Corina Dobre

Corina Dobre

România, în fruntea țărilor europene cu majorări de prețuri. Cea mai mare rată a inflației din UE

Joi, 19 Iulie 2018 09:00 | Publicat în ECONOMIE
România a avut, în luna iunie, cea mai mare rată a inflației din Uniunea Europeană. Din datele publicate, ieri, de Eurostat reiese că este a 10-a lună la rând de majorări de prețuri și a cincea lună consecutivă în care țara noastră este pe primul loc la scumpiri din Europa, informează Pro TV. Cele mai mari creșteri s-au înregistrat în sectorul energetic, urmat de servicii, alimente, alcool și tutun. Datele Eurostat arată că România a avut, în luna iunie, o inflație d ...

Codul de procedură penală, în analiză

Joi, 19 Iulie 2018 00:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Curtea Constituţională a decis, ieri, să amâne luarea unei decizii cu privire la sesizările formulate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) şi de către PNL şi USR asupra Legii de modificare a Codului de procedură penală, aprobată de majoritatea PSD-ALDE-UDMR, după ce a fost creionată în Comisia Iordache. Magistrații Curții Constituționale vor discuta pe 25 septembrie sesizările formulate cu privire la modificările aduse Codului de procedură penală. ...

Înfiinţarea Fondului Suveran de Investiţii este neconstituţională

Joi, 19 Iulie 2018 02:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Curtea Constituţională a României (CCR) a acceptat, ieri, sesizările formulate de către preşedintele Klaus Iohannis, precum şi de către parlamentarii PNL, USR şi PMP asupra Legii privind înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI). Atât şeful statului, cât şi partidele din opoziţie au considerat că înfiinţarea Fondului intră în atribuţiile autorităţilor publice centrale, nu ale Parlamentului, fiind astfel încălcată separaţia puterilor în stat. ...

Interviu cu prorectorul Ştefan Baltă, vicepreşedinte al PNL. Dacă partidul îmi va cere, voi candida pentru funcţia de primar

Luni, 16 Iulie 2018 00:03 | Publicat în INTERVIURI
- Ce caută un universitar în politică? - Cred că cel mai bine ar fi să ne întrebăm de ce nu sunt universitari în politică? Nu este un lucru anormal ca un universitar să fie în politică. Probabil ar trebui să ne dorim să fie universitari în toate partidele politice, indiferent de culoare. Ar fi un câştig oamenii buni în general, profesional, care provin dintr-un domeniu unde au reuşit să aibă un rezultat în carieră, pe munca lor. Oraşele dezvoltate din România şi nu num ...

Anul viitor începe modernizarea drumului de centură (FOTO)

Luni, 16 Iulie 2018 00:04 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Lucrările de extindere la patru benzi şi modernizare a drumului de centură, pentru care autorităţile gălăţene vor investi aproximativ 40 de milioane de euro, vor începe în anul 2019, ne-a declarat preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Costel Fotea. După aproape o lună de aşteptare, experţii Agenţiei de Dezvoltare Regională (ADR) Vest au venit la Galaţi pentru a evalua, din punct de vedere tehnic şi economic, amplul proiect de infrastructură pentru care Consiliul Judeţean ...

Gazele ajung şi la Slobozia Conachi

Sâmbătă, 14 Iulie 2018 09:00 | Publicat în SATUL
Cei peste 4.600 de localnici ai comunei Slobozia Conachi, din judeţul Galaţi, ar putea beneficia, în viitorul apropiat, de alimentare cu gaze naturale. Primarul Emil Dragomir a anunţat că Transgaz a transmis autorităţilor un aviz de principiu pentru racordarea gospodăriilor la sistemul naţional de transport (SNT), după ce Primăria din Slobozia Conachi a făcut demersuri în acest sens. În următoarele două săptămâni, autorităţile vor derula o campanie de informare şi consultar ...

