Ruxandra Podlisnic

Ruxandra Podlisnic

Educaţia, cuplul şi spiritualitatea, subiectele unei conferinţe

Vineri, 04 Martie 2016 08:00 | Publicat în SOCIETATE
Cea de-a doua ediţie a Conferinţei Naţionale de Psihoterapie Experienţială şi Hipnoterapie este organizată la Universitatea „Danubius”, în perioada 4-6 martie. Tema evenimentului ştiinţific este "Educaţie, cuplu, sexualitate, spiritualitate", iar programul include trei sesiuni de comunicări, în care vor fi prezentate 62 de lucrări ştiinţifice. La conferinţă vor participa reputaţi profesori universitari, psihologi, studenţi, cadre didactice din mediul universitar şi preun ...

Festivalul de Film Chinezesc, la Danubius

Vineri, 04 Martie 2016 16:00 | Publicat în UNDE MERGEM
De vineri până marţi, între 4 şi 8 martie, de la ora 17,00, publicul poate viziona cinci filme artistice, în cadrul Festivalului de Film Chinezesc, desfăşurat la Universitatea „Danubius”. Conform programului afişat, vor fi proiectate următoarele pelicule: vineri – „Ocean Heaven”, sâmbătă – „Storm Warriors”, duminică – „Country Wedding”, luni – „Close to the Sun” şi marţi – „Buddha Mountain”. Intrarea este liberă, publicul fiind aşteptat în Sal ...

Comedii, drame şi animaţii pentru toate gusturile, în weekend, la Cinema

Vineri, 04 Martie 2016 13:00 | Publicat în UNDE MERGEM
Programul filmelor din acest weekend de la Cinematograful din Galaţi începe cu „Usturoi”, o comedie românească, care prezintă povestea unor copii dintr-un sat uitat de lume. Aceştia fug la oraş, pentru a se face actori. Producţia în format 2D poate fi vizionată între 4 şi 10 martie, începând cu ora 14,15 şi se încadrează în genurile familie, aventură şi comedie. Vineri, 4 martie, dar şi în perioada 5 şi 10 martie, de la ora 18,45, publicul poate viziona în 2D filmul ...

"Năpasta" Ancăi şi povestea prietenilor "Take, Ianke şi Cadâr"

Vineri, 04 Martie 2016 14:00 | Publicat în UNDE MERGEM
Două spectacole arhicunoscute sunt în programul Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, pentru acest weekend. Sâmbătă, 5 martie, de la ora 19,00, se joacă „Năpasta”, celebra piesă a lui I. L. Caragiale, montată pentru prima oară acum 126 de ani. Opera marelui dramaturg este prima piesă românească jucată într-o limbă străină, în 1895, la Cernăuţi, în traducerea în germană a lui Adolf Last. Aceeaşi traducere a stat şi la baza spectacolului din anul 1902, jucat la Berli ...

EXPONATUL lunii martie, la Complexul Muzeal din Galați

Miercuri, 02 Martie 2016 17:45 | Publicat în MAGAZIN
Exponatul lunii martie de la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii „Răsvan Angheluţă” este gâsca cu gât roşu, una dintre cele mai mici şi mai rare specii de gâşte din lume. În România, gâsca cu gât roşu apare la sfârşitul lunii octombrie şi poate fi observată până în luna martie. De regulă, cuibăreşte în tundra siberiană şi iernează în Bulgaria, Ucraina şi România. Pasărea este un simbol pentru zona Dobrogei, iar peisajele pitoreşti unde poate fi văzut ...

Excelenţa în AROMATERAPIA din România începe la Galaţi (FOTO)

Joi, 03 Martie 2016 13:00 | Publicat în SOCIETATE
Prima Conferinţă de Aromatologie din România este organizată la Galaţi, de Facultăţile de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor (SIA), Ştiinţe şi Mediu, ale Universităţii „Dunărea de Jos”, dar şi de Şcoala de Aromaterapie „Aroma Armony”, în perioada 4-6 martie, la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii. La eveniment vor participa 110 specialişti din mediul academic, medical, farmaceutic şi aromaterapie, din toate colţurile ţării, dar şi din Olanda, Ungaria şi Repu ...

