Gabriel Kolbay

Gabriel Kolbay

Singuri de Paşti

Vineri, 03 Mai 2013 00:00 | Publicat în EDITORIAL
N-a trecut chiar o viaţă de om de când, prin satele gălăţene, ţăranul ieşea dimineaţa la horă şi seara la bal, în toate cele trei zile ale Paştilor. Se adunau laolaltă, om cu om, chiar de la începutul praznicului după o zi sau două în care, tot împreună, femeile frământaseră cozonacul, iar copii se jucaseră, în cete, prin bătăturile caselor sau pe uliţe. Peste an, în zilele în care nu era rost de horă, de bal sau de slujbă, se ţinea măcar clacă din timp în t ...

Cum sărbătorea ţăranul gălăţean Paştile

Sâmbătă, 04 Mai 2013 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Drept e că cei mai mulţi dintre noi asociem zilele Paştilor cu ceva timp liber, petrecut acasă alături de familie şi prieteni, sau pe alte meleaguri, la plimbare. Până demult, însă, în satul gălăţean cel mai mare praznic al creştinătăţii era prilej de horă, de bal şi de retrăirea unor ritualuri care îmbinau tradiţia ortodoxă cu manisfestări moştenite din vremuri pre-creştine. Ghid pe drumul tradiţiilor ne-a fost actorul Paul Buţa. Am găsit, mai cu seamă prin părţ ...

Cu banii daţi şi fără carne pe masă

Joi, 02 Mai 2013 11:00 | Publicat în SOCIETATE
Riscuri îşi asumă nu doar ciobanii care vând carne de miel tăiat în condiţii improprii, ci şi clienţii. „În primul rând, vorbim despre riscurile pentru sănătate. Tăiată în condiţii improprii, carnea se poate contamina. Apoi, este vorba şi despre faptul că un cumpărător care se întoarce de la o stână cu un miel care i s-a tăiat acolo, ilegal, nu poate justifica provenienţa cărnii. Dacă Poliţia îl opreşte şi îl verifică, îi confiscă mielul de-abia cumpărat” ...

Verificaţi ştampila medicului veterinar, la cumpărarea cărnii de miel!

Joi, 02 Mai 2013 06:00 | Publicat în SOCIETATE
Doar pentru că ne alegem carnea de miel pentru masa sărbătorească de Paşte din magazine, nu înseamnă că ar trebui să fim mai puţin atenţi la calitatea mărfii pe care o cumpărăm.Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) din Galaţi a emis, în cursul săptămânii trecute, un comunicat prin intermediul căruia ne reaminteşte care sunt principalele însemne care ne indică faptul că o bucată de carne de miel a primit girul unui medic veterinar şi că ...

Mâncaţi cu grijă!

Joi, 02 Mai 2013 01:00 | Publicat în SOCIETATE
Carnea de miel - pe care mulţi dintre noi o consumăm doar de Paşti - are un conţinut caloric destul de ridicat. Spre exemplu, o sută de grame de carne de miel, în funcţie de porţiunea corpului din care provine, poate conţine între 200 şi 300 de kcal. Şi cine spune că trece de prânzul Paştilor cu doar 100 de grame de carne, ori nu apreciază mâncarea de sărbătoare, ori minte de îngheaţă apele! ...

Îşi permit gălăţenii carnea de sezon?

Joi, 02 Mai 2013 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Nu puţini sunt gălăţenii care spun că fără carne de miel de masă - adică fără un borş şi o friptură - nu simt că a venit Paştele. Alţii, însă, sunt de părere că cel mai mare praznic al creştinătăţii poate fi savurat şi fără carnea de sezon. Un punct de vedere universal acceptat de toţi cei cu care am vorbit ieri: carnea e cam scumpă în acest an! Mulţi oameni sunt, însă, de părere că mielul tăiat de cioban la stână e parcă mai de încredere decât cel care ...

Află cât costă carnea de miel în supermarket şi în piaţă

Joi, 02 Mai 2013 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Două zile întregi ne-au mai rămas până la Paşte, iar carnea de miel nu scade la preţ nici în ruptul capului. Mai este, însă, vreme. Ziua în care carmangeriile şi halele de carne se vor umple cu carcase de miel este abia mâine. La magazin e mai ieftin Ieri, jumătatea de miel se vindea, în supermarketurile Billa, la preţul de 24,99 lei. Oferta magazinului includea şi pachetele cu spată şi piept de miel, care făceau 25,99 lei kilogramul. Carne de sezon am găsit şi la marketu ...

Ştiţi de unde provine carnea pe care o mâncaţi?

