Corina Dobre

Corina Dobre

Mii de români, obligaţi să îşi schimbe actele

Sâmbătă, 07 Iulie 2018 00:10 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Toți românii al căror nume conține litera "î" sau care provin din localități a căror denumire conține această literă la interior vor fi nevoiți să își schimbe buletinele, pașapoartele sau permisele de conducere. Un proiect votat, joi, în Senat prevede că toate localitățile vor folosi în denumirea lor litera "â" în locul literii "î", conform regulilor Academiei, iar toate actele de identitate vor trebui schimbate în acest sens, relatează profit.ro. Măsura a fost propus ...

Soarta Codului penal, în toamnă

Vineri, 06 Iulie 2018 17:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Curtea Constituţională va dezbate abia pe 17 septembrie sesizările Opoziţiei şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie referitoare la modificările aduse în Parlament Codului penal, ceea ce înseamnă că, cel puţin până atunci, noul act normativ nu va fi promulgat de preşedintele Klaus Iohannis, informează Ziare.com. Joi, 5 iulie 2018, PNL, PMP şi USR, pe de o parte, dar şi ÎCCJ, pe de altă parte, au sesizat CCR cu privire la aspecte de neconstituţionalitate cuprinse în leg ...

ÎNGRIJORARE. DNA a analizat impactul noilor legi. Cele mai grave modificări aduse Codului penal

Sâmbătă, 07 Iulie 2018 07:00 | Publicat în JURIDIC
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) avertizează că modificările aduse în Parlament Codului penal vor face mai dificilă dovedirea unor fapte ilegale şi că multe dosare vor fi închise. Este vorba, în primul rând, despre abuzul în serviciu, luarea de mită şi traficul de influenţă, relatează Digi 24, care citează o analiză DNA de opt pagini. Procurorii anticorupţie au făcut o evaluare a modificărilor, pe care au transmis-o Parchetului General. DNA arată că, la fel ca î ...

Deciziile Curţii Constituţionale pot fi criticate

Sâmbătă, 07 Iulie 2018 11:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Curtea Constituţională a României (CCR) a publicat, ieri, întreaga corespondenţă purtată cu Comisia de la Veneţia, pe care a sesizat-o de două ori, denunţând presiuni exercitate asupra sa. În răspuns, forul european le aminteşte judecătorilor că hotărârile constituţionale pot fi criticate într-o democraţie, chiar dacă sunt obligatorii, dar şi că CCR are o mare responsabilitate în a adopta decizii conforme Constituţiei. Astfel, Gianni Buquicchio, preşedintele Comisiei d ...

Un tronson de bloc, transformat în groapă de gunoi

Sâmbătă, 07 Iulie 2018 08:00 | Publicat în SOCIETATE
Un tronson al blocului M6, de pe strada Tecuci (zona Maşniţă), a fost transformat în groapa de gunoi a unor persoane lipsite de bun simţ, cărora nu le pasă nici de lege, nici de vecinii lor. De mai mulţi ani, între scările 1 şi 2 sunt aruncate în permanenţă doze de bere, ba chiar, în dispreţ şi bătaie de joc, cei care au transformat tronsonul în tomberon au legat cu o sârmă patru cutii de bere şi le-au "expus" spre "delectarea" privirii tuturor. Câteva persoane care locui ...

Comerţ în ploaie şi vânt, printre băltoace. Piaţa Ruşilor, încremenită în vremurile de tristă amintire (FOTO)

Luni, 02 Iulie 2018 00:03 | Publicat în REPORTAJ
O comerciantă încerca să cureţe cu mătura noroiul dintre două tarabe şi se „lupta” cu şuvoaiele provocate de ploaia torenţială, în timp ce alţi comercianţi îşi ştergeau marfa de apă şi o lustruiau cum ştiau mai bine, pentru a-i atrage pe cumpărători. După ce a turnat cu găleata timp de câteva minute, cumpărăturile pentru cei câţiva clienţi pe care i-am întâlnit în piaţă au însemnat un slalom permanent printre băltoace şi noroaie, căci Piaţa Ruşilor din ...

Victor Paul Dobre, pe urmele lui Dan Nica?

