Evaluaţi acest articol
(10 voturi)
1 comentariu

Fugă printre castelele şi legendele de pe Rin la preţ redus (I)

Fugă printre castelele şi legendele de pe Rin la preţ redus (II)

Cum punem piciorul în Koblenz, destinaţia finală a minicroazierei noastre pe Rin, în căutare de legende şi castele, ne cotropeşte o atmosferă de mare sărbătoare. Oraşul e inundat de mii de turişti, veniţi din toate colţurile Germaniei, dar şi  ale lumii.

Lume, ca la demonstraţie, plimbându-se în susul şi în josul falezei, berăriile pline, cam ca la mare la ora 12,00, ba şi în parc, o grămadă de oameni aşezaţi pe iarbă, fie mâncau câte ceva, fie îşi trăgeau sufletul pentru câteva clipe. Forfota ne ameţeşte, aşa că ne aşezăm şi noi câteva clipe pe iarbă, pentru a face un plan de bătaie.

La o simplă căutare pe internet ne lămurim că locul a fost civilizat încă de prin secolul al nouălea înainte de Hristos, când romanii au construit la confluenţa celor două râuri, Rin şi Mosel, un castel. De altfel, şi numele oraşului vine de la latinescul "castellum apud confluentes" (castelul de la confluenţă), pe care "barbarii" cei blonzi de pe malurile celor două râuri, grăbiţi să-şi facă treaba şi zgârciţi la vorbă, l-au prescurtat Koblenz.

Printre obiectivele turistice recomandate de Google găsim crame, fortăreaţa, biserici fortificate, cafenele şi berării, dar o statuie, pe care o remarcasem chiar de pe puntea vaporului. Cum era la doi paşi, ne-am hotărât să mergem întâi acolo. Am mai văzut eu statui la viaţa mea, dar atât de înalte ba. În loc de soclu, nemţii construiseră gospodăreşte un mini-templu cu coloane şi scări. Abia sus de tot trona pe cal Wilhelm I, încă stăpânind din priviri oraşul. Statuia şi monumentul au fost construite prin anul 1897, la iniţiativa lui Wilhelm al II-lea. Statuia fiind construită din cupru a fost în pericol ca în 1942 să fie transformată în muniţie de război, însă primarul de atunci a reuşit să-şi convingă conaţionalii să nu facă aşa ceva. Eforturile lui au fost însă zadarnice, în martie 1945, Wilhelm fiind distrus într-un bombardament al americanilor. Doar capul statuii a rămas întreg şi este păstrat într-un muzeu al oraşului. După război, germanii nu şi-au mai dorit să monteze o nouă statuie deasupra monumentului de granit. În faţa monumentului a fost turnată o imensă placă de beton, care are forma provei unei nave, pe stânga ei curgând  Moselulul şi pe dreapta Rinul, aici fiind arborat un imens steag - un simbol al dorinţei de unificare a celor două Germanii. Locul se numeşte şi astăzi Deutsches Eck - Colţul German. Noul Wilhelm de bronz a fost montat în 1993, după căderea zidului Berlinului. Şi, ca să păstrăm rigoarea spiritului nemţesc, vă mai pot spune că, după reconstrucţie, monumentul are înălţimea de 37 metri, din care 14 metri e numai statuia, turnată din 63,5 tone de bronz. Soclul este construit şi el tot din 63,5 tone, dar de granit.

Apropo de cel de-Al Doilea Război Mondial: Koblenz a intrat şi în istoria recentă ca fiind oraşul parţial evacuat de două ori, din cauză că au fost descoperite bombe active, una de aproape două tone şi alta de 500 de kilograme. Pentru a putea fi detonate în siguranţă, în 2011, au fost evacuate 45.000 de persoane, aproximativ jumătate din populaţia oraşului, iar anul trecut, numai 20.000 de locuitori.