Joi, 02 Mai 2013 06:00 | Publicat în SOCIETATE
Singurul abator din judeţ autorizat să taie miei pentru vânzare a sacrificat, până miercuri, doar 180 de capete * Presupunând că jumătate din piaţa gălăţeană a cărnii de miel este ocupată de importuri, de unde provin şi cum au fost tăiate celelalte mii de animale a căror carne o cumpărăm? Necesarul de consum al gălăţenilor, în perioada Paştilor, este de peste 11.000 de miei (socotind un miel la circa 20 de persoane), dar ciobanii au vândut prea puţin, iar singurul a ...

Stânele gălăţene au aproape 160.000 de miei

Joi, 02 Mai 2013 06:00 | Publicat în SOCIETATE
Crescătorii de animale spun că prin stânele lor bate vântul a pagubă * Furajele se scumpesc, iar preţul cărnii rămâne scăzut, în condiţiile în care samsarii fac legea A fost secetă năsprasnică în primăvara, vara şi toamna anului trecut, aşa că furajele pentru oi au fost pe sponci. Ciobanilor le-au crescut cheltuielile de întreţinere a şeptelului, dar prea mulţi miei n-au vândut, cel puţin deocamdată. Tăierea în stână - în lipsa autorizării temporare a unui pu ...

În judeţul Galaţi, deputatul Scarlat deţine monopolul tăierii mieilor

Miercuri, 01 Mai 2013 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Abatorul deţinut de parlamentarul din Lieşti este singurul din judeţ autorizat de DSVSA, în 2013, pentru tăierea mieilor a căror carne va ajunge în magazine Toţi mieii pentru Paşte crescuţi la stânile gălăţene şi care urmează să fie scoşi la comercializare în magazine sunt sacrificaţi, în acest an, într-un singur abator, situat în comuna Lieşti. Abatorul aparţine SC Livada Şerbăneşti SRL, deţinută de deputatul liberal George Scarlat şi de Alina Scarlat, aceasta ...
Pagina 200 din 423

Suflă vântul la Galaţi. Cod galben instituit de meteorologi

După arşiţă şi instabilitate atmosferică, judeţul Galaţi a intrat sub un alt Cod galben, instituit d ...

CNAIR schimbă sistemul de tarifare rutieră. De când se aplică noile reguli

Șoferii care circulă pe autostrăzile, drumurile expres și drumurile naționale din România vor avea p ...

Avertizare hidrologică imediată: Cod portocaliu la Galaţi

Galaţiul se află sub Cod portocaliu - o avertizare hidrologică imediată, valabilă până pe 8 august, ...

Victorie în instanță pentru Valentin Boldea. Fostul director al DSP Galați revine în instituție și primește drepturile salariale

La aproape zece ani de când a fost suspendat din funcție și la trei ani după ce a fost achitat defin ...

Peste 100 de jandarmi vor fi mobilizați la Iarmarocul Moldovenesc din Tecuci

Peste 100 de jandarmi din Galați, sprijiniți de colegi de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău, vor ...

CNAIR avertizează șoferii asupra unui portal neautorizat de vânzare a rovinietei

Șoferii care cumpără rovinieta online trebuie să fie atenți la site-urile prin care fac plata. CNAIR ...

Almira Urban Village, oază de lux în inima Galațiului

„Cartierul celor 10” – propunerea de proiect pe care „Viața liberă” a lansat-o atât în cotidianul on ...

O gospodărie din Cerțești a fost distrusă de flăcări după un scurtcircuit

O gospodărie din comuna gălățeană Cerțești a fost cuprinsă de flăcări, miercuri seară, după ce un sc ...

Şase cluburi sportive gălăţene ar putea primi bani de la bugetul local

Cum se împart 5 milioane de lei la şase cluburi sportive vor stabili consilierii locali ai Galaţiulu ...

UPDATE. A venit Garda la Primăria Galaţi, pentru Faleza Dunării. Povestea conferinţei de presă a primarului Ionuţ Pucheanu

De aproape o săptămână, nemulţumirile, temerile şi acuzaţiile gălăţenilor cu privire la modernizarea ...

Până unde (mai) este deschisă Faleza Inferioară a Dunării. Continuă mobilizarea pentru salvarea arborilor

„Vor să taie copacii!”, „… taie copacii!”, acestea au fost cuvintele pe care le-am auzit cel mai des ...

Autoritățile gălățene nu au identificat sursa mirosului neplăcut semnalat în mai multe cartiere din oraș

„Comisia mirosului” înființată de Prefectura Galațiului, așa cum am numit-o într-un articol publicat ...

