Gabriel Kolbay

Gabriel Kolbay

Cine a fost "Patriarhul Roşu"

Joi, 12 Ianuarie 2017 07:00 | Publicat în SOCIETATE
Justinia Marina a fost unul dintre cei mai controversaţi patriarhi ai Bisericii Ortodoxe Române (BOR). A slujit în timpul comunismului şi e lesne de înţeles că a colaborat cu regimul. Cum ar fi putut să nu colaboreze, de vreme ce Biserica, chiar instituţie independentă de stat fiind, era în România, iar ţara era condusă de comunişti? Cercetătorii istoriei bisericeşti spun, însă, că sub aparenţa unei aserviri faţă de stat, Biserica a avut mult de câştigat în primii zece ...

Puteţi fi CONCEDIAȚI şi prin email

Miercuri, 11 Ianuarie 2017 06:00 | Publicat în JURIDIC
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a stabilit că un angajator îşi poate anunţa, via email, angajatul că este concediat. Decizia ICCJ nr. 34/2016 a fost deja publicată în Monitorul Oficial şi are efecte, la nivel naţional. Există însă şi o serie de condiţii care trebuiesc îndeplinite astfel încât o decizie de concediere astfel comunicată să fie validă. Mai întâi, trebuie ca angajatul să fi pus „la dispoziție angajatorului o adresă electronică în vederea ...

Unde s-ar putea muta Yazaki Brăila

Miercuri, 11 Ianuarie 2017 05:00 | Publicat în ECONOMIE
Omul de afaceri de origine siriană Mohamad Alabdi, managerul Gellaan Impex – una dintre cele mai de succes ferme zootehnice din ţară - şi-a exprimat intenţia de a cumpăra, la proxima licitaţie, clădirea în care a funcţionat fostul Mall Armonia, din Brăila. Legat de ceea ce va face cu imobilul, omul de afaceri nu a dat foarte multe detalii. A precizat însă că ia în calcul o colaborare cu Yazaki, care ar putea produce în spaţiul fostului mall, dar şi transformarea clădirii, d ...

Eşti mârlanul cu gura mare? Ai loc de parcare!

Miercuri, 11 Ianuarie 2017 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Nici bine nu s-a oprit ninsoarea că a şi reînceput scandalul! Vuiesc străzile dintre blocuri. „Bă, ţărane, cumva te-am văzut parcând pe locul meu?! Măh, eşti prost, că doar am dat o oră la lopată ca să-l curăţ!”. „Ce, băh, ce? E trotuarul lu' maică-ta?”. Am apucat-o iarăşi, de la capăt, pe aceeaşi cale, ca în fiecare an. Oricâte utilaje de deszăpezire ar scoate Primăria pe străzi, problema drepturilor asupra locului de parcare deszăpezit nu ne-o putem rezolva ...

Ce ne aduce CREȘTEREA SALARIULUI minim

Marți, 10 Ianuarie 2017 08:00 | Publicat în ECONOMIE
Celor care trăiesc de pe urma lui, mărirea salariului minim brut le va face bine, în primă fază. Pe termen lung, însă, le-ar putea dăuna. Motivele: salariaţii slab calificaţi şi prost plătiţi sunt primii cărora patronii le diminuează norma de lucru şi primii pe care îi dau afară. Iar într-o economie vlăguită, nu-i tocmai de dorit să fii cel care bate din poartă în poartă, oferindu-ţi forţa de muncă. Majorarea salarială promisă de PSD în campania electorală pentru ...

Bacurile traversează la fiecare două ore

Luni, 09 Ianuarie 2017 06:00 | Publicat în EVENIMENT
Directoarea Navrom Bac, Marilena Vasilache, ne-a informat, ieri dimineaţă, că bacurile de la Galaţi traversează Dunărea la fiecare două ore. Aceeaşi sursă a precizat că frecvenţa redusă a traversărilor nu este determinată de condiţiile grele de trafic fluvial, ci de faptul că numărul călătorilor care vin cu maşina, la punctele de trecere, pentru îmbarcare, este redus. Astfel, nu s-a stabilit un orar fix de traversare, ci doar o frecvenţă. ...

Trenuri anulate din cauza vremii

Luni, 09 Ianuarie 2017 04:00 | Publicat în EVENIMENT
Mai multe trenuri care ar fi trebuit să plece din gara Galaţi sau să sosească acolo au fost anulate, ieri, din pricina condiţiilor meteo nevaforabile. Potrivit informărilor CFR Călători, a fost vorba despre trenurile: Galaţi - Bucureşti Nord (plecare la 4.50, sosire la 9.03), Galaţi - Mărăşeşti (plecare la 4.24, sosire la 6.34), Galaţi - Buzău (plecare la 4.31, sosire la 7.42), Brăila - Galaţi (plecare la 5.48, sosire la 6.43), Mărăşeşti - Galaţi (plecare la 7.12, sosire ...

