Cea de-a doua ediţie a Conferinţei Naţionale de Psihoterapie Experienţială şi Hipnoterapie este organizată la Universitatea „Danubius”, în perioada 4-6 martie. Tema evenimentului ştiinţific este "Educaţie, cuplu, sexualitate, spiritualitate", iar programul include trei sesiuni de comunicări, în care vor fi prezentate 62 de lucrări ştiinţifice. La conferinţă vor participa reputaţi profesori universitari, psihologi, studenţi, cadre didactice din mediul universitar şi preuniversitar. Organizatorii, Asociaţia de Psihoterapie Experienţială şi Hipnoterapie, anunţă că evenimentul are loc în contextul introducerii în şcoli a disciplinei opţionale „Educaţie pentru sănătate”.
Educaţia, cuplul şi spiritualitatea, subiectele unei conferinţe Scris de Ruxandra Podlisnic


Ruxandra Podlisnic
Articole recente - Ruxandra Podlisnic
EXPONATUL LUNII septembrie, la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Galați Galaţiul, capitala TEATRULUI INDEPENDENT. Ce vedem în ultimele zile ale festivalului ION SURUCEANU, artistul românilor de pretutindeni. Scurt dialog despre muzică şi arta de a fi maestru (FOTO și VIDEO) IATĂ ce spectacole sunt astăzi în cadrul FESTIVALULUI de TEATRU INDEPENDENT de la Galaţi O altă faţă a realităţii, în trei piese de teatru, la Festivalul "Butterffly Effect ITF"
Mai multe din această categorie: