Ioana Ivan

Ioana Ivan

Marţi, în "Viaţa Liberă", INTERVIU cu Dumitru Culcea, cel mai cunoscut fost criminalist din Galaţi

Luni, 28 Iulie 2014 02:00 | Publicat în SOCIETATE
În ediţia de mâine a "Vieţii libere” puteţi citi un interviu cu Dumitru Culcea, un fost poliţist care timp de aproape trei decenii s-a dedicat criminalisticii şi a fost considerat unul dintre cei mai mari profesionişti din domeniu. Care a fost cel mai macabru caz pe care l-a rezolvat, cum a trăit ani buni printre sânge, cadavre, criminali, dar şi dacă există crima perfectă, aflaţi în interviul de mâine. Mai puteţi citi şi părerea lui Dumitru Culcea despre modul în care est ...

Bătaie în localitatea Tămăoani. Motivul? Un telefon mobil

Sâmbătă, 26 Iulie 2014 16:15 | Publicat în EVENIMENT
Vineri seară, mai mulţi bărbaţi din localitatea Tămăoani s-au luat la harţă din pricina unui telefon mobil. Nu mult a durat până când cearta s-a aprins şi s-a transformat într-o bătaie generală. Văzând că unul dintre săteni este plin de sânge, martorii au sunat imediat la 112. „Am fost solicitaţi să intervenim în localitatea Tămăoani, în cazul unui bărbat de 60 de ani, victimă a unei agresiuni. Când echipajul Ambulanţei a sosit la faţa locului, medicii au const ...

Pericol de EXPLOZIE la Tecuci/ A evitat un animal și-a intrat cu mașina într-o CONDUCTĂ DE GAZE

Sâmbătă, 26 Iulie 2014 14:05 | Publicat în EVENIMENT
Pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tecuci au intervenit la un accident rutier în localitatea Munteni, provocat de un bărbat care conducea o Dacie şi a tras repede de volan, din cauza unui animal aflat pe şosea. Ghinionul omului a fost că a ieşit de pe carosabil şi a lovit o conductă de gaze, aflată lângă gardul unei curţi. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, iar o echipă de la Distrigaz a venit la faţa locului şi a oprit gazele. ...

Bărbat găsit MORT într-o fântână. Suspiciuni de SUICID la Băleni

Sâmbătă, 26 Iulie 2014 12:57 | Publicat în EVENIMENT
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Eremia Grigorescu” Galaţi au fost sesizaţi, prin numărul unic de urgenţă 112, despre faptul că, în localitatea Băleni, un bărbat de 48 de ani a căzut într-o fântână. Patru pompieri au urcat în autospecială şi au plecat imediat la faţa locului. Pentru a coborî în fântâna adâncă de peste 25 de metri, aceştia au folosit un scripete şi corzi groase. Misiunea de salvare a fost mult îngreunată d ...

Un gălăţean a provocat un GRAV ACCIDENT în drum spre mare. Bilanţul: un mort şi NOUĂ RĂNIŢI

Sâmbătă, 26 Iulie 2014 10:33 | Publicat în EVENIMENT
Un gălăţean a murit carbonizat şi alte nouă persoane au fost rănite, după ce un autoturism Dacia Logan, cu numere de Galaţi, a intrat într-un microbuz plin cu călători şi apoi a luat foc Accidentul a avut loc, vineri seara, pe DN 2A, la ieşirea din localitatea Ovidiu, pe podul rutier de peste Canalul Poarta Albă - Midia Năvodari. Şoferul unui autoturism Dacia Logan, cu numere de Galaţi, a pierdut controlul direcţiei şi a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune v ...