ANALIZĂ. Piața locală este prudentă înainte de decizia Moody's

Vineri seară, agenția de evaluare Moody's urmează să anunțe decizia sa în privința ratingului Români ...

UPDATE. Tren blocat pe raza Regionalei CFR Galați, după ce un cablu rupt a căzut peste linia de contact

Circulația trenului IR 1661 București Nord – Iași este temporar întreruptă în stația Mizil, pe raza ...

Piața auto pierde teren. Înmatriculările de mașini noi au scăzut cu aproape 30% în iulie față de anul trecut

Românii au cumpărat mai puține autoturisme noi în luna iulie a acestui an, comparativ cu aceeași per ...

ANALIZĂ. Euro a urcat la 5,25 lei

O tendință de apreciere a monedelor față de euro s-a manifestat, marți, la nivel regional. BNR a an ...

Alți doi foști jucători ai Oțelului și-au găsit echipe

Doi dintre fotbaliștii care s-au despărțit în această vară de Oțelul și-au găsit noi angajamente, du ...

Djordje Pejici, antrenor secund la echipa de volei CSM Galați

Djordje Pejici se alătură proiectului CSM Arcada Galați, în calitate de secund al noului antrenor pr ...

Derbi adjudecat de Sporting Liești. Meci cu 6 goluri în Cupa României

Mijlocul acestei săptămâni a programat o nouă etapă în populara competiție națională „Cupa României“ ...

Din sportul gălățean. Jucătoare de tenis din Galați, primul loc la un turneu brăilean

TENIS. Gălățeanca legitimată la Clubul Dacia, Carolina Ciobotaru (foto), a dominat meciurile turneul ...

”ByteForce”, în semifinalele unei competiții internaționale de robotică

La doar câteva săptămâni după câștigarea celei mai prestigioase distincții din cadrul FIRST Tech Cha ...

CATEDRA. Premiul I și mențiune pentru Colegiul Național „Costache Negri” la Boovie 2026

Boovie 2026, Ediția a XI-a, a adus Colegiului Național „Costache Negri” (CNCN) din Galați premiul I, ...

Săptămâna tainelor marinărești, la Biblioteca Estivală din Grădina Publică

Copiii și adolescenții din Galați sunt așteptați, între 3 și 7 august, la Biblioteca Estivală din Gr ...

Preşedintele României, Nicuşor Dan, deplânge moartea unui matematician gălăţean – profesorul universitar Florian Luca

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a publicat, sâmbătă seară, pe pagina sa de Facebook, un mesaj em ...

Jurământul lui Hipocrate, pe 430 de voci. Ceremonia absolvenţilor Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Galaţi - promoţia 2026

Emoții mari, dar şi bucuria reuşitei, a unor speranțe și visuri împlinite! Asta au trăit din plin ab ...

Spital duhovnicesc, oază de pace și de liniște. Mănăstirea din staţiunea Lacu Sărat, după 30 de ani

Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” din stațiunea Lacu Sărat, judeţul Brăila, a primit,  în ...

Rochii de poveste, printre opere de artă din patrimoniul gălăţean

Veritabile opere de artă – materializate în rochii – au putut fi admirate printre valoroase lucrări ...

Grădina Sfântului Ilie din cartierul gălăţean Ada Marinescu. Comunitatea, expresie a speranţei, credinţei şi dragostei

În 20-a zi a lui Cuptor, curtea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie” din Galați s-a transfigurat într-o g ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

UPDATE. Codul portocaliu de caniculă care vizează și Galațiul, prelungit până vineri

UPDATE. Galațiul va rămâne în zilele de miercuri, joi și vineri (5, 6 și 7 august) sub cod portocali ...

Mănăstirea din Toflea susţine sute de familii defavorizate. Hrană, îmbrăcăminte și medicamente oferite săptămânal

De doi ani, Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi şi Sfântul Voievod Ştefan cel Mare” din localitatea Tof ...

Ministerul Sănătății activează măsurile pentru caniculă. Recomandări pentru populație

Județul Galați se află sub avertizare Cod galben de caniculă, iar Ministerul Sănătății a activat măs ...

Mai mult socializare decât protest. Viitorul Falezei a mobilizat, la Elice, aproximativ 200 de gălăţeni

„Mobilizare pentru viitorul Falezei”, evenimentul creat pe Facebook de PACT pentru Galaţi, a adunat ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

La numai 22 de ani, între Harvard și Wall Street. Gălățeanca Alexandra Mihailopol, creatoarea unei platforme-unicat pentru femeile din România

Gălățeanca Alexandra Mihailopol tocmai a fost admisă la Harvard Business School prin programul 2+2, ...

