Maria Fabian

Maria Fabian

Curtea de Apel a decis: Emanoil Bocăneanu rămâne după gratii

Sâmbătă, 23 Noiembrie 2013 06:00 | Publicat în JURIDIC
Fostul prefect de Galaţi, Emanoil Bocăneanu, arestat pentru şantaj şi fapte de corupţie, a fost vineri la Curtea de Apel, unde avocaţii săi au cerut clemenţă în ceea ce-l priveşte. Cei trei apărători au solicitat fiecare cu argumentele sale ca inculpatul să fie pus în libertate, cu obligarea de a nu părăsi localitatea. Avocaţii au fost de acord că există indicii în privinţa lui Bocăneanu că ar fi comis anumite infracţiuni, pe care tot ei le-au catalogat ca fiind derizori ...

Corupţie la nivel înalt / Prefectul de Galaţi "aranja" prin telefon angajări ilegale

Miercuri, 20 Noiembrie 2013 00:00 | Publicat în JURIDIC
Conform procurorilor DNA Galaţi, prefectul Cătălin Emanoil Bocăneanu ar fi intervenit în "aranjarea" unui concurs pentru angajarea unui jurist la Direcţia Judeţeană pentru Evidenţa Populaţiei (DJEP). El ar fi încercat să impună pe postul respectiv o prietenă a soţiei sale, iar în acest sens a exercitat presiuni asupra persoanelor implicate în organizarea concursului. Procurorii DNA arată că, încă de la începutul lui 2013, prefectul şi-ar fi exprimat intenţiile într-un ce ...

De trei ani se tot dau termene / Primul mare dosar de corupţie al DNA Galaţi bate pasul pe loc

Marți, 19 Noiembrie 2013 00:00 | Publicat în JURIDIC
La trei ani de la finalizarea primului mare dosar de corupţie din Galaţi, judecata se află în stadiul de audiere a martorilor, pentru care s-a cerut aducerea cu poliţia. Este vorba despre procesul care se desfăşoară la Curtea de Apel Iaşi şi în care cei zece inculpaţi sunt oameni de afaceri, un fost poliţist, un avocat, un notar, un fost procuror inspector, dar şi un fost procuror general, Dinu Gâlcă, decedat în timpul procesului. Acesta a fost primul dosar de anvergură de la G ...

Sentinţa Curţii în asasinarea lui Chiaburu / Patru condamnări, 63 de ani de închisoare

Marți, 19 Noiembrie 2013 09:30 | Publicat în JURIDIC
Curtea de Apel a scurtat detenţia lui Toader Vilson, zis Grafian, de la 18 ani la nouă ani. Ceilalţi inculpaţi - Costel Marian Stănescu, zis Ciubică, Aurelian Stănescu, zis Maşo, şi Valeriu Stănescu, zis Biba - vor sta după gratii 18 ani, aşa cum a decis prima instanţă care i-a judecat. Sentinţa mai are cale de atac şi rămâne de văzut dacă se va declara recurs şi ce se va întâmpla la Înalta Curte, acolo unde se va judeca.Decizia Curţii de Apel vine după aproape 11 luni ...

Dezvăluiri-şoc în motivarea Tribunalului / Prefectul Cătălin Emanoil Bocăneanu, înregistrat în timp ce făcea trafic de influenţă

Marți, 19 Noiembrie 2013 06:00 | Publicat în EVENIMENT
* La celălalt capăt al firului se aflau, spun procurorii DNA, înalţi funcţionari din instituţiile statului, al căror nume nu a fost deocamdată făcut public Dosarul de corupţie în care este implicat prefectul de Galaţi a plecat luni seară la Curtea de Apel, acolo unde se va judeca recursul în ceea ce priveşte mandatul de arestare preventivă, pentru 29 de zile, a demnitarului. Vă reamintim că procurorii gălăţeni ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au demarat joia t ...

Primele condamnări în dosarul fraţilor Enache: Inculpaţii au primit peste 30 de ani de închisoare

Marți, 19 Noiembrie 2013 08:00 | Publicat în JURIDIC
Fraţii Enache, implicaţi în scandalul stânelor de la Frumuşiţa, unde oamenii au fost sechestraţi şi obligaţi să muncească în condiţii de neimaginat, flămânzi şi terorizaţi de „stăpânii” locurilor, au primit primele condamnări din partea Tribunalului Galaţi. Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu apel de cei interesaţi.Iată condamnările: Valerică Enache a primit şapte ani de detenţie, Neculai Enache şi Sorin Enache au luat câte şase ani şi zece luni ...

