Maria Măndiţă

Maria Măndiţă

Patru străzi paralizate, din toamnă

Joi, 21 Iulie 2011 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Şoferii care cred că, din toamnă, o dată cu finalizarea lucrărilor ISPA, vor circula în voie pe străzile Galaţiului ar trebui să nu se bucure; Din octombrie, vor fi închise patru străzi extrem de importante: Oţelarilor, Stadionului, Frunzei şi Gh. Asachi. Cele patru vor intra în ample lucrări de refacere/modernizare, banii alocaţi – peste 53 de milioane de lei (din care 42,788 milioane lei, nerambursabili) – reprezentând finanţare în cadrul Programului Operaţional Regiona ...

Schimbare de prefect. Pleacă Păun, vine Florea

Joi, 21 Iulie 2011 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
După luni de zile în care Galaţiul a tot vuit că prefectul Cosmin Păun va fi schimbat, acest lucru s-a întâmplat ieri, în şedinţa de Guvern. Din surse, am aflat că deşi iniţial, pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern nu se afla nici un proiect privind demiterea sa din funcţie, propunerea a fost introdusă pe o ordine de zi suplimentară. Declaraţii oficiale şi oficioase Decizia Guvernului a fost clară: încetarea mandatului cu caracter temporar pentru funcţia de prefect al lui ...

Prefectul Cosmin Păun, schimbat din funcţie cu Paul Florea

Miercuri, 20 Iulie 2011 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Astăzi, în şedinţa de Guvern, prefectul Cosmin Păun (FOTO 1) a fost înlocuit din funcţie cu Paul Florea (FOTO 2). Cosmin Păun a refuzat să facă orice comentariu, urmând ca mâine, la ora 10,00, să susţină o conferinţă de presă. Paul Florea – care a fost văzut deja, azi dimineaţă, ieşind din Prefectură – a confirmat informaţia înainte de a se termina şedinţa de Guvern, precizând că a fost propus pentru funcţia de prefect pentru că „am o experienţă vastă în ...

Străzi care merită ocolite

Miercuri, 20 Iulie 2011 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Potrivit datelor furnizate de purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Galaţi, Nicoleta Manole, până la sfârşitul acestei săptămâni se desfăşoară lucrări de reparaţii pe următoarele străzi: Viaduct, Ovidiu şi Tecuci (frezare) şi DN2B, Arad, Viaduct, Ovidiu şi Tecuci (asfaltare). Aşadar, aceste străzi trebuie evitate de către şoferi, fără ca aceştia să uite că până la începutul lunii viitoare este închis şi Drumul Viilor, pe tronsonul cuprins între str. G ...

Pădurea - bună numai pentru grătare?

Miercuri, 20 Iulie 2011 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Ieri a avut loc dezbaterea publică asupra Planului de Management al Ariei Naturale protejate Pădurea Gârboavele, realizat în cadrul proiectului „Salvaţi aria protejată Pădurea Gârboavele” (POS – în valoare de 953.319 lei. Păcat că interesul a fost scăzut: în afară de funcţionarii publici, UN SINGUR „simplu cetăţean” a fost prezent!Nesimţire şi lipsă de ocupaţie Pe cele 170 de hectare, zonă de agrement din pădure (alte 230 de ha fiind arie naturală protejată), v ...

Expoziţii şi turişti la 40 de grade

Miercuri, 20 Iulie 2011 03:00 | Publicat în SOCIETATE
* Sistemul de climatizare al complexului muzeal este defect * Rezultatul: o vizită de plăcere acolo se transformă într-un iad * În afară de disconfortul vizitatorilor, defecţiunea afectează şi integritatea exponatelor * Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii din Galaţi este, teoretic, locul ideal în care să îţi petreci, în mod plăcut, timpul, mai ales dacă eşti însoţit de copii. La subsol, există Acvariumul, unde pot fi admiraţi peşti exotici de apă dulce sau sărată. L ...

Oraşul de care nu ne pasă

Marți, 19 Iulie 2011 03:00 | Publicat în EDITORIAL
De fiecare dată când am plecat din localitate,  în concediu, m-am întors cu o mare curiozitate: s-a schimbat sau nu ceva în oraş? Chiar şi un copac lipsă, ca să nu mai spun de vreo clădire demolată sau o nouă construcţie începută, toate acestea mi se păreau că dau măsura ritmului în care se petrec lucrurile în urbe, dar şi măsura perioadei mele de absenţă. Cum, însă, în ultimii ani, în Galaţi nu se întâmplă mare lucru de la o săptămână la alta – şi cum, î ...