UTIL/ ACTE NECESARE pentru eliberarea BULETINULUI în Galaţi

Vineri, 25 Iulie 2014 17:00 | Publicat în SOCIETATE
Acte necesare pentru eliberarea primului act de identitate Pentru eliberarea primului buletin, la vârsta de 14 ani, este nevoie de: cerere pentru eliberarea actului de identitate, care se va obţine de la ghişeul Evidenţei Populaţiei (va fi semnată atât de minor, cât şi de părintele la care minorul are domiciliul), certificatul de naştere al minorului (copie şi original), actul de identitate al unuia dintre părinţi sau al reprezentantului legal (original), certificatul de căsător ...

Care sunt PREŢURILE FRUCTELOR de sezon în PIEŢELE gălăţene

Sâmbătă, 26 Iulie 2014 04:00 | Publicat în SOCIETATE
Cum e vară, cald şi pofta de mâncare scade în această perioadă, indicat este să consumăm cât mai multe fructe răcoritoare, de sezon. Aşa că am dat o raită prin trei pieţe din Galaţi, pentru a compara preţurile la caise, prune, piersici, nectarine, pepeni, dar şi alte fructe perfecte pentru sezonul de vară. Piaţa Centrală În Piaţa Centrală, puteţi cumpăra pepene roşu cu 1 kilogramul, iar cel galben este de două ori mai scump, 2 lei kilogramul. Caisele româneşti, cu e ...

Campania VL „Eu vara nu dorm”/ Cât COSTĂ VACANŢA în staţiunile Neptun şi Jupiter

Sâmbătă, 26 Iulie 2014 13:00 | Publicat în SOCIETATE
Cum suntem în plin sezon estival, continuăm campania „Eu vara nu dorm”, relaxaţi la soare. Unde? În staţiunile Neptun şi Jupiter, din sudul litoralului, unde tarifele de cazare sunt mai mari decât în zona de nord. Neptun - cazare modestă sau de patru stele Dacă plecaţi în vacanţă în staţiunea Neptun, conform site-ului www.turistinfo.ro, găsiţi peste 50 de oferte de cazare pe internet. Cea mai ieftină cameră costă 90 de lei, în apartamentul decomandat „Ştefania”, ...

GARAJ ILEGAL, în vizorul Poliţiei Locale. Ce nu faci pentru un loc de PARCARE...

Vineri, 25 Iulie 2014 00:00 | Publicat în SOCIETATE
* Un gălăţean care a împrejmuit un loc de parcare ce nu-i aparţine a fost somat să demoleze construcţia Pe adresa de email a redacţiei am primit o sesizare din partea unui cetăţean nemulţumit, care ne-a scris că un vecin de-al lui şi-a ridicat un garaj improvizat, pe o porţiune din locurile de parcare din dreptul străzii Neajlov, numărul 7. Plângerea era însoţită inclusiv de două poze de la faţa locului. Pentru a vedea dacă povestea se adevereşte, am mers şi noi la ad ...

Teatru de păpuşi şi muzică bună, în weekend, pe Faleza Inferioară şi în Grădina Publică

Vineri, 25 Iulie 2014 12:00 | Publicat în CULTURA
Alt weekend, altă distracţie la Galaţi, organizată de Primărie şi Teatrul Muzical „Nae Leonard” şi Teatrul Dramatic „Fani Tardini”. Duminică, 27 iulie, copiii, împreună cu părinţii şi bunicii sunt aşteptaţi, la ora 11,00, la Foişorul de pe Faleza Inferioară, să vadă piesa „Vasilache şi Mărioara”, pusă în scenă actorii Teatrului de Păpuşi „Gulliver”. Din distribuţie vor face parte Eduard Şişu, Marian Sterian, Vlad Ajder, Gina Geru, Elena Marin şi Adi ...
Pagina 67 din 71

Scurtmetraje româneşti premiate, la Teatru pe Ţeavă

O seară dedicată cinematografiei românești contemporane va fi găzduită vineri, 7 august, începând cu ...

Biserica Greacă – prin obiectivul unuia dintre cei mai importanți fotografi ai Galațiului

O imagine-simbol a artei fotografice, realizată în 1906 de renumitul fotograf gălățean George Maksay ...