La Curtea de Apel Iaşi / Mihail Boldea, "eliberat" a cincea oară

Marți, 19 Noiembrie 2013 06:00 | Publicat în EVENIMENT
Mihail Boldea a fost pus în libertate pentru a cincea oară de magistraţii ieşeni. Curtea de Apel Iaşi a dispus ca fostul parlamentar să nu părăsească ţara fără încuviinţarea instanţei.Ca de fiecare dată când s-a decis eliberarea lui Boldea, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) a făcut recurs la Înalta Curte, care în trecut le-a dat câştig de cauză procurorilor. Rămâne de văzut ce se va întâmpla acum.Fostul deput ...

Dosarul omorului comis de Dan Cadar: Medicina Legală a cerut refacerea propriei expertize

Luni, 18 Noiembrie 2013 11:00 | Publicat în JURIDIC
Dan Robert Cadar a primit un nou termen de judecată, pe 5 decembrie, când urmează a fi audiat un martor. Săptămâna trecută, judecătorii Tribunalului i-au prelungit mandatul de arestare şi i-au respins cererea de revocare a detenţiei, iar inculpatul nu a atacat decizia. De altfel, nu mai este nicio noutate faptul că Dan Robert Cadar nu a atacat niciodată soluţiile de prelungire a arestului.O noutate este însă faptul că, în dosar, Institutul de Medicină Legală (IML) Bucureşti a ...

A început judecata în "dosarul Aviasan": Amânare, la primul apel

Sâmbătă, 16 Noiembrie 2013 04:00 | Publicat în JURIDIC
Dosarul "Aviasan" a început cu o amânare. Ieri, la Curtea de Apel, din şase inculpaţi câţi are dosarul, a răspuns la apelul judecătorului doar Valentina Cojocaru, care a cerut un termen pentru a-şi angaja avocat.În acelaşi timp, Mihail Boldea nu a fost adus de la Iaşi, acolo unde pe 13 noiembrie a avut dosarul în care este acuzat de procurorii de la Crimă Organizată de un tun imobiliar de un milion de euro. După cum se ştie, judecătorii ieşeni se vor pronunţa abia luni asupra ...

Suspiciuni de corupţie la Galaţi: Percheziţii DNA la Prefectură şi la Evidenţa Populaţiei

Vineri, 15 Noiembrie 2013 00:00 | Publicat în JURIDIC
Prefectura şi Evidenţa Populaţiei Galaţi au fost luate cu asalt, joi, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) şi de mascaţii Jandarmeriei Galaţi, care au făcut percheziţii. Purtătorul de cuvânt al DNA, Livia Săplăcan, a confirmat în cursul zilei de ieri faptul că mai mulţi funcţionari din cele două instituţii sunt suspectaţi de fapte care ţin de competenţa DNA. "Serviciul Teritorial Galaţi efectuează percheziţii la sediile Direcţiei Judeţene pentru Evid ...
Pagina 50 din 133

Bacurile Navrom, suspendate temporar între Isaccea și Orlivka. Punctul de frontieră ucrainean, distrus de drone

Traficul vamal dintre România și Ucraina, între punctele Isaccea și Orlivka, este suspendat temporar ...

Dramaticul gălăţean aniversează 71 de ani

Cu monumentalul sediu proaspăt eliberat din schele, Dramaticul gălăţean are un motiv în plus de sărb ...

Primăria Galaţi caută specialist în comunicare pentru Compartimentul Documente Secrete

Da, chiar aşa se numeşte: Compartiment Documente Secrete, Agendă Primar, Raport Primar, Transparență ...

Accident rutier pe DN 22B, din cauza nerespectării distanţei regulamentare între autoturisme

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Galați au intervenit, luni, 31 august 2026, la un eveniment ...

Polițiștii gălățeni, în dialog cu cetățenii din Băneasa

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Galați a continuat seria întâlnirilor dedicate cetățenilor d ...

La 18 şi 77 de ani, depistați în trafic fără permis de conducere

Doi bărbați, unul de 77 de ani și celălalt de 18 ani, s-au ales cu dosare penale după ce au fost pri ...

China: Tinerii care devin „copii” pentru vârstnicii singuri

China a găsit o soluţie inedită pentru singurătatea vârstnicilor: compania unor tineri care merg în ...

Modernizarea semnalizării feroviare din Regionalele Iași și Galați poate începe

Sucursala Regională Căi Ferate (SRCF) Iași a anunțat un pas important pentru proiectul de modernizar ...

Poza zilei. Cât au costat noile jardiniere din Centrul Galaţiului

N-au fost tocmai ieftine! Ba chiar putem spune că, dintre toate ghivecele şi jardinierele stradale p ...

