Victor Cilincă

Victor Cilincă

Singurătatea poetei de cursă lungă

Joi, 24 Iunie 2010 03:00 | Publicat în CULTURA
* Singurătate germană * Lista neagră *  Berlinul ia locul Parisului cultural * Nora Iuga s-a întâlnit luni, la Biblioteca „V.A. Urechia”, cu cititorii gălăţeni, de la cei foarte tineri la cei decoraţi de senectute. Au fost prezenţi şi membri ai Ligii Studenţilor Basarabeni. Elevă a lui Călinescu şi Vianu, scriitoare şi traducătoare de limbă germană, cu premii literare importante în ţara lui Goethe, mereu implicată în funcţii de conducere şi iniţiativă la Uniunea S ...

Senatorul Ichim cere „dosarul” stimulentelor

Miercuri, 23 Iunie 2010 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Senatorul PNL Paul Ichim i-a adresat un set de întrebări ministrului Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu: care sunt instituţiile care au acordat stimulente salariaţilor în 2009 şi 2010, care a fost valoarea exactă a fondului de stimulente acordate în anul 2009, care a fost fondul de stimulente acordate de la începutul anului până în prezent, care sunt criteriile acordării acestor stimulente şi dacă există vreo corelare între stimulent şi performanţa salariatului şi dacă ...

Scanerele corporale, sigure şi… discrete?

Miercuri, 23 Iunie 2010 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Adriana Ţicău, vicepreşedintă a Comisiei de transport şi turism a Parlamentului European, a cerut luni ca folosirea scanerelor corporale pe aeroporturi, prioritară de altfel pentru siguranţa transportului, să prezinte o serie de garanţii: privind sănătatea, respectarea intimităţii şi garantarea siguranţei  datelor personale. Cererea a fost adresată de europarlamentara gălăţeană PSD în cadrul unui schimb de opinii cu directorul General al DG MOVE din cadrul Comisiei Europene ...

Corn şi lapte, nu înlocuitori

Marți, 22 Iunie 2010 03:00 | Publicat în SOCIETATE
* UE le dă copiilor şi fructe * Programul „Lapte şi corn” ar trebui întrerupt, din moment ce nu mai respectă principiile pentru care a fost lansat în timpul Guvernului Năstase, este de părere deputatul PSD Dan Nica. Fostul ministru critică înlocuirea celor două produse, care ar fi trebuit să fie proaspete şi sănătoase pentru şcolari, cu napolitanele şi brânza topită. Datorită acestui program, după primul an de aplicare chiar, a crescut cu zece la sută cifra de şcolariz ...

Tecucelul nu va fi regularizat până anul viitor

Luni, 21 Iunie 2010 03:00 | Publicat în SOCIETATE
„N-au fost ploi foarte puternice. A plouat bine, dar nu atât cât să ne creeze probleme deosebite. Nu s-a acumulat nimic nici pe Tecucel, nici pe Bârlad şi nici pe sistemul de canalizare nu au fost probleme pe refulări”, ne-a declarat vineri primarul Tecuciului, Eduard Finkelstain (FOTO). De la care am aflat şi că lucrările de regularizare a albiei Tecucelului, cel care a produs la inundaţiile trecute  efecte atât de cumplite, continuă în cel de-al doilea din cele trei tronsoane ...

Ministerul scapă de spitale!

Luni, 21 Iunie 2010 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Descentralizarea din Sănătate, cu trecerea spitalelor în grija autorităţilor locale, frământă ca niciodată lumea politică gălăţeană * Ştergerea datoriilor, marile cheltuieli de întreţinere, nevoia de reformă, aruncarea spitalelor, de la ministerul fără bani la administraţiile fără fonduri, teama de o viitoare birocratizare locală care să o înlocuiască pe cea a ministerului - sunt câteva dintre temele puse în discuţie de lideri ai partidelor din opoziţie sau de la ...

Spitalul din Tecuci, la „disecţie”

Luni, 21 Iunie 2010 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Primarul Finkelstain a trimis o comisie pentru audit * Dacă preşedintele CJ şi primarul Galaţiului, membri PSD, sunt somaţi să nu primească spitalele dacă nu li se şterg mai întâi datoriile, ce se întâmplă la Tecuci, unde primarul Eduard Finkelstain este membru PDL? Spitalul municipal „Anton Cincu” va fi preluat de Primărie, însă primarul, precaut, deşi ţine cont de promisiunea Guvernului de a şterge datoriile, vrea să cunoască mai întâi situaţia economică a acest ...