Soluţii pentru o căldură mai ieftină, în viziune liberală

Vineri, 07 Octombrie 2011 10:11 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Faptul că, în prezent, preţul gigacaloriei distribuite în sistem centralizat, de la Electrocentrale, este mai mare decât al celei rezultate din alte surse de combustibil (gaze naturale, lemne etc) va conduce, în timp la falimentarea Apaterm, a susţinut consilierul local liberal Marius Stan. Acesta a punctat că recenta decizie „populistă” luată în şedinţa CL  (privind alocarea de subvenţii pentru căldură) a fost luată doar pentru a „rezolva o situaţie de moment, pentru c ...

Ciucă, apel către USL: "Cuplaţi toate trei motoarele"

Vineri, 07 Octombrie 2011 10:09 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
„PC se află în USL şi susţine acest proiect. Dar cred că le va trebui multă înţelepciune celor trei lideri pentru a maximiza şansele USL-ului la alegerile locale. Pentru că între grandoare şi pierdere este o linie foarte subţire şi dacă nu vom şti să capacităm toate cele trei motoare ale USL în bătălia electorală, s-ar putea să piardă toate cele trei partide. Pentru USL, obiectivul este să ieşim cu cartea câştigătoare. Apelul meu către cele trei partide USL de la ...

Dan Nica îl confirmă, în premieră pe Bacalbaşa, drept candidatul USL la preşedinţia CJ Galaţi

Vineri, 07 Octombrie 2011 10:05 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
„Pentru a înlătura toate zvonurile sau confuziile care încă mai există, repet: candidatul USL pentru şefia CJ Galaţi este doctorul Nicolae Bacalbaşa. Desemnarea sa drept candidat al PSD pentru această funcţie a fost făcută în urma realizării unui sondaj de opinie pe un număr de nu mai puţin de 15.000 de gălăţeni. Peste 50 la sută dintre ei şi-au manifestat preferinţele pentru Nicolae Bacalbaşa, candidat care a fost şi avizat în şedinţa comitetului executiv al PSD Gal ...
Pagina 232 din 235

Doliu în lumea navaliștilor gălățeni. S-a stins Ștefan Totolici

Ne-a părăsit inginerul navalist Ștefan Totolici, cadru didactic asociat la Facultatea de Nave și Ing ...

Marş şi protest împotriva defrişărilor de pe Faleza Dunării

O nouă acţiune de protest este anunţată pentru duminică, 30 august 2026, de la ora 18,00, de grupul ...

UPDATE. Trei actriţe din Galaţi, la Gala HOP. Unde şi cum le putem vota

Gala HOP - Gala Tânărului Actor îşi va desemna câştigătorii în această seară de duminică, 30 august ...

UPDATE. Explozie urmată de incendiu, într-un bloc de locuinţe din Galaţi

În această seară, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „General ...

Vreme călduroasă şi instabilitate atmosferică până duminică seara

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare valabilă până pe 30 august, ora 21. Sunt ...

Atelier de siguranță digitală organizat de compania Alewijnse

În zilele de 27 și 28 august, între orele 16:00 și 18:00, la sediul companiei Alewijnse din Galați, ...

Tinerii din Galați pot deveni ambasadori ai regiunii lor la nivel european

Tinerii din Galați care vor să vorbească despre problemele comunității lor și despre provocările din ...

3.300 de ghiozdane complet echipate pentru copiii din Galaţi şi Brăila. Sprijin din partea Bisericii, la început de an şcolar

Nu mai puţin de 3.300 de ghiozdane complet echipate cu rechizite şcolare (caiete, penare, stilouri, ...

Strada Domnească, pietonală şi în ultimul weekend al verii. Trasee de transport deviate

Strada Domnească, pe tronsonul cuprins între arterele Navelor și Brăilei, va fi pietonală şi în aces ...

Finanțarea United Galați, retrasă de pe ordinea de zi a Consiliului Local

Proiectul de hotărâre privind finanțarea de la bugetul local a United Galați a fost retras de pe ord ...

Un nou consilier judeţean se pregăteşte să depună jurământul

Fost candidat pe locul al patrulea la Senat, social-democratul Ionuț Cătălin Movileanu se pregăteşte ...

