Maria Fabian

Maria Fabian

Dosarul penal al unui proiect european, la final

Luni, 13 Februarie 2012 00:00 | Publicat în JURIDIC
Dosarul lui Dorin Meran a trecut prin toate cele trei instanţe, devenind astfel un caz închis. În urmă cu patru ani, şase inculpaţi printre care şi Meran au fost trimişi în judecată de procurorii gălăţeni ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Pentru Dorin Meran acuzaţiile erau de folosire a unor documente şi declaraţii false, inexacte sau incomplete, pe baza cărora a obţinut fonduri europene, deturnare de fonduri şi instigare la fals. Pentru toate astea, el s-a ales cu ...

Deputatul Boldea, cercetat penal în povestea halucinantă din strada Morilor

Luni, 13 Februarie 2012 00:00 | Publicat în ANALIZĂ
O casă aflată în buricul târgului a fost oferită spre vânzare în timpul unui dialog între un deputat şi un consilier local. Povestea ascunde în spate întâmplări încâlcite chiar de cei care au participat la „operaţiune”. Au fost implicate persoane moarte, care nu au putut vorbi niciodată, şi multă vreme a fost ignorat un bârlădean care s-a aflat în centrul acestei poveşti halucinante. Autorităţile spun că au aflat despre el prea târziu. Presa anului 2010 relata des ...

Declaraţie în dosarul Banaş: "Mănâncă mult acest primar"

Sâmbătă, 11 Februarie 2012 00:00 | Publicat în JURIDIC
Procesul fostului arhitect şef al Primăriei, Ion Banaş, a ajuns la final în Galaţi, ieri magistraţii care i-au judecat apelul urmau să ia o decizie. Indiferent care ar fi aceasta mai există calea recursului la Înalta Curte. După cum se ştie, Banaş a intrat sub lupa Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) după un flagrant. Procurorii au cerut arestarea lui după ce, lăsat în libertate, cu interdicţia de a se întâlni cu martorii din dosar, Banaş a încălcat-o. După ce a fos ...

Recursul fostului șef al DSVSA a fost respins

Vineri, 10 Februarie 2012 00:00 | Publicat în JURIDIC
Curtea de Apel Bacău a respins de curând recursul făcut de Viorel Gheorghiţă împotriva prelungirii arestului în dosarul instrumentat de cei de la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA). Reamintim că Gheorghiţă a fost arestat în vara anului trecut când din funcţia de şef al Direcţiei Sanitar Veterinare şi de Siguranţa Alimentelor (DSVSA) a fost acuzat de procurorii gălăţeni ai DNA de fapte de corupţie şi şantaj. De asemenea, i s-a mai reproşat că din postura pe care o ...

Util pentru călătorii din trenul groazei: cum să obţii despăgubiri de la CFR

Joi, 09 Februarie 2012 00:00 | Publicat în JURIDIC
*Frigul, foamea, setea, groaza suferită de cei aproximativ 400 de „sinistraţi fără voie” în trenul de Bucureşti au un preţ, cel al biletului achitat la casă atunci când au plecat la drum. În momentul în care au plătit biletele de călătorie, fiecare dintre sutele de călători a încheiat un contract cu societatea de transport. Ei au plătit un serviciu, iar transportatorul s-a angajat să-l presteze. Plecând de la cele peste 50 de ore petrecute în trenul de Bucureşti, cei a ...

În dosarul fabricii ilegale de ţigări, şase mandate prelungite

Miercuri, 08 Februarie 2012 00:00 | Publicat în JURIDIC
În dosarul fabricii ilegale de ţigări, magistraţii Tribunalului au prelungit mandatele celor şase indivizi care sunt cercetaţi de procurorii gălăţeni ai Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT). Luni, au fost aduşi la instanţă Remus Pungan, Cornel Uşurelu, Ionuţ Uşurelu, Lucian Beldiman, Vasile Carp şi Eugen Ciubotaru. Toate aceste nume apar vehiculate în povestea fabricii ilegale de tutun de la Tirighina, unde procurorii DII ...

Audit la Baroul Galaţi

Miercuri, 08 Februarie 2012 00:00 | Publicat în JURIDIC
Cu majoritatea voturilor din Consiliu, avocatul Cristian Săraru a fost ales prodecan al Baroului Galaţi. Informaţia ne-a fost confirmată de decanul Baroului Galaţi, avocatul Ion Popa. Aşa cum Viaţa Liberă a mai scris cutuma acestei bresle spune că acela, care are cele mai multe voturi în adunarea generală în care s-au ales şi membrii Consiliului, trebuie să ocupe al doilea post din Barou. Cum era de aşteptat în şedinţa de ieri au mai fost şi alte propuneri pentru funcţia de ...

