Corina Dobre

Corina Dobre

Untold a adus sume-record de bani orașului Cluj

Joi, 10 August 2017 02:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Primarul Clujului, Emil Boc, a declarat că festivalul Untold a adus mai mulți bani în Cluj decât la prima ediție, când oraşul a atras 20 de milioane de euro, însă a precizat că nu poate oferi, deocamdată, o sumă exactă, relatează Ştiri de Cluj. Emil Boc a vorbit și despre nemulțumirile localnicilor, care au făcut petiții pentru interzicerea festivalului și sesizări la Primărie, deranjați de zgomot: „Am încercat în acești ani să promovez politici care să unească co ...

Nicuşor Dan, despre revenirea în USR

Miercuri, 09 August 2017 17:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Fostul preşedinte al Uniunii Salvaţi România (USR), Nicuşor Dan, a anunţat, miercuri, 9 august, că, în cazul în care rezultatul referendumului intern va fi acela că USR nu trebuie să se poziţioneze faţă de redefinirea familiei, va reveni în partid şi va candida la şefia formaţiunii, la congresul din toamnă, în caz contrar anunţând că va rămâne în afara partidului. USR a dat, luni, startul primului referendum intern de la înfiinţare, pentru a tranşa poziţionarea sau n ...

CADOU de la Guvern pentru foştii preşedinţi

Joi, 10 August 2017 02:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Foştii şefi de stat vor avea dreptul să primească spre folosinţă un al doilea spaţiu, graţie unei ordonanţe de urgenţă adoptate, la finele săptămânii trecute, de Guvern. Ordonanța de Urgență care modifică Legea nr. 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român a apărut, luni, în Monitorul Oficial, drept pentru care actul normativ este deja în vigoare. Despre această decizie, Guvernul nu a oferit informaţii. ...

ANGAJAȚII din sistemul public primesc SALARIILE mai devreme

Miercuri, 09 August 2017 18:30 | Publicat în SOCIETATE
Ministrul Finanțelor Publice, Ionuț Mişa, a emis un ordin prin care angajaţii din 20 de ministere şi instituţii publice vor primi mai devreme cu câteva zile salariul aferent lunii iulie, informează Digi 24. Măsura a fost luată deoarece ziua acestora de salariu „pica” tocmai în zilele libere de Sfânta Marie. Prin Ordinul nr. 1.441, publicat miercuri, 9 august, în Monitorul Oficial, angajaţii din 20 de ministere şi instituţii vor primi salariul, prin derogare de la actele norm ...

Un COPAC stă să cadă pe oameni, în Micro 14

Joi, 10 August 2017 00:30 | Publicat în EVENIMENT
Chiar dacă au trecut mai bine de două săptămâni de la furtuna care a doborât aproximativ 130 de copaci în municipiul Galaţi, în unele cartiere ale oraşului încă mai sunt arbori dezrădăcinaţi, care stau rezemaţi de blocuri şi reprezintă un pericol pentru trecători, dar şi pentru bunurile oamenilor. Un astfel de copac se află în cartierul Micro 14, în spatele blocului N6. Oamenii spun că deşi au sesizat autorităţile imediat după furtună, plopul smuls din pământ de v ...

Gălăţenii, INVITAȚI să urce la bordul navelor militare

Miercuri, 09 August 2017 00:01 | Publicat în EVENIMENT
Gălăţenii pasionaţi de tehnica militară de luptă sunt invitaţi, pe 13 august, pe Faleza Dunării, la Ziua Porţilor Deschise, organizată de Flotila Fluvială "Mihail Kogălniceanu", acţiune ce face parte din programul dedicat Zilei Marinei. Între orele 8,45 şi 9,00, veţi asista la ceremonialul ridicării pavilionului şi a geacului, între 9,00 şi 12,00 veţi afla lucruri interesante despre navele acostate, armamentul şi tehnica din dotare. Mai mult, veţi putea vizita navele, iar ...

Zece ore FĂRĂ APĂ, într-un cartier gălățean. VEZI dacă te afli printre cei afectați de această sistare

Marți, 08 August 2017 17:00 | Publicat în EVENIMENT
Gălăţenii care locuiesc în cartierul Micro 14, la blocurile S3, S4, A1, B1 şi PM6, nu vor avea miercuri, 9 august, apă potabilă, din cauza unor lucrări pentru montarea unui tronson nou de conducte pentru blocurile S3 de pe strada 1 Decembrie 1918 şi A1, B1 de pe strada Crinului. Conform unui anunţ al Apă Canal, alimentarea cu apă rece va fi întreruptă între orele 8,00 şi 18,00. ...

