Tatiana Dumitru

Tatiana Dumitru

Președintele Nicușor Dan anunță o perioadă de instabilitate politică

Luni, 20 Aprilie 2026 17:15 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Președintele Nicușor Dan a declarat că România se îndreaptă spre o perioadă de instabilitate politică, însă a subliniat că există un consens între partidele prooccidentale pe direcțiile economice esențiale, precum implementarea PNRR și menținerea disciplinei bugetare. Șeful statului a arătat că, în ciuda tensiunilor tot mai accentuate de pe scena politică, există acord pentru adoptarea actelor necesare astfel încât țara să poată accesa fondurile europene până la ter ...

Sesiune de informare privind fondurile europene

Luni, 20 Aprilie 2026 18:00 | Publicat în SOCIETATE
Asociația Grupul de Acțiune Locală Covurlui organizează o întâlnire de lucru dedicată dezvoltării serviciilor sociale din regiune în data de 21 aprilie, începând cu ora 13,00. Evenimentul se va desfășura la sediul Primăriei orașului Berești și se concentrează pe oportunitățile de finanțare disponibile în cadrul Fondului Social European Plus. Tema principală a discuțiilor vizează modalitățile de accesare a fondurilor europene pentru sprijinirea grupurilor vulnerabile ...

Dialog între generații, la Casa Memorială „Panait Istrati”

Marți, 21 Aprilie 2026 13:00 | Publicat în CULTURA
Muzeul Brăilei „Carol I” organizează miercuri, 22 aprilie, începând cu ora 17:00, o dezbatere cu o tematică profundă și actuală: „Panait Istrati despre rolul artelor și al artiștilor”. Evenimentul va avea loc într-un cadru simbolic, la Casa Memorială „Panait Istrati” din Grădina Publică a oraşului vecin, și este realizat în parteneriat cu Facultatea de Litere a Universității „Dunărea de Jos” din Galați, Liceul de Arte „Hariclea Darclée” Brăila și Club ...

Pregătire gratuită pentru admiterea la clasa bilingvă de franceză

Marți, 21 Aprilie 2026 13:30 | Publicat în EDUCAŢIE
Colegiul Economic „Virgil Madgearu” din Galați vine în sprijinul elevilor de clasa a VIII-a care își doresc să urmeze studiile liceale într-o clasă cu profil bilingv franceză. Instituția organizează patru sesiuni de pregătire gratuită, special concepute pentru a-i ajuta pe candidați să promoveze cu succes testul de competențe lingvistice necesar admiterii în clasa a IX-a. Lecțiile se vor desfășura în luna mai, oferind elevilor ocazia de a-și fixa cunoștințele și de ...

Ziua Pământului, celebrată în Grădina Publică prin creativitate și fapte bune

Marți, 21 Aprilie 2026 12:00 | Publicat în SOCIETATE
Miercuri, 22 aprilie, Grădina Publică din Galați devine locul de întâlnire pentru micii ecologiști și spiritele generoase. Fundația "Dicor Academy" organizează, între orele 16,00 și 18,00, un atelier special de fundraising desfășurat în contextul Semimaratonului Galați, marcând totodată Ziua Pământului printr-o serie de activități educative. Evenimentul, localizat la foișorul din parc, le propune copiilor o experiență interactivă menită să îi apropie de natură. Prog ...

Studenții sunt invitați să „planteze viitorul”, de Ziua Pământului

Marți, 21 Aprilie 2026 10:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați marchează Ziua Pământului printr-o inițiativă ecologică adresată întregii comunități academice. Miercuri, 22 aprilie, studenții și profesorii sunt invitați să schimbe sălile de curs cu spațiile exterioare, pentru o sesiune colectivă de plantat copaci, menită să aducă mai mult „oxigen” și prospețime campusului universitar. Evenimentul va începe la ora 10,00, punctul de întâlnire fiind fântâna din Campusul Științei ...

Expoziție inedită de artă populară, în holul Universității

Luni, 20 Aprilie 2026 16:15 | Publicat în SOCIETATE
Memoria comunității și tradițiile textile prind viață în holul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, unde expoziția „Toate-s noi și nouă toate” invită publicul la o călătorie în timp. Până marţi, 21 aprilie, vizitatorii pot încă descoperi o colecție impresionantă de piese lucrate manual, ce au o vechime cuprinsă între 70 și 120 de ani. Selecția de exponate cuprinde țesături, costume populare și cusături ornamentale, care sunt prezentate nu doar ca ...