ISPA a scăpat ieftin!

Luni, 21 Iunie 2010 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Deşi chiar la ploi mici, şanţurile devin mici lacuri, lucrările ISPA din oraşul nostru au fost acum foarte puţin afectate de ploi, ne-a declarat vineri viceprimarul Nicuşor Ciumacenco (FOTO). „Ieri, pe strada Frunzei, unde lucrarea este închisă, dar încă nerecepţionată, s-a produs o surpare şi s-au afundat câteva automobile. În rest, în oraş, apa a fost scoasă cu pompele de la celelalte săpături, de către Vega, firma care lucrează”. ...

Virgil Tănase: „Rădăcina mea e Galaţiul”

Luni, 21 Iunie 2010 03:00 | Publicat în CULTURA
* La Paris, „ca să ai o şansă nu se poate pătrunde decât în grup” * Un scriitor român mare poate să nu intereseze Parisul, unul mic, da * Leafa de ministru român – insuficientă în Franţa pentru un tată * A lipsit din ţară tot atât de mult cât i-a trebuit lui Iisus să vieţuiască pe pământ…În ’77, cu o carte tipărită la Paris, i s-a spus să plece  sau să se pregătească pentru închisoare. La Paris, n-a vrut să trăiască decât din scris. Colaborator la „ ...

Dobre şi partea plină a paharului

Sâmbătă, 19 Iunie 2010 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Decizia Curţii Constituţionale e în mâna… UDMR * „Prin votul dat la moţiune, s-a demonstrat în mod evident că Guvernul şi-a pierdut majoritatea în Parlament. Acest guvern nu numai că nu are credibilitate, nu numai că nu mai are autoritate, nu mai are nici măcar majoritate parlamentară”, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, preşedintele PNL Galaţi, Victor Paul Dobre (FOTO). Chiar şi o parte dintre parlamentarii PD-L „au arătat cartonaşul roşu domnului Boc ...
Pagina 399 din 499

Gălățenii care rămân fără curent în perioada următoare

Gălățenii din mai multe localități ale județului vor rămâne temporar fără energie electrică în perio ...

Când se întoarce Transurb din „vacanţă”

Pe 31 august ar trebui să fie ultima zi în care mijloacele de transport ale companiei Transurb circu ...

Doliu în lumea navaliștilor gălățeni. S-a stins Ștefan Totolici

Ne-a părăsit inginerul navalist Ștefan Totolici, cadru didactic asociat la Facultatea de Nave și Ing ...

Marş şi protest împotriva defrişărilor de pe Faleza Dunării

O nouă acţiune de protest este anunţată pentru duminică, 30 august 2026, de la ora 18,00, de grupul ...

Toamna începe cu instabilitate atmosferică

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare valabilă pentru 1 septembrie, între orele ...

Brăileanul Cristian Ciauşu, abonat la Premiul al II-lea la Mamaia

Pentru al doilea an la rând, brăileanul Cristian Ciauşu a câştigat Premiul al II-lea la secţiunea So ...

Vreme călduroasă şi instabilitate atmosferică până duminică seara

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare valabilă până pe 30 august, ora 21. Sunt ...

Atelier de siguranță digitală organizat de compania Alewijnse

În zilele de 27 și 28 august, între orele 16:00 și 18:00, la sediul companiei Alewijnse din Galați, ...

Poza zilei. Noile semafoare de pe strada Stadionului, în probe

Galben intermitent, aşa arătau, în dimineaţa de vineri, 28 august, semafoarele nou-instalate pe stra ...

Strada Domnească, pietonală şi în ultimul weekend al verii. Trasee de transport deviate

Strada Domnească, pe tronsonul cuprins între arterele Navelor și Brăilei, va fi pietonală şi în aces ...

Finanțarea United Galați, retrasă de pe ordinea de zi a Consiliului Local

Proiectul de hotărâre privind finanțarea de la bugetul local a United Galați a fost retras de pe ord ...

Un nou consilier judeţean se pregăteşte să depună jurământul

Fost candidat pe locul al patrulea la Senat, social-democratul Ionuț Cătălin Movileanu se pregăteşte ...