PREMII pentu CEI MAI BUNI STUDENȚI de la Inginerie

Miercuri, 02 Martie 2016 12:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Cei mai buni studenţi de la Facultatea de Inginerie a Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi au fost premiaţi pentru rezultatele deosebite la sesiunea de examene din această iarnă. Premiile au fost acordate de Asociaţia Absolvenţilor Facultăţii de Mecanică, pentru cinci studenţi: Cătălina-Ramona Comsa (anul I, media 9,23), Cătălin Roşu (anul II, media 9,90), Iuliana Andreea Zlat (anul III, media 10), Roberto-Marius Ivaşcu (anul IV, media 10) şi Marian Manea (anul IV, ...

PREȚURILE taberelor de vară din străinătate

Miercuri, 02 Martie 2016 09:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Copiii cu vârste începând de la trei ani pot merge, în perioada verii, la taberele din străinătate, unde învaţă o limbă străină, iar pe măsură ce cresc au oportunitatea să aleagă un domeniu în care îşi doresc să se specializeze. Costul pentru o săptămână la o tabără recreativă, la care pot participa copiii de toate vârstele, începe de la 500 de euro. De la vârsta de cinci ani, pe lângă activităţile recreative, celor mici li se adaugă cursuri de limbi străine. ...

Studentă din Galaţi, SELECTATĂ, din sute de candidaţi, la FESTIVALUL FRANCOFONIEI

Miercuri, 02 Martie 2016 06:00 | Publicat în EDUCAŢIE
La cea de-a V-a ediţie a Festivalului Francofoniei de la Bucureşti va participa şi o studentă de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi. Este vorba despre Roxana Diana Pricopie, studentă în anul I, la Facultatea de Litere, specializarea Franceză-Engleză. Tânăra se numără printre puţinii studenţi selectaţi pentru participarea la festivalul organizat de AUF-BECO, în perioada 11-15 aprilie. Organizatorii au ales 71 de candidaţi, din opt centre universitare din ţară, d ...

Produse cosmetice EXPIRATE de cinci ani, în magazinele din Galaţi şi Tecuci

Marți, 01 Martie 2016 08:00 | Publicat în EVENIMENT
Comisarii din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC) Galaţi au verificat, în perioada 8-19 februarie, dacă operatorii economici din municipiile Galaţi şi Tecuci respectă prevederile legale la comercializarea produselor cosmetice. Potrivit unui comunicat de presă, s-au făcut controale la 13 operatori economici şi s-au aplicat 12 amenzi contravenţionale, în valoare de 43.400 de lei. Mai mult decât atât, 378 de produse cosmetice, în valoare de 3.844 d ...
Pagina 38 din 66

Pozele zilei. Parcării din Micro 21 i se apropie… „sorocul”

Dacă nu intervin surprize sau prelungiri, în această toamnă ar trebui să fie gata construcţia parcăr ...

Scandal într-o parcare din Galați. Un bărbat a refuzat atât etilotestul, cât și recoltarea probelor de sânge

Un șofer de 40 de ani, din Brăila, este cercetat penal după ce a fost găsit la volan, într-o parcare ...

ISU Galați: Mesajele RO-Alert, menite să salveze vieți

Mesajele Ro-Alert sunt menite să salveze vieți și să reducă tragediile care s-ar produce în urma uno ...

Rabla Auto 2026. O nouă tranșă de finanțări pentru mașini noi, aprobată de AFM

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a aprobat încă 3.661 de ecotichete pentru persoanele fizic ...

Doar 2 zile până la startul Festivalului Internațional de Folclor „Doina Covurluiului”!

Patru seri de spectacole incendiare la Galați Numărătoarea inversă a început!  Mai sunt doar două ...

Amenzi de peste 246.000 de lei și zeci de permise reținute, în weekend, la Galați

Polițiștii gălățeni au avut un weekend aglomerat, cu sute de intervenții și sancțiuni aplicate pentr ...

Marți, două Coduri galbene la Galați. Caniculă „asezonată” cu rafale de vânt

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben de intensificări ale v ...

Locuitorii comunei Braniștea se pot racorda la noua rețea de apă și canalizare. Investiția Apă Canal Galați, recepționată

Investiția realizată de operatorul regional Apă Canal SA Galați, din fonduri europene, în rețeaua de ...

Poza zilei. Stație de încărcare pentru mașini electrice pusă la pământ, lângă Palatul Justiției

După bănci și coșuri de gunoi rupte sau smulse din pământ, gunoaie aruncate peste tot sau stații de ...

Protest pașnic pentru pădurea urbană de pe Faleza Dunării

„Haideți să nu-i lăsăm să ne șteargă patrimoniul verde al falezei inferioare așa cum au făcut cu tei ...

Poza zilei. Dacă nu-i tasare, ar putea să fie avarie...