România, doar locul 33 la Olimpiada Internațională de Matematică

Sâmbătă, 14 Iulie 2018 10:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Aur, argint, bronz şi două menţiuni pentru România, la Olimpiada Internaţională de Matematică, găzduită de Cluj-Napoca. Cu acest rezultat, ţara noastră s-a clasat abia pe locul 33, din păcate cel mai slab ocupat până acum în istoria acestei competiţii, relatează Digi 24. Ioan-Andrei Nicolae a obţinut medalia de aur, Ciprian-Mircea Bonciocat a obţinut medalie de argint, Edis Memiş şi Mihnea-Gabriel Doica au obţinut medalii de bronz, iar Antonie Ciocan şi Radu-Alexandru Iac ...

Comisia Europeană prevede deficit excesiv pentru România

Vineri, 13 Iulie 2018 11:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
La câteva zile după ce vicepremierul Viorel Ştefan a dat asigurări că România îşi va menţine deficitului bugetar în limita de 3%, nivel la care Comisia Europeană aprinde beculeţul roşu, Bruxelles-ul prezintă cifre care ar trebui să ne pună pe gânduri. Deficitul bugetar ar urma să fie în acest an 3,4% din PIB, anunţă Digi 24. Comisia Europeană (CE) a menţinut estimările referitoare la creşterea economiei României în 2018, la 4,5%, iar pentru 2019 se aşteaptă la un av ...

ATENȚIE, ȘOFERI! Ce străzi sunt în lucru

Joi, 12 Iulie 2018 02:00 | Publicat în EVENIMENT
Atenţie, şoferi! Săptămâna aceasta continuă lucrările de reparaţii şi reabilitare a infrastructurii rutiere în municipiul Galaţi. Potrivit programului de lucrări anunţat de Ecosal, până vineri (inclusiv), se intervine pe bulevardul Oţelarilor, pe bulevardul Marii Uniri, pe străzile Brăilei, Victor Vâlcovici (Micro 19), pe în zona Pieţei din Micro 14, la Plaja Dunărea şi în zona blocurilor A şi B de pe strada Vultur (alei şi parcare). Lucrările se execută la comanda Pr ...

Bani publici irosiţi pe proiecte doar din hârtie

Joi, 12 Iulie 2018 08:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Ministerul Comunicațiilor a cumpărat din fonduri publice 43 de studii în valoare de peste 19 milioane de lei pentru fundamentarea strategiei eRomânia, aprobată prin HG în anul 2010, strategie în urma căreia a fost realizat un singur proiect - portalul eRomania, pe care statul a cheltuit 12 milioane euro, care nu este nici actualizat și nici folosit, arată un raport publicat în această săptămână de Curtea de Conturi, citat de Hotnews. Ministerul a cheltuit ineficient peste 31,3 mi ...
Pagina 28 din 362

Ce au pățit doi frați care au plănuit o răzbunare incendiară pentru tatăl lor

Actul de vandalism cu iz de notă de plată, comis în seara zilei de 14 aprilie, în Bariera Traian, a ...

Doi gălățeni au fost arestați după ce s-au bătut în scara blocului

Lăsat lat în scara blocului, a ajuns la spital și mai apoi, după gratii! Este traseul pe care l-a pa ...

Poza zilei. La Galați, copacii cad… dar explicațiile rămân în picioare

Dacă plănuiți o plimbare prin Grădina Publică din Galați în acest weekend, lăsați umbrela acasă și l ...

Campioni ai „sportului rege”. Glorii Sportive Gălățene 1976-2026 (X)

Iată-ne ajunși, deja, la episodul zece al epopeii marilor succese repurtate de sportivii gălățeni pe ...

Mii de ţigări de contrabandă, găsite la vama Oancea

Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea a descoperit, pe pereți ...

NIBIRU a anunțat 90 de artiști și festivaluri noi pentru vara 2026

NIBIRU a prezentat cel mai amplu anunț de până acum într-un live-maraton de cinci ore, realizat în p ...

Drumul expres Galați - Brăila, din nou amânat. Podul peste Siret le dă bătăi de cap constructorilor

Șoferii care sperau să circule pe drumul expres dintre Galați și Brăila mai au de așteptat. Deși dru ...

Victorie muncită şi extrem de importantă: Oțelul - UTA 1-0

Victorie extrem de importantă obținută, vineri după-amiază, de Oțelul, scor 1-0, cu UTA, în deschide ...

Avem bani europeni pentru păduricea de pe Valea Ţiglinei

O pasarelă pietonală din lemn, realizată la nivelul coronamentului copacilor, un amfiteatru verde şi ...