În evaziunea de 5 milioane de lei,Curtea a menţinut mandatele inculpaţilor

Marți, 07 Februarie 2012 00:00 | Publicat în JURIDIC
Acuzaţi de o evaziune fiscală cu un prejudiciu estimat la 5 milioane de lei şi arestaţi pentru asta, şase inculpaţi cercetaţi penal pentru asta au atacat decizia Tribunalului de prelungire a mandatelor, dar Curtea de Apel le-a respins ieri recursul. Reamintim că procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au cerut arestarea lui Istrate Stănescu, Duca Stănescu, Victor Stănescu, Mihalache Stănescu, Săndel Toader, Marin Toa ...

Baroul îşi completează conducerea

Marți, 07 Februarie 2012 00:00 | Publicat în JURIDIC
Şedinţa Consiliului Baroului va avea loc astăzi, iar membrii îşi vor da votul pentru cel care va ocupa funcţia de prodecan. Aşa cum „Viaţa liberă” a mai scris, potrivit cutumei, cea de-a doua poziţie în conducerea Baroului ar trebui ocupată de avocatul Cristian Săraru, care a primit cele mai multe voturi din partea colegilor. Trebuie spus însă că abia în şedinţa de astăzi cei zece membri din Consiliu vor vota pentru cel pe care-l doresc. Tot astăzi în şedinţă se va s ...

Ion Popa este noul decan al Baroului Galaţi

Duminică, 05 Februarie 2012 13:56 | Publicat în JURIDIC
Avocaţii din Baroul Galaţi au reuşit să se mobilizeze pentru a-şi alege conducerea. Peste 300 de apărători au dat putere de lege adunării generale de sâmbătă, 4 februarie, stabilind ca următorul mandat să-i fie încredinţat avocatului Ion Popa. De asemenea, a fost ales şi Consiliul Baroului şi potrivit cutumei cel care are cele mai multe voturi, în cazul acesta avocatul Cristi Săraru, ar trebui să fie prodecan. Se doreşte organizarea unei şedinţe zilele viitoare, dacă timp ...
Pagina 100 din 133

Dramaticul gălăţean aniversează 71 de ani

Cu monumentalul sediu proaspăt eliberat din schele, Dramaticul gălăţean are un motiv în plus de sărb ...

Primăria Galaţi caută specialist în comunicare pentru Compartimentul Documente Secrete

Da, chiar aşa se numeşte: Compartiment Documente Secrete, Agendă Primar, Raport Primar, Transparență ...

Accident rutier pe DN 22B, din cauza nerespectării distanţei regulamentare între autoturisme

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Galați au intervenit, luni, 31 august 2026, la un eveniment ...

Poza zilei. Cât au costat noile jardiniere din Centrul Galaţiului

N-au fost tocmai ieftine! Ba chiar putem spune că, dintre toate ghivecele şi jardinierele stradale p ...

La 18 şi 77 de ani, depistați în trafic fără permis de conducere

Doi bărbați, unul de 77 de ani și celălalt de 18 ani, s-au ales cu dosare penale după ce au fost pri ...

China: Tinerii care devin „copii” pentru vârstnicii singuri

China a găsit o soluţie inedită pentru singurătatea vârstnicilor: compania unor tineri care merg în ...

Modernizarea semnalizării feroviare din Regionalele Iași și Galați poate începe

Sucursala Regională Căi Ferate (SRCF) Iași a anunțat un pas important pentru proiectul de modernizar ...

Toamna începe cu instabilitate atmosferică

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare valabilă pentru 1 septembrie, între orele ...

Poza zilei. Noile semafoare de pe strada Stadionului, în probe

Galben intermitent, aşa arătau, în dimineaţa de vineri, 28 august, semafoarele nou-instalate pe stra ...

Strada Domnească, pietonală şi în ultimul weekend al verii. Trasee de transport deviate

Strada Domnească, pe tronsonul cuprins între arterele Navelor și Brăilei, va fi pietonală şi în aces ...

Finanțarea United Galați, retrasă de pe ordinea de zi a Consiliului Local

Proiectul de hotărâre privind finanțarea de la bugetul local a United Galați a fost retras de pe ord ...

