Corina Dobre

Corina Dobre

PODUL PESTE DUNĂRE va fi scos la licitaţie | Studiul de fezabilitate, pe ultima sută de metri

Miercuri, 29 Martie 2017 08:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
În luna iunie, cel târziu, podul va fi scos la licitaţie, a anunţat prim-ministrul Sorin Grindeanu. Investiţia, potrivit guvernanţilor, se ridică la 500 de milioane de euro. Studiul de fezabilitate al mult promisului pod peste Dunăre este aproape finalizat, iar proiectarea şi lucrările de execuţie vor fi scoase la licitaţie în perioada mai-iunie, a declarat, la finele săptămânii trecute, premierul Sorin Grindeanu, aflat într-o vizită la Tulcea, alături de Liviu Dragnea, mini ...

APA RECE, sistată într-o zonă din Galați. AFLĂ dacă te numeri printre cei afectați

Marți, 28 Martie 2017 06:00 | Publicat în EVENIMENT
Apă Canal a anunţat că, miercuri, 29 martie, în intervalul 9,00 - 15,00, reprezentanţii societăţii Gendav vor executa o serie de lucrări pe strada Cuza pentru montarea unei conducte pe tronsonul cuprins între străzile Enescu şi Fraternităţii, motiv pentru care alimentarea cu apă potabilă va fi întreruptă pentru cei care locuiesc pe strada Cuza. Gălăţenii care locuiesc pe strada amintită (la numerele 2-30) nu vor beneficia de apă rece timp de şase ore. ...

PARCAREA SUPRAETAJATĂ de la Judeţean aşteaptă votul aleşilor

Marți, 28 Martie 2017 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Investiţia, care va genera 315 noi locuri de parcare în zonă şi pentru a cărei construcţie Consiliul Judeţean va pune la bătaie peste şapte milioane de lei, va fi supusă votului aleşilor judeţeni, în şedinţa de astăzi. „Parcarea propusă se află în incinta Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” şi este ocupată de spaţii verzi neamenajate, plantate cu arbori/arbuşti şi un drum de acces de pe care se va realiza accesul în construcţia propusă. ...

NUMIRE | Eugen Chebac, în Consiliul de Administraţie al AFDJ

Vineri, 24 Martie 2017 18:00 | Publicat în EVENIMENT
Sprijinul oferit social-democraţilor gălăţeni, încă de la alegerile locale, de către UNPR-ul condus de Eugen Chebac, nu a rămas nerecompensat. Fostul deputat a devenit, de curând, cu sprijinul PSD, membru în Consiliul de Administraţie al AFDJ Galaţi. Chiar dacă în mediul politic se vehicula că Eugen Chebac şi-ar fi dorit funcţia de prefect, fostul parlamentar a ajuns până la urmă în una dintre cele mai râvnite regii de către membrii de partid. Chebac (65 de ani) a absolv ...

Micii comercianţi, vacă de muls pentru pomeni?

Joi, 23 Martie 2017 00:00 | Publicat în EDITORIAL
"Ce credeţi că o să facă? O să ne găsească nod în papură, ca să colecteze bani la buget. Suntem toţi disperaţi. O să scape cine o să poată sau cine o să aibă o uşă deschisă pe undeva. Nu sunt bani şi o să ne aplice nouă amenzi, ca să aibă de unde colecta. Asta este cea mai sigură formă de a aduna bani la buget", se plângea, zilele trecute, patroana unui magazin de cartier. De mai bine de o săptămână, printre micii comercianţi se zvoneşte că, în curând, ANAF ...

Jumătate de zi FĂRĂ APĂ RECE, într-un cartier din Galaţi. VEZI dacă şi tu eşti afectat

Joi, 23 Martie 2017 00:00 | Publicat în UTILE
Nu mai puţin de 65 de blocuri din cartierul Aurel Vlaicu vor rămâne, joi, 23 martie, fără apă rece, din cauza unor lucrări pentru montarea unor conducte la intersecţia străzilor Tecuci şi Anghel Saligny. Timp de jumătate de zi, între orele 8,00 şi 22,00, apa potabilă va fi sistată pentru blocurile O1, O2, O3, O4, O5, O6, O7, O8, N4, N5, N6, N7, N8, N3A, N3B, S6C, S6B, S6A, M1A, M1B, C1, C2, C2B, C3A, C3B, C4, C4A, C5A, C5B, C5C, C6, C6A, C6B, C6C, C6D, C7, C8, C8A, C8B, C9, C10, ...