Anunt Public - SC HOOPEKS INTERNATIONAL

  Anunț Public   S.C. Hoopeks Internațional S.R.L. anunță publicul interest asupra depunerii Rapo ...

Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”- Comuna Rădești

  COMUNICAT DE PRESĂ   „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” privind finalizare ...

Viitoarele păduri urbane din Galaţi au început să prindă rădăcini

Plantările pentru amenajarea pădurilor urbane au ajuns la final, anunță Primăria Galați. Este vorba ...

Pânzarul Moldovenesc moare pe malul Dunării, uitat de toată lumea

Dacă era construit din metal, ar fi ajuns probabil la fier vechi. Fiind din lemn, mai mult ca sigur ...

Epava portului de ambarcațiuni își caută din nou chiriaș

Portul de ambarcațiuni situat în zona Trecere Bac își caută din nou chiriaș, de această dată pentru ...

Acorduri cu agenţi economici pentru modernizarea Falezei, între demolări şi procese

În vreme ce a ajuns în instanţă cu doi agenţi economici pentru a le demola construcţiile de pe Falez ...

Primul atac complet robotizat al ucrainenilor

Președintele Volodimir Zelenski a susținut că armata ucraineană a capturat recent o poziție a trupel ...

Reducerea producției de petrol a Rusiei este iminentă

Reducerea producției de petrol din Rusia este iminentă, deoarece atacurile Ucrainei asupra infrastru ...

Zelenski propune Rusiei un armistițiu energetic

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a îndemnat luni Rusia să accepte o încetare reciprocă a at ...

Ucraina acceptă ajutorul UE pentru redeschiderea oleoductului Drujba

Uniunea Europeană (UE) va ajuta la redeschiderea oleoductului Drujba, care transportă petrol rusesc ...

Galațiul a rămas fără vaccin antirabic. Pacienții, trimiși la Brăila

Spitalul de Boli Infecțioase „Sf. Cuvioasa Parascheva” din Galați a epuizat stocurile de vaccin anti ...

Donaţie de echipament performant pentru Spitalul de Copii

Fundația „Dăruiește Viață”, cu sprijinul ENGIE, dotează Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. ...

Fonduri europene pentru prevenirea, diagnosticarea și tratarea cancerului la Galaţi

Specialiști din domeniul medical - anatomie patologică și oncologie, reprezentanți ai autorităților ...

Depistarea cancerelor şi a bolilor genetice, mai accesibilă la Galaţi

Institutul de Cercetare-Dezvoltare în Genomică, în calitate de lider de proiect, anunță începerea „P ...

A doua licitație pentru Liberty Galați, posibil la sfârșitul lunii mai. Guvernul, primul pas în preluarea combinatului?

Administratorii concordatari ai Liberty vor încerca din nou să găsească un cumpărător pentru combina ...

Moneda naţională, în așteptarea rezultatului disputei PSD - Bolojan

Joia aceasta, nivelul redus al aversiunii față de risc a asigurat o evoluție stabilă a monedei națio ...

60.000 de găini infectate cu Salmonella vor fi sacrificate în judeţul Galaţi

Un focar de Salmonella a fost confirmat într-o fermă din localitatea Bucești, județul Galați, unde a ...

A patra ședință consecutivă de scădere a cursului euro

De la începutul săptămânii trecute, pe piețele internaționale s-a manifestat o revenire a apetitului ...

Meciul acestui weekend: CSM Arcada - SCM Zalău

În semifinalele Diviziei A1 de volei masculin, echipa multiplă campioană CSM Arcada Galaţi joacă în ...

Turneu în Bulgaria. Din sportul gălățean

BADMINTON. În aceste zile, în Bulgaria are loc un interesant turneu internațional din circuitul mond ...

Sporting Liești, în căutarea punctelor pierdute

Etapa a treia a turneului play-off al echipelor din Liga a III-a de fotbal programează câteva meciur ...

Start în semifinalele Diviziei A1, cu CSM Arcada printre protagoniste

Actuala ediție a primului eșalon de volei masculin, Divizia A1, are o desfășurare mai animată ca alt ...