Restricţii de trafic şi trasee deviate şi în acest weekend

Vă reamintim că strada Domnească va fi pietonală şi în acest final de săptămână, însă doar pe tronso ...

Primăria anunţă ultimul weekend cu acces liber pe Faleză, înainte de şantier. Gălăţenii strâng semnături pentru revizuirea proiectului de modernizare

În vreme ce Primăria a anunţat că acesta este ultimul weekend cu acces liber pe Faleza Dunării, pent ...

Șofer cu permisul suspendat, oprit la frontieră

Joi după-amiază, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, s-a prezentat pentru efectuarea actelor ...

Inteligența artificială, tot mai des folosită în escrocherii online. Avertismentul DNSC

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) atrage atenția că, odată cu dezvoltarea rapid ...

Primul primar din judeţul Galaţi care anunţă măsuri de economisire a energiei electrice

Primarul municipiului Tecuci, liberalul Lucian Costin, a anunţat, în această seară, măsuri de econom ...

Peste 130 de copii cu dizabilități din Galați vor beneficia de terapii și servicii de recuperare printr-un nou proiect

Un nou proiect destinat copiilor cu dizabilități din județul Galați își propune să aducă mai aproape ...

Două asocieri de firme îşi dispută Valea Ţiglinei

„Cel mai bun raport calitate – preţ” va da câştig de cauză uneia dintre cele două oferte depuse pent ...

UPDATE. Plaja „Dunărea”, în criză de clienţi. Tarifele pentru luna august, votate de aleşii locali

Aleşii locali au aprobat noile tarife cerute de administratorul Plajei „Dunărea”, societatea Gospodă ...

Licitaţii. Interes scăzut, concurenţă mică pentru locuri de parcare

„Jumătate dintre cererile pentru locuri de parcare rezidenţiale au fost, din nou, respinse”, aflaţi ...

Faleza Dunării, „debarasată” de bănci şi coşuri de gunoi. Lucrări pregătitoare pentru viitorul şantier

Faleza Inferioară a Dunării va deveni, în curând, şantier. Pregătirile pentru începerea lucrărilor d ...

Amenzi de la inspectorii de muncă gălățeni, după controale în unități alimentare din județ

În perioada 20-24 iulie, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galați a derulat acțiuni de control ...

ANALIZĂ. Euro a crescut după șase ședințe de scădere

În așteptarea deciziei de politică a Rezervei Federale americane, investitorii au luat poziții de pr ...

„Acolo unde profitul realizat în România este diminuat artificial, statul are obligația să acționeze”. Ce face ANAF

Statul începe să se uite mai atent la profiturile care se fac în România, dar ajung să fie raportate ...

Studiu de fezabilitate pentru electrificarea completă a căii ferate Iași – Tecuci

Sucursala Regională Căi Ferate (SRCF) Iași a semnat, recent, contractul de studiu de fezabilitate pr ...

Viorel Tănase, un antrenor mulțumit. Cantonamentul montan și-a atins scopul pentru gălățenii de la Oțelul II

Conducerea clubului Oțelul s-a dovedit a fi inspirată când a ales localitatea Tărlungeni ca loc de p ...

Fanii Oțelului, invitați să vină îmbrăcați în alb la duelul cu Dinamo

Oțelul revine pe teren propriu pentru unul dintre cele mai atractive şi importante meciuri ale încep ...

Șahiști gălățeni la Brașov și Alba Iulia

O parte dintre șahiștii CSM Galați se află la concursul ce se desfășoară la Brașov. Este un turneu i ...

Asociația Suporter Club Oțelul, aceeași conducere și pentru următorii doi ani

Asociația Suporter Club Oțelul Galați va avea aceeași conducere și în următorii doi ani, după ce pro ...

Cât valorează o diplomă

Tânărul cu diplomă care livrează mâncare sau conduce pe Uber a devenit o figură atât de obișnuită în ...