Cât timp mai poate fi lăsat Liberty Galați să se stingă?

O uzină nu se pierde numai atunci când este închisă oficial. Se pierde și atunci când este lăsată pr ...

ANALIZĂ. August s-a transformat în luna deprecierii pentru leu

Leul s-a aflat sub presiune, consecință a semnelor de întrebare care planează asupra deciziei din oc ...

Doar cinci firme din Galați anunță oficial că au locuri de muncă vacante

98 de locuri de muncă vacante erau înregistrate vineri, 28 august, în evidența Agenției Județene pen ...

NEPI continuă demersurile pentru parcul de retail din Galați

NEPI Rockcastle, unul dintre cei mai mari proprietari de centre comerciale din România și Europa Cen ...

Cinci meciuri tari pentru voleibaliștii ”tricolori”. Patru jucători de la Arcada, în lot

Selecționata României se află în febra pregătirilor în vederea participării la jocurile Campionatulu ...

Oțelul a revenit de două ori și a plecat cu un punct de la Voluntari. Bordun, decisiv după intrarea pe teren

Oțelul Galați a încheiat la egalitate, scor 2-2, partida disputată în deplasare cu FC Voluntari, în ...

În etapa a șaptea din Superligă, Oțelul caută prima victorie în deplasare, pe terenul nou-promovatei FC Voluntari.

Oțelul Galați deschide etapa a șaptea din Superligă cu o deplasare pe terenul formației FC Voluntari ...

Tenismene gălățene, la un turneu internațional în Iași

TENIS. Un turneu internațional de tenis are loc în aceste zile la Iași. Meciurile sunt rezervate jun ...

Rechizite pentru un început de școală cu șanse egale. „Primul Clopoțel” dedicat copiilor din Hanu Conachi

Fundația Dicor Academy a lansat campania „Primul Clopoțel”, prin care strânge fonduri și rechizite p ...

500 de lei pentru rechizite și haine de școală. Cine poate primi banii în noul an școlar

Copiii din familii cu venituri mici pot primi și în anul școlar 2026-2027 un sprijin de 500 de lei p ...

„Micul naturalist”. Trei zile de joacă și descoperiri la Complexul Muzeal de Științele Naturii

25 de copii au fost, pentru trei zile, mici naturaliști la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ră ...

Vrei să ajuți un copil să înceapă școala cu ghiozdanul pregătit? A revenit „Clopoțelul Prieteniei”

O mie de copii care au nevoie de rechizite și alte lucruri necesare pentru școală ar putea primi aju ...

Spectacol pe Dunăre de Ziua Marinei. Mii de gălățeni au urmărit parada navelor

Gălățenii au venit, sâmbătă după-amiază, cu mic, cu mare, pe Faleza Dunării, pentru Ziua Marinei Rom ...

Preluare PressHub: Reportaj în satul unde un clip de pe TikTok a transformat o ambulanță într-o țintă

Povestea ambulanței care răpește copii este o veche legendă urbană est-europeană, transmisă și adapt ...

Tânărul tenisman gălățean Mateo Andrei Bocăneală, medaliat cu aur la Strasbourg

Echipa masculină U12 a României a devenit campioană europeană la prestigioasa competiție de profil i ...

Dansul care uneşte comunitatea. Spectacol în piaţeta de la Biserica Greacă (FOTO)

Piaţeta de la Biserica Greacă a fost pur şi simplu neîncăpătoare pentru numărul mare de gălăţeni car ...

Aleasă Miss Jura, o gălăţeancă are şansa de a concura pentru Miss Franța. Théodora Dragomir-Perrodin are nevoie de susţinere

Născută în Galaţi, Théodora Dragomir-Perrodin a fost aleasă Miss Jura 2026 și concurează acum la tit ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

O nouă platformă pentru beneficiarii de asistență socială

Solicitarea unor beneficii de asistență socială, cum ar fi alocația de stat pentru copii, indemnizaț ...

De ce se aud aeronave militare deasupra Galațiului

Zgomotele elicopterelor militare și vederea aeronavelor pe cer le pot provoca emoții gălățenilor în ...

Somalez fără acte, ridicat de polițiștii gălățeni, noaptea, din zona străzii Vânători

Vineri, 28 august, în jurul orei 4:15, polițiștii din cadrul Secției 5 Galați au intervenit în urma ...

