Corina Dobre

Corina Dobre

CENTRALELE pe gaz, în topul preferinţelor gălățenilor pentru încălzire

Joi, 25 Mai 2017 00:02 | Publicat în Regional
Aproape 1.900 de persoane din cele circa 2.000, care au solicitat, până la sfârşitul săptămânii trecute, ajutorul financiar de la Primărie pentru a-şi achiziţiona un sistem individual de încălzire şi apă caldă, au optat pentru centrale termice pe gaz. Potrivit datelor furnizate de Primăria Galaţi, la solicitarea "Vieţii libere", în perioada 2 - 19 mai, au fost înregistrate 1.983 de cereri (implicit dosare admise). Dintre acestea, 1.380 de persoane au înaintat cereri însoţ ...

Pe gălăţeni îi aşteaptă o IARNĂ GREA | Fără modernizarea reţelelor electrice, oamenii vor rămâne în FRIG

Miercuri, 24 Mai 2017 00:00 | Publicat în Regional
Electrica a avertizat, ieri, într-o şedinţă la Prefectură, că cine va opta pentru încălzire electrică va trebui să investească, înainte de toate, în modernizarea reţelei din propria locuinţă. Altfel, oamenii riscă să rămână nu doar în frig, ci şi în beznă. În timp ce reprezentanţii Distrigaz Sud Reţele afirmă că sunt pregătiţi să preia minimum 10.000 de noi consumatori, în contextul renunţării la sistemul centralizat de termoficare, şi că, în prezent, comp ...

VĂ REAMINTIM: 12 cartiere rămân fără apă rece

Miercuri, 24 Mai 2017 12:30 | Publicat în UTILE
UPDATE, 25 mai, ora 15,00  Comunicat de presă remis redacţiei de către Apă Canal "Societatea Apă Canal mulţumeşte pentru înţelegere tuturor gălăţenilor care nu au beneficiat de apă potabilă în intervalul 24.05.2017 – 25.05.2017, motivat de executarea lucrărilor de reparaţii în regim de avarie, respectiv înlocuire compensatori Dn1200mm şi Dn800mm (inclusiv vane aferente) amplasaţi în căminul-nod hidraulic din str. Prelungirea Saturn, vis-a-vis de IVAS, lucrări ce au im ...

A început joaca de-a APA CALDĂ. Gălăţenii, VICTIMELE unui război murdar

Marți, 23 Mai 2017 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
La aproximativ zece zile după ce prefectul de Galaţi, Gabriel Aurelian Panaitescu, a cerut în instanţă anularea hotărârii Consiliului Local prin care aleşii au decis să îngroape sistemul centralizat de termoficare, fapt ce a dus la suspendarea de drept a hotărârii, până când instanţa va da un verdict, Primăria anunţă sec că a cerut Calorgal să reia furnizarea de apă caldă în sistem centralizat. "În urma demersului prefectului judeţului Galaţi, de a ataca în contencio ...

ÎNGRIJORARE | România, cu tot mai puţini tineri educaţi şi pregătiţi pentru viitor. Şeful statului vrea o REFORMĂ profundă a învăţământului

Vineri, 19 Mai 2017 20:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, în debutul Galei Profesorului Bologna, că România trece prin mai multe crize simultan când vine vorba despre educaţie, principalele fiind ponderea mică a tinerilor în rândul populaţiei şi pregătirea insuficientă pentru provocările actuale. El a cerut reforme profunde, începând cu cea privind cariera didactică, informează News.ro. „În doar 10 ani, peisajul din învăţământul superior s-a schimbat radical. Astăzi avem mai pu ...

De ce a DEMISIONAT un ministru bulgar

Sâmbătă, 20 Mai 2017 00:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
La câteva zile după ce a fost numit în funcţia de ministru al Dezvoltării Regionale din Bulgaria, Pavel Tenev a fost nevoit să-şi prezinte demisia. Motivul demisiei-fulger? O poză în care politicianul bulgar execută salutul nazist într-un muzeu din Franţa. Fotografia ar fi fost făcută în urmă cu nouă ani, în Muzeul Grevin din Paris, însă a ieşit la iveală recent, după ce mass-media din Bulgaria i-a luat la „puricat” contul de Facebook. ...

