Raluca Ichim

Raluca Ichim

Faptele de violență și consumul de droguri în școli, semnalate anonim

Miercuri, 04 Iunie 2025 16:00 | Publicat în Regional
Printre găselnițele noi ale ministrului Daniel David se află și cea legată de „butonul roșu”, gândit ca un mecanism prin care se pot semnala anonim cazuri de violenţă şi consum de droguri în unităţile de învăţământ. Acest ordin al ministrului Educaţiei a fost publicat, marţi, 3 iunie, în Monitorul Oficial. Conform lui Daniel David, documentul le „oferă elevilor, părinţilor, precum şi personalului din unităţile de învăţământ posibilitatea de a raporta acte d ...

Muzeografa Ingrid Bahamat a plecat să-și continue proiectele printre îngeri

Miercuri, 04 Iunie 2025 13:30 | Publicat în EVENIMENT
Muzeul de Istorie „Paul Păltănea" Galați și comunitatea culturală locală sunt în doliu după trecerea în neființă a muzeografei Ingrid Elena Bahamat. Cu o carieră dedicată cercetării și promovării istoriei moderne, Ingrid Bahamat a fost o prezență marcantă în viața muzeală a Galațiului și nu numai. A absolvit Facultatea de Istorie a Universității din București în 1994 şi și-a susținut teza de doctorat la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași în 2009, d ...

Concursul național „Universul cunoașterii prin lectură”, găzduit de Galați

Marți, 03 Iunie 2025 16:45 | Publicat în EDUCAŢIE
Concursul național pentru elevii din mediul rural „Universul cunoașterii prin lectură”, ediția a XI-a, inclus în Calendarul concursurilor naționale școlare finanțate de către Ministerul Educației și Cercetării, se va desfășura în perioada 5-7 iunie 2025, la Galați, organizatori fiind Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Galați și Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” Galați. Concursul își propune să asigure egalitatea de șanse la nivelul activității de excelen ...

Capodopera „Lucia di Lammermoor” revine pe scena gălățeană

Marți, 03 Iunie 2025 16:00 | Publicat în CULTURA
După o îndelungată absență din repertoriul Teatrului Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”, capodopera „Lucia di Lammermoor” de Gaetano Donizetti revine pe scena gălățeană în weekendul 7-8 iunie 2025, într-o nouă montare, prezentată în premieră. Spectacolul este unul dintre cele mai reprezentative opere ale compozitorului italian, care a avut premiera absolută la Teatro „San Carlo” din Napoli, iar în acest an se împlinesc 190 de ani de la acel moment e ...

Stand-up comedy cu Olteanu, Rădoiu şi Dumitriu

Vineri, 06 Iunie 2025 13:00 | Publicat în UNDE MERGEM
Sâmbătă, 7 iunie, de la ora 20:00, gălățenii sunt invitați la stand-up comedy cu Olteanu, Rădoiu şi Dumitriu. Spectacolul va avea loc la ST.UP PUB Galați, adică în locul în care comedia se simte la ea acasă! Gabriel Dumitriu, Edi Rădoiu si Vlad Olteanu promit un show de stand-up incendiar. ...

Comediile de succes revin pe scena de la Galați

Miercuri, 04 Iunie 2025 10:00 | Publicat în CULTURA
Sâmbătă, 7 iunie, de la ora 19.00, Teatrul "Fani Tardini" îi invită pe gălățeni la cea mai nouă producție a sa și ultima premieră a stagiunii, „Viața, moartea și învierea domnului Valentin Ionescu”, de Radu Horghidan, regia Adi Iclenzan, scenografia Mihai Păcurar, muzică live Marin Schiopu, spectacol care revine pe scena gălățeană. Este o comedie absurdă care îl are în centrul poveștii pe Valentin Ionescu, un spectacol prin care teatrul gălățean susține și dezv ...

Vara continuă în ritm de poveste la Teatrul ”Gulliver”

Vineri, 06 Iunie 2025 10:30 | Publicat în EVENIMENT
Deschisă cu preaplin de zâmbet și bucurie, luna iunie continuă la Teatrul "Gulliver" cu povești noi, dar și cu unele reînnoite. Programul acestei luni readuce publicului întâlnirea cu două titluri mult îndrăgite și apreciate, ce se bucură acum de o nouă distribuție: ”Frumoasa și bestia”, programat pe 22 iunie, și ”Păcală”, care se va juca pe 29 iunie. Până atunci, însă, duminică, 8 iunie, de la ora 10.30, la Casa de Cultură a Studenților, gălățenii mari și ...