Gălăţeni înarmaţi, depistaţi de poliţişti în toiul nopţii trecute

În cursul nopții de 27 spre 28 august 2026, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Galați au depist ...

Cât sunt dispuși gălățenii să strângă cureaua pentru a face economie la curent

Seceta și nivelul foarte scăzut al Dunării au pus România într-o situație complicată din punct de ve ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

Vernisaj: Ambient cotidian din prima jumătate a secolului al XX-lea

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea" Galați, organizează miercuri, 26 august, începând de la ora 11.00, ...

Expoziția „Acasă” a lui Neluș Oană, o sărbătoare a culorii

Plasticianul româno-australian Neluș Oană, noul expozant de la Galeriile de Artă „Nicolae Mantu”, pr ...

Tezaurul monetar de la Buciumeni, clasat în patrimoniul cultural național

La inițiativa Muzeului de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci, tezaurul monetar de la Buciumeni a fost ...

Scena lirică, în doliu. A încetat din viaţă una dintre gălăţencele care au uimit lumea

Soprana Ileana Cotrubaș, una dintre cele mai importante voci românești ale secolului XX și un reper ...

Cazurile de violență asupra femeilor care au zguduit Galațiul în 2026: victime bătute, sechestrate și amenințate

Femei bătute, amenințate, răpite, sechestrate sau atacate în plină stradă. Unele au ajuns la spital, ...

Containerele inteligente au ieşit din garanţie. Cele mai multe nici nu au fost puse în funcţiune

Bun găsit în Galaţiul situaţiilor cel puţin curioase, dacă nu paradoxale! În care autorităţile local ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Încă un milionar în Galați. Orașul nostru, în istoria marilor câștiguri la Loto

Premiul de categoria I la tragerea Loto 5/40 de joi, în valoare de aproape un milion de lei, a fost ...

Pieton imprudent și cu alcool „la bord”, acroșat de o mașină pe bulevardul Henri Coandă

Joi după-amiază, 27 august, o șoferiță de 20 de ani din Vrancea, care circula pe bulevardul Henri Co ...

Un biciclist prins beat și amenzi de 20.000 de lei în 24 de ore, la Galați

Nici mai mult, nici mai puțin de 160 de sancțiuni, în valoare de aproximativ 20.000 de lei, au fost ...

Cetăţean spaniol cu permis emis în Columbia, oprit la frontiera gălățeană

În dimineața zilei de 25 august, în jurul orei 6,00, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați s-a p ...

UPDATE. Arest la domiciliu pentru minorul de 15 ani care a înjunghiat un tânăr în Micro 20

UPDATE: Minorul de 15 ani, care a înjunghiat un tânăr într-un parc din Micro 20, a fost plasat în ar ...

Înghețată „made in Galați”, la Nibiru

Krantz, producătorul de îngheţată artizanală din Galaţi, şi-a deschis primul sau spaţiu fizic în Nib ...

UPDATE. Observațiile astronomice din Galați ale eclipsei de Lună din noaptea aceasta, anulate

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” Galați a anunțat, printr-o postare pe pagin ...

Partydul Kiss FM revine la Galați. Petrecere în aer liber, pe terasa Shopping City

Gălățenii sunt așteptați vineri, 28 august, la o nouă ediție Partydul Kiss FM, organizată pe terasa ...

Legendara Dolly Parton s-a stins din viaţă

Dolly Parton, una dintre cele mai mari cântărețe și compozitoare din muzica country, apreciată și pe ...

Mitul ascuns despre jocurile video ca hobby solitar

Stereotipul gamerului izolat este deja unul cunoscut, însă nu surprinde felul în care se desfășoară ...

Grătare de grădină: cum alegi modelul potrivit

Un grătar bine ales poate transforma o terasă, o pensiune sau o zonă de evenimente într-un spațiu de ...

Papuci de interior copii – siguranță și confort pentru pașii celor mici

Pașii mici pe care îi fac copiii noștri prin casă sunt un spectacol plin de energie, dar și o respon ...

În ce situații merită să alegi un credit rapid online în locul unui împrumut bancar tradițional?

Un credit online pe termen scurt și un credit de consum oferit de o bancă pot răspunde unor nevoi si ...