Factură "ca-n codru": 900 de lei căldura la două camere
Foto: Foto: Oamenilor nu le-a venit să creadă când s-a afişat întreţinerea: aproape 900 de lei căldura pe ianuarie

Factură "ca-n codru": 900 de lei căldura la două camere
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* O familie din Micro 20 a primit în ianuarie o notă de plată record * În asociaţia cu pricina, unele scări au gigacalorimetru, altele nu au * Facturile la scările necontorizate sunt sensibil mai mari decât cele la scările contorizate


În ciuda faptului că sezonul rece e pe terminate, iar multe asociaţii de proprietari deja au cerut să li se oprească agentul termic, scandalurile se ţin lanţ. Evident, totul de leagă de facturile din această iarnă, pe care mulţi dintre consumatori, fie că este vorba despre asociaţii, fie că este vorba despre simpli proprietari, le consideră prea mari.

Ai repartitoare, plăteşti de trei ori mai mult

Este cazul familiei Nechifor, care locuieşte într-un apartament cu două camere în Micro 20, şi care a primit pentru luna ianuarie o factură mai mult decât consistentă la căldură: 869 de lei. "Cred că este vorba despre o greşeală, pentru că nici nu am stat cu caloriferele deschise la maximum. Nu ai cum să consumi căldură de nouă milioane de lei (vechi, n.r.) într-o lună. E aberant. Vecinii mei au primit facturi de două, trei milioane. Mai e un vecin care are de plătit vreo cinci milioane", ne-a spus revoltată Aurica Nechifor. Cei doi proprietari, Aurica şi Ioan Nechifor, susţin că au făcut contestaţie la toate instituţiile în măsură să le rezolve problema, Asociaţie, ISTA şi Apaterm, însă deocamdată nu a primit niciun răspuns, cu atât mai puţin o rezolvare favorabilă. "Nu înţelegem ce s-a întâmplat. Noi am fost de bună credinţă şi am deschis celor care au venit cu citirea repartitoarelor. La fel a făcut şi vecinul care a primit factură de cinci milioane. Restul locatarilor nu au mai deschis, probabil au ales să li se calculeze la pauşal. Iar acum noi trebuie să dăm nouă milioane, iar ei câte două, trei milioane. Eu nu ştiu multe, habar nu am cum se fac calculele astea, că sunt aşa de complicate... Dar ştiu că trebuie să plătesc de trei ori mai mult decât vecinii mei de pe scară. Şi nu am avut mai multă căldură decât ei. Suntem sărmani, trăim doar din pensie, nu se poate să îşi bată joc aşa de noi", s-au mai plâns cei doi soţi Nechifor.

Scări de bloc fără gigacalorimetru

Şefii de la Asociaţia de Proprietari 514 Bis spun că responsabilitatea repartizării costurilor revine ISTA. "Cei de la firmă calculează şi trebuie să recunosc că şi mie mi se pare bizar. Adică nu poţi totuşi să faci o asemenea factură şi să nu explici de unde şi cum. Ne-am uitat pe hârtii şi sunt multe lucruri neclare", a declarat preşedintele Asociaţiei, Ioan Pavăl. Acesta susţine că, de fapt, problema facturilor Apaterm din această iarnă este mult mai spinoasă decât repartizarea costurilor pe apartamente. Practic, acesta susţine că numărul de gigacalorii înregistrate sau calculate la intrarea în blocuri este mult prea mare în unele cazuri, iar facturile sunt pe măsură. "La noi în Asociaţie sunt opt scări de bloc. Dintre acestea, una este debranşată total de la Apaterm, deci nu intră în calcul. Apoi, din restul de şapte, una singură a fost contorizată pe tot parcursul iernii, adică a avut gigacalorimetru. La alte trei scări, aparatul de măsură a fost montat abia pe 18 sau 21 februarie, în timp ce la restul de trei nici acum nu este montat gigacalorimetru. Iar cei de la Apaterm au o modalitate de calcul care nu ne este clară. Cum au calculat ei câte gigacalorii s-au consumat la scările necontorizate?", a declarat preşedintele Asociaţiei, Ioan Pavăl.

De trei ori mai mult la o scară necontorizată

Iar facturile primite în această iarnă, defalcat pe scări, par să confirme faptul că Apaterm face o serie de calcule cel puţin "interesante". De exemplu, la Blocul E5, la scara 1, singura scară din toată asociaţia care a fost mereu contorizată în această iarnă, factura pe luna ianuarie a fost de 1.365 de lei pentru 5,5 gigacalorii consumate. La acelaşi bloc, dar la scara alăturată, scara 2, unde gigacalorimetrul a fost montat abia pe 18 februarie, în aceeaşi lună ianuarie au fost calculate 17,7 gigacalorii, factura fiind de 4.404 lei. Adică un consum de trei ori mai mare la o cară necontorizată faţă de consumul de la o scară contorizată. De altfel, calculul pe trei luni de iarnă (decembrie, ianuarie şi februarie) arată în felul următor: scara 1, contorizată, a primit o factură totală de 3.874 de lei, iar scara 2, necontorizată decât în ultima săptămână din februarie, a însumat o factură de 8.000 de lei. Adică de două ori şi ceva în plus. Deşi diferenţele nu sunt chiar atât de mari ca în cazul celor două scări, şi facturile de la celelalte scări din Asociaţie confirmă regula că cine nu a fost contorizat a trebuit să scoată din buzunar bani mai mulţi decât cei contorizaţi. Scările necontorizate au în cele trei luni de iarnă facturi cumulate de 6.000 - 7.000 de lei, în vreme ce singura scară contorizată are facturi sub 4.000 de lei.

"Medie a consumului pe 20 de scări de bloc similare"

Şi, totuşi, în aceste condiţii, cum calculează Apaterm factura acolo unde nu există gigacalorimetru? "Se calculează o medie a consumului pe 20 de scări de bloc similare arondate punctului termic. Această medie este un coeficient pe metru pătrat / oră de funcţionare. Coeficientul calculat a fost de 0,000179 x mp x ore. În cazul E5 scara 2 calculul este 0,000179 x 134 mp x 744 ore (luna ianuarie ) = 17 GCal", se arată în răspunsul pe care l-am primit de la biroul de comunicare al Apaterm. Practic, este vorba despre o medie a consumului din zona în care se află respectiva scară, însă locatarii cu care am stat de vorbă bănuiesc că e pur şi simplu un calcul făcut "după ureche", menit a îi încărca pe oameni la facturi.

Însă problema de fond pare a fi lipsa acestor gigacalorimetre sau faptul că sunt defecte. Deşi nu au oferit un răspuns oficial pe această temă, oficialii Apaterm susţin că multe dintre aceste aparate sunt trimise la verificări metrologice. Şi, cum verificarea se face în alt oraş, gigacalorimetrele nu sunt trimise imediat ce se defectează. Din cauza problemei costurilor, se pare că se aşteaptă să se adune mai multe aparate pentru a fi verificate "la pachet". În acest fel se ajunge în situaţia în care unele scări nu sunt contorizate cu lunile şi, mai grav, că acest lucru se întâmplă chiar şi pe perioada iernii, când de fapt ar trebui să fie toate funcţionale.

Mai puţin de zece la sută branşamente necontorizate

Potrivit biroului de presă al Apaterm, în acest moment, din cele 3.350 de branşamente, doar 350 sunt necontorizate, o parte fiind pe cale să fie înlocuite, iar altele aflându-se la reparaţii şi verificări metrologice. Asta înseamnă sub sub zece la sută din totalul de branşamente.

Citit 4351 ori Ultima modificare Marți, 18 Martie 2014 17:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.