David Berkman Trio, la Jazz Society Club

Miercuri, 13 August 2025 13:00 | Publicat în UNDE MERGEM
Gălățenii sunt invitați, vineri 15 august, la o seara specială de jazz alături de David Berkman Trio, un grup de muzicieni rafinați care aduc pe scenă un sound modern, plin de energie și profunzime. David Berkman este de peste 30 de ani o parte esențială a scenei de jazz din New York. În melodiile sale armoniile curg în direcții neprevăzute, tăcerile se deschid brusc, iar schimbările ritmice neobișnuite îi țin în alertă atât pe ascultători, cât și pe membrii trupei. A c ...
Procuratura din Roma a deschis o anchetă după ce copilul de patru ani al unor turişti români aflaţi în vacanţă în Sardinia a murit într-un spital din Roma, la câteva zile de la momentul în care a fost găsit în şoc termic, în maşina părinţilor săi, parcată în plin soare, scrie News.ro.  Potrivit carabinierilor din cadrul Companiei Alghero, în 6 august, copilul în vârstă de patru ani al unor turişti români aflaţi în vacanţă la Olmedo, în nord-vestul Sardiniei, a ...

Noi reguli la acordarea vizelor pentru Statele Unite

Marți, 12 August 2025 18:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Ambasada SUA la Bucureşti atrage atenţia că începând cu data de 2 septembrie 2025, sunt modificări în ceea ce priveşte reînnoirea vizei fără a fi nevoie de interviu, fiind restrânse categoriile de persoane care beneficiază de această facilitate. Cu excepția a câteva cazuri, toţi solicitanţii de vize de non-imigrant, inclusiv copiii cu vârsta sub 14 ani şi persoanele cu vârsta peste 79 de ani, vor avea nevoie, în general, de un interviu în persoană cu un funcţionar cons ...
Și în acest an, în partea a doua a lunii august, Galațiul va îmbrăca straie de sărbătoare și va răsuna de muzică bună. Și asta pentru că, în perioada 20-25 august, va avea loc, ca în fiecare an, Festivalul Internațional de Folclor, eveniment ajuns la ediția a XVIII-a și organizat, așa cum se cuvine, de Centrul Cultural „Dunărea de Jos” din Galați, cu sprijinul Consiliului Judeţean. Evident, cum este vorba despre un festival internațional, și la evenimentul din acest ...
Marți, 12 august, ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a ajuns la Galați, unde, în prima parte a zilei, a avut o întâlnire la care au participat peste 120 de fermieri din județ, alături de reprezentanți ai autorităților locale – președintele Consiliului Județean, Costel Fotea, și prefectul județului, Andreea Anamaria Naggar.  Întâlnirea a fost marcată de discuții aplicate despre situația agriculturii locale, dezvoltarea sistemelor de irigații, investițiile în zootehnie ...

Poza zilei: Inocenţă pierdută

Miercuri, 13 August 2025 15:00 | Publicat în EVENIMENT
Păpuşa din imagine - o Arădeanca din vremuri pe care doar unii dintre noi şi le amintesc - şi-a terminat misiunea printr-o casă din zona Privilege şi aştepta, în apropierea tomberonului, dar la umbra unui copac probabil la fel de bătrân ca ea, să o ia cineva şi, poate, să-i dea o nouă viaţă. Evident, copiilor de azi li se par urâte şi stângace păpuşile copilăriei noastre, care nu vorbesc, au trupuri din plastic tare şi haine simple, aşa cum aveau, pe atunci, şi copiii. ...
Lingvistul spaniol Manuel Alvar s-a născut pe 8 iulie 1923, la Benicarló⁠(d), Comunitatea Valenciană. A fost membru de onoare străin al Academiei Române.  A fost specializat în istoria limbii şi dialectologiei spaniole. A publicat cărţi de lingvistică romanică. A fost un bun cunoscător al limbii române, editând în 1951 ”Atlas linguistique roumain”, iar în 1959, ”Les nouveaux atlas linguistiques de la Roumanie”. A tradus în limba spaniolă lucrările lui Iorgu Iorda ...

Adrian Ghenie, pictorul care a revoluţionat arta contemporană

Miercuri, 13 August 2025 10:00 | Publicat în MAGAZIN
Artistul plastic contemporan Adrian Ghenie s-a născut pe 13 august 1977, la Baia Mare. Este cotat ca cel mai bine vândut artist contemporan român şi unul dintre cei mai apreciaţi la nivel mondial. A absolvit Universitatea de Artă şi Design din Cluj Napoca. În 2005, a fondat împreună cu Mihai Pop, curatorul expoziţiei ”Darwin’s Room”, Galeria Plan B din Cluj, care din 2008 are un spaţiu expoziţional permanent în Berlin. În 2009, a deschis împreună cu alţi artişti Fabrica ...

Ce ne rezervă astrele pentru astăzi

Miercuri, 13 August 2025 00:04 | Publicat în HOROSCOP
Leu Ești în centrul atenției; folosește această energie pentru a împărtăși ideile tale creative și pentru a inspira pe alții.   Fecioară Detaliile contează mai mult ca niciodată; concentrează-te pe organizarea activităților și pe finalizarea proiectelor lăsate deoparte.   Balanță Este o perioadă propice pentru reconectarea cu prietenii sau colaboratorii; relațiile interumane vor fi benefice.   Scorpion Emoțiile tale pot fi tumultoase; încearcă să gestionezi intensit ...

Cum va fi vremea astăzi, 13 august

Miercuri, 13 August 2025 00:05 | Publicat în UTILE
Astăzi, cerul va fi în continuare senin, iar temperaturile se păstrează în aceiaşi parametri de ieri. Minima nopţii va coborî până la 18 grade Celsius, iar maxima zilei va atinge 30 de grade Celsius, resimţite ca 31. Vântul va sufla mai slab, cu viteze între 2 şi 6 km la oră şi intensificări în rafale până la 17 km la oră, dinspre nord, nord-est, est şi sud-est. Presiunea atmosferică se situează în jurul valorii de 765 mm coloană de mercur, iar umiditatea relativă urc ...
Pagina 79 din 187

Cernavodă, extremă urgență! Armata începe detonările controlate pentru devierea debitului Dunării

Armata Română a început, duminică, o operațiune de urgență pe Dunăre, cu scopul de a devia debitul D ...

O gălățeancă a ajuns la închisoare într-un dosar de grup infracțional organizat

O femeie de 38 de ani din Galați a fost găsită de polițiști și dusă la închisoare, după ce Tribunalu ...

Galațiul, sub Cod galben de caniculă până marți. Trei județe sub Cod roșu

Galațiul a intrat, începând de astăzi, sub Cod galben de caniculă. Avertizarea emisă de Administrați ...

Săptămâna tainelor marinărești, la Biblioteca Estivală din Grădina Publică

Copiii și adolescenții din Galați sunt așteptați, între 3 și 7 august, la Biblioteca Estivală din Gr ...

Competiţii naţionale de gimnastică, în Sala Sporturilor. Proiectul „Nadia 10” ajunge şi în Galaţi

Galaţiul a fost selectat între cele zece oraşe din ţară în care Federaţia Română de Gimnastică şi Co ...

Când copilăria urcă pe munte. Povestea taberelor „Inimă de Copil”

Ca în fiecare an, și în această vară, Fundația Inimă de Copil a organizat trei serii de tabără în ju ...

Șofer cu permisul suspendat, oprit la frontieră

Joi după-amiază, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, s-a prezentat pentru efectuarea actelor ...

Inteligența artificială, tot mai des folosită în escrocherii online. Avertismentul DNSC

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) atrage atenția că, odată cu dezvoltarea rapid ...

Primăria anunţă ultimul weekend cu acces liber pe Faleză, înainte de şantier. Gălăţenii strâng semnături pentru revizuirea proiectului de modernizare

În vreme ce Primăria a anunţat că acesta este ultimul weekend cu acces liber pe Faleza Dunării, pent ...

Accesul pe Faleza Dunării, restricţionat. De când se aplică măsura

Începând de luni, 3 august 2026, pentru siguranța tuturor, accesul pe Faleza Inferioară a Dunării va ...

Două asocieri de firme îşi dispută Valea Ţiglinei

„Cel mai bun raport calitate – preţ” va da câştig de cauză uneia dintre cele două oferte depuse pent ...

UPDATE. Plaja „Dunărea”, în criză de clienţi. Tarifele pentru luna august, votate de aleşii locali

Aleşii locali au aprobat noile tarife cerute de administratorul Plajei „Dunărea”, societatea Gospodă ...

Analiza financiară. Euro a crescut cu un ban

Leul a pierdut toate câștigurile din ședințele precedente, după creșterea cererii de valută ceea ce ...

Amenzi de la inspectorii de muncă gălățeni, după controale în unități alimentare din județ

În perioada 20-24 iulie, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galați a derulat acțiuni de control ...

ANALIZĂ. Euro a crescut după șase ședințe de scădere

În așteptarea deciziei de politică a Rezervei Federale americane, investitorii au luat poziții de pr ...

„Acolo unde profitul realizat în România este diminuat artificial, statul are obligația să acționeze”. Ce face ANAF

Statul începe să se uite mai atent la profiturile care se fac în România, dar ajung să fie raportate ...

Din sportul gălăţean. Încă un voleibalist sloven la CSM Arcada

VOLEI. CSM Arcada și-a înregimentat al zecelea jucător (al patrulea străin) în lotul ce va evolua în ...

Oțelul - Dinamo 1-1. Patrick și Pedro Nuno continuă startul excelent de sezon

Oțelul a rămas neînvinsă și după etapa a treia a Superligii, remizând, scor 1-1, pe teren propriu, c ...

Viorel Tănase, un antrenor mulțumit. Cantonamentul montan și-a atins scopul pentru gălățenii de la Oțelul II

Conducerea clubului Oțelul s-a dovedit a fi inspirată când a ales localitatea Tărlungeni ca loc de p ...

Fanii Oțelului, invitați să vină îmbrăcați în alb la duelul cu Dinamo

Oțelul revine pe teren propriu pentru unul dintre cele mai atractive şi importante meciuri ale încep ...

Cât valorează o diplomă

Tânărul cu diplomă care livrează mâncare sau conduce pe Uber a devenit o figură atât de obișnuită în ...

CATEDRA. Povestea de succes care continuă: Școala Gimnazială Nr. 16, pe podium şi la Boovie 2026

„CATEDRA”, rubrica în care le oferim cadrelor didactice şi instituţiilor de învăţământ posibilitatea ...

Universitatea „Dunărea de Jos” prelungește înscrierile la masterat

Vești bune pentru absolvenții interesați să urmeze un masterat. Universitatea „Dunărea de Jos” din G ...

Galațiul, locul I național la Definitivat 2026, înainte de contestații

După afișarea, marți, a rezultatelor inițiale ale Examenului Național de Definitivare în Învățământ, ...

Rochii de poveste, printre opere de artă din patrimoniul gălăţean

Veritabile opere de artă – materializate în rochii – au putut fi admirate printre valoroase lucrări ...

Grădina Sfântului Ilie din cartierul gălăţean Ada Marinescu. Comunitatea, expresie a speranţei, credinţei şi dragostei

În 20-a zi a lui Cuptor, curtea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie” din Galați s-a transfigurat într-o g ...

Cum a fost prima ediţie D’n’Bike & Run Galați

Energie, ritm şi o comunitate în mişcare. Pe două roţi, pe trotinete sau în pantofi sport, peste 200 ...

UPDATE. Trafic îngreunat pe strada Brăilei din cauza unui accident de teren

Echipe ale operatorului Apă Canal şi ale Primăriei municipiului Galaţi intervin în continuare la acc ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

Când şi unde poposeşte Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Adam

Procesiunea cu Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Adam este deja o tradiţ ...

Începe postul Adormirii Maicii Domnului

Mâine, 31 iulie, începe postul Adormirii Maicii Domnului (Uspenia, în slavă), o perioadă frumoasă și ...

Continuă protestele în spitale

Reprezentanții Uniunii Sindicale Sanitas Galați anunță că, deși două dintre doleanțele lor par să se ...

Pregătiri de şantier. Şi Faleza Superioară va rămâne fără bănci

Faleza Inferioară a Dunării a fost „debarasată” de bănci, coşuri de gunoi şi de aparatele de fitness ...

La numai 22 de ani, între Harvard și Wall Street. Gălățeanca Alexandra Mihailopol, creatoarea unei platforme-unicat pentru femeile din România

Gălățeanca Alexandra Mihailopol tocmai a fost admisă la Harvard Business School prin programul 2+2, ...

Vecinii care vor să producă împreună energie și să investească în viitorul cartierului

În timp ce tot mai mulți români caută soluții pentru facturi mai mici și o mai mare independență ene ...

Gălăţeancă absolventă de Harvard, pe scenă în opera „Nunta lui Figaro”. De la fizică şi matematică, la pian, cor şi canto clasic

Ce legătură ar putea exista între studiile de licență în matematică și fizică, plus un masterat în f ...

Zborul infinit al Luizei şi al lui Momo. Viziunea lui Brâncuși, onorată la Galați (FOTO)

„Sărutul”, „Zbor” şi „Coloana fără sfârșit” - trei dintre operele-simbol ale lui Constantin Brâncuși ...

Săptămâna bunelor maniere, la Biblioteca Estivală din Grădina Publică

După „Ştiinţă distractivă”, „Sport, nutriţie şi sănătate”- temele săptămânilor anterioare - Bibliote ...

Fiică a meleagurilor gălățene, pe o monedă de argint emisă de BNR

Banca Națională a României (BNR) lansează în circuitul numismatic, începând cu data de 27 iulie, o m ...

Încă un spectacol gălățean selectat pentru Festivalul Național de Teatru

După „A douăsprezecea noapte” a Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, un alt spectacol gălăţean, pus în ...

„O vară zvăpăiată”, la Complexul Muzeal de Științele Naturii

Lansarea cărţii „O vară zvăpăiată”, semnată de autoarea gălățeană Alina Diaconu și ilustrată de Geor ...

Ce concedii își mai permit gălățenii și cât sunt dispuși să cheltuiască. Vacanța se face anul acesta cu calcule la leu

Pentru unii gălățeni, bagajele de vacanță sunt deja pregătite. Pentru alții, planul de concediu a ră ...

Ce nu are acum Faleza Dunării şi ar putea avea în 2028. O tiroliană, pe lista dorinţelor

O Faleză a Dunării modernizată şi accesibilă, stabilă şi ferită de inundaţii, cu o zonă pietonală „u ...

UPDATE. Sălile de jocuri de noroc rămân în oraş. Vot final în Consiliul Local

Cu 14 voturi „pentru”, 4 „împotrivă” şi 4 abţineri, Regulamentul privind autorizarea, amplasarea și ...

„Găurile negre” din Spitalul Județean de Urgență. Cele mai grave probleme din domeniul medical, semnalate de gălățeni

Publicarea sondajului „Vieții libere” despre schimbările pe care gălățenii le-ar dori la Spitalul Cl ...

Primele arestări în dosarul fraudelor cu pensii care a vizat și Galațiul. Gaură de peste 12 milioane de lei în banii publici

Trei dintre inculpații din dosarul în care ani de muncă ar fi fost „fabricați” pe hârtie pentru pens ...

30 de ani de închisoare pentru criminalul care a ucis o gălățeancă pentru banii de înmormântare

Tânărul care a ucis cu o secure o femeie de 80 de ani din Băleni, după care i-a furat banii puși deo ...

UPDATE: Gălățeanul care și-a împușcat rivalul după un scandal la bar a fost arestat preventiv

UPDATE: Tânărul de 22 de ani care a împușcat un bărbat cu o armă cu aer comprimat a fost arestat pre ...

8 ani de închisoare pentru soțul piroman care a terorizat două localități. Mașini lovite și incendiate după un conflict în familie

Bărbatul din Barcea care, în ianuarie 2024, a declanșat un adevărat scandal în două localități din j ...

Când Viena câştigă în faţa Las Vegasului. La numai 7 ani, gălăţeanca Iliana Ioana Stanciu cucereşte lumea cu acorduri de pian

La numai 7 ani, Iliana Ioana Stanciu, elevă în clasa a II-a la Școala Gimnazială Nr. 28 din Galați, ...

Alina Diaconu și „O vară zvăpăiată”, întâlnire cu cititorii la Galați

Copii, părinți și iubitori ai lecturii s-au întâlnit la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsva ...

Eleganță, muzică și bune maniere, într-o seară regală la Grădina Müller din Galați

Gălățenii au avut parte, recent, de o seară dedicată eleganței, muzicii clasice și bunelor maniere, ...

Actriţa Adela Mărculescu s-a stins din viaţă. Va fi înmormântată la Cimitirul Bellu

S-a stins din viață marea actriță Adela Mărculescu, o figură de o distincție aparte, ale cărei elega ...

Pastile slăbit - cât de mult ajută într-o dietă VLCD?

Mulți oameni ajung la un moment dat să caute o scurtătură - ceva discret, simplu, care să rezolve pr ...

All inclusive în Turcia: cele mai frumoase locuri de vizitat și stațiuni pentru 2026

Turcia are un avantaj pe care puține destinații din jurul Mediteranei îl mai păstrează: reușește să ...

Oboseală inexplicabilă sau fluctuații de greutate: Află cum îți controlează tiroida întregul organism

Ritmul alert al vieții moderne ne face adesea să ignorăm semnalele subtile pe care corpul ni le tran ...

Dr. Jakub Wiącek explică: ce este microbiomul intestinal și de ce influențează sănătatea?

Termenul „microbiom” desemnează totalitatea microorganismelor care trăiesc într-un anumit mediu, împ ...