Frappe cu înghețată, desert de sezon

Duminică, 08 Iunie 2025 11:00 | Publicat în MAGAZIN
Un desert ideal pentru zilele caniculare, care poate fi consumat atât în familie, cu cei dragi, dar și cu cei mai mofturoși prieteni. În ambele variante, laudele vor fi pe măsură. Ingrediente: 150 g gheață, 500 ml lapte gras, foarte rece, 30-40 g zahăr brun, aproximativ 10 g de cafea solubilă, 80 g înghețată, vanilie sau ciocolată, frișcă bătută și îndulcită, sos de caramel sau de ciocolată, opțional 50 ml cremă de whisky de calitate (Baileys, Carolans, Sheridan’s). ...

Supă-cremă de legume cu crutoane, ideală pentru zilele caniculare

Sâmbătă, 07 Iunie 2025 12:00 | Publicat în MAGAZIN
Supa-cremă de legume cu crutoane, o rețetă simplă și rapidă pentru toată familia, este preferata copilăriei noastre și păstrează și astăzi gustul autentic al perioadei în care era preparată cu dragoste și îndemânare de mămici sau bunici. Ingrediente: 1 ceapă medie, 4 morcovi medii, 1 rădăcină de pătrunjel, 1 rădăcină păstârnac, 1 tulpina țelină, 1 legătură mică pătrunjel, 2 felii rădăcină țelină (groase de circa 2 cm), 10 roșii cherry sau 2 roșii medii, ...

Un elev al Colegiului Economic „Virgil Madgearu”, pe podiumul naţional

Luni, 02 Iunie 2025 16:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Performanță deosebită pentru județul Galați la Concursul Național de Cultură și Educație Financiar-Contabilă, la care au participat elevi de la mai multe licee de profil din țară, Competiţia, aflată la cea de-a III-a ediţie, a fost organizată de Ministerul Educației și Cercetării, în parteneriat cu CECCAR România, în perioada 29-31 mai, la Colegiul Economic „Virgil Madgearu” din București. Elevii Colegiului Economic „Virgil Madgearu” din Galați au reprezentat c ...
Pagina 104 din 326

CNAIR avertizează șoferii asupra unui portal neautorizat de vânzare a rovinietei

Șoferii care cumpără rovinieta online trebuie să fie atenți la site-urile prin care fac plata. CNAIR ...

Victorie în instanță pentru Valentin Boldea. Fostul director al DSP Galați revine în instituție și primește drepturile salariale

La aproape zece ani de când a fost suspendat din funcție și la trei ani după ce a fost achitat defin ...

De două ori Cod galben la Galaţi. Între caniculă şi instabilitate atmosferică

Potrivit unei avertizări meteorologice, până pe 8 august, ora 10:00, Galaţiul este afectat de un val ...

Polițiștii gălățeni au ajuns în Pădurea Gârboavele cu sfaturi pentru copii

Vacanța de vară înseamnă joacă și ieșiri în natură, dar și câteva reguli simple care îi pot feri pe ...

O gospodărie din Cerțești a fost distrusă de flăcări după un scurtcircuit

O gospodărie din comuna gălățeană Cerțești a fost cuprinsă de flăcări, miercuri seară, după ce un sc ...

Cu remorca neînmatriculată, la frontiera Galați

În dimineața zilei de 4 august, în jurul orei 10:30, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați–Rutie ...

Parteneriate pentru comunitate - Sprijin pentru salvatorii care intervin în situații de urgență, vârstnici și victimele violențelor domestice

Consiliul Județean Galați investește în oameni și în fapte care contează.  "Continuăm parteneriate ...

Duminică, petrecem româneşte şi greceşte în Centrul Galaţiului

Dacă n-aveţi deja planuri pentru duminică seară, ce spuneţi de o petrecere pe ritmuri tradiţionale r ...

UPDATE. A venit Garda la Primăria Galaţi, pentru Faleza Dunării. Povestea conferinţei de presă a primarului Ionuţ Pucheanu

De aproape o săptămână, nemulţumirile, temerile şi acuzaţiile gălăţenilor cu privire la modernizarea ...

Până unde (mai) este deschisă Faleza Inferioară a Dunării. Continuă mobilizarea pentru salvarea arborilor

„Vor să taie copacii!”, „… taie copacii!”, acestea au fost cuvintele pe care le-am auzit cel mai des ...

Autoritățile gălățene nu au identificat sursa mirosului neplăcut semnalat în mai multe cartiere din oraș

„Comisia mirosului” înființată de Prefectura Galațiului, așa cum am numit-o într-un articol publicat ...

