Ce ne aduce CREȘTEREA SALARIULUI minim
Foto: Foto-arhivă ”Viața liberă”, Bogdan Codrescu

Ce ne aduce CREȘTEREA SALARIULUI minim
Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

Celor care trăiesc de pe urma lui, mărirea salariului minim brut le va face bine, în primă fază. Pe termen lung, însă, le-ar putea dăuna. Motivele: salariaţii slab calificaţi şi prost plătiţi sunt primii cărora patronii le diminuează norma de lucru şi primii pe care îi dau afară. Iar într-o economie vlăguită, nu-i tocmai de dorit să fii cel care bate din poartă în poartă, oferindu-ţi forţa de muncă. Majorarea salarială promisă de PSD în campania electorală pentru parlamentare şi votată de Guvernul Grindeanu le va aduce gălăţenilor care trăiesc din minimul pe economie circa 120 de lei în plus, pe lună. E un calcul generic, dar, în privinţa banilor în mână, cam asta va fi suma. Şi nu-s puţini bani, pentru cine nu-i are.

Nimeni nu spune că oamenii la care vor ajunge aceşti bani nu meritau o viaţă un pic mai bună sau că n-aveau nevoie de mărire. Problema e că decizia statului de majorare a salariilor cade greu pe umerii multor angajatori, posibil nepregătiţi să plătească circa 250 lei în plus pentru fiecare angajat cu salariul minim. Poate şi mai mult, în condiţiile în care şi alţi angajaţii cu salarii mai mari ar putea cere majorări echivalente cu cele ale colegilor mai prost plătiţi. I-ar dacă n-are bani de dat, angajatorul va încerca să supravieţuiască aşa cum va putea. Unii s-ar putea să le scadă normele de lucru ale angajaţilor (pe hârtie, nu musai şi în fapt) ca să îi plătească mai puţin. Alţii s-ar putea să dea şi afară, ca apoi să folosească oamenii “la negru”, scăpând astfel de plata taxelor. Discuţia despre “statul bun” şi “angajatorul rău” nu îşi are rostul decât în sfera politicului. În economie, actorii implicaţi ştiu că acestea sunt pericole reale şi că angajatul slab calificat şi plătit cu salariul minim va fi într-o situaţie şi mai delicată atunci când patronul nu va mai avea cu ce să îi plătească leafa de 1.046 lei decât este acum când ia 925 lei, în mână, lunar.

Creşterea salariului minim este necesară, în condiţiile în care, în întreaga UE, doar bulgarii aveau, în vară, salarii minime mai mici decât noi, potrivit datelor Eurostat. Doar că majorarea aceasta trebuie operată atunci când economia o poate suporta, ca să fie sustenabilă.

Citit 7577 ori Ultima modificare Luni, 09 Ianuarie 2017 20:07

3 comentarii

  • postat de Mihai
    Marți, 10 Ianuarie 2017 14:14
    109.166.129.***
    Nu aduce mai multe mese ocupate la kfc la mall si mai mai mare vanzare de televizoare smart, ca si asa se plang galatenii ca nu au bani dar e mall-u plin de la ora 11 dimieata
    2
    6
    Raportează
  • postat de toto
    Marți, 10 Ianuarie 2017 11:05
    194.105.20.***
    Vad un articol scris inteligent si pune punctul pe i. Surprinzator pentru voi. Se poate ca fortarea asta a salariului minim sa fie o binecuvantare deghizata, asa cum spune in articol oamenii sa fie mai constiinciosi si mai harnici pentru a isi dovedi utilitatea.
    5
    7
    Raportează
  • postat de Popescu Gheorghe
    Marți, 10 Ianuarie 2017 10:38
    62.217.237.***
    In Romania bancile sunt aparate cu inversunare da catre Mugur Isarescu si compania, care in ultima perioada iese tot mai des cu declaratii de presa ca un " Tatuc " atotstiutor ce dezastru va fi dupa Legea darii in plata pentru banci si pentru noi toti, ce apocalipsa ne asteapta dupa orce masura sociala, etc; rememorand un pic nu l-am vazut pe acelasi inscaunat guvernator pe viata sa fie la fel de vehement cu alte masuri ca exemplu devalorizarea francului elvetian, si ne spunea ca este corect ca bancile sa nu fie afectate, sau in vremuri mai dedemult si actuale cu clauzele ascunse ale bancilor, chiar daca este furt acelasi avocat Isarescu iese pe sticla si ne spune ce bine este. Este usor sa fii filozof cand esti platit pana la urma din banii nostrii ( dobanzi, comisioane, etc. bancare ) cu 13000 euro/luna care un slujbas de rand la un patron ii vede in cativa ani de munca, de dar nu este cap luminat precum Isarescu. Aceasta introducere din pacate la noi se generalizeaza, ori cate ori este vorba de ceva si pentru cei care muncesc in tara aste se gasesc repede tot felul de fel de fel care sa ne spuna ce rau ne va fi, vom fi platiti la negru, dati afara, si care mai de care. Hai sa facem o statistica : cati patroni au vile, masini de lux, isi fac concedii in locatii exotice, etc si cati cu salarul minim pe economie isi permit macar un concediu amarat in tara. Cati patroni platesc corect toate taxele si impozitele cum le plateste ( pe stat de plata ) salariatul . Orce masura pentru a aduce la un nivel decent traiul in aceasta tara are imediat detractori si binenteles cozi de topor.
    5
    27
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.