Preşedintele american începe primul său TURNEU INTERNAȚIONAL important

Vineri, 19 Mai 2017 17:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Preşedintele american Donald Trump, care se confruntă cu o adevărată furtună la Washington, a plecat, vineri, într-un turneu în străinătate - la Ryad, Ierusalim, Betleem, Roma, Bruxelles şi în Sicilia - care va fi analizat în cele mai mici detalii de întreaga lume, relatează AFP. Acest prim turneu extrem de aglomerat - cinci ţări în opt zile, nenumărate întrevederi bilaterale, de la regele Salman al Arabiei Saudite, la Papa Francisc şi noul lider francez Emmanuel Macron - se ...

Distrigaz şi Electrica, chemate să spună dacă vor face FAȚĂ LA IARNĂ

Vineri, 19 Mai 2017 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Electrica şi Distrigaz sunt aşteptate, săptămâna viitoare, să spună oficial dacă reţelele de energie electrică şi gaz metan vor face faţă unui val uriaş de consum, în condiţiile în care autorităţile nu doresc să mai furnizeze agent termic în sistem centralizat, iar oamenii trebuie să apeleze la surse individuale de încălzire. Pe ordinea de zi a şedinţei Comisiei de Dialog Social, care va avea loc, marţi, 23 mai, la Prefectură, sunt anunţate şi informări ale celor d ...

Cum riscă gălăţenii să piardă ofertele firmelor de CENTRALE. Nicio plată în contul ”izgoniţilor” din TERMOFICARE

Vineri, 19 Mai 2017 00:00 | Publicat în Regional
Gălăţenii cer Primăriei să urgenteze plăţile pentru achiziţia sistemelor individuale de încălzire. La aproximativ trei săptămâni de când municipalitatea a început să primească cereri din partea oamenilor pentru acordarea ajutorului financiar de 3.000 de lei, care să le permită să-şi achiziţioneze un echipament propriu pentru producerea apei calde şi căldurii, nici măcar un leu nu a fost virat către beneficiari. Motiv pentru care unii gălăţeni riscă să piardă apara ...

Cristian Gîscă este noul şef al Municipalei PNL. Ce obiective are fostul director al Poliţiei Locale

Joi, 18 Mai 2017 19:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Cristian Gîscă este noul preşedinte al Organizaţiei Municipale a PNL Galaţi. Acesta va conduce liberalii de la municipiu în regim de interimat, până la organizarea unor alegeri interne, în urma cărora va fi ales un lider „plin”. Cristian Gîscă ne-a declarat că îşi doreşte o reorganizare a PNL la nivelul oraşului şi o mai mare apropiere a membrilor partidului de cetăţeni. Totodată, noul preşedinte ne-a spus că îşi doreşte de la aleşii PNL „să fie mai implicaţi, ...
Pagina 113 din 362

ANALIZĂ. Zi calmă pentru leu

Scăderea prețului barilului de țiței în jurul pragului de 80 dolari a asigurat un echilibru între ap ...

„Micul naturalist”. Trei zile de joacă și descoperiri la Complexul Muzeal de Științele Naturii

25 de copii au fost, pentru trei zile, mici naturaliști la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ră ...

Nereguli la malul gălățean al Dunării, descoperite de Garda Forestieră

Reprezentanții Gărzii Forestiere Focșani au constatat, în urma unui control efectuat pe 17 august, m ...

Ați văzut-o pe Maia? Stăpânii cer ajutorul gălățenilor

O familie din Galați încă își caută cățelușa, la șase luni după dispariția acesteia. Maia, o metisă ...

Noi exerciții în poligonul Smârdan. Trageri cu muniție reală, în septembrie

Au fost programate noi exerciții în poligonul de tragere din localitatea Smârdan, pe parcursul lunii ...

DISPOZIŢIA nr. 206 din 25 august 2026

    PREŞEDINTE DISPOZIŢIA nr. 206 din 25 august 2026   privind: convocarea în şedinţă ordina ...

Bucureștean cu permisul suspendat, oprit la Frontiera Oancea

Duminică, 23 august, la Punctul de Trecere a Frontierei Oancea s-a prezentat pentru efectuarea forma ...

Prețul mediu al carburanților în Galați, în marja mediei naționale

Conform datelor publicate de site-ul PretCarburant.ro, media prețurilor carburanților în Galați era, ...

Când va putea ateriza elicopterul SMURD pe heliportul de la Spitalul Judeţean Galaţi

„Primul elicopter va ateriza aici când Ministerul Sănătății ne va emite avizul. Dacă atunci când am ...