Poza zilei. Noile semafoare de pe strada Stadionului, în probe

Galben intermitent, aşa arătau, în dimineaţa de vineri, 28 august, semafoarele nou-instalate pe stra ...

Strada Domnească, pietonală şi în ultimul weekend al verii. Trasee de transport deviate

Strada Domnească, pe tronsonul cuprins între arterele Navelor și Brăilei, va fi pietonală şi în aces ...

Finanțarea United Galați, retrasă de pe ordinea de zi a Consiliului Local

Proiectul de hotărâre privind finanțarea de la bugetul local a United Galați a fost retras de pe ord ...

ANALIZĂ. Revenirea PSD la butoane îngrijorează piața

Vestea pozitivă venită la sfârșitul lui august din partea Finanțelor este aceea că deficitul bugetar ...

România e în criză energetică, dar capacități noi de producție și stocare sunt blocate. BNS cere convocarea de urgență a conducerii ANRE

Blocul Național Sindical (BNS) solicită Parlamentului să convoace, de urgență, conducerea Autorități ...

Cât timp mai poate fi lăsat Liberty Galați să se stingă?

O uzină nu se pierde numai atunci când este închisă oficial. Se pierde și atunci când este lăsată pr ...

ANALIZĂ. August s-a transformat în luna deprecierii pentru leu

Leul s-a aflat sub presiune, consecință a semnelor de întrebare care planează asupra deciziei din oc ...

Sporting Liești, victorie în derbiul gălățean. Oțelul II a debutat cu stângul

În etapa de debut, două dintre echipele gălățene s-au întâlnit chiar în derbiul local. Sporting Lieș ...

Cinci meciuri tari pentru voleibaliștii ”tricolori”. Patru jucători de la Arcada, în lot

Selecționata României se află în febra pregătirilor în vederea participării la jocurile Campionatulu ...

Oțelul a revenit de două ori și a plecat cu un punct de la Voluntari. Bordun, decisiv după intrarea pe teren

Oțelul Galați a încheiat la egalitate, scor 2-2, partida disputată în deplasare cu FC Voluntari, în ...

În etapa a șaptea din Superligă, Oțelul caută prima victorie în deplasare, pe terenul nou-promovatei FC Voluntari.

Oțelul Galați deschide etapa a șaptea din Superligă cu o deplasare pe terenul formației FC Voluntari ...

Rechizite pentru un început de școală cu șanse egale. „Primul Clopoțel” dedicat copiilor din Hanu Conachi

Fundația Dicor Academy a lansat campania „Primul Clopoțel”, prin care strânge fonduri și rechizite p ...

500 de lei pentru rechizite și haine de școală. Cine poate primi banii în noul an școlar

Copiii din familii cu venituri mici pot primi și în anul școlar 2026-2027 un sprijin de 500 de lei p ...

„Micul naturalist”. Trei zile de joacă și descoperiri la Complexul Muzeal de Științele Naturii

25 de copii au fost, pentru trei zile, mici naturaliști la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ră ...

Vrei să ajuți un copil să înceapă școala cu ghiozdanul pregătit? A revenit „Clopoțelul Prieteniei”

O mie de copii care au nevoie de rechizite și alte lucruri necesare pentru școală ar putea primi aju ...

„Loggia di Galazzi”, prima lojă masonică din spațiul românesc. Aspecte istorice ale francmasoneriei la Dunărea de Jos

Dintr-o perspectivă ştiinţifică, francmasoneria reprezintă și acum o latură a istoriei autohtone și ...

Din Jorăşti, la performanţa sportivă şi şcolară. Povestea de succes a Larisei şi a lui Roberto Tufă

„Larisa Tufă este o tânără handbalistă care a fost remarcată pentru calitățile sale la nivel naționa ...

Spectacol pe Dunăre de Ziua Marinei. Mii de gălățeni au urmărit parada navelor

Gălățenii au venit, sâmbătă după-amiază, cu mic, cu mare, pe Faleza Dunării, pentru Ziua Marinei Rom ...

Preluare PressHub: Reportaj în satul unde un clip de pe TikTok a transformat o ambulanță într-o țintă

Povestea ambulanței care răpește copii este o veche legendă urbană est-europeană, transmisă și adapt ...

Aleasă Miss Jura, o gălăţeancă are şansa de a concura pentru Miss Franța. Théodora Dragomir-Perrodin are nevoie de susţinere

Născută în Galaţi, Théodora Dragomir-Perrodin a fost aleasă Miss Jura 2026 și concurează acum la tit ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

A început Campionatul Reciclării în Galați și Brăila, cu premii totale de 10.000 de lei

Ai în casă echipamente electrice și electrocasnice – unele chiar grele, gen frigider sau mașină de s ...