CATEDRA. Povestea de succes care continuă: Școala Gimnazială Nr. 16, pe podium şi la Boovie 2026

„CATEDRA”, rubrica în care le oferim cadrelor didactice şi instituţiilor de învăţământ posibilitatea ...

Universitatea „Dunărea de Jos” prelungește înscrierile la masterat

Vești bune pentru absolvenții interesați să urmeze un masterat. Universitatea „Dunărea de Jos” din G ...

Galațiul, locul I național la Definitivat 2026, înainte de contestații

După afișarea, marți, a rezultatelor inițiale ale Examenului Național de Definitivare în Învățământ, ...

Rochii de poveste, printre opere de artă din patrimoniul gălăţean

Veritabile opere de artă – materializate în rochii – au putut fi admirate printre valoroase lucrări ...

Grădina Sfântului Ilie din cartierul gălăţean Ada Marinescu. Comunitatea, expresie a speranţei, credinţei şi dragostei

În 20-a zi a lui Cuptor, curtea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie” din Galați s-a transfigurat într-o g ...

Cum a fost prima ediţie D’n’Bike & Run Galați

Energie, ritm şi o comunitate în mişcare. Pe două roţi, pe trotinete sau în pantofi sport, peste 200 ...

UPDATE. Trafic îngreunat pe strada Brăilei din cauza unui accident de teren

Echipe ale operatorului Apă Canal şi ale Primăriei municipiului Galaţi intervin în continuare la acc ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

Continuă protestele în spitale

Reprezentanții Uniunii Sindicale Sanitas Galați anunță că, deși două dintre doleanțele lor par să se ...

Pregătiri de şantier. Şi Faleza Superioară va rămâne fără bănci

Faleza Inferioară a Dunării a fost „debarasată” de bănci, coşuri de gunoi şi de aparatele de fitness ...

Reducere de 50% la transport pentru pensionari. Cum se folosesc taloanele de călătorie

Pensionarii din România au dreptul, în fiecare an, la șase călătorii interne cu reducere de 50% la t ...

Ziua Imnului Național va fi marcată în Piața Tricolorului din Galați

Gălățenii sunt invitați miercuri, 29 iulie, de la ora 10,00, în Piața Tricolorului din Grădina Publi ...

La numai 22 de ani, între Harvard și Wall Street. Gălățeanca Alexandra Mihailopol, creatoarea unei platforme-unicat pentru femeile din România

Gălățeanca Alexandra Mihailopol tocmai a fost admisă la Harvard Business School prin programul 2+2, ...

Vecinii care vor să producă împreună energie și să investească în viitorul cartierului

În timp ce tot mai mulți români caută soluții pentru facturi mai mici și o mai mare independență ene ...

Gălăţeancă absolventă de Harvard, pe scenă în opera „Nunta lui Figaro”. De la fizică şi matematică, la pian, cor şi canto clasic

Ce legătură ar putea exista între studiile de licență în matematică și fizică, plus un masterat în f ...

Zborul infinit al Luizei şi al lui Momo. Viziunea lui Brâncuși, onorată la Galați (FOTO)

„Sărutul”, „Zbor” şi „Coloana fără sfârșit” - trei dintre operele-simbol ale lui Constantin Brâncuși ...

Săptămâna bunelor maniere, la Biblioteca Estivală din Grădina Publică

După „Ştiinţă distractivă”, „Sport, nutriţie şi sănătate”- temele săptămânilor anterioare - Bibliote ...

Fiică a meleagurilor gălățene, pe o monedă de argint emisă de BNR

Banca Națională a României (BNR) lansează în circuitul numismatic, începând cu data de 27 iulie, o m ...

Încă un spectacol gălățean selectat pentru Festivalul Național de Teatru

După „A douăsprezecea noapte” a Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, un alt spectacol gălăţean, pus în ...

