidează vârsta

Gălățenii vor putea vedea, din 11 septembrie, documentarul „Hoinari prin Munți”, povestea lui Dinu ș ...

Poza zilei. Dunărea continuă să scadă la Galați

Este a treia lună consecutivă în care Dunărea înregistrează debite aflate mult sub normalul perioade ...

Surorile Cristina şi Alexandra din Galaţi au întors patru scaune şi inimile tuturor celor de acasă, la „Vocea României” (VIDEO)

Surorile Cristina Boghici şi Alexandra Bordei, din Galaţi, au oferit finalul de senzaţie al primei e ...

China: Tinerii care devin „copii” pentru vârstnicii singuri

China a găsit o soluţie inedită pentru singurătatea vârstnicilor: compania unor tineri care merg în ...

Boom-ul delivery-ului transformă industria ambalajelor din România

Comenzile de mâncare livrată la domiciliu au crescut constant în ultimii ani în România, iar acest t ...

Presiunea diferită între punți, detaliul care încurcă anvelopele de iarnă între sezoane

Schimbi roțile, pleci din vulcanizare și mașina pare brusc mai rigidă sau mai nesigură în viraje. De ...

Implant dentar Straumann și adiție osoasă: când pot fi necesare ambele proceduri

Un implant are nevoie de os suficient în poziția în care urmează să fie inserat, însă pierderea unui ...

Picioarele mici au nevoie de alegeri mari

  Există o diferență uriașă între a cumpăra încălțăminte pentru un copil și a cumpăra încălțăminte ...