Atracții montane accesibile pe Valea Prahovei

Atracții montane accesibile pe Valea Prahovei
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Poate că ți-ai făcut deja planuri de vacanță sau încă mai amâni momentul. Ei bine, e timpul să ți-o planifici și nu oriunde, ci la poalele Munților Bucegi. Ți-am pregătit câteva idei noi de obiective în zone turistice precum Bușteni, Sinaia, Predeal, dar și în afara lor.

Ai avut vreodată în plan să îți faci vacanța mai antrenantă? Noi îți spunem că următoarele obiective îți fac piciorul frumos și te îmbogățesc sufletește prin simpla lor prezență.

Cascada Urlătoarea, al cărei traseu este marcat printr-un punct roșu, se află în Bușteni, la o altitudine de 1.055 metri, pe versantul estic al Munților Bucegi, la poalele Jepilor. Apele cascadei rezultă din confluența a două văi: Comorilor și Urlătoarea Mică. Traseul este de nivel mediu, putând fi parcurs în aproximativ o oră, dacă ești amator de trasee montane. Nu pot spune decât că apele cascadei sunt o încântare pentru ochiul uman, iar traseul până acolo este făcut să te îmbie cu o natură veșnic verde. Drumul ce începe la capătul străzii Telecabinei este în pantă, presărat cu scoarțe de copac ce țin loc de trepte pe care să urci. O priveliște spectaculoasă este scoasă la iveală printre butucii căzuți în urma furtunilor, care înfățișează un soare ca ieșit dintre nori și o pădure și mai cuprinzătoare decât cea parcursă de mine. Tot urcând se prefigurează un drum drept, construit din lemne pe post de poteci, iar susurul apei începe să se audă ușor. Mare păcat că nu au curățat drumul de arbuști căzuți, pentru că tot traseul este o tăietură în creasta muntelui. Însă, când ajungi la cascadă, nu îți mai poți lua ochii de la ea. Continui să o privești și un aer meditativ coboară asupra ta. Este o atmosferă relaxantă, regeneratoare și parcă aș mai spune ceva, însă apa îmi învăluie cuvintele...

Peștera Ialomicioara este un alt obiectiv pe care vi-l recomand cu căldură. Se află la o altitudine de 1.530 de metri și este situată pe versantul drept al Cheilor Ialomiței, în localitatea Moroeni, județul Dâmbovița. Cea mai încântătoare cavitate din această peșteră o reprezintă Sala Urșilor, unde se presupune că acum 10.000 de ani au fost ultimele ascunzători ale urșilor cavernelor. Pentru a ajunge la astfel de concluzii, cercetătorii au descoperit oseminte și chiar schelete întregi provenite de la ursul cavernelor. Peștera este străbătută de un pârâu, iar adâncimea acesteia este de 60 metri. Important de menționat este faptul că temperatura se menține constantă pe tot parcursul anului, undeva la 13 grade Celsius, de aceea și urșii alegeau locul pentru adăpost. Când intri ești întâmpinat de stalactite și stalagmite, iar scările și podul pe care ne deplasăm mai departe ne arată naturalețea locului. Mai mult, apa din sala lui Decebal are o puritate maximă. Vino să vezi cu ochii tăi splendoarea acestui loc și îți pot garanta că nu vei regreta. Dar Cascada Urlătoarea și Peștera Ialomicioara nu sunt singurele locuri splendide de vizitat.

Ce te ține în loc să explorezi Sinaia la nivel arhitectural? Este clar faptul că nu te poți învârti doar pe lângă Castelul Peleș când vizitezi Sinaia. Devine redundant până la urma urmei, nu-i așa? Dar dacă ai parcurge la pas drumul pe străzi întortocheate, case devenite muzee și vile impozante, cum te-ai simți? Care ar fi miza? Miza este să cunoști, să devii avid de cultură și chiar arhitectură. Este un pas înainte, cred eu, pentru o generație care vede totul proiectat pe internet.

Poate îți surâde ideea unei drumeții dificile chiar prin inima muntelui. Dacă da, atunci canionul Şapte scări e pentru tine. Nu poți fi o fire mai aventurieră decât urcând Şapte scări umede printr-o cascadă răsunătoare tăiată în munte. Cu cât urci mai mult, cu atât traseul devine mai anevoios, mai solicitant. Iar podurile de la fiecare nivel urcat ascund o vedere de ansamblu nemaiîntâlnită.

Pentru a-ți liniști foamea după un drum montan lung îți recomand restaurantul Cabana Vânătorilor din Predeal. O porție de ciulama de fazan, de iepure de casă sau scăriță de porc îmbibată în sos dulce-acrișor servite cu un pahar de bere neagră Nenea Iancu este exact ceea ce ți-ai putea dori, atât în sezonul de iarnă, cât și în cel estival.

Un sejur binemeritat se poate face numai vizitând Valea Prahovei și căutând să te înconjori cu priveliști naturale ce îți taie răsuflarea. Ceea ce ți-am descris sunt doar frânturi din experiența mea, așa că dacă vrei să îți deschizi orizonturile și să ai și tu o experiență cu totul aparte, paradisul munților te așteaptă.

 

Citit 3527 ori Ultima modificare Sâmbătă, 28 Ianuarie 2023 13:34

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.