Târg de carte organizat la Biblioteca Franceză

Biblioteca Franceză din Galaţi îşi aşteaptă prietenii şi susţinătorii, dar şi pe orice gălăţean care ...

Echipa Liceului „Sfânta Maria”, câştigătoarea ediţiei a IV-a a Maratonului pentru Educație Antreprenorială”.

Teatrul „Nae Leonard" din Galați a fost, miercuri, 15 aprilie, după cum "Viaţa liberă" a anunţat, ga ...

Galațiul a obținut două mențiuni la Olimpiada de Neogreacă

Ospitalitate, profesionalism, dar și competitivitate, asta a dovedit Galațiul în postura de gazdă, d ...

Faza județeană a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă, desfășurată la Galați

Pe 16 aprilie 2026, la Colegiul Economic „Virgil Madgearu” din Galați s-a desfășurat faza județeană ...

Gălățenii au stat la coadă ca să-și plătească impozitele locale

În ciuda gerului pătrunzător, prima zi de plată la ghișeele Direcției de Impozite și Taxe Locale a î ...

Cum a fost petrecerea publică de Revelion 2026 la Galaţi (FOTO & VIDEO)

Mai puţin numeroşi decât în anii trecuţi, sute de gălăţeni au salutat intrarea în 2026 la petrecerea ...

Mii de gălăţeni, la Festivalul de Datini şi Obiceiuri. Emoţie, credinţă şi colinde, la Dunărea de Jos

Cea mai frumoasă colindă a copilăriei noastre, „O, ce veste minunată!”, s-a înălţat din glasurile un ...

Pâinea care adună oamenii în Galați. O poveste despre tradiție, familie și rostul lucrurilor (GALERIE FOTO)

Dimineața începe devreme la MonAmour. Înainte ca orașul să se trezească, nu departe de Baia Comunală ...

Între baletul prin noroi și „vânătoarea” de brânză de peste Prut

Dacă privim această imagine fără context, am crede că e un instantaneu dintr-o zonă de conflict sau ...

Maia Sandu exclude o candidatură în România

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a respins ferm speculațiile privind o posibilă candidatur ...

Primarul din Cahul, lecție pentru politicienii români, într-o vizită la Galaţi

Nicolae Dandiș, primarul municipiului Cahul, a lansat un atac dur la adresa clasei politice de pe am ...

Florentina Ţuchel Matei s-a întors în Dubai: „Viața te duce exact acolo unde ai nevoie să fii” (FOTO)

Florentina Ţuchel Matei - gălăţeanca stabilită în Dubai care a făcut spectacol la „Vocea României”, ...

Selecție pentru echipa naţională de arc istoric, la Galați

Asociația Club Sportiv „Arc istoric” Galați organizează sâmbătă, 18 aprilie, începând cu ora 10:00, ...

Asigurările obligatorii de locuință vor fi verificate de polițişti şi pompieri

Conform unui proiect de lege aflat în lucru, polițiștii și pompierii ar putea primi ca atribuții ver ...

Cât costă să fii șofer în Galați în 2026. Mașina, un lux greu de suportat

Viața devine, pe zi ce trece, din ce în ce mai scumpă - un lucru pe care îl auzim tot mai des, indif ...

„Maratonul faptelor bune”, lumină și speranță în comunitate

Sub coordonarea fondatorului Fundației „Fapte Bune” Galați, Adrian Pîrvu, întreaga Săptămână Mare a ...

Cristina Bleandură, mesaj de unitate şi un colind pentru cititorii „Vieţii libere” (VIDEO)

Redacția „Viața liberă” a avut pe 22 decembrie o invitată specială: Cristina Bleandură, solistă și a ...

„Dacă am avea iar premier de la Galaţi sau Brăila, lucrurile s-ar schimba fantastic”. Interviu cu primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu

Despre Galaţi şi dezvoltarea lui, despre banii pentru investiţii şi lucrările afectate, despre locur ...

Ce face Primăria cu datoria de 10 milioane de euro a Combinatului: „Am încercat să fim parte din rezolvare, nu din problemă”

„Primăria municipiului Galaţi a încercat să ajute pe cât de mult a putut și să nu încurce situația d ...