Peste 2.000 de gălăţeni au primit BANI DE CENTRALE

Miercuri, 09 August 2017 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Aproape 40 la sută dintre gălăţenii care au solicitat ajutorul financiar de 3.000 de lei de la Primărie, pentru a-şi achiziţiona echipamente de încălzire şi apă caldă, au şi primit banii, ne-au informat reprezentanţii municipalităţii. Până ieri dimineaţă, 5.407 persoane solicitaseră banii oferiţi de autorităţi pentru a deveni independenţi termic. Pentru 3.151 de solicitanţi fuseseră semnate dispoziţii de plată, iar către 2.075 dintre aceştia fusese virat ajutorul ...

CET începe să producă, din nou, energie electrică

Marți, 08 August 2017 00:00 | Publicat în EVENIMENT
Intrată în conservare la 1 aprilie, Electrocentrale (CET) Galaţi repune în funcţiune unul dintre grupurile energetice pentru producţia de energie electrică şi echilibrarea Sistemului Energetic Naţional (SEN). Ieri, reprezentanţii producătorului de energie electrică şi agent termic lucrau la repunerea în funcţiune a instalaţiei, după o comandă fermă primită de la Ministerul Energiei. "Având in vedere evoluţia preţului pe piaţa de energie electrică, care a ajuns la un rec ...

Câţi gălăţeni mai depind de sistemul centralizat de termoficare

Luni, 07 August 2017 00:03 | Publicat în Regional
Peste 28.000 de apartamente din municipiul Galaţi mai sunt branşate la sistemul centralizat de termoficare, arată datele recensământului caloriferelor, făcut de Calorgal, la comanda Primăriei. Conform informaţiilor furnizate municipalităţii de către distribuitorul de căldură şi apă caldă în sistem centralizat, la finele lunii iunie a acestui an, 28.668 de apartamente mai erau branşate la sistemul public de termoficare. Dintre acestea, doar 12.144 de apartamente depindeau şi d ...
Pagina 99 din 362

Somalez fără acte, ridicat de polițiștii gălățeni, noaptea, din zona străzii Vânători

Vineri, 28 august, în jurul orei 4:15, polițiștii din cadrul Secției 5 Galați au intervenit în urma ...

Gălăţeanul Grigoraş Moisă şi brăileanul Cristian Ciauşu, pe scena Festivalului Mamaia

Gălăţenii şi brăilenii au fost norocoşi că i-au putut urmări, în prima seară a Festivalului Național ...

Trei actriţe din Galaţi, la Gala HOP. Unde le putem urmări şi cum le susţinem

Actriţele Georgiana Răpcianu, Nicoleta Miru-Cosma şi Miruna Dobrotă performează la Gala HOP - Gala T ...

Gospodărire Urbană Galați reduce la jumătate, în septembrie, prețul abonamentelor și permiselor anuale de parcare

„Un an de parcare, la jumătate de preț. Septembrie este luna bună pentru reînnoire!”, afirmă repreze ...

MApN avertizează: Hărțile online cu drone NU arată situația reală din spațiul aerian al României

Capturile de ecran de pe unele site-uri care urmăresc în timp real presupuse trasee ale dronelor au ...

Servicii indisponibile temporar la Electrica Furnizare

Compania Electrica Furnizare anunță că, pentru realizarea unor operațiuni de mentenanță programată, ...

Trafic intens la frontiera Galațiului. Poliția de Frontieră ia măsuri pentru evitarea cozilor

Sfârșitul sezonului estival vine cu trafic mai intens la granița de est, iar polițiștii de frontieră ...

Finanțarea United Galați, retrasă de pe ordinea de zi a Consiliului Local

Proiectul de hotărâre privind finanțarea de la bugetul local a United Galați a fost retras de pe ord ...

Lucrări finalizate la Sala Sporturilor

Primăria municipiului Galaţi anunţă finalizarea lucrărilor de renovare a Sălii Sporturilor. Clădirea ...

PSD a reparat eroarea legislativă care risca să lase mii de consilieri locali și județeni fără mandate

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect de modificare a Codului administrativ prin care e ...