"Calorgal nu va fi închisă, ci optimizată", anunţă reprezentanţii Primăriei

Luni, 20 Martie 2017 08:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
A declarat city managerul Marius Humelnicu, la dezbaterea publică de săptămâna trecută. Reprezentantul Primăriei a precizat că "într-adevăr, va fi o problemă socială cu privire la domnii de la Calorgal. Nu vom închide însă această societate, ci o optimizăm şi o rentabilizăm. Centralele pe care le vom monta la unităţile de învăţământ vor avea nevoie de mentenanţă şi avem destule unităţi de învăţământ în aşa fel încât să putem să păstrăm un număr de oame ...

Apă caldă, doar pentru încă o lună sau două | Întâlnire Primărie-CET-ArcelorMittal

Luni, 20 Martie 2017 06:30 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Reprezentanţii Primăriei, ai Electrocentrale (CET) şi ai ArcelorMittal se vor întâlni, zilele acestea, pentru a lua o decizie cu privire la apa caldă furnizată populaţiei în sistem centralizat. În timp ce municipalitatea îşi mai doreşte un parteneriat pentru cel mult două luni,  nefiind dispusă să plătească sume colosale pentru pierderi de până la 90 la sută în sezonul cald, conducerea CET a dat de înţeles că ArcelorMittal ar agrea un parteneriat pe şase luni, aşa cum ...

Cum poţi beneficia de ajutor financiar pentru a te încălzi la iarnă | Primăria a făcut publice criteriile

Sâmbătă, 18 Martie 2017 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Gălăţenii cu datorii la întreţinere sau la bugetul local nu vor primi ajutor financiar pentru a-şi monta un sistem individual pentru producerea căldurii şi apei calde. În cazul în care Consiliul Local va decide să îngroape definitiv sistemul centralizat de termoficare, aşa cum pare că se va şi întâmpla, gălăţenii vor primi din partea municipalităţii un ajutor financiar în valoare de 2.700 de lei pentru a-şi achiziţiona un echipament de încălzire. Anunţul a fost făcu ...

Consiliul Judeţean Galați ANGAJEAZĂ şofer

Joi, 16 Martie 2017 07:00 | Publicat în CARIERE
Gălăţenii care au permis de conducere pentru categoriile B, C, D şi E, certificat de pregătire profesională pentru transportul de persoane, card tahograf şi cunoştinţe în domeniul auto se pot înscrie la concursul organizat de Consiliul Judeţean (CJ) pentru ocuparea postului de şofer în cadrul Direcţiei Patrimoniu. Înscrierile se fac până pe data de 24 martie, la ora 11,00. Relaţii suplimentare se pot obţine la telefon  0236462409. ...
Pagina 121 din 362

„Micul naturalist”. Trei zile de joacă și descoperiri la Complexul Muzeal de Științele Naturii

25 de copii au fost, pentru trei zile, mici naturaliști la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ră ...

Nereguli la malul gălățean al Dunării, descoperite de Garda Forestieră

Reprezentanții Gărzii Forestiere Focșani au constatat, în urma unui control efectuat pe 17 august, m ...

Ați văzut-o pe Maia? Stăpânii cer ajutorul gălățenilor

O familie din Galați încă își caută cățelușa, la șase luni după dispariția acesteia. Maia, o metisă ...

Vernisaj: Ambient cotidian din prima jumătate a secolului al XX-lea

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea" Galați, organizează miercuri, 26 august, începând de la ora 11.00, ...

Noi exerciții în poligonul Smârdan. Trageri cu muniție reală, în septembrie

Au fost programate noi exerciții în poligonul de tragere din localitatea Smârdan, pe parcursul lunii ...

DISPOZIŢIA nr. 206 din 25 august 2026

    PREŞEDINTE DISPOZIŢIA nr. 206 din 25 august 2026   privind: convocarea în şedinţă ordina ...

Bucureștean cu permisul suspendat, oprit la Frontiera Oancea

Duminică, 23 august, la Punctul de Trecere a Frontierei Oancea s-a prezentat pentru efectuarea forma ...

Prețul mediu al carburanților în Galați, în marja mediei naționale

Conform datelor publicate de site-ul PretCarburant.ro, media prețurilor carburanților în Galați era, ...

Când va putea ateriza elicopterul SMURD pe heliportul de la Spitalul Judeţean Galaţi

„Primul elicopter va ateriza aici când Ministerul Sănătății ne va emite avizul. Dacă atunci când am ...