Dacia face legea pe piaţa autoturismelor noi

Luni, 09 Ianuarie 2017 10:00 | Publicat în ECONOMIE
Cele mai mari vânzări pe segmentul de autoturisme, în România, le are Dacia Renault. În cursul anului trecut, Dacia a vândut 31.844 de unități (30,6 la sută cotă de piață, pe un volum în creştere cu 3,3 la sută faţă de perioada similară din 2015), informează Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).Şi tot Dacia merge cel mai bine pe segmentul de nou. Este adevărat că aici a mai pierdut din cotă, în condiţiile în care au trecut deja mai mulţi a ...

Am cumpărat mai multe maşini uzate, în 2016

Luni, 09 Ianuarie 2017 07:00 | Publicat în ECONOMIE
Vânzări mai mari pe piaţa auto, comparativ cu 2015, s-au înregistrat anul trecut, în întreaga ţară, iar Galaţiul n-a făcut excepţie. Puterea de cumpărare a crescut însă doar atât cât să ne permită cumpărarea mai multor maşini, nu şi a mai multora noi. Piaţa de nou a scăzut, în 2016, în Galaţi, potrivit datelor Direcţiei Regim Permise şi Înmatriculare a Autovehiculelor (DRPCIV). În primele 11 luni ale anului, gălăţenii şi-au cumpărat şi înmatriculat 6.745 de ...

Manifestările de Bobotează, anulate din cauza viscolului

Sâmbătă, 07 Ianuarie 2017 10:00 | Publicat în SOCIETATE
Tradiţionalele manifestări de Bobotează, organizate, an de an, de Arhiepiscopia Dunării de Jos, în colaborare cu autorităţile locale, în faţa Bisericii "Sf. Precista", n-au mai avut loc, ieri, din cauza viscolului stârnit încă din timpul nopţii din ajun. Slujbe prilejuite de sărbătoarea Botezului Domnului s-au ţinut şi în acest an, dar nu afară, ci în biserici.Arhiepiscopul Dunării de Jos, Înalt Prea Sfinţitul Părinte Casian, era aşteptat, de dimineaţă, la Brăila, dar ...
Pagina 30 din 423

Mașinile care își pierd cel mai repede valoarea în România. Studiu carVertical

Atunci când se decid să facă o investiție importantă și cumpără o mașină, mulți șoferi nu iau întotd ...

Generalul Dorin Ioniță, găsit mort după o noapte în care poliția a fost alertată de două ori

Generalul-locotenent în rezervă Dorin Ioniță, fost comandant al Comandamentului Forțelor Întrunite, ...

Cine nu îşi prelungeşte abonamentul pierde locul de parcare

Începând din 23 septembrie 2026, ora 08:00, până pe 4 octombrie 2026, ora 24:00, se va desfășura ses ...

Grădina de Vară „Central” a scăpat din „jungla urbană”

De nerecunoscut, aşa ni s-a părut Grădina de Vară „Central” sau… ce-a mai rămas din ea. Dovadă imagi ...

Șofer prins beat criță la volan, pe DJ 252

Un bărbat de 43 de ani, din Furcenii Vechi, a fost prins beat criță la volan, pe DJ 252. Bărbatul a ...

Țigări ascunse în cutii de dulciuri și cafea, descoperite la PTF Oancea

O echipă comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea a descoperit țigări d ...

Informații online false, despre alimente retrase și boli la animale

Informații false despre presupuse retrageri sau rechemări de produse alimentare, dar și despre focar ...

Weekend plin de evenimente pe strada Domnească

În weekendul 12 - 13 septembrie 2026, vor avea loc evenimente atractive pe strada Domnească, anunţă ...

Demisie din Consiliul Local al municipiului Galaţi

Social-democrata Silviana Ciupercă a demisionat din funcţia de consilier local al municipiului Galaţ ...

Reparaţii pe Viaductul uitat al Galaţiului

„Viaductul uitat al Galaţiului”, aşa se intitula articolul publicat în ediţia din 2 iulie 2026 a zia ...

Cine i-a furnizat Primăriei Galaţi jardinierele de 12.490 de lei bucata

Publicată la rubrica „Poza zilei”, ştirea despre noile jardiniere stradale, achiziţionate de Primări ...

Dacă e septembrie, e zi liberă la ENGIE. Toate centrele, închise pe 11

Toate centrele de relații cu clienții ENGIE din țară, inclusiv din Galați, vor fi închise vineri, 11 ...