Luni, 02 Iulie 2018 07:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Deputatul Victor Paul Dobre, vicepreşedinte regional al PNL, ar putea candida pentru un fotoliu în Parlamentul European. Prezent la Galaţi, unde a participat la o şedinţă a Comitetului de Coordonare al PNL, liderul liberalilor la nivel naţional, Ludovic Orban, a declarat că, cel mai probabil în luna noiembrie, partidul îşi va desemna candidaţii pentru europarlamentare şi a subliniat că „vom fi extrem de exigenţi în stabilirea candidaţilor”. Întrebat ce criterii trebuie să ...

Peste 300 de familii, fără apă din cauza datoriilor

Sâmbătă, 30 Iunie 2018 08:00 | Publicat în SOCIETATE
Numărul asociaţiilor de proprietari cărora Apă Canal le-a sistat alimentarea cu apă potabilă din cauza datoriilor a scăzut la 45, arată datele actualizate vineri de către operator. Din păcate, doar două asociaţii au reuşit să iasă de pe lista neagră şi să beneficieze din nou de apă curentă. În prezent, şase la sută dintre asociaţiile de proprietari din municipiul Galaţi au apa sistată din cauza datoriilor. „Debitul restant al asociaţiilor sistate este de 10.438.544,8 ...

Promisiuni multe, realizări puţine

Sâmbătă, 30 Iunie 2018 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Dacă şi proiectul spitalului regional Brăila-Galaţi va evolua precum cel al podului, care, după vreo 20 de ani de promisiuni şi de aşteptare, s-a împotmolit înainte de a începe, din prostie, neglijenţă ori chiar rea-credinţă, este clar că ne vom putea mândri cu o unitate medicală ultramodernă abia peste câteva zeci de ani. Şi nici nu ar trebui să ne surprindă! Este mult prea devreme să avem mari aşteptări în condiţiile în care, până să fie făcut un pas „concret ...

Deficitul bugetar ar putea ajunge la 3,5 la sută

Sâmbătă, 30 Iunie 2018 10:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Deficitul bugetar este unul foarte mare pentru primele cinci luni ale anului şi este rezultatul în primul rând al creşterii de cheltuieli, iar dacă nu se ia nicio măsură şi bugetul va fi executat aşa cum am văzut în prima parte a anului ar putea ajunge la 3,5 – 3,6 la sută la finalul lui 2018, a declarat, vineri, preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru. „Cheltuielile cresc foarte repede. Veniturile sunt sub aşteptări, dar nu foarte departe de ceea ce s-a bugetat, în ...
Pagina 31 din 362

UPDATE. Trei actriţe din Galaţi, la Gala HOP. Unde şi cum le putem vota

Gala HOP - Gala Tânărului Actor îşi va desemna câştigătorii în această seară de duminică, 30 august ...

UPDATE. Explozie urmată de incendiu, într-un bloc de locuinţe din Galaţi

În această seară, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „General ...

A început Campionatul Reciclării în Galați și Brăila, cu premii totale de 10.000 de lei

Ai în casă echipamente electrice și electrocasnice – unele chiar grele, gen frigider sau mașină de s ...

O nouă platformă pentru beneficiarii de asistență socială

Solicitarea unor beneficii de asistență socială, cum ar fi alocația de stat pentru copii, indemnizaț ...

Vreme călduroasă şi instabilitate atmosferică până duminică seara

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare valabilă până pe 30 august, ora 21. Sunt ...

Atelier de siguranță digitală organizat de compania Alewijnse

În zilele de 27 și 28 august, între orele 16:00 și 18:00, la sediul companiei Alewijnse din Galați, ...

Tinerii din Galați pot deveni ambasadori ai regiunii lor la nivel european

Tinerii din Galați care vor să vorbească despre problemele comunității lor și despre provocările din ...

3.300 de ghiozdane complet echipate pentru copiii din Galaţi şi Brăila. Sprijin din partea Bisericii, la început de an şcolar

Nu mai puţin de 3.300 de ghiozdane complet echipate cu rechizite şcolare (caiete, penare, stilouri, ...

Strada Domnească, pietonală şi în ultimul weekend al verii. Trasee de transport deviate

Strada Domnească, pe tronsonul cuprins între arterele Navelor și Brăilei, va fi pietonală şi în aces ...

Finanțarea United Galați, retrasă de pe ordinea de zi a Consiliului Local

Proiectul de hotărâre privind finanțarea de la bugetul local a United Galați a fost retras de pe ord ...

Un nou consilier judeţean se pregăteşte să depună jurământul

Fost candidat pe locul al patrulea la Senat, social-democratul Ionuț Cătălin Movileanu se pregăteşte ...