Un nou consilier judeţean se pregăteşte să depună jurământul

Fost candidat pe locul al patrulea la Senat, social-democratul Ionuț Cătălin Movileanu se pregăteşte ...

ANALIZĂ. Revenirea PSD la butoane îngrijorează piața

Vestea pozitivă venită la sfârșitul lui august din partea Finanțelor este aceea că deficitul bugetar ...

România e în criză energetică, dar capacități noi de producție și stocare sunt blocate. BNS cere convocarea de urgență a conducerii ANRE

Blocul Național Sindical (BNS) solicită Parlamentului să convoace, de urgență, conducerea Autorități ...

Cât timp mai poate fi lăsat Liberty Galați să se stingă?

O uzină nu se pierde numai atunci când este închisă oficial. Se pierde și atunci când este lăsată pr ...

ANALIZĂ. August s-a transformat în luna deprecierii pentru leu

Leul s-a aflat sub presiune, consecință a semnelor de întrebare care planează asupra deciziei din oc ...

Sporting Liești, victorie în derbiul gălățean. Oțelul II a debutat cu stângul

În etapa de debut, două dintre echipele gălățene s-au întâlnit chiar în derbiul local. Sporting Lieș ...

Cinci meciuri tari pentru voleibaliștii ”tricolori”. Patru jucători de la Arcada, în lot

Selecționata României se află în febra pregătirilor în vederea participării la jocurile Campionatulu ...

Oțelul a revenit de două ori și a plecat cu un punct de la Voluntari. Bordun, decisiv după intrarea pe teren

Oțelul Galați a încheiat la egalitate, scor 2-2, partida disputată în deplasare cu FC Voluntari, în ...

În etapa a șaptea din Superligă, Oțelul caută prima victorie în deplasare, pe terenul nou-promovatei FC Voluntari.

Oțelul Galați deschide etapa a șaptea din Superligă cu o deplasare pe terenul formației FC Voluntari ...

Rechizite pentru un început de școală cu șanse egale. „Primul Clopoțel” dedicat copiilor din Hanu Conachi

Fundația Dicor Academy a lansat campania „Primul Clopoțel”, prin care strânge fonduri și rechizite p ...

500 de lei pentru rechizite și haine de școală. Cine poate primi banii în noul an școlar

Copiii din familii cu venituri mici pot primi și în anul școlar 2026-2027 un sprijin de 500 de lei p ...

„Micul naturalist”. Trei zile de joacă și descoperiri la Complexul Muzeal de Științele Naturii

25 de copii au fost, pentru trei zile, mici naturaliști la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ră ...

Vrei să ajuți un copil să înceapă școala cu ghiozdanul pregătit? A revenit „Clopoțelul Prieteniei”

O mie de copii care au nevoie de rechizite și alte lucruri necesare pentru școală ar putea primi aju ...

„Loggia di Galazzi”, prima lojă masonică din spațiul românesc. Aspecte istorice ale francmasoneriei la Dunărea de Jos

Dintr-o perspectivă ştiinţifică, francmasoneria reprezintă și acum o latură a istoriei autohtone și ...

Din Jorăşti, la performanţa sportivă şi şcolară. Povestea de succes a Larisei şi a lui Roberto Tufă

„Larisa Tufă este o tânără handbalistă care a fost remarcată pentru calitățile sale la nivel naționa ...

Spectacol pe Dunăre de Ziua Marinei. Mii de gălățeni au urmărit parada navelor

Gălățenii au venit, sâmbătă după-amiază, cu mic, cu mare, pe Faleza Dunării, pentru Ziua Marinei Rom ...

Preluare PressHub: Reportaj în satul unde un clip de pe TikTok a transformat o ambulanță într-o țintă

Povestea ambulanței care răpește copii este o veche legendă urbană est-europeană, transmisă și adapt ...

Aleasă Miss Jura, o gălăţeancă are şansa de a concura pentru Miss Franța. Théodora Dragomir-Perrodin are nevoie de susţinere

Născută în Galaţi, Théodora Dragomir-Perrodin a fost aleasă Miss Jura 2026 și concurează acum la tit ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

O nouă platformă pentru beneficiarii de asistență socială

Solicitarea unor beneficii de asistență socială, cum ar fi alocația de stat pentru copii, indemnizaț ...

De ce se aud aeronave militare deasupra Galațiului

Zgomotele elicopterelor militare și vederea aeronavelor pe cer le pot provoca emoții gălățenilor în ...