„O vară zvăpăiată”, la Complexul Muzeal de Științele Naturii

Lansarea cărţii „O vară zvăpăiată”, semnată de autoarea gălățeană Alina Diaconu și ilustrată de Geor ...

Ce concedii își mai permit gălățenii și cât sunt dispuși să cheltuiască. Vacanța se face anul acesta cu calcule la leu

Pentru unii gălățeni, bagajele de vacanță sunt deja pregătite. Pentru alții, planul de concediu a ră ...

Ce nu are acum Faleza Dunării şi ar putea avea în 2028. O tiroliană, pe lista dorinţelor

O Faleză a Dunării modernizată şi accesibilă, stabilă şi ferită de inundaţii, cu o zonă pietonală „u ...

UPDATE. Sălile de jocuri de noroc rămân în oraş. Vot final în Consiliul Local

Cu 14 voturi „pentru”, 4 „împotrivă” şi 4 abţineri, Regulamentul privind autorizarea, amplasarea și ...

„Găurile negre” din Spitalul Județean de Urgență. Cele mai grave probleme din domeniul medical, semnalate de gălățeni

Publicarea sondajului „Vieții libere” despre schimbările pe care gălățenii le-ar dori la Spitalul Cl ...

Primele arestări în dosarul fraudelor cu pensii care a vizat și Galațiul. Gaură de peste 12 milioane de lei în banii publici

Trei dintre inculpații din dosarul în care ani de muncă ar fi fost „fabricați” pe hârtie pentru pens ...

30 de ani de închisoare pentru criminalul care a ucis o gălățeancă pentru banii de înmormântare

Tânărul care a ucis cu o secure o femeie de 80 de ani din Băleni, după care i-a furat banii puși deo ...

UPDATE: Gălățeanul care și-a împușcat rivalul după un scandal la bar a fost arestat preventiv

UPDATE: Tânărul de 22 de ani care a împușcat un bărbat cu o armă cu aer comprimat a fost arestat pre ...

8 ani de închisoare pentru soțul piroman care a terorizat două localități. Mașini lovite și incendiate după un conflict în familie

Bărbatul din Barcea care, în ianuarie 2024, a declanșat un adevărat scandal în două localități din j ...

Când Viena câştigă în faţa Las Vegasului. La numai 7 ani, gălăţeanca Iliana Ioana Stanciu cucereşte lumea cu acorduri de pian

La numai 7 ani, Iliana Ioana Stanciu, elevă în clasa a II-a la Școala Gimnazială Nr. 28 din Galați, ...

Alina Diaconu și „O vară zvăpăiată”, întâlnire cu cititorii la Galați

Copii, părinți și iubitori ai lecturii s-au întâlnit la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsva ...

Eleganță, muzică și bune maniere, într-o seară regală la Grădina Müller din Galați

Gălățenii au avut parte, recent, de o seară dedicată eleganței, muzicii clasice și bunelor maniere, ...

Actriţa Adela Mărculescu s-a stins din viaţă. Va fi înmormântată la Cimitirul Bellu

S-a stins din viață marea actriță Adela Mărculescu, o figură de o distincție aparte, ale cărei elega ...

Pastile slăbit - cât de mult ajută într-o dietă VLCD?

Mulți oameni ajung la un moment dat să caute o scurtătură - ceva discret, simplu, care să rezolve pr ...

All inclusive în Turcia: cele mai frumoase locuri de vizitat și stațiuni pentru 2026

Turcia are un avantaj pe care puține destinații din jurul Mediteranei îl mai păstrează: reușește să ...

Oboseală inexplicabilă sau fluctuații de greutate: Află cum îți controlează tiroida întregul organism

Ritmul alert al vieții moderne ne face adesea să ignorăm semnalele subtile pe care corpul ni le tran ...

Dr. Jakub Wiącek explică: ce este microbiomul intestinal și de ce influențează sănătatea?

Termenul „microbiom” desemnează totalitatea microorganismelor care trăiesc într-un anumit mediu, împ ...