Lucrări finalizate la Sala Sporturilor

Primăria municipiului Galaţi anunţă finalizarea lucrărilor de renovare a Sălii Sporturilor. Clădirea ...

Regionala CFR Galați vrea să reabiliteze podul feroviar dintre Lacu Sărat și Brăila

Sucursala Regională de Căi Ferate (SRCF) Galați a publicat în SEAP anunțul de licitație pentru proie ...

Trei parcuri eoliene din județul Galați au obținut avizele tehnice de racordare

Eurowind Energy România anunță că a obținut avizele tehnice de racordare (ATR) pentru 2.307,4 MW de ...

ANALIZĂ. Euro ar putea urca în august 2027 la peste 5,34 lei

Tensiunile politice locale îndepărtează România de posibilitatea de a încasa o bună parte din sumele ...

Conductă de gaze din Șendreni, avariată de un „Dorel”. 121 de clienți casnici afectați

Ca urmare a unor lucrări de săpătură mecanizată realizate de un terț pe strada Crângului din localit ...

În etapa a șaptea din Superligă, Oțelul caută prima victorie în deplasare, pe terenul nou-promovatei FC Voluntari.

Oțelul Galați deschide etapa a șaptea din Superligă cu o deplasare pe terenul formației FC Voluntari ...

Tenismene gălățene, la un turneu internațional în Iași

TENIS. Un turneu internațional de tenis are loc în aceste zile la Iași. Meciurile sunt rezervate jun ...

Rugbiștii pregătesc sezonul de toamnă

RUGBY. Sportul cu balonul oval se apropie de startul returului Diviziei Naționale de seniori (eșalon ...

Cupa României. Sporting Liești – Dinamo se joacă la Galați, pe Stadionul „Oțelul”

Partida dintre Sporting Liești și Dinamo București, din prima etapă a grupelor Cupei României, se va ...

Rechizite pentru un început de școală cu șanse egale. „Primul Clopoțel” dedicat copiilor din Hanu Conachi

Fundația Dicor Academy a lansat campania „Primul Clopoțel”, prin care strânge fonduri și rechizite p ...

500 de lei pentru rechizite și haine de școală. Cine poate primi banii în noul an școlar

Copiii din familii cu venituri mici pot primi și în anul școlar 2026-2027 un sprijin de 500 de lei p ...

„Micul naturalist”. Trei zile de joacă și descoperiri la Complexul Muzeal de Științele Naturii

25 de copii au fost, pentru trei zile, mici naturaliști la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ră ...

Vrei să ajuți un copil să înceapă școala cu ghiozdanul pregătit? A revenit „Clopoțelul Prieteniei”

O mie de copii care au nevoie de rechizite și alte lucruri necesare pentru școală ar putea primi aju ...

Spectacol pe Dunăre de Ziua Marinei. Mii de gălățeni au urmărit parada navelor

Gălățenii au venit, sâmbătă după-amiază, cu mic, cu mare, pe Faleza Dunării, pentru Ziua Marinei Rom ...

Preluare PressHub: Reportaj în satul unde un clip de pe TikTok a transformat o ambulanță într-o țintă

Povestea ambulanței care răpește copii este o veche legendă urbană est-europeană, transmisă și adapt ...

Tânărul tenisman gălățean Mateo Andrei Bocăneală, medaliat cu aur la Strasbourg

Echipa masculină U12 a României a devenit campioană europeană la prestigioasa competiție de profil i ...

Dansul care uneşte comunitatea. Spectacol în piaţeta de la Biserica Greacă (FOTO)

Piaţeta de la Biserica Greacă a fost pur şi simplu neîncăpătoare pentru numărul mare de gălăţeni car ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

Somalez fără acte, ridicat de polițiștii gălățeni, noaptea, din zona străzii Vânători

Vineri, 28 august, în jurul orei 4:15, polițiștii din cadrul Secției 5 Galați au intervenit în urma ...

Gălăţeni înarmaţi, depistaţi de poliţişti în toiul nopţii trecute

În cursul nopții de 27 spre 28 august 2026, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Galați au depist ...

MApN avertizează: Hărțile online cu drone NU arată situația reală din spațiul aerian al României

Capturile de ecran de pe unele site-uri care urmăresc în timp real presupuse trasee ale dronelor au ...