Somalez fără acte, ridicat de polițiștii gălățeni, noaptea, din zona străzii Vânători

Vineri, 28 august, în jurul orei 4:15, polițiștii din cadrul Secției 5 Galați au intervenit în urma ...

Gălăţeni înarmaţi, depistaţi de poliţişti în toiul nopţii trecute

În cursul nopții de 27 spre 28 august 2026, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Galați au depist ...

Cât sunt dispuși gălățenii să strângă cureaua pentru a face economie la curent

Seceta și nivelul foarte scăzut al Dunării au pus România într-o situație complicată din punct de ve ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

Vernisaj: Ambient cotidian din prima jumătate a secolului al XX-lea

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea" Galați, organizează miercuri, 26 august, începând de la ora 11.00, ...

Expoziția „Acasă” a lui Neluș Oană, o sărbătoare a culorii

Plasticianul româno-australian Neluș Oană, noul expozant de la Galeriile de Artă „Nicolae Mantu”, pr ...

Tezaurul monetar de la Buciumeni, clasat în patrimoniul cultural național

La inițiativa Muzeului de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci, tezaurul monetar de la Buciumeni a fost ...

Scena lirică, în doliu. A încetat din viaţă una dintre gălăţencele care au uimit lumea

Soprana Ileana Cotrubaș, una dintre cele mai importante voci românești ale secolului XX și un reper ...

Cazurile de violență asupra femeilor care au zguduit Galațiul în 2026: victime bătute, sechestrate și amenințate

Femei bătute, amenințate, răpite, sechestrate sau atacate în plină stradă. Unele au ajuns la spital, ...

Containerele inteligente au ieşit din garanţie. Cele mai multe nici nu au fost puse în funcţiune

Bun găsit în Galaţiul situaţiilor cel puţin curioase, dacă nu paradoxale! În care autorităţile local ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Încă un milionar în Galați. Orașul nostru, în istoria marilor câștiguri la Loto

Premiul de categoria I la tragerea Loto 5/40 de joi, în valoare de aproape un milion de lei, a fost ...

Pieton imprudent și cu alcool „la bord”, acroșat de o mașină pe bulevardul Henri Coandă

Joi după-amiază, 27 august, o șoferiță de 20 de ani din Vrancea, care circula pe bulevardul Henri Co ...

Un biciclist prins beat și amenzi de 20.000 de lei în 24 de ore, la Galați

Nici mai mult, nici mai puțin de 160 de sancțiuni, în valoare de aproximativ 20.000 de lei, au fost ...

Cetăţean spaniol cu permis emis în Columbia, oprit la frontiera gălățeană

În dimineața zilei de 25 august, în jurul orei 6,00, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați s-a p ...

UPDATE. Arest la domiciliu pentru minorul de 15 ani care a înjunghiat un tânăr în Micro 20

UPDATE: Minorul de 15 ani, care a înjunghiat un tânăr într-un parc din Micro 20, a fost plasat în ar ...

Înghețată „made in Galați”, la Nibiru

Krantz, producătorul de îngheţată artizanală din Galaţi, şi-a deschis primul sau spaţiu fizic în Nib ...

UPDATE. Observațiile astronomice din Galați ale eclipsei de Lună din noaptea aceasta, anulate

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” Galați a anunțat, printr-o postare pe pagin ...

Partydul Kiss FM revine la Galați. Petrecere în aer liber, pe terasa Shopping City

Gălățenii sunt așteptați vineri, 28 august, la o nouă ediție Partydul Kiss FM, organizată pe terasa ...

Legendara Dolly Parton s-a stins din viaţă

Dolly Parton, una dintre cele mai mari cântărețe și compozitoare din muzica country, apreciată și pe ...

Mitul ascuns despre jocurile video ca hobby solitar

Stereotipul gamerului izolat este deja unul cunoscut, însă nu surprinde felul în care se desfășoară ...

Grătare de grădină: cum alegi modelul potrivit

Un grătar bine ales poate transforma o terasă, o pensiune sau o zonă de evenimente într-un spațiu de ...

Papuci de interior copii – siguranță și confort pentru pașii celor mici

Pașii mici pe care îi fac copiii noștri prin casă sunt un spectacol plin de energie, dar și o respon ...

În ce situații merită să alegi un credit rapid online în locul unui împrumut bancar tradițional?

Un credit online pe termen scurt și un credit de consum oferit de o bancă pot răspunde unor nevoi si ...