Cristina S. Carp

Cristina S. Carp

Program modificat la „V.A. Urechia”

Miercuri, 01 Iulie 2009 03:00 | Publicat în CULTURA
De astăzi, 1 iulie, şi până la 1 septembrie, Biblioteca „V.A. Urechia” va funcţiona după un program de vară. Astfel, sediul central este deschis luni, miercuri, vineri între orele 9,00 – 17,00, marţi şi joi între 12,00 – 20,00, iar duminică de la 8,00 la 13,00. Filiala 1 „Costache Negri”, de la Casa de Cultură a Sindicatelor, are următorul program; luni, miercuri, vineri: 12,00 – 20,00, iar marţi şi joi: 9,00 – 17,00. Filiala 4 „Grigore Vieru”, de la Euro-Gar ...

Liiceanu: autograf pe o carte

Marți, 30 Iunie 2009 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Invitat să-şi lanseze ultima sa carte, „Scrisori către fiul meu”, în cadrul Festivalului Naţional de Carte „Axis Libri”, scriitorul şi filosoful Gabriel Liiceanu a onorat, luni, invitaţia organizatorilor. Vizita la Galaţi şi-a urmat cursul anunţat - sesiune de autografe la librărie şi lansarea cărţii la Biblioteca „V.A. Urechia”, dar a fost loc şi de o surpriză plăcută, scriitorul sosind împreună cu criticul literar Ioana Pârvulescu. De altfel, la prima oprire la ...

Ultima zi al târgului de carte „Axis Libri”

Marți, 30 Iunie 2009 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Deloc mai lejer decât în celelalte zile ale Festivalului Naţional al Cărţii „Axis Libri”, programul de lansări din ultima zi începe la ora 11,00, cu prezentarea ofertei Editurii Coresi. Peste o oră se lansează volumele «Monografia turistică a Carpaţilor româneşti şi riscul demografic în munţii Apuseni» de Vasile Surd şi «Corespondenţă Andrei Şaguna» de Nicolae Bocşan (Ed. Presa Universitară). La ora 13,00 este programată prezentarea volumelor „Puterea nevăzută ...

Proba cu cei mai mulţi candidaţi de la bacalaureat

Marți, 30 Iunie 2009 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Aproape 5.000 de candidaţi susţin astăzi, 30 iunie, proba la matematică, cea obligatorie a profilului. Alţi 731 de absolvenţi de liceu au ales geografia şi numai 172 dau proba aceasta la istorie. Pentru că este ziua probei D, aceea care, anul trecut, a adus procentul redus de promovabilitate la bacalaureat, în sălile de examinare sunt aşteptaţi cei mai mulţi candidaţi la examenul din acest an. În total sunt 5878 de candidaţi înscrişi la proba D.  Ziua de luni a fost dedicată ...

Care e brandul Galaţiului?

Luni, 29 Iunie 2009 03:00 | Publicat în EVENIMENT
* Discuţii aprinse despre soluţiile de promovare a oraşului * Adevăruri dure şi propuneri pertinente * Aşa cum aţi citit şi în articolul „Brandul Galaţiului se coace în Transilvania”, publicat recent de „Viaţa liberă”, promovarea oraşului pe scară largă e departe de a fi o prioritate a instituţiilor locale. Un topic de discuţii deschis pe subiectul „Care e brandul Galaţiului?” a încins spiritele între gălăţeni, arătând că, de fapt, problema noastră nu e c ...

Eliminaţi pe capete la Bac!

Sâmbătă, 27 Iunie 2009 03:00 | Publicat în SOCIETATE
* Dintre cei 45 de candidaţi scoşi din examen ieri, în toată ţara, 16 provin de la Galaţi * Candidaţii care au fost daţi afară din examen nu ştiu ce-au pierdut: subiectele au fost uşoare * VEZI SUBIECTELE AICI * Un examen care-ţi dă senzaţia că ai fluturi în stomac nu e chiar nou sub soare. Dar să ai aproape 18 ani, vârsta căutărilor în dragoste, să dai bacalaureatul, iar la proba de română scris să trebuiască să redai un text argumentativ despre iubire, asta da întâ ...

Psihologii şcolari lucrează şi vara

Sâmbătă, 27 Iunie 2009 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Vacanţă, dar nu şi pentru grijile, întrebările sau problemele tinerilor. Într-un ambient pe care puţine instituţii de învăţământ îl pot oferi elevilor, psihologii şcolari sunt gata să îi asculte şi să îi consilieze pe copii chiar şi în perioada verii, dar mai ales acum, în perioada examenelor. În plus, discuţiile, de altfel confidenţiale, sunt găzduite în spaţii mult mai generoase decât până acum, dotate cu tot necesarul. Cabinete de ultimă generaţieNoul sediu a ...

Bilanţ la proba de limba modernă

Sâmbătă, 27 Iunie 2009 03:00 | Publicat în SOCIETATE
A doua probă la oral, la limba modernă, a adus şi mai mai multe note de 10 decât la română. 1.398 de candidaţi care au dat proba la engleză, franceză sau germană au luat nota maximă, faţă de numai 1.237 la limba şi literatura română. 21 de absolvenţi nu i-au putut convinge pe membrii comisiei că merită o notă de trecere, fiind respinşi. Dintre aceştia, 16 au picat la limba engleză şi 5 la limba franceză. ...

Festivalul Naţional de Carte „Axis Libri” începe astăzi

Sâmbătă, 27 Iunie 2009 03:00 | Publicat în CULTURA
Peste 3.000 de titluri din toate domeniile, 70 de edituri din Galaţi şi din ţară, trei colecţii de carte, 30 de minilibrării, aceasta e oferta Festivalului Naţional de carte „Axis Libri”, ce se va desfăşura pe esplanada pietonală de la P-uri. Organizat de Biblioteca „V.A. Urechia”, ca întâmpinare la Ziua Dunării, festivalul se deschide sâmbătă, 27 iunie,, de la ora 12,00 şi se încheie marţi seară. În răstimpul celor patru zile au loc lansări de carte, prezentări a ...

Azi, proba scrisă la română

Vineri, 26 Iunie 2009 03:00 | Publicat în EVENIMENT
* 16 elevi au demonstrat deja că nu s-ar descurca să comunice dacă s-ar afla într-o ţară străină * Gata cu examinările la oral! Bilanţul zilei de miercuri, când o parte dintre foştii liceeni au fost testaţi la cunoştinţele de limbă modernă, arată îmbucurător pentru 880 de candidaţi. Ei au primit câte un zece curat. De altfel, mai bine de 50  la sută dintre cei testaţi au obţinut note de la 9 în sus. În schimb, 16 candidaţi au rămas pe dinafara examenului de bacalaur ...
Pagina 158 din 189

ANALIZĂ. Leul s-a apreciat la început de lună

Leul s-a decuplat de celelalte monede din regiune și s-a apreciat față de euro, care continuă să tes ...

Asociația de Sprijin pentru Părinți și Copiii cu Autism Galați lansează proiectul „WINGS”

Asociația de Sprijin pentru Părinți și Copiii cu Autism (APCA) Galați, în calitate de lider de proie ...

Motorina a scăzut sub 10 lei/litru. Deocamdată, numai la Petrom

Ministerul Finanțelor a majorat cu încă 5 puncte procentuale, de la 20 la 25%, reducerea temporară a ...

Dramaticul gălăţean aniversează 71 de ani

Cu monumentalul sediu proaspăt eliberat din schele, Dramaticul gălăţean are un motiv în plus de sărb ...

Bacurile Navrom, suspendate temporar între Isaccea și Orlivka. Punctul de frontieră ucrainean, distrus de drone

Traficul vamal dintre România și Ucraina, între punctele Isaccea și Orlivka, este suspendat temporar ...

Polițiștii gălățeni, în dialog cu cetățenii din Băneasa

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Galați a continuat seria întâlnirilor dedicate cetățenilor d ...

La 18 şi 77 de ani, depistați în trafic fără permis de conducere

Doi bărbați, unul de 77 de ani și celălalt de 18 ani, s-au ales cu dosare penale după ce au fost pri ...

Tarifele pentru utilizarea parcării de la Spitalul Judeţean, la votul aleşilor

Consilierii judeţeni vor aproba în şedinţa de luni, 31 august, tarifele şi gratuităţile pentru utili ...

Poza zilei. Cât au costat noile jardiniere din Centrul Galaţiului

N-au fost tocmai ieftine! Ba chiar putem spune că, dintre toate ghivecele şi jardinierele stradale p ...

Poza zilei. Noile semafoare de pe strada Stadionului, în probe

Galben intermitent, aşa arătau, în dimineaţa de vineri, 28 august, semafoarele nou-instalate pe stra ...

Strada Domnească, pietonală şi în ultimul weekend al verii. Trasee de transport deviate

Strada Domnească, pe tronsonul cuprins între arterele Navelor și Brăilei, va fi pietonală şi în aces ...

ANALIZĂ. Revenirea PSD la butoane îngrijorează piața

Vestea pozitivă venită la sfârșitul lui august din partea Finanțelor este aceea că deficitul bugetar ...

România e în criză energetică, dar capacități noi de producție și stocare sunt blocate. BNS cere convocarea de urgență a conducerii ANRE

Blocul Național Sindical (BNS) solicită Parlamentului să convoace, de urgență, conducerea Autorități ...

Cât timp mai poate fi lăsat Liberty Galați să se stingă?

O uzină nu se pierde numai atunci când este închisă oficial. Se pierde și atunci când este lăsată pr ...

ANALIZĂ. August s-a transformat în luna deprecierii pentru leu

Leul s-a aflat sub presiune, consecință a semnelor de întrebare care planează asupra deciziei din oc ...

Sporting Liești, victorie în derbiul gălățean. Oțelul II a debutat cu stângul

În etapa de debut, două dintre echipele gălățene s-au întâlnit chiar în derbiul local. Sporting Lieș ...

Cinci meciuri tari pentru voleibaliștii ”tricolori”. Patru jucători de la Arcada, în lot

Selecționata României se află în febra pregătirilor în vederea participării la jocurile Campionatulu ...

Oțelul a revenit de două ori și a plecat cu un punct de la Voluntari. Bordun, decisiv după intrarea pe teren

Oțelul Galați a încheiat la egalitate, scor 2-2, partida disputată în deplasare cu FC Voluntari, în ...

În etapa a șaptea din Superligă, Oțelul caută prima victorie în deplasare, pe terenul nou-promovatei FC Voluntari.

Oțelul Galați deschide etapa a șaptea din Superligă cu o deplasare pe terenul formației FC Voluntari ...

Rechizite pentru un început de școală cu șanse egale. „Primul Clopoțel” dedicat copiilor din Hanu Conachi

Fundația Dicor Academy a lansat campania „Primul Clopoțel”, prin care strânge fonduri și rechizite p ...

500 de lei pentru rechizite și haine de școală. Cine poate primi banii în noul an școlar

Copiii din familii cu venituri mici pot primi și în anul școlar 2026-2027 un sprijin de 500 de lei p ...

„Micul naturalist”. Trei zile de joacă și descoperiri la Complexul Muzeal de Științele Naturii

25 de copii au fost, pentru trei zile, mici naturaliști la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ră ...

Vrei să ajuți un copil să înceapă școala cu ghiozdanul pregătit? A revenit „Clopoțelul Prieteniei”

O mie de copii care au nevoie de rechizite și alte lucruri necesare pentru școală ar putea primi aju ...

„Loggia di Galazzi”, prima lojă masonică din spațiul românesc. Aspecte istorice ale francmasoneriei la Dunărea de Jos

Dintr-o perspectivă ştiinţifică, francmasoneria reprezintă și acum o latură a istoriei autohtone și ...

Din Jorăşti, la performanţa sportivă şi şcolară. Povestea de succes a Larisei şi a lui Roberto Tufă

„Larisa Tufă este o tânără handbalistă care a fost remarcată pentru calitățile sale la nivel naționa ...

Spectacol pe Dunăre de Ziua Marinei. Mii de gălățeni au urmărit parada navelor

Gălățenii au venit, sâmbătă după-amiază, cu mic, cu mare, pe Faleza Dunării, pentru Ziua Marinei Rom ...

Preluare PressHub: Reportaj în satul unde un clip de pe TikTok a transformat o ambulanță într-o țintă

Povestea ambulanței care răpește copii este o veche legendă urbană est-europeană, transmisă și adapt ...

Aleasă Miss Jura, o gălăţeancă are şansa de a concura pentru Miss Franța. Théodora Dragomir-Perrodin are nevoie de susţinere

Născută în Galaţi, Théodora Dragomir-Perrodin a fost aleasă Miss Jura 2026 și concurează acum la tit ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

A început Campionatul Reciclării în Galați și Brăila, cu premii totale de 10.000 de lei

Ai în casă echipamente electrice și electrocasnice – unele chiar grele, gen frigider sau mașină de s ...

O nouă platformă pentru beneficiarii de asistență socială

Solicitarea unor beneficii de asistență socială, cum ar fi alocația de stat pentru copii, indemnizaț ...

De ce se aud aeronave militare deasupra Galațiului

Zgomotele elicopterelor militare și vederea aeronavelor pe cer le pot provoca emoții gălățenilor în ...

Somalez fără acte, ridicat de polițiștii gălățeni, noaptea, din zona străzii Vânători

Vineri, 28 august, în jurul orei 4:15, polițiștii din cadrul Secției 5 Galați au intervenit în urma ...

Cât sunt dispuși gălățenii să strângă cureaua pentru a face economie la curent

Seceta și nivelul foarte scăzut al Dunării au pus România într-o situație complicată din punct de ve ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

Vernisaj: Ambient cotidian din prima jumătate a secolului al XX-lea

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea" Galați, organizează miercuri, 26 august, începând de la ora 11.00, ...

Expoziția „Acasă” a lui Neluș Oană, o sărbătoare a culorii

Plasticianul româno-australian Neluș Oană, noul expozant de la Galeriile de Artă „Nicolae Mantu”, pr ...

Tezaurul monetar de la Buciumeni, clasat în patrimoniul cultural național

La inițiativa Muzeului de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci, tezaurul monetar de la Buciumeni a fost ...

Scena lirică, în doliu. A încetat din viaţă una dintre gălăţencele care au uimit lumea

Soprana Ileana Cotrubaș, una dintre cele mai importante voci românești ale secolului XX și un reper ...

Cazurile de violență asupra femeilor care au zguduit Galațiul în 2026: victime bătute, sechestrate și amenințate

Femei bătute, amenințate, răpite, sechestrate sau atacate în plină stradă. Unele au ajuns la spital, ...

Containerele inteligente au ieşit din garanţie. Cele mai multe nici nu au fost puse în funcţiune

Bun găsit în Galaţiul situaţiilor cel puţin curioase, dacă nu paradoxale! În care autorităţile local ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Încă un milionar în Galați. Orașul nostru, în istoria marilor câștiguri la Loto

Premiul de categoria I la tragerea Loto 5/40 de joi, în valoare de aproape un milion de lei, a fost ...

Pieton imprudent și cu alcool „la bord”, acroșat de o mașină pe bulevardul Henri Coandă

Joi după-amiază, 27 august, o șoferiță de 20 de ani din Vrancea, care circula pe bulevardul Henri Co ...

Un biciclist prins beat și amenzi de 20.000 de lei în 24 de ore, la Galați

Nici mai mult, nici mai puțin de 160 de sancțiuni, în valoare de aproximativ 20.000 de lei, au fost ...

Cetăţean spaniol cu permis emis în Columbia, oprit la frontiera gălățeană

În dimineața zilei de 25 august, în jurul orei 6,00, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați s-a p ...

UPDATE. Arest la domiciliu pentru minorul de 15 ani care a înjunghiat un tânăr în Micro 20

UPDATE: Minorul de 15 ani, care a înjunghiat un tânăr într-un parc din Micro 20, a fost plasat în ar ...

Înghețată „made in Galați”, la Nibiru

Krantz, producătorul de îngheţată artizanală din Galaţi, şi-a deschis primul sau spaţiu fizic în Nib ...

UPDATE. Observațiile astronomice din Galați ale eclipsei de Lună din noaptea aceasta, anulate

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” Galați a anunțat, printr-o postare pe pagin ...

Partydul Kiss FM revine la Galați. Petrecere în aer liber, pe terasa Shopping City

Gălățenii sunt așteptați vineri, 28 august, la o nouă ediție Partydul Kiss FM, organizată pe terasa ...

Legendara Dolly Parton s-a stins din viaţă

Dolly Parton, una dintre cele mai mari cântărețe și compozitoare din muzica country, apreciată și pe ...

Ce primești și ce riști într-o poliță care investește o parte din prima ta

O asigurare de viață cu componentă de investiție face două lucruri cu aceeași primă lunară: menține ...

Mitul ascuns despre jocurile video ca hobby solitar

Stereotipul gamerului izolat este deja unul cunoscut, însă nu surprinde felul în care se desfășoară ...

Grătare de grădină: cum alegi modelul potrivit

Un grătar bine ales poate transforma o terasă, o pensiune sau o zonă de evenimente într-un spațiu de ...

Papuci de interior copii – siguranță și confort pentru pașii celor mici

Pașii mici pe care îi fac copiii noștri prin casă sunt un spectacol plin de energie, dar și o respon ...