BNS solicită anchetă parlamentară în domeniul energiei și gazelor

Blocul Național Sindical (BNS) trage din nou un semnal de alarmă, prin intermediul unui comunicat, c ...

„Să nu renunțăm”. Directorul general al Liberty, mesaj către salariații combinatului de Ziua Siderurgistului

Directorul general al combinatului siderurgic gălățean, Aida Nechifor, a transmis, marți, 8 septembr ...

Protest spontan de Ziua Siderurgistului la Galaţi

Angajații Liberty Galați au întâmpinat Ziua Siderurgistului cu un protest spontan, în fața Prefectur ...

Theodosios Paralikas, noul antrenor al CSM Galați

Echipa masculină de baschet CSM Galați va aborda noul sezon al Ligii Naționale cu un nou antrenor pr ...

Ultimele două achiziții pentru Oțelul. Întăriri pentru apărare și la mijloc

SC Oțelul Galați și-a completat lotul cu doi jucători străini, ambii prezentați oficial de clubul ro ...

La Galați, „Cupa Dacia” la tenis de câmp – ediția a 25-a

În organizarea clubului de tenis cu același nume, la Galați s-au disputat meciurile celei de-a 25-a ...

VOLEI. Coordonator din Polonia transferat la CSM Arcada

Cel mai recent transfer la CSM Arcada este polonezul Kajetan Kubicki. Un jucător de 23 de ani și jum ...

Fosta directoare a Liceului Tehnologic Nr. 1 Corod îl acuză de hărţuire pe primarul comunei

Început de an școlar cu scandal la Liceul Tehnologic Nr. 1 din comuna Corod, județul Galați. Prof. A ...

Un nou început, la Seminarul Teologic „Sfântul Andrei” - Galați

535 de elevi s-au întâlnit, luni -  7 septembrie 2026, la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Andrei ...

Cum a fost, la Galaţi, prima zi din anul şcolar 2026-2027

Emoțiile unui nou început sau bucuria revederii, cam așa poate fi definită ziua de luni, 7 septembri ...

Bursele elevilor în anul școlar 2026-2027. Câți bani primesc și cine poate beneficia

Elevii ar urma să primească și în anul școlar 2026-2027 burse după aceleași reguli ca anul trecut. M ...

Gălăţeni, la capătul răbdării: „Nu mai putem tolera îngrămădirea pe rutele ocolitoare, lungi și costisitoare”

„Conștienți de eforturile de modernizare pe care le face municipalitatea, am așteptat, cu înțelegere ...

Poveste poliţistă în Cartierul Dunărea. O gălăţeancă a câştigat concursul organizat de Ministerul de Interne

Aurelia Ledaru, plutonier în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați, a fost desemn ...

„Loggia di Galazzi”, prima lojă masonică din spațiul românesc. Aspecte istorice ale francmasoneriei la Dunărea de Jos

Dintr-o perspectivă ştiinţifică, francmasoneria reprezintă și acum o latură a istoriei autohtone și ...

Din Jorăşti, la performanţa sportivă şi şcolară. Povestea de succes a Larisei şi a lui Roberto Tufă

„Larisa Tufă este o tânără handbalistă care a fost remarcată pentru calitățile sale la nivel naționa ...

„Mădălinii”, din Piscu şi Focşani, în lumea largă. Povestea familiei de vloggeri din „Călătorind pe Roți”

Nu mai puţin de 30.000 de abonaţi au sărbătorit, în urmă cu doar câteva zile, Mădălina şi Mădălin Al ...

Aleasă Miss Jura, o gălăţeancă are şansa de a concura pentru Miss Franța. Théodora Dragomir-Perrodin are nevoie de susţinere

Născută în Galaţi, Théodora Dragomir-Perrodin a fost aleasă Miss Jura 2026 și concurează acum la tit ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Fundația „Fapte Bune” a început construcția unei case pentru o mamă care creşte singură doi copii

Adina este o mamă greu încercată de viață, dintr-o comună gălățeană. Femeia își crește singură cei d ...

Medicina de urgență își dă întâlnire la Galați. Patru zile de prezentări și workshopuri

Profesioniști din medicina de urgență se întâlnesc la Galați, în cadrul EMERGal, o conferință dedica ...

Aria tematică „PermaZumzăit”, inaugurată, miercuri, la Grădina Botanică

Asociația Parteneriatul Global al Apei din România și Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan ...

Polițiștii gălățeni, cu ochii pe școli la început de an

Noul an școlar începe cu emoții pentru copii, griji pentru părinți și, ca în fiecare toamnă, cu mai ...