Vecinii care vor să producă împreună energie și să investească în viitorul cartierului

În timp ce tot mai mulți români caută soluții pentru facturi mai mici și o mai mare independență ene ...

Clubul umoriștilor gălățeni, în „VERVĂ” la 50 de ani. Antologie umoristică aniversară, lansată la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor

Recent, sub egida Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Galați și a Clubului Umoriștilor „VERVA” ...

Clubul de vacanță al Bibliotecii „V. A. Urechia” revine în august

Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” Galați organizează, în perioada ...

Săptămâna bunelor maniere, la Biblioteca Estivală din Grădina Publică

După „Ştiinţă distractivă”, „Sport, nutriţie şi sănătate”- temele săptămânilor anterioare - Bibliote ...

Fiică a meleagurilor gălățene, pe o monedă de argint emisă de BNR

Banca Națională a României (BNR) lansează în circuitul numismatic, începând cu data de 27 iulie, o m ...

Tot cu „avioane” pe hârtie! Ce au decis autorităţile de mediu cu privire la aeroportul Galaţi-Brăila

„Planul Urbanistic Zonal «Aeroport Internaţional Galaţi-Brăila», cu amplasamentul în comunele Lieşti ...

Ce concedii își mai permit gălățenii și cât sunt dispuși să cheltuiască. Vacanța se face anul acesta cu calcule la leu

Pentru unii gălățeni, bagajele de vacanță sunt deja pregătite. Pentru alții, planul de concediu a ră ...

Ce nu are acum Faleza Dunării şi ar putea avea în 2028. O tiroliană, pe lista dorinţelor

O Faleză a Dunării modernizată şi accesibilă, stabilă şi ferită de inundaţii, cu o zonă pietonală „u ...

UPDATE. Sălile de jocuri de noroc rămân în oraş. Vot final în Consiliul Local

Cu 14 voturi „pentru”, 4 „împotrivă” şi 4 abţineri, Regulamentul privind autorizarea, amplasarea și ...

Un gălățean a fost jefuit de soțul prostituatei pe care o vizitase pentru servicii sexuale

Ceea ce trebuia să fie o întâlnire cu o prostituată s-a transformat într-un coșmar pentru un gălățea ...

O gălățeancă a ajuns la închisoare într-un dosar de grup infracțional organizat

O femeie de 38 de ani din Galați a fost găsită de polițiști și dusă la închisoare, după ce Tribunalu ...

26 de noi polițiști la IPJ Galați, pregătiți pentru intervențiile din stradă

Cei 26 de agenți de poliție încadrați recent la Inspectoratul de Poliție Județean Galați au trecut d ...

Șofer cu un permis prea „mic” pentru un ansamblu rutier atât de mare

Marți dimineață, 28 iulie, în jurul orei 9.00, un echipaj al poliției de frontieră de la Foltești, a ...

Brăila Plaza. Un nou mall se construiește în orașul vecin

Grupul imobiliar românesc NestPlus, prin divizia NestPlus Plaza, a semnat cu Exim Banca Românească u ...

O gălăţeancă a câştigat „Trofeul Tinereții” la Amara

Gălăţeanca Briana-Ioana Gușu este marea câştigătoare a Festivalului „Trofeul Tinereții” Amara 2026. ...

Caravană de screening pulmonar gratuit în Galați. Numărul cazurilor de tuberculoză din județul nostru, peste media națională

Începând de marți, 4 august, locuitorii din mai multe comunități ale județului Galați vor avea acces ...

Scurtmetraje româneşti premiate, la Teatru pe Ţeavă

O seară dedicată cinematografiei românești contemporane va fi găzduită vineri, 7 august, începând cu ...

„Hidratare pentru pacienții seniori”, toată luna august, în farmaciile Dona

Lanțul de farmacii Dona prelungește până pe 31 august inițiativa „Hidratare pentru pacienții seniori ...

Spider Solitair – un joc de cărți relaxant care îți pune mintea la contribuție

Spider Solitair este varianta cea mai populară a jocurilor de solitaire. Este favorita oamenilor car ...

Ce se întâmplă în casă când afară sunt 38 de grade și tu setezi aerul la 18

August e luna în care aerul condiționat trece de la „moft" la „necesitate". Temperaturile depășesc f ...

Rutina de styling care chiar economisește timp și păstrează părul îngrijit

Când programul devine aglomerat, iar oglinda cere soluții rapide, rutina de coafat trebuie să fie ma ...