Pozele zilei. Copacii Falezei „strigă” după ajutor

Imaginile pe care le-am considerat potrivite pentru rubrica „Poza zilei” au fost surprinse astăzi, 2 ...

ANALIZĂ. Piața locală este prudentă înainte de decizia Moody's

Vineri seară, agenția de evaluare Moody's urmează să anunțe decizia sa în privința ratingului Români ...

UPDATE. Tren blocat pe raza Regionalei CFR Galați, după ce un cablu rupt a căzut peste linia de contact

Circulația trenului IR 1661 București Nord – Iași este temporar întreruptă în stația Mizil, pe raza ...

Piața auto pierde teren. Înmatriculările de mașini noi au scăzut cu aproape 30% în iulie față de anul trecut

Românii au cumpărat mai puține autoturisme noi în luna iulie a acestui an, comparativ cu aceeași per ...

ANALIZĂ. Euro a urcat la 5,25 lei

O tendință de apreciere a monedelor față de euro s-a manifestat, marți, la nivel regional. BNR a an ...

Djordje Pejici, antrenor secund la echipa de volei CSM Galați

Djordje Pejici se alătură proiectului CSM Arcada Galați, în calitate de secund al noului antrenor pr ...

Derbi adjudecat de Sporting Liești. Meci cu 6 goluri în Cupa României

Mijlocul acestei săptămâni a programat o nouă etapă în populara competiție națională „Cupa României“ ...

Din sportul gălățean. Jucătoare de tenis din Galați, primul loc la un turneu brăilean

TENIS. Gălățeanca legitimată la Clubul Dacia, Carolina Ciobotaru (foto), a dominat meciurile turneul ...

Din sportul gălăţean. Laura Iordăchescu, trofeu la turneul de tenis de la Onești

TENIS. Orașul Onești a găzduit un interesant turneu de tenis organizat sub tutela F.R. Tenis. La cat ...

”ByteForce”, în semifinalele unei competiții internaționale de robotică

La doar câteva săptămâni după câștigarea celei mai prestigioase distincții din cadrul FIRST Tech Cha ...

CATEDRA. Premiul I și mențiune pentru Colegiul Național „Costache Negri” la Boovie 2026

Boovie 2026, Ediția a XI-a, a adus Colegiului Național „Costache Negri” (CNCN) din Galați premiul I, ...

Săptămâna tainelor marinărești, la Biblioteca Estivală din Grădina Publică

Copiii și adolescenții din Galați sunt așteptați, între 3 și 7 august, la Biblioteca Estivală din Gr ...

Preşedintele României, Nicuşor Dan, deplânge moartea unui matematician gălăţean – profesorul universitar Florian Luca

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a publicat, sâmbătă seară, pe pagina sa de Facebook, un mesaj em ...

Jurământul lui Hipocrate, pe 430 de voci. Ceremonia absolvenţilor Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Galaţi - promoţia 2026

Emoții mari, dar şi bucuria reuşitei, a unor speranțe și visuri împlinite! Asta au trăit din plin ab ...

Spital duhovnicesc, oază de pace și de liniște. Mănăstirea din staţiunea Lacu Sărat, după 30 de ani

Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” din stațiunea Lacu Sărat, judeţul Brăila, a primit,  în ...

Rochii de poveste, printre opere de artă din patrimoniul gălăţean

Veritabile opere de artă – materializate în rochii – au putut fi admirate printre valoroase lucrări ...

Grădina Sfântului Ilie din cartierul gălăţean Ada Marinescu. Comunitatea, expresie a speranţei, credinţei şi dragostei

În 20-a zi a lui Cuptor, curtea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie” din Galați s-a transfigurat într-o g ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

UPDATE. Codul portocaliu de caniculă care vizează și Galațiul, prelungit până vineri

UPDATE. Galațiul va rămâne în zilele de miercuri, joi și vineri (5, 6 și 7 august) sub cod portocali ...

Mănăstirea din Toflea susţine sute de familii defavorizate. Hrană, îmbrăcăminte și medicamente oferite săptămânal

De doi ani, Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi şi Sfântul Voievod Ştefan cel Mare” din localitatea Tof ...

Ministerul Sănătății activează măsurile pentru caniculă. Recomandări pentru populație

Județul Galați se află sub avertizare Cod galben de caniculă, iar Ministerul Sănătății a activat măs ...

Mai mult socializare decât protest. Viitorul Falezei a mobilizat, la Elice, aproximativ 200 de gălăţeni

„Mobilizare pentru viitorul Falezei”, evenimentul creat pe Facebook de PACT pentru Galaţi, a adunat ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

La numai 22 de ani, între Harvard și Wall Street. Gălățeanca Alexandra Mihailopol, creatoarea unei platforme-unicat pentru femeile din România

Gălățeanca Alexandra Mihailopol tocmai a fost admisă la Harvard Business School prin programul 2+2, ...