Care vor fi tarifele de închiriere a Sălii Sporturilor (abia) renovate

Renovarea Sălii Sporturilor a ajuns la final. Au dispărut schelele de şantier, iar pe zidul clădirii ...

UPDATE. Care vor fi tarifele de utilizare a parcării supraetajate de la Spitalul Judeţean Galaţi

Parcarea supraetajată de la Spitalul Judeţean a fost deschisă luni, 24 august, după patru ani de luc ...

37 de ani de când troleibuzele circulă în Galaţi

„Troleibuzul, pus în funcţiune în zilele premergătoare marii noastre sărbători naţionale. Începând d ...

ITM Galați, campanie pentru combaterea hărțuirii la locul de muncă. Ce trebuie să știi dacă ești victimă

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galați anunță că desfășoară, până la finalul acestui an, o c ...

ANALIZĂ. Gramul de aur a crescut de la începutul lunii cu 68 de lei

După câteva luni în care a cochetat cu scăderea consistentă sub pragul suport de 4.000 dolari/uncie, ...

Poza zilei „se întoarce”. Prinde Tesla, scoate-i... banii!

Povestea stației de încărcare pentru mașini electrice de la blocul A8 de pe strada Brăilei, care a f ...

Fraudă transfrontalieră cu mașini second-hand, cu implicații și la Galați

În urma unor verificări complexe în mai multe județe ale țării (Alba, Argeș, Galați, Neamț și Sibiu) ...

Fotbal gălăţean. Sporting Liești, primul meci cu Dinamo

Sporting Lieşti şi-a aflat adversarii din grupa pentru Cupa României. În primul joc va întâlni Dinam ...

Oțelul – FC Argeș, la Galați. Nevoia de revanșă în fața propriilor suporteri

Oțelul Galați revine în fața propriilor suporteri, după eliminarea dureroasă din Cupa României. Form ...

Sporting Liești și-a aflat adversarele din grupele Cupei României. Duel mult așteptat cu Dinamo

Sporting Liești (singura reprezentantă a județului Galați rămasă în competiție) va participa pentru ...

Sporting Liești continuă parcursul excelent în Cupa României

Parcursul excelent din sezonul trecut al echipei Sporting Liești în Cupa României continuă și în act ...

Bonurile „Euro 200” ajung la elevi și studenți. Când pot fi cumpărate calculatoarele

Peste 2.300 de elevi și studenți cu venituri reduse vor primi, în acest an, sprijinul de 200 de euro ...

Cadrele didactice le cer partidelor politice să nu îngroape învățământul românesc

Federațiile sindicatelor din învățământul preuniversitar le solicită reprezentanților partidelor pol ...

Pro sau contra schimbării metodologiei de admitere la liceu? Ce spune directoarea unui colegiu de top din municipiul Galaţi

Cu doar trei săptămâni înainte de revenirea elevilor în bănci, Ministerul Educaţiei a lansat în cons ...

Bacalaureatul de toamnă. Care sunt cele mai mari trei medii pe judeţ

Nu mai puţin de 8,38 este cea mai mare medie obţinută în judeţul Galaţi la sesiunea de toamnă a exam ...

Spectacol pe Dunăre de Ziua Marinei. Mii de gălățeni au urmărit parada navelor

Gălățenii au venit, sâmbătă după-amiază, cu mic, cu mare, pe Faleza Dunării, pentru Ziua Marinei Rom ...

Preluare PressHub: Reportaj în satul unde un clip de pe TikTok a transformat o ambulanță într-o țintă

Povestea ambulanței care răpește copii este o veche legendă urbană est-europeană, transmisă și adapt ...

Tânărul tenisman gălățean Mateo Andrei Bocăneală, medaliat cu aur la Strasbourg

Echipa masculină U12 a României a devenit campioană europeană la prestigioasa competiție de profil i ...

Dansul care uneşte comunitatea. Spectacol în piaţeta de la Biserica Greacă (FOTO)

Piaţeta de la Biserica Greacă a fost pur şi simplu neîncăpătoare pentru numărul mare de gălăţeni car ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

50 de ghiozdane complet utilate, donații pentru copii fără posibilități din județ

Momentul începerii unui nou an școlar ar trebui să fie, pentru orice copil, un moment de bucurie și ...

„Red Flag or Not?”, campanie pe TikTok pentru cei care vor să afle când iubirea devine control

Controlul telefonului, gelozia dusă la extrem, izolarea de prieteni și familie sau încălcarea repeta ...