„Cravata galbenă”, un film care aduce oamenii împreună. Premieră de gală la Galați (FOTO)

Luni, 24 noiembrie, de la ora 19,00, are loc la Cinema City Galaţi proiecţia de gală, în prezenţa un ...

Un gălăţean are nevoie de ajutorul semenilor

În preajma Paştelui, când mulţi dintre gălăţeni sunt preocupaţi ce să pună pe masa de sărbătoare, al ...

Dăruiește din suflet, pentru Mihai! Iniţiativă studenţească de Buna Vestire

Echipa „Dăruiește cu suflet” ne invită miercuri, 25 martie, de Buna Vestire, între orele 12,30 şi 15 ...

Un tată rămas pe drumuri cu un fiu de șase ani cere ajutor

Sebastian Apostol, în vârstă de 50 de ani, trăiește momente de coșmar alături de fiul său de doar şa ...

Gălățenii pot salva vieți donând pentru kilometrii parcurși de ambulanță

Drumul către spital reprezintă, pentru mulți copii cu afecțiuni grave, o etapă dificilă în lupta pen ...

„Voievodul țiganilor” revine în weekend pe scena gălățeană

„Voievodul țiganilor”, opereta în două acte care poartă semnătura maerelui Johann Strauss-fiul, va ț ...

„Ursul păcălit de vulpe” cu ”zmeie, basme și fantasme”

La Teatrul pentru Copii și Tineret "Gulliver" este din nou timpul pentru magie de poveste, într-un s ...

„Poetul se începe acolo unde se termină cuvintele”, la Cenaclul „Noduri şi Semne”

Motto: "Pentru că voi, eu" (Iulian Mardar) Vineri, 3 aprilie, la Facultatea de Litere din cadrul Un ...

Balerinul gălățean Horia Bucur, în premieră pe scena „Leonard”. Eveniment cultural unic la Galați

Solist al Operei Naționale București, balerinul Horia Bucur revine acasă, la Galați, pentru a evolua ...

Raport revoltător: Direcția Silvică Galați a făcut cheltuieli de personal peste cifra de afaceri

Direcția Silvică Galați se numără printre structurile din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Roms ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Gălăţeni campioni mondiali la modelism. Glorii Sportive Gălățene 1976-2026 (VIII)

În campania noastră care precede evenimentul "Glorii Sportive Gălăţene", ce va fi organizat pe 5 iun ...

Pugilişti „fabricaţi” la Galaţi. Glorii Sportive Gălățene 1976-2026 (VII)

Vom încheia, astăzi, frumoasa poveste a marilor pugiliști gălățeni care au reprezentat România la ce ...

Boxul gălăţean, o poveste fără sfârşit! Glorii Sportive Gălățene 1976-2026 (VI)

Astăzi, continuăm prezentarea marilor pugiliști gălățeni care au scris istorie în cele mai important ...

Ringul - prea mic pentru boxerii gălăţeni. Glorii sportive gălățene 1976-2026 (V)

Sportivii gălățeni au reprezentat cu onoare România în marile competiții ale lumii, având rezultate ...

Gălățeni răniți după ce au căzut cu ATV-ul de la 8 metri înălţime

Doi gălățeni în vârstă de 20 de ani au fost răniți după ce au căzut cu ATV-ul de la o înălţime de ap ...

Faleza Dunării din Galaţi, promovată la Viena de Alexandra Căpitănescu

Faleza Dunării din Galaţi n-o fi încă modernizată, dar e promovată la Eurovision de Alexandra Căpită ...

Startul sezonului Via Dobrogeana, între Galați și Jurilovca

Asociația Via Dobrogeana a deschis înscrierile pentru prima acțiune turistică din acest an, un tur m ...

Călătorii gratuite prin Europa pentru tinerii de 18 ani

Tinerii care doresc să descopere Europa în această vară se pot înscrie în programul "DiscoverEU", pa ...

Jaf la o sală de jocuri din Galați. Un individ mascat a fugit cu banii de pariuri

Un atac soldat cu furtul unei sume importante de bani a avut loc puțin după miezul nopții de luni sp ...

Traficul cu aur, noua afacere veche a micilor speculanți din Galați

Galațiul bifează un nou punct pe harta afacerilor ilicite și se înscrie într-un dosar penal de mare ...