Lucrări finalizate la Sala Sporturilor

Primăria municipiului Galaţi anunţă finalizarea lucrărilor de renovare a Sălii Sporturilor. Clădirea ...

Doar cinci firme din Galați anunță oficial că au locuri de muncă vacante

98 de locuri de muncă vacante erau înregistrate vineri, 28 august, în evidența Agenției Județene pen ...

NEPI continuă demersurile pentru parcul de retail din Galați

NEPI Rockcastle, unul dintre cei mai mari proprietari de centre comerciale din România și Europa Cen ...

Se montează ultimul element al noului pod peste Siret de pe Drumul Expres Brăila-Galați

Irinel Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, anunță că se montează ulti ...

Gospodărire Urbană Galați reduce la jumătate, în septembrie, prețul abonamentelor și permiselor anuale de parcare

„Un an de parcare, la jumătate de preț. Septembrie este luna bună pentru reînnoire!”, afirmă repreze ...

Cinci meciuri tari pentru voleibaliștii ”tricolori”. Patru jucători de la Arcada, în lot

Selecționata României se află în febra pregătirilor în vederea participării la jocurile Campionatulu ...

Oțelul a revenit de două ori și a plecat cu un punct de la Voluntari. Bordun, decisiv după intrarea pe teren

Oțelul Galați a încheiat la egalitate, scor 2-2, partida disputată în deplasare cu FC Voluntari, în ...

În etapa a șaptea din Superligă, Oțelul caută prima victorie în deplasare, pe terenul nou-promovatei FC Voluntari.

Oțelul Galați deschide etapa a șaptea din Superligă cu o deplasare pe terenul formației FC Voluntari ...

Tenismene gălățene, la un turneu internațional în Iași

TENIS. Un turneu internațional de tenis are loc în aceste zile la Iași. Meciurile sunt rezervate jun ...

Rechizite pentru un început de școală cu șanse egale. „Primul Clopoțel” dedicat copiilor din Hanu Conachi

Fundația Dicor Academy a lansat campania „Primul Clopoțel”, prin care strânge fonduri și rechizite p ...

500 de lei pentru rechizite și haine de școală. Cine poate primi banii în noul an școlar

Copiii din familii cu venituri mici pot primi și în anul școlar 2026-2027 un sprijin de 500 de lei p ...

„Micul naturalist”. Trei zile de joacă și descoperiri la Complexul Muzeal de Științele Naturii

25 de copii au fost, pentru trei zile, mici naturaliști la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ră ...

Vrei să ajuți un copil să înceapă școala cu ghiozdanul pregătit? A revenit „Clopoțelul Prieteniei”

O mie de copii care au nevoie de rechizite și alte lucruri necesare pentru școală ar putea primi aju ...

Spectacol pe Dunăre de Ziua Marinei. Mii de gălățeni au urmărit parada navelor

Gălățenii au venit, sâmbătă după-amiază, cu mic, cu mare, pe Faleza Dunării, pentru Ziua Marinei Rom ...

Preluare PressHub: Reportaj în satul unde un clip de pe TikTok a transformat o ambulanță într-o țintă

Povestea ambulanței care răpește copii este o veche legendă urbană est-europeană, transmisă și adapt ...

Tânărul tenisman gălățean Mateo Andrei Bocăneală, medaliat cu aur la Strasbourg

Echipa masculină U12 a României a devenit campioană europeană la prestigioasa competiție de profil i ...

Dansul care uneşte comunitatea. Spectacol în piaţeta de la Biserica Greacă (FOTO)

Piaţeta de la Biserica Greacă a fost pur şi simplu neîncăpătoare pentru numărul mare de gălăţeni car ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

De ce se aud aeronave militare deasupra Galațiului

Zgomotele elicopterelor militare și vederea aeronavelor pe cer le pot provoca emoții gălățenilor în ...

Somalez fără acte, ridicat de polițiștii gălățeni, noaptea, din zona străzii Vânători

Vineri, 28 august, în jurul orei 4:15, polițiștii din cadrul Secției 5 Galați au intervenit în urma ...

Gălăţeni înarmaţi, depistaţi de poliţişti în toiul nopţii trecute

În cursul nopții de 27 spre 28 august 2026, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Galați au depist ...