Care vor fi tarifele de închiriere a Sălii Sporturilor (abia) renovate

Renovarea Sălii Sporturilor a ajuns la final. Au dispărut schelele de şantier, iar pe zidul clădirii ...

UPDATE. Care vor fi tarifele de utilizare a parcării supraetajate de la Spitalul Judeţean Galaţi

Parcarea supraetajată de la Spitalul Judeţean a fost deschisă luni, 24 august, după patru ani de luc ...

37 de ani de când troleibuzele circulă în Galaţi

„Troleibuzul, pus în funcţiune în zilele premergătoare marii noastre sărbători naţionale. Începând d ...

ITM Galați, campanie pentru combaterea hărțuirii la locul de muncă. Ce trebuie să știi dacă ești victimă

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galați anunță că desfășoară, până la finalul acestui an, o c ...

ANALIZĂ. Gramul de aur a crescut de la începutul lunii cu 68 de lei

După câteva luni în care a cochetat cu scăderea consistentă sub pragul suport de 4.000 dolari/uncie, ...

Poza zilei „se întoarce”. Prinde Tesla, scoate-i... banii!

Povestea stației de încărcare pentru mașini electrice de la blocul A8 de pe strada Brăilei, care a f ...

Fraudă transfrontalieră cu mașini second-hand, cu implicații și la Galați

În urma unor verificări complexe în mai multe județe ale țării (Alba, Argeș, Galați, Neamț și Sibiu) ...

Fotbal gălăţean. Sporting Liești, primul meci cu Dinamo

Sporting Lieşti şi-a aflat adversarii din grupa pentru Cupa României. În primul joc va întâlni Dinam ...

Oțelul – FC Argeș, la Galați. Nevoia de revanșă în fața propriilor suporteri

Oțelul Galați revine în fața propriilor suporteri, după eliminarea dureroasă din Cupa României. Form ...

Sporting Liești și-a aflat adversarele din grupele Cupei României. Duel mult așteptat cu Dinamo

Sporting Liești (singura reprezentantă a județului Galați rămasă în competiție) va participa pentru ...

Sporting Liești continuă parcursul excelent în Cupa României

Parcursul excelent din sezonul trecut al echipei Sporting Liești în Cupa României continuă și în act ...

Bonurile „Euro 200” ajung la elevi și studenți. Când pot fi cumpărate calculatoarele

Peste 2.300 de elevi și studenți cu venituri reduse vor primi, în acest an, sprijinul de 200 de euro ...

Cadrele didactice le cer partidelor politice să nu îngroape învățământul românesc

Federațiile sindicatelor din învățământul preuniversitar le solicită reprezentanților partidelor pol ...

Pro sau contra schimbării metodologiei de admitere la liceu? Ce spune directoarea unui colegiu de top din municipiul Galaţi

Cu doar trei săptămâni înainte de revenirea elevilor în bănci, Ministerul Educaţiei a lansat în cons ...

Bacalaureatul de toamnă. Care sunt cele mai mari trei medii pe judeţ

Nu mai puţin de 8,38 este cea mai mare medie obţinută în judeţul Galaţi la sesiunea de toamnă a exam ...

Spectacol pe Dunăre de Ziua Marinei. Mii de gălățeni au urmărit parada navelor

Gălățenii au venit, sâmbătă după-amiază, cu mic, cu mare, pe Faleza Dunării, pentru Ziua Marinei Rom ...

Preluare PressHub: Reportaj în satul unde un clip de pe TikTok a transformat o ambulanță într-o țintă

Povestea ambulanței care răpește copii este o veche legendă urbană est-europeană, transmisă și adapt ...

Tânărul tenisman gălățean Mateo Andrei Bocăneală, medaliat cu aur la Strasbourg

Echipa masculină U12 a României a devenit campioană europeană la prestigioasa competiție de profil i ...

Dansul care uneşte comunitatea. Spectacol în piaţeta de la Biserica Greacă (FOTO)

Piaţeta de la Biserica Greacă a fost pur şi simplu neîncăpătoare pentru numărul mare de gălăţeni car ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

50 de ghiozdane complet utilate, donații pentru copii fără posibilități din județ

Momentul începerii unui nou an școlar ar trebui să fie, pentru orice copil, un moment de bucurie și ...

„Red Flag or Not?”, campanie pe TikTok pentru cei care vor să afle când iubirea devine control

Controlul telefonului, gelozia dusă la extrem, izolarea de prieteni și familie sau încălcarea repeta ...