Cine poate primi pensie de urmaș toată viața. Condițiile care îi pot lăsa pe mulți fără bani

Pensia de urmaș poate ajunge să fie plătită soțului supraviețuitor până la sfârșitul vieții, dar nu ...

Cât sunt dispuși gălățenii să strângă cureaua pentru a face economie la curent

Seceta și nivelul foarte scăzut al Dunării au pus România într-o situație complicată din punct de ve ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

Vernisaj: Ambient cotidian din prima jumătate a secolului al XX-lea

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea" Galați, organizează miercuri, 26 august, începând de la ora 11.00, ...

Expoziția „Acasă” a lui Neluș Oană, o sărbătoare a culorii

Plasticianul româno-australian Neluș Oană, noul expozant de la Galeriile de Artă „Nicolae Mantu”, pr ...

Tezaurul monetar de la Buciumeni, clasat în patrimoniul cultural național

La inițiativa Muzeului de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci, tezaurul monetar de la Buciumeni a fost ...

Scena lirică, în doliu. A încetat din viaţă una dintre gălăţencele care au uimit lumea

Soprana Ileana Cotrubaș, una dintre cele mai importante voci românești ale secolului XX și un reper ...

Containerele inteligente au ieşit din garanţie. Cele mai multe nici nu au fost puse în funcţiune

Bun găsit în Galaţiul situaţiilor cel puţin curioase, dacă nu paradoxale! În care autorităţile local ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Încă un milionar în Galați. Orașul nostru, în istoria marilor câștiguri la Loto

Premiul de categoria I la tragerea Loto 5/40 de joi, în valoare de aproape un milion de lei, a fost ...

Tot cu „avioane” pe hârtie! Ce au decis autorităţile de mediu cu privire la aeroportul Galaţi-Brăila

„Planul Urbanistic Zonal «Aeroport Internaţional Galaţi-Brăila», cu amplasamentul în comunele Lieşti ...

Pieton imprudent și cu alcool „la bord”, acroșat de o mașină pe bulevardul Henri Coandă

Joi după-amiază, 27 august, o șoferiță de 20 de ani din Vrancea, care circula pe bulevardul Henri Co ...

Un biciclist prins beat și amenzi de 20.000 de lei în 24 de ore, la Galați

Nici mai mult, nici mai puțin de 160 de sancțiuni, în valoare de aproximativ 20.000 de lei, au fost ...

Cetăţean spaniol cu permis emis în Columbia, oprit la frontiera gălățeană

În dimineața zilei de 25 august, în jurul orei 6,00, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați s-a p ...

UPDATE. Arest la domiciliu pentru minorul de 15 ani care a înjunghiat un tânăr în Micro 20

UPDATE: Minorul de 15 ani, care a înjunghiat un tânăr într-un parc din Micro 20, a fost plasat în ar ...

Înghețată „made in Galați”, la Nibiru

Krantz, producătorul de îngheţată artizanală din Galaţi, şi-a deschis primul sau spaţiu fizic în Nib ...

UPDATE. Observațiile astronomice din Galați ale eclipsei de Lună din noaptea aceasta, anulate

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” Galați a anunțat, printr-o postare pe pagin ...

Partydul Kiss FM revine la Galați. Petrecere în aer liber, pe terasa Shopping City

Gălățenii sunt așteptați vineri, 28 august, la o nouă ediție Partydul Kiss FM, organizată pe terasa ...

Legendara Dolly Parton s-a stins din viaţă

Dolly Parton, una dintre cele mai mari cântărețe și compozitoare din muzica country, apreciată și pe ...

Papuci de interior copii – siguranță și confort pentru pașii celor mici

Pașii mici pe care îi fac copiii noștri prin casă sunt un spectacol plin de energie, dar și o respon ...

În ce situații merită să alegi un credit rapid online în locul unui împrumut bancar tradițional?

Un credit online pe termen scurt și un credit de consum oferit de o bancă pot răspunde unor nevoi si ...

Discret sau expresiv, mic sau amplu: cum compari modele de tatuaje pentru bărbați după stil și amplasare

Când compari modele de tatuaje pentru bărbați, diferența importantă nu este doar între un desen care ...

Mai puțină birocrație pentru permisul auto. Ce document nu mai trebuie dus la ghișeu

Gălățenii care se înscriu la examenul pentru permisul de conducere au un drum mai puțin de făcut. Ca ...