Marius Ţuca

Marius Ţuca

PREMIERĂ/ Geneticienii gălăţeni au încrucişat crapul cu morunul

Marți, 01 Aprilie 2014 06:00 | Publicat în SOCIETATE
* Noua specie astfel obţinută, craporunul, poate produce până la două kilograme de icre negre pe an, identice organoleptic cu cele de morun * Investiţia este minimă: practic oricine poate creşte craporun în acvariul din sufragerie Premieră mondială la Galaţi. Un grup de cercetători de la Catedra de Acvacultură şi Pescuit din cadrul Universităţii "Dunărea de Jos", alături de specialişti de la Muzeul de Ştiinţele Naturii Galaţi, au reuşit să încrucişeze morunul cu cra ...

Un nou val de scumpiri de la 1 aprilie/ Benzina şi gazul ne ard la buzunare

Vineri, 21 Martie 2014 00:00 | Publicat în ECONOMIE
* Ambele se scumpesc de la 1 aprilie * Ca de obicei, este aşteptat un tăvălug de alte majorări de preţuri la celelalte produse * În 2009, gălăţenii îşi permiteau din salariu 7,1 plinuri de benzină, iar de la 1 aprilie vor putea face numai 4,7 plinuri * Asta în ciuda faptului că, în cifre concrete, salariul mediu în Galaţi a crescut cu 20 la sută faţă de acum cinci ani Nu e nicio păcăleală, din păcate. Ca urmare a unor scumpiri deja anunţate, dar şi a celor care vin ...

Apă Canal va monta 16.000 de contori cu citire la distanţă

Joi, 20 Martie 2014 04:00 | Publicat în SOCIETATE
Apă Canal continuă operaţiunea de înlocuire a contorilor de apă rece cu dispozitive de măsură noi, dotate cu sistem de citire la distanţă. După ce anul trecut s-au montat în tot judeţul 16.000 de astfel de aparate, instituţia îşi propune pe 2014 să monteze alţi 15.500 de contori. "Programul de înlocuire a contorilor de apă se va încheia în ultimul trimestru al anului 2014 şi va avea ca rezultat contorizarea integrală cu aparate de măsura noi, cu citire la distanţă, a tu ...

Preţul la gaze pune pe butuci ArcelorMittal

Joi, 20 Martie 2014 03:00 | Publicat în ECONOMIE
Liberalizarea accelerată a preţului la gaze naturale ameninţă direct combinatul siderurgic ArcelorMittal Galaţi. Este concluzia care se desprinde din studiul "Evaluarea strategică a impactului liberalizării pieţei gazelor naturale asupra consumatorilor industriali din România", realizat de compania de consultanţă Deloitte, la cererea Confederaţiei Patronale din Industrie, Agricultură, Construcţii şi Servicii din România (CONPIROM), din care face parte şi ArcelorMittal Galaţi. " ...

Factură "ca-n codru": 900 de lei căldura la două camere

Miercuri, 19 Martie 2014 00:00 | Publicat în EVENIMENT
* O familie din Micro 20 a primit în ianuarie o notă de plată record * În asociaţia cu pricina, unele scări au gigacalorimetru, altele nu au * Facturile la scările necontorizate sunt sensibil mai mari decât cele la scările contorizate În ciuda faptului că sezonul rece e pe terminate, iar multe asociaţii de proprietari deja au cerut să li se oprească agentul termic, scandalurile se ţin lanţ. Evident, totul de leagă de facturile din această iarnă, pe care mulţi dintre consum ...

Aveţi o vară să rezolvaţi termoficarea!

Marți, 18 Martie 2014 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Anticipam în urmă cu vreo două luni, în plin scandal legat de problemele cu livrarea căldurii în sistem centralizat, că Apaterm îşi va da duhul foarte curând. Spuneam atunci că nu m-ar mira nici dacă sfârşitul iernii ne va prinde cu Calorgal la celălalt capăt al facturii pentru agent termic. M-am pripit, din câte se pare, Apaterm a prins finalul de sezon. Recunosc, m-am lăsat influenţat de declaraţiile alarmiste ale celor din administraţia locală, care, după toate probabil ...

Optimism: Licitaţia pentru tunelul pe sub Dunăre, peste un an?