Scapă de vânătai în timp record! Remedii la îndemână

Sâmbătă, 25 Aprilie 2026 11:00 | Publicat în SFATURI
Vânătaile apar când vasele mici de sânge se sparg sub piele, în urma unei lovituri. Pentru a scăpa rapid de ele, secretul este reacția imediată. În primele 24 de ore, aplică o compresă rece sau gheață învelită într-un prosop, timp de 15 minute, de câteva ori pe zi. Frigul reduce umflătura și limitează răspândirea sângelui. După două zile, schimbă tactica: aplică comprese calde pentru a stimula circulația și a ajuta corpul să resoarbă sângele mai repede. Masajele ...

Remedii eficiente care te scapă imediat de sughiț

Duminică, 26 Aprilie 2026 09:30 | Publicat în SFATURI
Fie că am mâncat prea repede sau am băut ceva acidulat, sughițul ne vizitează pe toți din când în când. În spatele acestui sunet amuzant se află însă un mecanism simplu: o reacție involuntară a diafragmei, "motorul" sistemului nostru respirator, care își pierde pentru câteva momente ritmul obișnuit. Deși trece de la sine în câteva minute, sughițul poate fi deranjant. Din fericire, există moduri naturale și simple de a-l opri, bazate pe reglarea nivelului de dioxid de ca ...

Poziția de somn corectă elimină durerile de spate și oboseala cronică

Sâmbătă, 25 Aprilie 2026 18:00 | Publicat în SFATURI
Petrecem aproximativ o treime din viață dormind, însă puțini dintre noi acordăm atenție posturii în care corpul se odihnește noaptea. Poziția de somn nu este doar o chestiune de confort, ci un factor esențial care poate preveni durerile de spate, poate îmbunătăți respirația și poate influența chiar și sănătatea creierului. Majoritatea specialiștilor recomandă dormitul pe spate ca fiind cea mai sănătoasă opțiune pentru coloană. În această poziție, capul, gâtul și ...
Pagina 24 din 213

Siegfried Mureșan începe redactarea programului de guvernare

Eurodeputatul PNL Siegfried Mureșan, desemnat de președintele Nicușor Dan pentru funcția de prim-min ...

Amenzi de peste 42.000 de lei, într-o singură zi, pentru pietoni, bicicliști și trotinetiști

Nici mai mult, nici mai puțin de 236 de amenzi, în valoare de peste 42.000 de lei, au fost date de p ...

O octogenară gălățeană mulțumește cadrelor medicale de la Spitalul Județean

O octogenară gălățeană mulțumește cadrelor medicale de la Spitalul Județean. Gălățeanca Constanța M ...

Adăpostul ”Help Lăbuş” caută voluntari

Adăpostul ”Help Lăbuş” îi cheamă pe gălățeni să dea o mână de ajutor în acest weekend. Sunt necesari ...

Liceenii din România, invitați de Samsung să creeze soluții pentru probleme reale

Samsung România a lansat cea de-a șasea ediție a competiției naționale „Solve for Tomorrow”, adresat ...

Cenaclul „Noduri și Semne”: Toxicitatea iubirii sau despre seducția creației

Vineri, 11 septembrie, Cenaclul „Noduri și Semne” de pe lângă USR – Filiala S-E și-a reînceput activ ...

Casa AUSCHNITT, actualul AÚRIA PALACE ia conturul unui palat cultural al Galațiului

Pe Strada Domnească din Galați, într-una dintre clădirile care păstrează memoria orașului de la înce ...

Galaţiul se „aliniază” la tarifele practicate de alte municipii… pentru concesiunea locurilor de înhumare

„Societatea Gospodărire Urbană propune majorarea tarifului de concesiune a locurilor de înhumare, o ...

Echipa PSD, pe minus în Consiliul Local Galaţi

Reuniţi în şedinţă extraordinară, aleşii locali ai municipiului Galaţi au luat act de o demisie din ...

Pozele zilei. În câte locuri s-a surpat Galaţiul după ploile abundente

În Galaţi, expresia „au răsărit precum ciupercile după ploaie” ar putea fi actualizată în varianta „ ...

În plină toamnă, o nouă dezinsecţie în Galaţi

Luni, 14 septembrie 2026, în intervalul orar 06:00 – 12;00, se va desfășura acțiunea de larvicidare ...

O nouă plată parțială, de 1.000 de lei, la Liberty. Salariile de la Laminorul de Țevi Sudate, achitate prin Fondul de garantare

Conducerea Combinatului Siderurgic Liberty Galați a anunțat, miercuri, 16 septembrie, începerea tran ...