Conform tradiţiei, o dată la câteva luni, dacă nu mai des, strada Brăilei ajunge să fie spartă în an ...

Ministrul Mediului, despre modernizarea Falezei din Galați: „Primăria ar trebui să spună exact care vor fi arborii salvați”

Scandalul arborilor care vor fi sacrificaţi de modernizarea Falezei Dunării din Galați a devenit sub ...

ANALIZĂ. Euro s-a ancorat la pragul de 5,24 lei

Ultima săptămână a fost dominată de ședința de politică monetară a BNR și prezentarea Raportului asu ...

APDM draghează în porturile Galațiului, pentru accesul în siguranță al navelor maritime

Porturile maritime din Galați, Brăila și Tulcea nu se confruntă, deocamdată, cu probleme cauzate de ...

Inflația scade, scumpirile rămân. Ce produse și servicii au creșteri uriașe de preț

Rata anuală a inflației a coborât la 8,16% în luna iulie, de la 10,4% în iunie, potrivit datelor Ins ...

Linia CFR Galați – Bârlad, gata la doi ani după dezastru

Linia ferată Galați – Bârlad, distrusă pe o lungime de circa zece kilometri de inundațiile din septe ...

Oțelul - CSU Craiova 1-1. Gălățenii rămân neînvinși acasă

Oțelul Galați și CSU Craiova au încheiat la egalitate, scor 1-1, partida disputată duminică seară, î ...

Duminică, în Superligă. Oțelul – CSU Craiova, duel cu campioana la Galați

Oțelul Galați revine în fața propriilor suporteri pentru unul dintre cele mai dificile meciuri din d ...

Sporting Liești, din nou cu parcurs foarte bun în Cupa României. Victorie clară pe terenul CSM Adjud

Echipa din Liești continuă parcursul foarte bun din Cupă. Început în sezonul trecut cu trei victorii ...

Specialist din Galați la un seminar belgian de Kyokushin Budokai

La începutul acestei luni a avut loc, în orașul Blankenberge (din Belgia) un seminar internațional d ...

Școala de Vară „Micul naturalist”, la Complexul Muzeal de Științele Naturii

Copiii cu vârste între 8 și 12 ani sunt invitați, în perioada 19-21 august, să descopere lumea vie î ...

Cum vor primi note elevii în noul an școlar

Chiar dacă vacanța de vară este în toi, mai marii Educației pun la punct schimbări privind modul de ...

Un selfie pentru câteva like-uri îți poate lua viața. Avertismentul polițiștilor gălățeni

Un selfie făcut pe tren sau prea aproape de instalațiile electrice din gară poate costa o viață. Pol ...

Girafa cu numărul 101, la Tulucești. O nouă creșă construită prin programul guvernamental „Sfânta Ana”

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, primarul comunei Tulucești, Petrică Bratu, și președintele Cons ...

Preluare PressHub: Reportaj în satul unde un clip de pe TikTok a transformat o ambulanță într-o țintă

Povestea ambulanței care răpește copii este o veche legendă urbană est-europeană, transmisă și adapt ...

Tânărul tenisman gălățean Mateo Andrei Bocăneală, medaliat cu aur la Strasbourg

Echipa masculină U12 a României a devenit campioană europeană la prestigioasa competiție de profil i ...

Dansul care uneşte comunitatea. Spectacol în piaţeta de la Biserica Greacă (FOTO)

Piaţeta de la Biserica Greacă a fost pur şi simplu neîncăpătoare pentru numărul mare de gălăţeni car ...

O familie din Galați își plânge câinele mort în chinuri. Proprietarii susțin că animalul ar fi fost otrăvit în curtea casei

Pentru o familie din Galați, curtea casei a devenit locul unei amintiri dureroase. Proprietarii pove ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

Accidentele din Galați cu vehicule pe două roți, tot mai multe. Poliția intensifică acțiunile

În luna august, când bicicletele, trotinetele, mopedele și motocicletele sunt tot mai prezente pe st ...

15 august, Adormirea Maicii Domnului

După două săptămâni de post și rugăciune, după puterea fiecăruia, credincioșii din Arhiepiscopia Dun ...

S-a dat startul programărilor pentru sterilizarea și microciparea gratuită a câinilor, la Galați

Gălățenii care au câini de rasă comună sau metiși își pot programa animalele pentru sterilizare și m ...