O nouă platformă pentru beneficiarii de asistență socială

Solicitarea unor beneficii de asistență socială, cum ar fi alocația de stat pentru copii, indemnizaț ...

De ce se aud aeronave militare deasupra Galațiului

Zgomotele elicopterelor militare și vederea aeronavelor pe cer le pot provoca emoții gălățenilor în ...

Somalez fără acte, ridicat de polițiștii gălățeni, noaptea, din zona străzii Vânători

Vineri, 28 august, în jurul orei 4:15, polițiștii din cadrul Secției 5 Galați au intervenit în urma ...

Cât sunt dispuși gălățenii să strângă cureaua pentru a face economie la curent

Seceta și nivelul foarte scăzut al Dunării au pus România într-o situație complicată din punct de ve ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

Vernisaj: Ambient cotidian din prima jumătate a secolului al XX-lea

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea" Galați, organizează miercuri, 26 august, începând de la ora 11.00, ...

Expoziția „Acasă” a lui Neluș Oană, o sărbătoare a culorii

Plasticianul româno-australian Neluș Oană, noul expozant de la Galeriile de Artă „Nicolae Mantu”, pr ...

Tezaurul monetar de la Buciumeni, clasat în patrimoniul cultural național

La inițiativa Muzeului de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci, tezaurul monetar de la Buciumeni a fost ...

Scena lirică, în doliu. A încetat din viaţă una dintre gălăţencele care au uimit lumea

Soprana Ileana Cotrubaș, una dintre cele mai importante voci românești ale secolului XX și un reper ...

Cazurile de violență asupra femeilor care au zguduit Galațiul în 2026: victime bătute, sechestrate și amenințate

Femei bătute, amenințate, răpite, sechestrate sau atacate în plină stradă. Unele au ajuns la spital, ...

Containerele inteligente au ieşit din garanţie. Cele mai multe nici nu au fost puse în funcţiune

Bun găsit în Galaţiul situaţiilor cel puţin curioase, dacă nu paradoxale! În care autorităţile local ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Încă un milionar în Galați. Orașul nostru, în istoria marilor câștiguri la Loto

Premiul de categoria I la tragerea Loto 5/40 de joi, în valoare de aproape un milion de lei, a fost ...

Pieton imprudent și cu alcool „la bord”, acroșat de o mașină pe bulevardul Henri Coandă

Joi după-amiază, 27 august, o șoferiță de 20 de ani din Vrancea, care circula pe bulevardul Henri Co ...

Un biciclist prins beat și amenzi de 20.000 de lei în 24 de ore, la Galați

Nici mai mult, nici mai puțin de 160 de sancțiuni, în valoare de aproximativ 20.000 de lei, au fost ...

Cetăţean spaniol cu permis emis în Columbia, oprit la frontiera gălățeană

În dimineața zilei de 25 august, în jurul orei 6,00, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați s-a p ...

UPDATE. Arest la domiciliu pentru minorul de 15 ani care a înjunghiat un tânăr în Micro 20

UPDATE: Minorul de 15 ani, care a înjunghiat un tânăr într-un parc din Micro 20, a fost plasat în ar ...

Înghețată „made in Galați”, la Nibiru

Krantz, producătorul de îngheţată artizanală din Galaţi, şi-a deschis primul sau spaţiu fizic în Nib ...

UPDATE. Observațiile astronomice din Galați ale eclipsei de Lună din noaptea aceasta, anulate

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” Galați a anunțat, printr-o postare pe pagin ...

Partydul Kiss FM revine la Galați. Petrecere în aer liber, pe terasa Shopping City

Gălățenii sunt așteptați vineri, 28 august, la o nouă ediție Partydul Kiss FM, organizată pe terasa ...

Legendara Dolly Parton s-a stins din viaţă

Dolly Parton, una dintre cele mai mari cântărețe și compozitoare din muzica country, apreciată și pe ...

Ce primești și ce riști într-o poliță care investește o parte din prima ta

O asigurare de viață cu componentă de investiție face două lucruri cu aceeași primă lunară: menține ...

Mitul ascuns despre jocurile video ca hobby solitar

Stereotipul gamerului izolat este deja unul cunoscut, însă nu surprinde felul în care se desfășoară ...

Grătare de grădină: cum alegi modelul potrivit

Un grătar bine ales poate transforma o terasă, o pensiune sau o zonă de evenimente într-un spațiu de ...

Papuci de interior copii – siguranță și confort pentru pașii celor mici

Pașii mici pe care îi fac copiii noștri prin casă sunt un spectacol plin de energie, dar și o respon ...