CFR Călători, 257 de zile fără buget. „Circulația trenurilor s-ar putea opri complet”

CFR Călători funcționează de mai bine de opt luni fără un buget de venituri și cheltuieli aprobat pe ...

ANALIZĂ. Euro a depășit cota 5,26 lei

Au trecut 4 luni și o săptămână de când cursul euro a fost ținut sub pragul de 5,26 lei. Marțea acea ...

Conducerea Liberty a anunțat repornirea Laminorului de Țevi Sudate

Conducerea Combinatului Liberty Galați a anunțat, printr-o notă internă către salariați, că luni, 14 ...

Voleibaliștii „tricolori” au învins campionii olimpici

VOLEI. Miercuri s-au încheiat meciurile din grupa de la Cluj Napoca a Campionatului European de vole ...

Scoruri-record în liga a patra de fotbal

Liga a IV-a de fotbal ne-a oferit câteva meciuri cu scoruri-record, atingând cifra de 28 de goluri î ...

Oțelul a ajuns pe loc de baraj. Bookmakerii anticipează o luptă grea pentru evitarea retrogradării

Începutul de sezon este sub așteptări pentru Oțelul Galați. După disputarea primelor nouă etape din ...

Competiții. Recital al rugbiștilor gălățeni, în fața celor de la CSM Suceava

S-a dat startul întrecerilor Diviziei Naționale de seniori – eșalonul al doilea de rugby. CSM Galați ...

70 de absolvenți ai fostului Liceu Pedagogic, revedere după 55 de ani

Ziua de 8 septembrie a fost una memorabilă pentru promoția 1971 a fostului Liceu Pedagogic. Absolven ...

Peste 2.500 de calculatoare pentru școli și ONG-uri. Au început înscrierile

Școlile, ONG-urile și instituțiile sociale care au nevoie de calculatoare se pot înscrie, începând d ...

Cum arată Grădinița Nr. 36, modernizată cu fonduri europene

Grădinița cu program prelungit Nr. 36, situată în cartierul Țiglina I, a fost modernizată în cadrul ...

Dublă investiţie la o şcoală din Ţiglina I

Școala Gimnazială „Gheorghe Marinescu”, situată în cartierul Țiglina I, a fost modernizată în cadrul ...

Banii n-au miros, dar toaletele publice…

Probabil că ar trebui să încep cu un avertisment: acest articol nu este recomandat persoanelor cu st ...

Târgul de vechituri într-o lume nouă: Talciocul din Galați (VIDEO)

În fiecare weekend, talciocul din Galați adună comercianți și cumpărători din oraș, dar și din comun ...

Via Dobrogeana pornește din Galați. Un drum de sute de kilometri își începe povestea pe malul Dunării

Inaugurarea Bornei Zero a traseului Via Dobrogeana a avut loc sâmbătă, 5 septembrie, la ora 10:00, î ...

Gălăţeni, la capătul răbdării: „Nu mai putem tolera îngrămădirea pe rutele ocolitoare, lungi și costisitoare”

„Conștienți de eforturile de modernizare pe care le face municipalitatea, am așteptat, cu înțelegere ...

„Mădălinii”, din Piscu şi Focşani, în lumea largă. Povestea familiei de vloggeri din „Călătorind pe Roți”

Nu mai puţin de 30.000 de abonaţi au sărbătorit, în urmă cu doar câteva zile, Mădălina şi Mădălin Al ...

Aleasă Miss Jura, o gălăţeancă are şansa de a concura pentru Miss Franța. Théodora Dragomir-Perrodin are nevoie de susţinere

Născută în Galaţi, Théodora Dragomir-Perrodin a fost aleasă Miss Jura 2026 și concurează acum la tit ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Încă o generație de miri de aur, premiată la Teatrul „Nae Leonard”

Nu mai puțin de 168 de cupluri care au împlinit 50 de ani de căsnicie au fost premiate în cadrul une ...

Poza zilei. Câtă nesimţire poate încăpea într-o toaletă publică... înfundată

Articolul „Banii n-au miros, dar toaletele publice…”, publicat în „Viaţa liberă” atât în ediţia tipă ...

Echipa IPA Regiunea Galați, locul doi la ultramaratonul Autism 24h Marea Neagră

Echipa IPA Regiunea Galați s-a clasat din nou pe podium la ultramaratonul caritabil Autism 24h Marea ...

Cât costă asigurarea de sănătate pentru cei fără venituri, în 2026

Persoanele care nu au venituri și vor să fie asigurate în sistemul public de sănătate trebuie să plă ...