UPDATE. Va mai avea Galaţiul aleşi locali pentru şedinţa de joi? Ce transmite prefectul judeţului Galaţi, George Toderașc

Situaţia creată – nu numai în municipiul Galaţi – de noile prevederi legislative este pe cât de nebu ...

Trei parcuri eoliene din județul Galați au obținut avizele tehnice de racordare

Eurowind Energy România anunță că a obținut avizele tehnice de racordare (ATR) pentru 2.307,4 MW de ...

ANALIZĂ. Euro ar putea urca în august 2027 la peste 5,34 lei

Tensiunile politice locale îndepărtează România de posibilitatea de a încasa o bună parte din sumele ...

Conductă de gaze din Șendreni, avariată de un „Dorel”. 121 de clienți casnici afectați

Ca urmare a unor lucrări de săpătură mecanizată realizate de un terț pe strada Crângului din localit ...

Siderurgiștii din Liberty intră, curând, în a cincea lună fără salarii. Mesajul conducerii: „Perioadă de o dificultate fără precedent”

Pe 1 septembrie, cei aproximativ 2.200 de salariați care au mai rămas în Combinatul siderurgic Liber ...

Tenismene gălățene, la un turneu internațional în Iași

TENIS. Un turneu internațional de tenis are loc în aceste zile la Iași. Meciurile sunt rezervate jun ...

Rugbiștii pregătesc sezonul de toamnă

RUGBY. Sportul cu balonul oval se apropie de startul returului Diviziei Naționale de seniori (eșalon ...

Cupa României. Sporting Liești – Dinamo se joacă la Galați, pe Stadionul „Oțelul”

Partida dintre Sporting Liești și Dinamo București, din prima etapă a grupelor Cupei României, se va ...

UPDATE. United Galați a anunţat încheierea activității clubului

 Printr-un emoţionant mesaj publicat pe pagina de Facebook, United Galați anunţă. cu inima grea, înc ...

Rechizite pentru un început de școală cu șanse egale. „Primul Clopoțel” dedicat copiilor din Hanu Conachi

Fundația Dicor Academy a lansat campania „Primul Clopoțel”, prin care strânge fonduri și rechizite p ...

500 de lei pentru rechizite și haine de școală. Cine poate primi banii în noul an școlar

Copiii din familii cu venituri mici pot primi și în anul școlar 2026-2027 un sprijin de 500 de lei p ...

„Micul naturalist”. Trei zile de joacă și descoperiri la Complexul Muzeal de Științele Naturii

25 de copii au fost, pentru trei zile, mici naturaliști la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ră ...

Vrei să ajuți un copil să înceapă școala cu ghiozdanul pregătit? A revenit „Clopoțelul Prieteniei”

O mie de copii care au nevoie de rechizite și alte lucruri necesare pentru școală ar putea primi aju ...

Spectacol pe Dunăre de Ziua Marinei. Mii de gălățeni au urmărit parada navelor

Gălățenii au venit, sâmbătă după-amiază, cu mic, cu mare, pe Faleza Dunării, pentru Ziua Marinei Rom ...

Preluare PressHub: Reportaj în satul unde un clip de pe TikTok a transformat o ambulanță într-o țintă

Povestea ambulanței care răpește copii este o veche legendă urbană est-europeană, transmisă și adapt ...

Tânărul tenisman gălățean Mateo Andrei Bocăneală, medaliat cu aur la Strasbourg

Echipa masculină U12 a României a devenit campioană europeană la prestigioasa competiție de profil i ...

Dansul care uneşte comunitatea. Spectacol în piaţeta de la Biserica Greacă (FOTO)

Piaţeta de la Biserica Greacă a fost pur şi simplu neîncăpătoare pentru numărul mare de gălăţeni car ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

Cuvântul de învățătură: „Milostenia care deschide cerurile”

În toate Sfintele Biserici, în a XII-a Duminică de la Rusalii, s-a citit la Sfânta Liturghie Evanghe ...

Noi exerciții în poligonul Smârdan. Trageri cu muniție reală, în septembrie

Au fost programate noi exerciții în poligonul de tragere din localitatea Smârdan, pe parcursul lunii ...

Nereguli la malul gălățean al Dunării, descoperite de Garda Forestieră

Reprezentanții Gărzii Forestiere Focșani au constatat, în urma unui control efectuat pe 17 august, m ...