MApN avertizează: Hărțile online cu drone NU arată situația reală din spațiul aerian al României

Capturile de ecran de pe unele site-uri care urmăresc în timp real presupuse trasee ale dronelor au ...

Cât sunt dispuși gălățenii să strângă cureaua pentru a face economie la curent

Seceta și nivelul foarte scăzut al Dunării au pus România într-o situație complicată din punct de ve ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

Vernisaj: Ambient cotidian din prima jumătate a secolului al XX-lea

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea" Galați, organizează miercuri, 26 august, începând de la ora 11.00, ...

Expoziția „Acasă” a lui Neluș Oană, o sărbătoare a culorii

Plasticianul româno-australian Neluș Oană, noul expozant de la Galeriile de Artă „Nicolae Mantu”, pr ...

Tezaurul monetar de la Buciumeni, clasat în patrimoniul cultural național

La inițiativa Muzeului de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci, tezaurul monetar de la Buciumeni a fost ...

Scena lirică, în doliu. A încetat din viaţă una dintre gălăţencele care au uimit lumea

Soprana Ileana Cotrubaș, una dintre cele mai importante voci românești ale secolului XX și un reper ...

Containerele inteligente au ieşit din garanţie. Cele mai multe nici nu au fost puse în funcţiune

Bun găsit în Galaţiul situaţiilor cel puţin curioase, dacă nu paradoxale! În care autorităţile local ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Încă un milionar în Galați. Orașul nostru, în istoria marilor câștiguri la Loto

Premiul de categoria I la tragerea Loto 5/40 de joi, în valoare de aproape un milion de lei, a fost ...

Tot cu „avioane” pe hârtie! Ce au decis autorităţile de mediu cu privire la aeroportul Galaţi-Brăila

„Planul Urbanistic Zonal «Aeroport Internaţional Galaţi-Brăila», cu amplasamentul în comunele Lieşti ...

Pieton imprudent și cu alcool „la bord”, acroșat de o mașină pe bulevardul Henri Coandă

Joi după-amiază, 27 august, o șoferiță de 20 de ani din Vrancea, care circula pe bulevardul Henri Co ...

Un biciclist prins beat și amenzi de 20.000 de lei în 24 de ore, la Galați

Nici mai mult, nici mai puțin de 160 de sancțiuni, în valoare de aproximativ 20.000 de lei, au fost ...

Cetăţean spaniol cu permis emis în Columbia, oprit la frontiera gălățeană

În dimineața zilei de 25 august, în jurul orei 6,00, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați s-a p ...

UPDATE. Arest la domiciliu pentru minorul de 15 ani care a înjunghiat un tânăr în Micro 20

UPDATE: Minorul de 15 ani, care a înjunghiat un tânăr într-un parc din Micro 20, a fost plasat în ar ...

Înghețată „made in Galați”, la Nibiru

Krantz, producătorul de îngheţată artizanală din Galaţi, şi-a deschis primul sau spaţiu fizic în Nib ...

UPDATE. Observațiile astronomice din Galați ale eclipsei de Lună din noaptea aceasta, anulate

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” Galați a anunțat, printr-o postare pe pagin ...

Partydul Kiss FM revine la Galați. Petrecere în aer liber, pe terasa Shopping City

Gălățenii sunt așteptați vineri, 28 august, la o nouă ediție Partydul Kiss FM, organizată pe terasa ...

Legendara Dolly Parton s-a stins din viaţă

Dolly Parton, una dintre cele mai mari cântărețe și compozitoare din muzica country, apreciată și pe ...

Papuci de interior copii – siguranță și confort pentru pașii celor mici

Pașii mici pe care îi fac copiii noștri prin casă sunt un spectacol plin de energie, dar și o respon ...

În ce situații merită să alegi un credit rapid online în locul unui împrumut bancar tradițional?

Un credit online pe termen scurt și un credit de consum oferit de o bancă pot răspunde unor nevoi si ...

Discret sau expresiv, mic sau amplu: cum compari modele de tatuaje pentru bărbați după stil și amplasare

Când compari modele de tatuaje pentru bărbați, diferența importantă nu este doar între un desen care ...

Mai puțină birocrație pentru permisul auto. Ce document nu mai trebuie dus la ghișeu

Gălățenii care se înscriu la examenul pentru permisul de conducere au un drum mai puțin de făcut. Ca ...