Filmul și urmările violențelor stradale de pe Domnească. De la fițe, la huliganism (VIDEO)

Trei dintre bătăușii care au încins spiritele pe strada Domnească la finele săptămânii trecute, după ...

Cum a scăpat de procesul de delapidare un fost rector al Universității ”Dunărea de Jos”

Fostul rector al universității de stat din Galați a ieșit basma-curată în fața primei instanțe care ...

Festivalul „Sărbătorile primăverii” revine la Suhurlui

Muzeul de Istorie "Paul Păltănea" din Galați organizează vineri, 17 aprilie, cea de-a XII-a ediție a ...

Programul „Masă sănătoasă”, la şcoala şi grădniţa din Cuca

Primăria comunei Cuca anunță implementarea unui program vital pentru comunitatea locală. De miercuri ...

Alertă pentru apicultorii din comuna Tulucești

Primăria comunei Tulucești a emis o avertizare publică destinată cetățenilor și crescătorilor de alb ...

Mobilizare pentru o acţiune de plantare la Tulucești

Comuna Tulucești găzduiește joi, 16 aprilie, la ora 10,00, o amplă acțiune de plantare, în cadrul că ...

DOR (dosarele XYZ)

Ce nalt este dorul de mama,/ oriunde, oricum şi oricând aş fi!... nu-i nimica (în lumea/ aceasta) ma ...

E GATA! (pastel de sezon)

Vezi bine?... gutuiul acesta/ e-n floare şi-i gata să-(ţi) spună că tace şi face, e gata/ să-şi mut ...

ASTFEL [altfel (s)pus]

Tu nu (m)-ai visat niciodată/ că-s mort după tine, pe vale, că-s drumul (şi sensul) pe unde/ merg to ...

Eu, Acum (buletin de ştiri)

Eu, acum, vreau să scriu cel mai frumos poem pentru tine, întru memoria celor o mie şi unu de plâns ...

HAI SĂ FACEM GUTUI!!!

Doamna mea ne(mai)văzută Livadă, te rog să mă ierţi pentru că nu ţi-am scris de mult! Nu ţi-am mai s ...

AŞA mi-a ZIS

Sunt cu Prăpăd  și Mutelcă pe malul Dunării, în noaptea de Anul Nou! Primul chiar stârneşte invidia ...

Gheorghe Bujor

Supranumit Violonistul fără de Arginţi, omul din titlu des/cânta la toate nunţile şi botezurile şi b ...

Mic... Tratat de Iertare (V)

Iată ce i-a dictat poetul Marcel Măzăriche lui Vasile Vindereu, pentru ca să scrie pe lespedea şi pe ...

Cine vrea un Husky mix? O fetiţă jucăuşă îşi caută o casă

Dacă doriţi un companion loial şi iubitor, nimeni nu vă va iubi mai mult decât un câine adoptat de p ...

Proprietățile neştiute ale ambroziei, inamicul persoanelor alergice

Deși numele său provoacă mai degrabă teamă și strănuturi în rândul populației, „Ambrosia artemisiifo ...

„Open World”, al treilea film din franciza „Jumanji”

Dwayne Johnson, Kevin Hart și Jack Black au urcat pe scena CinemaCon din Las Vegas dezvăluind primel ...

Tot mai multă lume nu mai face sex. Scăderi raportate în întreaga lume

Regresul începe cu cea mai iubăreață nație de pe Glob! Potrivit unui sondaj realizat de Institutul F ...

Ce poți face din restul de cozonac de la Paște

Tortul din cozonacul rămas de la Paște este o metodă excelentă de a transforma desertul uscat într-o ...

Trucuri pentru dres ciorba fără complicații

Compoziția pentru dres ciorba (smântână și ou) se face amestecând smântâna grasă cu gălbenușuri de o ...

Gimnastică naturală pentru un ten ferm

Yoga facială este alternativa naturală la procedurile estetice invazive, câștigând tot mai mulți ade ...

Sfaturi practice pentru adaptarea rapidă a ceasului biologic la schimbarea orei

Trecerea la ora de vară reprezintă pentru mulți dintre noi mai mult decât o simplă modificare a ceas ...