Ați văzut-o pe Maia? Stăpânii cer ajutorul gălățenilor

O familie din Galați încă își caută cățelușa, la șase luni după dispariția acesteia. Maia, o metisă ...

Cât sunt dispuși gălățenii să strângă cureaua pentru a face economie la curent

Seceta și nivelul foarte scăzut al Dunării au pus România într-o situație complicată din punct de ve ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

Vernisaj: Ambient cotidian din prima jumătate a secolului al XX-lea

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea" Galați, organizează miercuri, 26 august, începând de la ora 11.00, ...

Expoziția „Acasă” a lui Neluș Oană, o sărbătoare a culorii

Plasticianul româno-australian Neluș Oană, noul expozant de la Galeriile de Artă „Nicolae Mantu”, pr ...

Tezaurul monetar de la Buciumeni, clasat în patrimoniul cultural național

La inițiativa Muzeului de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci, tezaurul monetar de la Buciumeni a fost ...

Scena lirică, în doliu. A încetat din viaţă una dintre gălăţencele care au uimit lumea

Soprana Ileana Cotrubaș, una dintre cele mai importante voci românești ale secolului XX și un reper ...

Containerele inteligente au ieşit din garanţie. Cele mai multe nici nu au fost puse în funcţiune

Bun găsit în Galaţiul situaţiilor cel puţin curioase, dacă nu paradoxale! În care autorităţile local ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Încă un milionar în Galați. Orașul nostru, în istoria marilor câștiguri la Loto

Premiul de categoria I la tragerea Loto 5/40 de joi, în valoare de aproape un milion de lei, a fost ...

Tot cu „avioane” pe hârtie! Ce au decis autorităţile de mediu cu privire la aeroportul Galaţi-Brăila

„Planul Urbanistic Zonal «Aeroport Internaţional Galaţi-Brăila», cu amplasamentul în comunele Lieşti ...

Percheziții și în Galați, într-un dosar cu mașini cumpărate cu bani falși

Polițiștii au făcut percheziții în Galați și în alte patru zone din țară într-un dosar în care cinci ...

Dosar penal pentru un tânăr prins la volanul unei mașini cu numere expirate

Un gălățean de 24 de ani s-a ales cu dosar penal după ce a fost oprit de polițiști, duminică seară, ...

Gălățean beat criţă și fără permis, prins la volan de polițiști

Un bărbat de 36 de ani din Drăgușeni a fost oprit în trafic vineri, 21 august, pe raza localității, ...

Prins pe moped fără permis, pe o stradă din Galați

Un tânăr de 24 de ani din Galați s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de polițiști în timp c ...

Partydul Kiss FM revine la Galați. Petrecere în aer liber, pe terasa Shopping City

Gălățenii sunt așteptați vineri, 28 august, la o nouă ediție Partydul Kiss FM, organizată pe terasa ...

Legendara Dolly Parton s-a stins din viaţă

Dolly Parton, una dintre cele mai mari cântărețe și compozitoare din muzica country, apreciată și pe ...

Peste 80 de tineri din comunele gălățene au participat la Festivalul MATCATHON

Peste 80 de tineri din mediul rural gălățean s-au întâlnit, în perioada 14-16 august, la Matca, pent ...

Comunitatea de Energie din Galaţi se lansează sâmbăta viitoare. Deschisă tuturor gălăţenilor interesați, indiferent de cartierul în care locuiesc

„Vecinii care vor să producă împreună energie și să investească în viitorul cartierului” era titlul ...

Papuci de interior copii – siguranță și confort pentru pașii celor mici

Pașii mici pe care îi fac copiii noștri prin casă sunt un spectacol plin de energie, dar și o respon ...

În ce situații merită să alegi un credit rapid online în locul unui împrumut bancar tradițional?

Un credit online pe termen scurt și un credit de consum oferit de o bancă pot răspunde unor nevoi si ...

Discret sau expresiv, mic sau amplu: cum compari modele de tatuaje pentru bărbați după stil și amplasare

Când compari modele de tatuaje pentru bărbați, diferența importantă nu este doar între un desen care ...

Mai puțină birocrație pentru permisul auto. Ce document nu mai trebuie dus la ghișeu

Gălățenii care se înscriu la examenul pentru permisul de conducere au un drum mai puțin de făcut. Ca ...