Proiectul-unicat al Galațiului care poate „repara” Dunărea navigabilă. „Hub-ul” gălățean de la malul fluviului, ignorat de autorități

Fără nicio îndoială, Galațiul are cea mai mare concentrație din țară de specialiști în navigație, în ...

Cât sunt dispuși gălățenii să strângă cureaua pentru a face economie la curent

Seceta și nivelul foarte scăzut al Dunării au pus România într-o situație complicată din punct de ve ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

UPDATE. Cât costă biletele la Festivalul Național de Comedie de la Galați

Nu mai puțin de 200 de lei costă cel mai scump bilet de spectacol la Festivalul Național de Comedie ...

Câştigătoarele Galei HOP, invitate la Festivalul Naţional de Comedie de la Galaţi

Teatrul Dramatic „Fani Tardini” continuă tradiţia de a aduce pe scena Festivalului Național de Comed ...

Scena gălățeană, în doliu. S-a stins din viață artistul Mihail Anton

S-a stins din viață Mihail Anton, un artist care și-a legat o parte importantă a vieții și carierei ...

Salonul de toamnă, o expoziție sub semnul lirismului

Așteptat cu interes de publicul iubitor de artă de la Dunărea de Jos, Salonul de toamnă al Filialei ...

O grădină de bloc și șase polițiști locali. Reclamaţii de hărţuire şi abuz privind spaţiile verzi

În aceeaşi zi de 13 august, la interval de numai o oră, o gălăţeancă din cartierul I.C Frimu s-a tre ...

Cazurile de violență asupra femeilor care au zguduit Galațiul în 2026: victime bătute, sechestrate și amenințate

Femei bătute, amenințate, răpite, sechestrate sau atacate în plină stradă. Unele au ajuns la spital, ...

Containerele inteligente au ieşit din garanţie. Cele mai multe nici nu au fost puse în funcţiune

Bun găsit în Galaţiul situaţiilor cel puţin curioase, dacă nu paradoxale! În care autorităţile local ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Dosare penale pentru un comandant și un mecanic, după un control pe Dunăre, la Galați

Un control făcut marți, 15 septembrie, pe Dunăre, la Galați, s-a lăsat cu dosare penale. Polițiștii ...

Cinci gălățeni, arestați preventiv după o petrecere încheiată cu bătaie

O petrecere din Tulucești s-a terminat cu pumni, jigniri și amenințări, iar pentru cinci dintre part ...

UPDATE: Arest preventiv pentru șoferul beat care s-a răsturnat cu mașina pe Centură

UPDATE: Șoferul de 29 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior Judecătoria Galați a disp ...

Ucigașul care și-a omorât tatăl în Micro 40 a fost trimis în judecată

George Bineață, bărbatul acuzat că și-a ucis tatăl cu un cuțit, într-un apartament din Micro 40, a f ...

Breşă de securitate la Revolut. Datele compromise includ numere de telefon, e-mailuri, acte de identitate

Compania britanică de tehnologie financiară Revolut a confirmat că informaţii sensibile ale clienţil ...

Ziua Inginerului Român, sărbătorită la Galați prin povești de familie

Ziua Inginerului Român va fi sărbătorită luni, 14 septembrie, la Galați, printr-un eveniment dedicat ...

Pozele zilei. Istorie pe patru roţi - maşini retro pe strada Domnească

Galați Auto Show (GAS), salonul auto care se desfăşoară pe Faleza Superioară, are parte de concurenţ ...

Alexandra Căpitănescu, duet de senzaţie cu un concurent la „Vocea României”

Un duet de senzaţie Alexandra Căpitănescu – Luca Măstăcan a încheiat cea de-a doua ediţie a audiţiil ...

Plaja Macao, Saona sau Frontón: cele mai frumoase țărmuri din Republica Dominicană se aleg după drumul până la ele

Când cauți cele mai frumoase plaje din Republica Dominicană, fotografia cu nisip alb și apă turcoaz ...

Funcții interesante în Apple Health pe care le poți folosi cu noile telefoane din seria iPhone 18

Aplicația Sănătate ajunge ușor într-un colț uitat al telefonului. O deschizi pentru pași, vezi câtev ...

Testul RSP – Răspunsul Simpatic al Pielii

Ce este, când este recomandat și cum se desfășoară investigația? Corpul nostru controlează permanen ...

Cât costă un implant dentar în Galați și ce influențează prețul final al tratamentului?

Întrebarea aceasta are un defect ascuns: compară implantul cu nimic. O sumă privită singură pare înt ...