Proiectul-unicat al Galațiului care poate „repara” Dunărea navigabilă. „Hub-ul” gălățean de la malul fluviului, ignorat de autorități

Fără nicio îndoială, Galațiul are cea mai mare concentrație din țară de specialiști în navigație, în ...

Cât sunt dispuși gălățenii să strângă cureaua pentru a face economie la curent

Seceta și nivelul foarte scăzut al Dunării au pus România într-o situație complicată din punct de ve ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Salonul de toamnă, o expoziție sub semnul lirismului

Așteptat cu interes de publicul iubitor de artă de la Dunărea de Jos, Salonul de toamnă al Filialei ...

Diversitate artistică la Galeria „Nicolae Mantu”: Salonul de Toamnă al UAPR - Filiala Galaţi

Noua ediție a „Salonului de Toamnă” adună pe simezele Galeriei de Artă „Nicolae Mantu” din Galați 39 ...

Artist gălăţean, premiat de Ministerul Culturii din Republica Moldova

Pentru lucrarea „Despre rocadă”, artistului plastic gălăţean Constantin-Adrian (Cornel) Corcăcel i-a ...

Carnet cultural gălăţean. Ultima zi a expoziţiei „acasă”

Pe 2 septembrie este ultima zi în care puteţi vizita expoziţia „acasă” a pictorului Neluș Oană. Iată ...

O grădină de bloc și șase polițiști locali. Reclamaţii de hărţuire şi abuz privind spaţiile verzi

În aceeaşi zi de 13 august, la interval de numai o oră, o gălăţeancă din cartierul I.C Frimu s-a tre ...

Cazurile de violență asupra femeilor care au zguduit Galațiul în 2026: victime bătute, sechestrate și amenințate

Femei bătute, amenințate, răpite, sechestrate sau atacate în plină stradă. Unele au ajuns la spital, ...

Containerele inteligente au ieşit din garanţie. Cele mai multe nici nu au fost puse în funcţiune

Bun găsit în Galaţiul situaţiilor cel puţin curioase, dacă nu paradoxale! În care autorităţile local ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

UPDATE: Bărbatul care și-a urmărit cumnatul cu un cuțit în trafic a fost reținut

UPDATE: Unul dintre bărbații implicați în scandalul surprins duminică seară în trafic, la Cuza Vodă, ...

Bătaie în stradă, după un conflict online. O fată de 12 ani, agresată de patru adolescente

Un conflict început pe rețelele de socializare a ajuns să se transforme într-o bătaie între minore, ...

Un adolescent s-a ales cu dosar penal după o plimbare cu mopedul

Un adolescent de 17 ani din Galați a fost prins în noaptea de joi spre vineri, pe strada Roșiori, în ...

De la arest la domiciliu, la arest preventiv, pentru minorul care a înjunghiat un tânăr în Micro 20

Minorul care, la sfârșitul lunii august, ar fi înjunghiat un tânăr într-un parc din Micro 20 a ajuns ...

„Hoinari prin Munți” ajunge la Galați. Povestea aventurierilor care sfidează vârsta

Gălățenii vor putea vedea, din 11 septembrie, documentarul „Hoinari prin Munți”, povestea lui Dinu ș ...

Poza zilei. Dunărea continuă să scadă la Galați

Este a treia lună consecutivă în care Dunărea înregistrează debite aflate mult sub normalul perioade ...

Surorile Cristina şi Alexandra din Galaţi au întors patru scaune şi inimile tuturor celor de acasă, la „Vocea României” (VIDEO)

Surorile Cristina Boghici şi Alexandra Bordei, din Galaţi, au oferit finalul de senzaţie al primei e ...

China: Tinerii care devin „copii” pentru vârstnicii singuri

China a găsit o soluţie inedită pentru singurătatea vârstnicilor: compania unor tineri care merg în ...

Bijuteriile din argint rămân poate cel mai bun accesoriu pe care îl poți purta oricând

Există materiale care traversează epoci fără să-și piardă semnificația, iar argintul este, fără îndo ...

Boom-ul delivery-ului transformă industria ambalajelor din România

Comenzile de mâncare livrată la domiciliu au crescut constant în ultimii ani în România, iar acest t ...

Presiunea diferită între punți, detaliul care încurcă anvelopele de iarnă între sezoane

Schimbi roțile, pleci din vulcanizare și mașina pare brusc mai rigidă sau mai nesigură în viraje. De ...

Implant dentar Straumann și adiție osoasă: când pot fi necesare ambele proceduri

Un implant are nevoie de os suficient în poziția în care urmează să fie inserat, însă pierderea unui ...