Cum nu avem prea mult timp la dispoziţie până pleacă vaporul, hotărâm să nu ne afundăm prea mult în interiorul oraşului, dar nu scăpăm ocazia să-l admirăm de la înălţime. Aşa că luăm telegondola cu care zburăm pe deasupra Rinului, pe malul celălalt, străjuit în trepte, de o ditai fortăreaţa, cât o cetate de mare.

V-am mai spus că nemţii au o mulţime de reduceri pentru turiştii puşi pe treabă. Minicroaziera noastră cu vaporul ar fi costat 41 de euro de persoană, iar dus-întors e 49 de euro. La fel şi la telegondolă: 7 euro doar dus, 7 euro întors şi 7 euro vizitarea fortăreţei. Asta dacă le iei separat. Dacă te hotărăşti pentru un pachet, le iei pe toate trei la 14 euro de persoană.

Am făcut zeci de poze de sus cu Koblenzul întinzându-se leneş în soare, până în zare, dezmierdat pe o parte şi pe alta de cele două râuri înfrăţite în vârful Colţului German. Fortăreaţa Ehrenbreitstein, botezată după numele muntelui pe care a fost cocoţată, mi-a depăşit orice aşteptare. Am crezut că voi vedea nişte ziduri şi atât. Însă înăuntru totul parcă respiră istorie. În spaţiile înguste dintre ziduri, în arşiţa soarelui de amiază, parcă  încă  mai vezi lucind baionetele şi nasturii de la uniformele soldaţilor de odinioară.

Din curtea mare, zăresc la nişte ferestre perdeluţe cu volane, total nepotrivite cu atmosfera dominantă. Acolo se adăposteau mândrele soldaţilor, gândesc cu voce tare. După ce am urcat câteva trepte, descopăr că am avut dreptate. Înăuntru, câteva camere, cu dantelării, perii de păr, platouri cu prăjituri, chiar şi o mini-bucătărie, cu ibricele de cafea pe aragaz. Într-o curticică interioară, pe o palmă de pământ, am găsit cultivate, tot ca odinioară, nişte roşii, câteva verze, mărar şi pătrunjel, doi-trei vreji de fasole. Iar mai încolo, pe o un alt petec, lângă ziduri sobre, o grădiniţă cu flori de toată frumuseţea, iar lângă ea, o băncuţă de piatră, unde parcă o şi vezi pe micuţa blonduţă aşteptându-şi cavalerul, cu sau fără armură. Un mic univers domestic înduioşător, în mijlocul grandioasei fortăreţe ale cărei ziduri vorbesc de război şi de viaţa aspră a soldaţilor.

În labirintul cetăţii mai descoperim un muzeu, o cramă unde se pot degusta celebrele soiuri de vin din zonă, dar aflăm că este şi un spaţiu unde tinerii se pot distra cocoţându-se pe diferite panouri. Festung (fortăreaţa) Ehrenbreitstein a fost construită între anii 1817 - 1832 de către prusaci, pentru a se apăra de invaziile repetate ale trupelor franceze, după înfrângerea lui Napoleon şi Congresul de la Viena din 1815, când Renania a devenit o provincie prusacă, iar fortificarea zonei Koblenz a devenit o prioritate militară. Nu am crezut că voi ieşi cu tălpile pulsând de atâta mers doar vizitând o fortăreaţă, despre care, e drept, se spune că ar fi cea mai mare din Europa.

La întoarcere, acelaşi drum, pe apă, printre castele, recapitulăm conştiincioşi, ca să le ţinem minte, minunile Rinului, pe care doar le-am "pupat" cu privirea, de la distanţă, visând, bineînţeles, la o călătorie făcută pe îndelete.

În foto 3, galerie - Fortăreaţa Ehrenbreitstein, foto 8 - Statuia lui Wilhelm I, foto 9 - Colţul German:

Citit 2767 ori Ultima modificare Joi, 26 Iulie 2018 19:53

1 comentariu

  • postat de ger Duminică, 29 Iulie 2018 09:06 93.210.25.*** Link la comentariu
    0
    1

    Felicitári pentru aceastá depliná reusitá jurnalisticá.

    Foarte frumos aranjat si ...la obiect!

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.