Echipa mobilă a DGASPC Galați vine în sprijinul copiilor cu dizabilități din mediul rural

Copiii cu dizabilități din județul Galați pot beneficia de servicii de recuperare și consiliere mai ...

Plaja „Dunărea” îşi schimbă iar programul şi promoţiile

Unii ar spune că Plaja „Dunărea” schimbă ziua de mentenanţă şi ofertele… mai des decât ar trebui să ...

Cât sunt dispuși gălățenii să strângă cureaua pentru a face economie la curent

Seceta și nivelul foarte scăzut al Dunării au pus România într-o situație complicată din punct de ve ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

Tezaurul monetar de la Buciumeni, clasat în patrimoniul cultural național

La inițiativa Muzeului de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci, tezaurul monetar de la Buciumeni a fost ...

Scena lirică, în doliu. A încetat din viaţă una dintre gălăţencele care au uimit lumea

Soprana Ileana Cotrubaș, una dintre cele mai importante voci românești ale secolului XX și un reper ...

„Culorile verii”, în acorduri de pian. Vernisaj la Muzeul Spiritualităţii Creştine

Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos anunţă o nouă expoziţie t ...

S-a stins din viaţă actriţa Corina Căpățână. A jucat 15 ani pe scena Dramaticului gălăţean

A încetat din viaţă actrița Corina Căpățână, care a jucat pe scena Teatrului Dramatic „Fani Tardini” ...

Containerele inteligente au ieşit din garanţie. Cele mai multe nici nu au fost puse în funcţiune

Bun găsit în Galaţiul situaţiilor cel puţin curioase, dacă nu paradoxale! În care autorităţile local ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Încă un milionar în Galați. Orașul nostru, în istoria marilor câștiguri la Loto

Premiul de categoria I la tragerea Loto 5/40 de joi, în valoare de aproape un milion de lei, a fost ...

Tot cu „avioane” pe hârtie! Ce au decis autorităţile de mediu cu privire la aeroportul Galaţi-Brăila

„Planul Urbanistic Zonal «Aeroport Internaţional Galaţi-Brăila», cu amplasamentul în comunele Lieşti ...

Prins pe moped fără permis, pe o stradă din Galați

Un tânăr de 24 de ani din Galați s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de polițiști în timp c ...

Dosar penal pentru conducerea fără permis a unui moped neînmatriculat

Un adolescent de 17 ani din Bălăbănești s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de oamenii legi ...

Doi gălățeni au ajuns după gratii. Unul era condamnat în România, celălalt era căutat în Italia

Doi bărbați din județul Galați au ajuns după gratii, după ce pe numele lor au fost emise mandate de ...

În arest preventiv, după ce ar fi încercat să omoare patru oameni cu un cuțit

Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce ar fi încercat să omoare patru persoan ...

Peste 22.000 de români s-au înscris la „Ziua de Curățenie Națională”. Galațiul, invitat să se alăture

Mai este o lună până la cea mai mare acțiune de voluntariat pentru mediu din România. Peste 22.000 d ...

Prima monedă dreptunghiulară lansată de BNR, dedicată pictorului Nicolae Tonitza

Banca Națională a României lansează în circuitul numismatic, luni, 24 august, o monedă din argint di ...

Eclipsă de Lună, la sfârșit de august. Listă de înscrieri la Observatorul Astronomic din Galați

Gălățenii pasionați de astronomie, dar și cei care vor să vadă un fenomen spectaculos pe cer sunt in ...

Observațiile astronomice de noapte, „poluate luminos” de Festivalul de Folclor

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” Galați a anunțat, pe pagina de Facebook, că ...

Discret sau expresiv, mic sau amplu: cum compari modele de tatuaje pentru bărbați după stil și amplasare

Când compari modele de tatuaje pentru bărbați, diferența importantă nu este doar între un desen care ...

Mai puțină birocrație pentru permisul auto. Ce document nu mai trebuie dus la ghișeu

Gălățenii care se înscriu la examenul pentru permisul de conducere au un drum mai puțin de făcut. Ca ...

Ce diferențiază un brand profesionist de unul care improvizează

Un brand profesionist nu este definit doar de un logo bine realizat sau de un website modern. Difere ...

Ce înseamnă o vopsea lavabilă cu conținut scăzut de COV

Mirosul acela specific care rămâne în casă câteva zile după zugrăvit nu e doar un inconvenient trecă ...