Vecinii care vor să producă împreună energie și să investească în viitorul cartierului

În timp ce tot mai mulți români caută soluții pentru facturi mai mici și o mai mare independență ene ...

Clubul umoriștilor gălățeni, în „VERVĂ” la 50 de ani. Antologie umoristică aniversară, lansată la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor

Recent, sub egida Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Galați și a Clubului Umoriștilor „VERVA” ...

Clubul de vacanță al Bibliotecii „V. A. Urechia” revine în august

Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” Galați organizează, în perioada ...

Săptămâna bunelor maniere, la Biblioteca Estivală din Grădina Publică

După „Ştiinţă distractivă”, „Sport, nutriţie şi sănătate”- temele săptămânilor anterioare - Bibliote ...

Fiică a meleagurilor gălățene, pe o monedă de argint emisă de BNR

Banca Națională a României (BNR) lansează în circuitul numismatic, începând cu data de 27 iulie, o m ...

Tot cu „avioane” pe hârtie! Ce au decis autorităţile de mediu cu privire la aeroportul Galaţi-Brăila

„Planul Urbanistic Zonal «Aeroport Internaţional Galaţi-Brăila», cu amplasamentul în comunele Lieşti ...

Ce concedii își mai permit gălățenii și cât sunt dispuși să cheltuiască. Vacanța se face anul acesta cu calcule la leu

Pentru unii gălățeni, bagajele de vacanță sunt deja pregătite. Pentru alții, planul de concediu a ră ...

Ce nu are acum Faleza Dunării şi ar putea avea în 2028. O tiroliană, pe lista dorinţelor

O Faleză a Dunării modernizată şi accesibilă, stabilă şi ferită de inundaţii, cu o zonă pietonală „u ...

UPDATE. Sălile de jocuri de noroc rămân în oraş. Vot final în Consiliul Local

Cu 14 voturi „pentru”, 4 „împotrivă” şi 4 abţineri, Regulamentul privind autorizarea, amplasarea și ...

Un gălățean a fost jefuit de soțul prostituatei pe care o vizitase pentru servicii sexuale

Ceea ce trebuia să fie o întâlnire cu o prostituată s-a transformat într-un coșmar pentru un gălățea ...

O gălățeancă a ajuns la închisoare într-un dosar de grup infracțional organizat

O femeie de 38 de ani din Galați a fost găsită de polițiști și dusă la închisoare, după ce Tribunalu ...

26 de noi polițiști la IPJ Galați, pregătiți pentru intervențiile din stradă

Cei 26 de agenți de poliție încadrați recent la Inspectoratul de Poliție Județean Galați au trecut d ...

Șofer cu un permis prea „mic” pentru un ansamblu rutier atât de mare

Marți dimineață, 28 iulie, în jurul orei 9.00, un echipaj al poliției de frontieră de la Foltești, a ...

Brăila Plaza. Un nou mall se construiește în orașul vecin

Grupul imobiliar românesc NestPlus, prin divizia NestPlus Plaza, a semnat cu Exim Banca Românească u ...

O gălăţeancă a câştigat „Trofeul Tinereții” la Amara

Gălăţeanca Briana-Ioana Gușu este marea câştigătoare a Festivalului „Trofeul Tinereții” Amara 2026. ...

Caravană de screening pulmonar gratuit în Galați. Numărul cazurilor de tuberculoză din județul nostru, peste media națională

Începând de marți, 4 august, locuitorii din mai multe comunități ale județului Galați vor avea acces ...

Scurtmetraje româneşti premiate, la Teatru pe Ţeavă

O seară dedicată cinematografiei românești contemporane va fi găzduită vineri, 7 august, începând cu ...

„Hidratare pentru pacienții seniori”, toată luna august, în farmaciile Dona

Lanțul de farmacii Dona prelungește până pe 31 august inițiativa „Hidratare pentru pacienții seniori ...

Spider Solitair – un joc de cărți relaxant care îți pune mintea la contribuție

Spider Solitair este varianta cea mai populară a jocurilor de solitaire. Este favorita oamenilor car ...

Ce se întâmplă în casă când afară sunt 38 de grade și tu setezi aerul la 18

August e luna în care aerul condiționat trece de la „moft" la „necesitate". Temperaturile depășesc f ...

Rutina de styling care chiar economisește timp și păstrează părul îngrijit

Când programul devine aglomerat, iar oglinda cere soluții rapide, rutina de coafat trebuie să fie ma ...