Luni, 17 Martie 2014 04:00 | Publicat în ECONOMIE
Licitaţia pentru construcţia tunelului pe sub Dunare ar putea avea loc peste un an, este de părere primarul Marius Stan. "Proiectul nostru capătă contur. Este şi pe masa Guvernului, deşi nu avem nevoie nici măcar de garanţii din partea acestuia. Sperăm ca, în maximum un an de zile, să avem toate procedurile pregătite pentru licitaţie", a spus primarul la conferinţa Afaceri.ro. ...

Primarul Marius Stan vrea investitori din China

Duminică, 16 Martie 2014 15:45 | Publicat în ECONOMIE
Primarul Marius Stan vrea să întărească legăturile economice cu China. "Vom avea musafiri din China, un grup de investitori care vor sosi pe 2 aprilie. Vom merge şi noi în China, să deschidem noi oportunităţi de colaborare”, a declarat Marius Stan, la conferinţa afaceri.ro, desfăşurată joi la Galaţi. ...

Pentru prima dată în România în ultimii 20 de ani/ Excedent comercial agroalimentar în 2013

Luni, 17 Martie 2014 11:00 | Publicat în ECONOMIE
România a avut anul trecut un excedent comercial de produse agroalimentare, pentru prima dată după anul 1994, de 324,9 milioane euro, faţă de un deficit de 745,5 milioane euro în 2012."Este primul an din ultimii 20 în care avem excedent comercial pe vânzări alimentare. Ultima dată s-a întâmplat acest lucru în 1994", a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, citat de Mediafax.România a exportat în 2013 produse agroalimentare în valoare totală de 5,09 miliarde euro, cu ...

Scenariu de groază la ArcelorMittal Galaţi/ Suprataxele riscă să pună lacătul pe Combinat

Luni, 17 Martie 2014 00:00 | Publicat în ECONOMIE
* După data de 1 iulie, combinatul ArcelorMittal Galaţi va plăti suplimentar pentru energie (inclusiv gaze naturale) un milion de euro pe săptămână * Valoarea suprataxelor din energie electrică şi devansarea calendarului de liberalizare a preţului gazelor se traduc într-un total de 55 de milioane de euro anual, adică exact cât pierderile înregistrate de ArcelorMittal Problema suprataxării energiei pentru marii consumatori industriali pare să nu mai fie un simplu instrument de ...
Pagina 7 din 137

Servicii indisponibile temporar la Electrica Furnizare

Compania Electrica Furnizare anunță că, pentru realizarea unor operațiuni de mentenanță programată, ...

Înghețată „made in Galați”, la Nibiru

Krantz, producătorul de îngheţată artizanală din Galaţi, şi-a deschis primul sau spaţiu fizic în Nib ...

ANALIZĂ. Euro nu este lăsat să treacă de 5,26 lei

Neîncrederea pe care o arată piața valutară față de continuarea procesului de reformă a mediului bug ...

Un biciclist prins beat și amenzi de 20.000 de lei în 24 de ore, la Galați

Nici mai mult, nici mai puțin de 160 de sancțiuni, în valoare de aproximativ 20.000 de lei, au fost ...

Trafic intens la frontiera Galațiului. Poliția de Frontieră ia măsuri pentru evitarea cozilor

Sfârșitul sezonului estival vine cu trafic mai intens la granița de est, iar polițiștii de frontieră ...

Atelier de siguranță digitală organizat de compania Alewijnse

În zilele de 27 și 28 august, între orele 16:00 și 18:00, la sediul companiei Alewijnse din Galați, ...

Zoo Park România ajunge în Smârdan: singurul loc din țară unde copiii pot hrăni un elefant

După oprirea de la Bacău, caravana Zoo Park România ajunge în comuna Smârdan, județul Tulcea, cu pes ...

Cod galben de vânt în rafale, vineri, în Galați

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod galben de vânt puternic ce viz ...

Lucrări finalizate la Sala Sporturilor

Primăria municipiului Galaţi anunţă finalizarea lucrărilor de renovare a Sălii Sporturilor. Clădirea ...

PSD a reparat eroarea legislativă care risca să lase mii de consilieri locali și județeni fără mandate

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect de modificare a Codului administrativ prin care e ...

UPDATE. Va mai avea Galaţiul aleşi locali pentru şedinţa de joi? Ce transmite prefectul judeţului Galaţi, George Toderașc

Situaţia creată – nu numai în municipiul Galaţi – de noile prevederi legislative este pe cât de nebu ...

Când vor fi puse în funcţiune semafoarele de pe strada Oţelarilor

Aceasta este întrebarea pe care am primit-o din partea gălăţenilor după evenimentul rutier – cerceta ...

ANALIZĂ. Euro ar putea urca în august 2027 la peste 5,34 lei

Tensiunile politice locale îndepărtează România de posibilitatea de a încasa o bună parte din sumele ...

Conductă de gaze din Șendreni, avariată de un „Dorel”. 121 de clienți casnici afectați

Ca urmare a unor lucrări de săpătură mecanizată realizate de un terț pe strada Crângului din localit ...

Siderurgiștii din Liberty intră, curând, în a cincea lună fără salarii. Mesajul conducerii: „Perioadă de o dificultate fără precedent”

Pe 1 septembrie, cei aproximativ 2.200 de salariați care au mai rămas în Combinatul siderurgic Liber ...

ANALIZĂ. Leul a pierdut peste 3,1% de la începutul anului

Euro a atins în data de 6 mai un maxim istoric de 5,2688 lei, la scurt timp după votarea în Parlamen ...

Rugbiștii pregătesc sezonul de toamnă

RUGBY. Sportul cu balonul oval se apropie de startul returului Diviziei Naționale de seniori (eșalon ...

UPDATE. United Galați a anunţat încheierea activității clubului

 Printr-un emoţionant mesaj publicat pe pagina de Facebook, United Galați anunţă. cu inima grea, înc ...

Din sportul gălățean. S-a dat startul pregătirilor la Clubul Arcada

VOLEI. Luni s-au întrunit jucătorii CSM Arcada, la primul antrenament din acest sezon, sub îndrumare ...

Oțelul a câștigat cu FC Argeș și privește cu încredere spre următoarele meciuri

Oțelul Galați și-a confirmat forma bună de pe teren propriu, după ce a învins-o, luni seară, pe FC A ...

Rechizite pentru un început de școală cu șanse egale. „Primul Clopoțel” dedicat copiilor din Hanu Conachi

Fundația Dicor Academy a lansat campania „Primul Clopoțel”, prin care strânge fonduri și rechizite p ...

500 de lei pentru rechizite și haine de școală. Cine poate primi banii în noul an școlar

Copiii din familii cu venituri mici pot primi și în anul școlar 2026-2027 un sprijin de 500 de lei p ...

„Micul naturalist”. Trei zile de joacă și descoperiri la Complexul Muzeal de Științele Naturii

25 de copii au fost, pentru trei zile, mici naturaliști la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ră ...

Vrei să ajuți un copil să înceapă școala cu ghiozdanul pregătit? A revenit „Clopoțelul Prieteniei”

O mie de copii care au nevoie de rechizite și alte lucruri necesare pentru școală ar putea primi aju ...

Spectacol pe Dunăre de Ziua Marinei. Mii de gălățeni au urmărit parada navelor

Gălățenii au venit, sâmbătă după-amiază, cu mic, cu mare, pe Faleza Dunării, pentru Ziua Marinei Rom ...

Preluare PressHub: Reportaj în satul unde un clip de pe TikTok a transformat o ambulanță într-o țintă

Povestea ambulanței care răpește copii este o veche legendă urbană est-europeană, transmisă și adapt ...

Tânărul tenisman gălățean Mateo Andrei Bocăneală, medaliat cu aur la Strasbourg

Echipa masculină U12 a României a devenit campioană europeană la prestigioasa competiție de profil i ...

Dansul care uneşte comunitatea. Spectacol în piaţeta de la Biserica Greacă (FOTO)

Piaţeta de la Biserica Greacă a fost pur şi simplu neîncăpătoare pentru numărul mare de gălăţeni car ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

Noi exerciții în poligonul Smârdan. Trageri cu muniție reală, în septembrie

Au fost programate noi exerciții în poligonul de tragere din localitatea Smârdan, pe parcursul lunii ...

Nereguli la malul gălățean al Dunării, descoperite de Garda Forestieră

Reprezentanții Gărzii Forestiere Focșani au constatat, în urma unui control efectuat pe 17 august, m ...

Ați văzut-o pe Maia? Stăpânii cer ajutorul gălățenilor

O familie din Galați încă își caută cățelușa, la șase luni după dispariția acesteia. Maia, o metisă ...