Primă de stabilitate pentru tinerii la prima angajare

Tinerii gălățeni NEET (care nu au loc de muncă, nu merg la școală sau facultate și nu participă la c ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

La numai 22 de ani, între Harvard și Wall Street. Gălățeanca Alexandra Mihailopol, creatoarea unei platforme-unicat pentru femeile din România

Gălățeanca Alexandra Mihailopol tocmai a fost admisă la Harvard Business School prin programul 2+2, ...

Spaţiu permanent, dedicat sculptorului Ovidiu Maitec

Muzeul de Artă Vizuală Galați readuce în atenția publicului creația unui sculptor care a conferit le ...

Pictorul Neluș Oană, la a șaptea expoziție personală deschisă la Galați. Poeme cromatice aduse „acasă”

Stabilit din 1989 în Australia, la Melbourne, dar prezent din 2003 aproape în fiecare vacanță de var ...

Muzeul „Teodor Cincu” din Tecuci şi-a stins luminile arhitecturale

Deşi luminile arhitecturale pun în valoare şi adaugă farmec monumentalei clădiri a Muzeului de Istor ...

PORTRET. Adevărat ospăț vizual oferit de Vasile Trandafir, un acuarelist redutabil

Cu creația plasticianului Vasile Trandafir gălățenii s-au întâlnit în octombrie – noiembrie 2025, câ ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Încă un milionar în Galați. Orașul nostru, în istoria marilor câștiguri la Loto

Premiul de categoria I la tragerea Loto 5/40 de joi, în valoare de aproape un milion de lei, a fost ...

Tot cu „avioane” pe hârtie! Ce au decis autorităţile de mediu cu privire la aeroportul Galaţi-Brăila

„Planul Urbanistic Zonal «Aeroport Internaţional Galaţi-Brăila», cu amplasamentul în comunele Lieşti ...

Ce concedii își mai permit gălățenii și cât sunt dispuși să cheltuiască. Vacanța se face anul acesta cu calcule la leu

Pentru unii gălățeni, bagajele de vacanță sunt deja pregătite. Pentru alții, planul de concediu a ră ...

Bărbatul care a supus doi frați din Piscu la tratamente inumane a fost trimis în judecată. Unul dintre ei a murit

Bărbatul de 37 de ani care, acum două luni, a schingiuit doi frați din Piscu până ce i-a băgat pe un ...

Doi gălățeni au ajuns după gratii. Unul va sta 15 ani în închisoare pentru viol

Doi bărbați din județul Galați, condamnați definitiv la pedepse cu închisoarea pentru fapte diferite ...

Hoață de buzunare, la Tecuci. A furat banii unui american și a încercat să smulgă lanțul unei femei de la gât

O femeie de 37 de ani, din Tecuci, este cercetată pentru furt calificat și tentativă la tâlhărie cal ...

Munți de deșeuri depozitate ilegal. Aproape 60 de tone, descoperite de autoritățile gălățene

Aproape 60 de tone de deșeuri periculoase și nepericuloase au fost descoperite, marți, la Târgu Bujo ...

Expoziția „Ecosisteme naturale din România” a fost inaugurată la Complexul Muzeal de Științele Naturii

Expoziția „Ecosisteme naturale din România” a fost inaugurată vineri, 14 august, la Complexul Muzeal ...

Sfânta Maria Mare și Sfânta Maria Mică. Care este diferența și când se spune „La mulți ani”

Astăzi, 15 august, este Sfânta Maria Mare, una dintre cele mai importante sărbători din calendarul c ...

„Ecosisteme naturale din România”, o nouă expoziție la Complexul Muzeal de Științele Naturii

Începând de vineri, 14 august, la secția Muzeu din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii „R ...

Poliția ar putea fi invizibilă pe aplicația Waze

Șoferii din Uniunea Europeană ar putea să nu mai vadă în aplicația Waze anumite alerte privind preze ...

Când înălțimea devine o problemă de rezolvat, nu de evitat

Există un moment în care orice proprietar realizează că fără un echipament potrivit, lucrările simpl ...

Tradiție și funcționalitate: Ce face ca un ceas japonez să fie o alegere inspirată?

În cultura japoneză a obiectelor bine proiectate, timpul nu este tratat doar ca măsură, ci ca discip ...

Ce electrocasnice folosite zilnic consumă curent chiar și atunci când sunt oprite

Televizorul, consola, imprimanta sau aparatul de cafea pot continua să consume energie chiar și atun ...

Air fryer Philips: 5 rețete simple de încercat acasă chiar din prima zi

Ți-ai luat un air fryer și abia aștepți să-l pui la treabă? Atunci începe cu rețete ușoare, rapide ș ...