Echipa mobilă a DGASPC Galați vine în sprijinul copiilor cu dizabilități din mediul rural

Copiii cu dizabilități din județul Galați pot beneficia de servicii de recuperare și consiliere mai ...

Plaja „Dunărea” îşi schimbă iar programul şi promoţiile

Unii ar spune că Plaja „Dunărea” schimbă ziua de mentenanţă şi ofertele… mai des decât ar trebui să ...

Cât sunt dispuși gălățenii să strângă cureaua pentru a face economie la curent

Seceta și nivelul foarte scăzut al Dunării au pus România într-o situație complicată din punct de ve ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

Tezaurul monetar de la Buciumeni, clasat în patrimoniul cultural național

La inițiativa Muzeului de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci, tezaurul monetar de la Buciumeni a fost ...

Scena lirică, în doliu. A încetat din viaţă una dintre gălăţencele care au uimit lumea

Soprana Ileana Cotrubaș, una dintre cele mai importante voci românești ale secolului XX și un reper ...

„Culorile verii”, în acorduri de pian. Vernisaj la Muzeul Spiritualităţii Creştine

Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos anunţă o nouă expoziţie t ...

S-a stins din viaţă actriţa Corina Căpățână. A jucat 15 ani pe scena Dramaticului gălăţean

A încetat din viaţă actrița Corina Căpățână, care a jucat pe scena Teatrului Dramatic „Fani Tardini” ...

Containerele inteligente au ieşit din garanţie. Cele mai multe nici nu au fost puse în funcţiune

Bun găsit în Galaţiul situaţiilor cel puţin curioase, dacă nu paradoxale! În care autorităţile local ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Încă un milionar în Galați. Orașul nostru, în istoria marilor câștiguri la Loto

Premiul de categoria I la tragerea Loto 5/40 de joi, în valoare de aproape un milion de lei, a fost ...

Tot cu „avioane” pe hârtie! Ce au decis autorităţile de mediu cu privire la aeroportul Galaţi-Brăila

„Planul Urbanistic Zonal «Aeroport Internaţional Galaţi-Brăila», cu amplasamentul în comunele Lieşti ...

Prins pe moped fără permis, pe o stradă din Galați

Un tânăr de 24 de ani din Galați s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de polițiști în timp c ...

Dosar penal pentru conducerea fără permis a unui moped neînmatriculat

Un adolescent de 17 ani din Bălăbănești s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de oamenii legi ...

Doi gălățeni au ajuns după gratii. Unul era condamnat în România, celălalt era căutat în Italia

Doi bărbați din județul Galați au ajuns după gratii, după ce pe numele lor au fost emise mandate de ...

În arest preventiv, după ce ar fi încercat să omoare patru oameni cu un cuțit

Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce ar fi încercat să omoare patru persoan ...

Peste 22.000 de români s-au înscris la „Ziua de Curățenie Națională”. Galațiul, invitat să se alăture

Mai este o lună până la cea mai mare acțiune de voluntariat pentru mediu din România. Peste 22.000 d ...

Prima monedă dreptunghiulară lansată de BNR, dedicată pictorului Nicolae Tonitza

Banca Națională a României lansează în circuitul numismatic, luni, 24 august, o monedă din argint di ...

Eclipsă de Lună, la sfârșit de august. Listă de înscrieri la Observatorul Astronomic din Galați

Gălățenii pasionați de astronomie, dar și cei care vor să vadă un fenomen spectaculos pe cer sunt in ...

Observațiile astronomice de noapte, „poluate luminos” de Festivalul de Folclor

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” Galați a anunțat, pe pagina de Facebook, că ...

Discret sau expresiv, mic sau amplu: cum compari modele de tatuaje pentru bărbați după stil și amplasare

Când compari modele de tatuaje pentru bărbați, diferența importantă nu este doar între un desen care ...

Mai puțină birocrație pentru permisul auto. Ce document nu mai trebuie dus la ghișeu

Gălățenii care se înscriu la examenul pentru permisul de conducere au un drum mai puțin de făcut. Ca ...

Ce diferențiază un brand profesionist de unul care improvizează

Un brand profesionist nu este definit doar de un logo bine realizat sau de un website modern. Difere ...

Ce înseamnă o vopsea lavabilă cu conținut scăzut de COV

Mirosul acela specific care rămâne în casă câteva zile după zugrăvit nu e doar un inconvenient trecă ...