Caz de infecție cu virusul West Nile confirmat la Galaţi. Recomandările Direcției de Sănătate Publică

Un caz de meningită cu virus West Nile a fost confirmat la Galaţi pe 21 august 2026. Potrivit Lilian ...

Cât sunt dispuși gălățenii să strângă cureaua pentru a face economie la curent

Seceta și nivelul foarte scăzut al Dunării au pus România într-o situație complicată din punct de ve ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

Vernisaj: Ambient cotidian din prima jumătate a secolului al XX-lea

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea" Galați, organizează miercuri, 26 august, începând de la ora 11.00, ...

Expoziția „Acasă” a lui Neluș Oană, o sărbătoare a culorii

Plasticianul româno-australian Neluș Oană, noul expozant de la Galeriile de Artă „Nicolae Mantu”, pr ...

Tezaurul monetar de la Buciumeni, clasat în patrimoniul cultural național

La inițiativa Muzeului de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci, tezaurul monetar de la Buciumeni a fost ...

Scena lirică, în doliu. A încetat din viaţă una dintre gălăţencele care au uimit lumea

Soprana Ileana Cotrubaș, una dintre cele mai importante voci românești ale secolului XX și un reper ...

Containerele inteligente au ieşit din garanţie. Cele mai multe nici nu au fost puse în funcţiune

Bun găsit în Galaţiul situaţiilor cel puţin curioase, dacă nu paradoxale! În care autorităţile local ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Încă un milionar în Galați. Orașul nostru, în istoria marilor câștiguri la Loto

Premiul de categoria I la tragerea Loto 5/40 de joi, în valoare de aproape un milion de lei, a fost ...

Tot cu „avioane” pe hârtie! Ce au decis autorităţile de mediu cu privire la aeroportul Galaţi-Brăila

„Planul Urbanistic Zonal «Aeroport Internaţional Galaţi-Brăila», cu amplasamentul în comunele Lieşti ...

Percheziții și în Galați, într-un dosar cu mașini cumpărate cu bani falși

Polițiștii au făcut percheziții în Galați și în alte patru zone din țară într-un dosar în care cinci ...

Dosar penal pentru un tânăr prins la volanul unei mașini cu numere expirate

Un gălățean de 24 de ani s-a ales cu dosar penal după ce a fost oprit de polițiști, duminică seară, ...

Gălățean beat criţă și fără permis, prins la volan de polițiști

Un bărbat de 36 de ani din Drăgușeni a fost oprit în trafic vineri, 21 august, pe raza localității, ...

Prins pe moped fără permis, pe o stradă din Galați

Un tânăr de 24 de ani din Galați s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de polițiști în timp c ...

Partydul Kiss FM revine la Galați. Petrecere în aer liber, pe terasa Shopping City

Gălățenii sunt așteptați vineri, 28 august, la o nouă ediție Partydul Kiss FM, organizată pe terasa ...

Legendara Dolly Parton s-a stins din viaţă

Dolly Parton, una dintre cele mai mari cântărețe și compozitoare din muzica country, apreciată și pe ...

Peste 80 de tineri din comunele gălățene au participat la Festivalul MATCATHON

Peste 80 de tineri din mediul rural gălățean s-au întâlnit, în perioada 14-16 august, la Matca, pent ...

Comunitatea de Energie din Galaţi se lansează sâmbăta viitoare. Deschisă tuturor gălăţenilor interesați, indiferent de cartierul în care locuiesc

„Vecinii care vor să producă împreună energie și să investească în viitorul cartierului” era titlul ...

Papuci de interior copii – siguranță și confort pentru pașii celor mici

Pașii mici pe care îi fac copiii noștri prin casă sunt un spectacol plin de energie, dar și o respon ...

În ce situații merită să alegi un credit rapid online în locul unui împrumut bancar tradițional?

Un credit online pe termen scurt și un credit de consum oferit de o bancă pot răspunde unor nevoi si ...

Discret sau expresiv, mic sau amplu: cum compari modele de tatuaje pentru bărbați după stil și amplasare

Când compari modele de tatuaje pentru bărbați, diferența importantă nu este doar între un desen care ...

Mai puțină birocrație pentru permisul auto. Ce document nu mai trebuie dus la ghișeu

Gălățenii care se înscriu la examenul pentru permisul de conducere au un drum mai puțin de făcut. Ca ...